Vitaminele și mineralele care ne... îmbolnăvesc

Ilie Tudor
- Este o modă care se tot amplifică de câteva decenii: luatul de minerale și vitamine cu pumnul. Sunt preferate, evident, pastilele cât mai sofisticate, frumos ambalate, eventual cu reclamă din belșug. De la o vreme, și alimentele au fost înțesate cu minerale și vitamine, de la celebra făină "fortifiată" cu fier și acid folic, până la sucurile cu cantități enorme de vitamina C. De vreme ce corpul are nevoie de o sumedenie de vitamine și oligoelemente, ar trebui să ne bucurăm, nu-i așa? Există însă o "mică" problemă: calitatea îndoielnică a vitaminelor și mineralelor de sinteză, care, pe lângă faptul că nu sunt deloc naturale, au efecte toxice periculoase -

Vitaminele și mineralele naturale, privite în lumina științei, sunt o adevărată operă de artă a unui chimist și biolog neîntrecut: Natura. De la vitamina C conținută în măceșe și până la calciul din alge, fiecare asemenea nutrient este potențat și corectat, ca acțiune, de zeci sau chiar sute de alte substanțe organice. Datorită aces­tei formule extrem de complexe, deocamdată imposibil de repro­dus prin sinteze realizate de om, minera­lele și vitami­nele aflate în forma lor naturală, din plante, au efectul cel mai puternic, sunt perfect tolerate de orga­nism, efectele lor adverse fiind extrem de rare. La polul opus sunt vitaminele, mineralele și oligoelementele pro­duse prin diferite procese de sinteză. Ușor și ieftin de produs în mari cantități, acestea pot fi puse în pas­tile, într-o concentrație foarte ridicată, dar efectul lor terapeutic este mai slab, incomplet. Dar cel mai grav lucru este că pot avea efecte adverse grave și neașteptate, așa cum vom vedea.


Acidul folic

În foarte multe lucrări "de specialitate" vom găsi informația că vitamina B9 și acidul folic sunt două denumiri pentru aceeași substanță. În reali­tate, există diferențe extrem de importante: acidul folic este o substanță de sinteză, inexistentă în natu­ră, fiind pro­dus abia în anii '40, când a și început să fie introdus în medicamente și în alimente. Vita­mina B9 este o denumire generică pentru compușii acestui acid folic, compuși numiți folați, de la latinescul folium, adică frun­ză. Folații, cum le arată și numele, sunt întâlniți în frunzele plantelor verzi (spanacul fiind campion la acest capitol), fiind, așadar, substanțe naturale. "Mo­da" acidului folic a apărut în anii '90, în Statele Unite, de unde s-a răspândit în întreaga lume. La sfârșit de se­col XX, specialiștii americani au decis că toată pâi­nea și făinurile trebuie fortifiate cu acest acid folic, pentru a combate anomaliile copiilor observate la naș­tere. Și, într-adevăr, s-a observat că adăugarea de acid folic a redus cu un procent important cazurile de malformații cardiace, problemele în dezvoltarea cre­ie­rului sau oaselor la nou născuți. Apoi, s-a presupus că acidul folic previne și câteva forme de cancer, fiind realizat, în acest sens, un studiu pe aproape o mie de pacienți cu cancer de colon. Rezultatul a fost dezas­truos.

Toxicitatea acidului folic

Acidul folic favorizează apariția cancerului de colon. De ce? Pentru că, spre deosebire de vitamina B9 naturală, acidul folic se asimilează integral în orga­nism, unde este depozitat în ficat, fiind apoi eli­berat în exces și formând compuși ce accelerează puternic creșterea tumorilor. Medicii au observat că 70-80% din populația țărilor cu pâine fortifiată are în sânge acid folic ne-metabolizat, ceea ce crește nu doar riscul de cancer, ci și de afecțiuni nervoase sau degenerative ori de deficiențe imunitare.

Soluții pentru înlocuirea acidului folic

Vitamina B9 sau, altfel spus, folații naturali se gă­sesc în multe alimente, devenind deficitari doar la persoanele care consumă hrană suprarafinată, sau atunci când crește necesarul din această vitamină (în caz de sarcină, alăptare, convalescență etc.). Princi­palele surse de vitamina B9 sunt: frunzele comesti­bile proaspete (salată verde, urzică, ștevie), legumele (broccoli, varză de Bruxelles, sparanghel), ouăle de găină (în special gălbenușul), leguminoasele (fasole, linte, năut), fructele (portocale, banane, avocado, mango). În cazul deficiențelor mari de vitamina B9, este recomandat consu­mul campioanei absolute în acest do­meniu, și anume al drojdiei de bere. În ultimii ani, au apărut și extracte de droj­die de bere care con­țin complexul de B-uri, într-o formă foarte concen­trată și standardizată, putându-se astfel controla foarte bine doza zilnică din fiecare vitamină.


Vitamina C de sinteză

Din punctul de vedere al structurii chimice, vitamina C existentă în fructe și legume este identică cu cea sintetică. Și atunci, de ce se face această dife­ren­țiere? Pentru că efectul terapeutic al variantei natu­rale este incomparabil mai intens decât al celei obținute pe cale indus­trială. Cercetătorii au identificat în extrac­tele naturale bogate în vita­mina C așa-numiții co-factori, niște substanțe naturale (flavonoide, an­tociani, acizi organici) care, pe de o parte, îmbu­nătățesc simțitor asimila­rea acestei vitamine de către orga­nism, iar pe de altă parte, potențează acțiunea sa terapeutică incredibil de mult. De pildă, vitamina C de sinteză luată în poliartrita reumatoidă are efecte modeste, în schimb, vitamina C organică extrasă din fructe are o acțiune foarte intensă, diminuând durerea și mărind simțitor, prin ad­mi­nistrare sistematică, mo­bi­litatea articulațiilor. La rândul lor, toate cer­cetările de laborator au arătat că efec­tul antioxidant al extrac­telor natu­rale cu vitamina C organică este de câteva ori mai puternic decât cel al vitaminei C de sinteză. În fine, studii-gigant, făcute pe mii sau zeci de mii de per­soane din Statele Unite, Australia, Suedia sau Japonia, au ară­tat că o cantitate modestă, de 60-180 de mg de vitamina C organică in­­ge­rată zilnic duce la o reducere uimi­toare a inci­denței cancerului, atacului cerebral sau infarctului, în timp ce cantități impre­sionante de vitamina C de sin­teză nu au avut, practic, niciun fel de efect în prevenirea acestor boli.

Toxicitatea vitaminei C de sinteză

Această vitamină, numită și acid ascorbic, este obținută artificial, din glucoza supusă la o tempe­ra­tu­ră de peste 150 de grade Celsius, fiind în stare, prac­tic, pură. Iar vitamina C pură se administrează, mai nou, în cantități enorme. Există o competiție între pro­ducători, legată de cine produce pastila cu cea mai mare cantitate de acid ascorbic pur. Astfel, s-a ajuns la situația aberantă ca o pilulă să conțină 1200 de miligrame de vitamina C de sinteză (adică, de peste 10 ori doza recomandată). De ce? Pentru că s-a răs­pândit zvonul că supradoza de vitamina C ar combate cancerul, ar stimula imunitatea și ar vindeca zeci de alte boli. În realitate, acest efect este încă puțin de­mon­­strat (există doar câteva studii la Institutul Pau­ling din SUA) și apare doar după perfuziile cu vita­mina C de sinteză, nu după ingerarea pe cale orală. Dacă luați supradoze de vitamina C de sinteză, sub formă de pastile, veți obține un singur lucru: pietre la rinichi! În stare pură, fără cofactorii care însoțesc vita­mina C din plante, acidul ascorbic se transformă, în rinichi, în acid oxalic. Iar acidul oxalic, în mari can­tități, este o adevărată otravă, întrucât blochează procesele de eliminare și se combină foarte ușor cu calciul, formând așa-numitele pietre sau calculi re­nali. Excesul de vitamina C de sinteză mai produce pierderi masive de calciu din organism, deranjează activitatea vezicii biliare, produce sângerări nazale și diaree.

Soluții pentru înlocuirea vitaminei C de sinteză

Există alimente foarte bogate în vitamina C natu­rală, cum ar fi legu­mele și zarzavaturile: cartofii, pă­trun­jelul frunze, varza albă, varza roșie (este campi­oana absolută la con­ținutul de vitamina C), ardeii (mai ales cei de culoare roșie), to­ma­tele. Dintre fruc­te, cele mai bogate în vitamina C sunt lămâile, porto­calele, grepfruitul, merele, căpșunile, cu con­diția să se fi maturizat natural (nu forțat, în lăzi) și să nu fi fost depo­zi­tate prea mult înainte de a fi consu­mate. De exemplu, un măr care con­ține 10 miligrame de vi­ta­mina C, atunci când este proaspăt cules, a­jun­ge să conțină, după 3 luni de de­po­zitare, doar 1 miligram de vitami­na C. Așadar, pentru a beneficia de a­ceas­tă vita­mină, consumați doar fruc­­te și legume proaspete.

Atenție la vitamina C falsificată

Pe timp de iarnă, când alimentele ne oferă cantități mai mici de vita­mina C, sunt recomandate capsulele cu acest nutrient, extras din măceșe sau acerola. Aten­ție, însă, pentru că există producători care, încălcând legea, pretind că au extras vitamina C din aceste fruc­te, dar în realitate, folosesc tot acid ascorbic de sinte­ză. Recunoașteți ușor vitamina C falsificată dacă vă ui­tați la concen­trație. Vitamina C naturală poate fi ex­trasă în concen­tra­ții de 17% sau maximum 20%, pen­tru că altfel se degradează. Vitamina C de sinteză, pre­tin­să a fi extra­să din măceșe și acerola, este în con­cen­trații de până la 100%. Astfel, o capsulă cu vita­mi­na C naturală poate conține 10-30 mg din acest nutri­ent, în timp ce o pastilă cu vitamina C de sinteză poa­te ajunge și la 1000-1500 mg din acest nutrient.


Vitamina E de sinteză

Numele de "vitamina E" desemnează, de fapt, un complex de nu mai puțin opt substanțe naturale, cu efec­te extrem de complexe asupra organismului uman. Vitamina E mai este numită și vitamina tine­reții, pentru că este esențială pentru producerea de ce­lu­le noi, pentru menținerea tinereții hormonale, pen­tru păstrarea elasticității și tinereții pielii etc. Medicii consideră această vitamină esențială pentru preve­ni­rea bolilor inimii și vaselor de sânge, dar și pentru combaterea infertilității la femei și bărbați sau pentru preveni­rea cancerului de colon sau la sân. Din aceste motive, decenii la rând, vitami­na E de sinteză a fost prescrisă ori lua­tă ca automedicație de sute de mili­oane de oameni. Abia recent, însă, s-au făcut studii serioase, pentru a afla care sunt, de fapt, efec­tele ex­cesului de administrare a "vita­minei tinereții". Iar rezultatele au fost surprinzătoare: efectul terapeutic al vitaminei E de sinteză este cu peste 40% mai scăzut decât al celei naturale. Mai mult, sub­stanța de sinteză are efec­te negative puternice asupra orga­nis­mului, cu atât mai puternice cu cât doza este mai mare și admi­nistrarea mai îndelun­gată.

Toxicitatea vitaminei E de sinteză

Ceea ce este prezentat ca pastile de vitamina E conține doar unul sau ma­ximum doi compuși, din cei opt pe care vitamina E naturală îi are. Apoi, varianta naturală vine la pachet cu zeci de alte substanțe bene­fice, care îi corectează efectele asupra organismu­lui. Așa că nu este de mirare că utili­zarea frecventă și, eventual, în supra­doză a vitaminei E de sinteză poate produce daune serioase în organism. O cercetare pe 120.000 de pa­cienți, realizată în Marea Britanie, a arătat că adminis­trarea constantă a acestui nutrient artificial crește cu 20% riscul de hemoragie cerebrală. Apoi, aceeași vitamina E artificială are efec­te parado­xale, diametral opuse față de varianta naturală. De exemplu, vitamina E artificială face oa­sele mai fragile în loc să le întă­rească, scade rezistența unor țesuturi elastice, în loc să o crească, afectează negativ creierul, în loc să îl protejeze. Cel mai uimitor lucru este, însă, faptul că, spre deosebire de varianta naturală, vita­mina E de sinteză îmbătrânește prematur anumite sisteme și organe, în loc să le întinerească. De exem­plu, ea per­turbă secreția testiculelor, având ca efect scăderea potenței și fertilității la bărbați. La femei, vitamina E de sinteză, luată pe termen lung, scade fertilitatea, în loc să o crească, provocând și apa­riția prematură a menopauzei.

Soluții pentru înlocuirea vitaminei E de sinteză

În condițiile unei diete echilibrate, organismul nu are nevoie de niciun fel de supliment de vitamina E. Sursele acestei vitamine în stare naturală sunt extrem de diverse: germenii de plante (grâu, orz, soia, lucer­nă), ouăle, algele, laptele și produsele lactate, soia, car­tofii dulci, orezul brun, frunzele de păpădie, ce­rea­lele integrale. Dacă aveți nevoie de cantități mai mari din această vitamină naturală, apelați la semin­țele în stare proaspătă, neprăjite: alune, arahide, susan, nuci (sunt printre campioanele în domeniu). Sursele "forte" de vitamina E naturală sunt uleiurile extravirgine de măsline, soia, porumb și floarea-soa­relui, iar campioane absolute sunt fructele de cătină și uleiul de cătină. Nu trebuie să ne fie teamă să con­sumăm alimente foarte bogate în vitamina E naturală pentru că, în cazul ei, spre deosebire de cel al varian­tei de sinteză, organismul știe cum să nu asimileze surplusurile, protejându-ne sănătatea.


Fierul de sinteză

Acest mineral este esențial pentru transportul oxigenului către fiecare celulă a organismului nostru, pentru menținerea funcțiilor sistemului imunitar, ale creierului și ale altor organe și sisteme importante. Din păcate, mai mult de 10% din populația planetei suferă de carențe din acest oligoelement, și aceasta din două motive: 1. Lipsa fierului din alimentație, care apare în cazul populației din țările foarte sărace. 2. Incapacitatea organismului de a-l asimila, care apa­re la persoanele cu o dietă cu multe alimente su­pra­rafinate. Carența de fier duce la stări de oboseală per­manentă, scade forța fizică și puterea de concen­trare, produce întârzieri de creștere și dezvoltare la copii. În cazurile de lipsă gravă de fier, părul devine casant, oasele devin fragile, reflexele și capacitatea de efort sunt extrem de reduse. Soluția, găsită de in­dus­tria de medicamente pentru carența de fier a fost producerea a zeci de suplimente cu fier, în forme anor­ganice (sulfat de fier) sau organice (fumaratul feros, glucona­tul de fier, fierul chelatat etc.), dar obți­nute tot artifi­cial, prin procese industriale. Este o soluție tot mai con­testată de medici, așa cum vom vedea.

Toxicitatea fierului de sinteză

Este cea mai mare în cazul pas­tilelor cu fier anor­ganic. În cazul formelor organice, toxicitatea este mai redusă, dar totuși ridicată. În primul rând, acest oligo­element, în forme artificiale, dis­truge flora intestinală, producând constipație, sindrom de colon iritabil, sin­drom de malabsorbție, intoxicații croni­ce. Apoi, fierul de sinteză (organic sau anorganic) distruge mul­te din substanțele cu efect antioxidant, lăsând orga­nismul expus la boli ale inimii și vaselor de sân­ge, dar și la apariția unor mutații maligne la nivel celu­lar. Nu în ultimul rând, supli­men­tele cu fier de sin­teză pot agra­va starea de sănătate a diabeticilor și hipertensivilor, dar și a persoa­nelor cu reumatism, hipertiroidie, probleme oculare degenerative.

Soluții pentru înlocuirea fierului de sinteză

Există foarte multe forme să­nă­toase de fier natu­ral, care nu poa­­te fi asimilat în exces și nu poa­te pro­duce tulburările de sănă­tate menționate. Iată care sunt aces­tea:
* Alga calcaroasă (Litho­tham­nium calcareum) - există anu­mite varietăți din Oceanul Atlantic ale acestei alge, care sunt foarte bogate în fier, element specificat chiar pe ambalajul produsului. Se va ține o cură de 30-60 de zile cu această plantă, administrată conform specificațiilor producătorului. Pe lângă fier, această algă mai conține și alte oligoelemente în for­mă biolo­gică, necesare asimilării acestuia (bor, man­gan, zinc, molibden).
* Gălbenușul de ou - este cea mai la îndemâ­nă și mai sigură sursă de fier. Contrar superstițiilor, găl­benușul de ou crud poate fi consumat fără restricții chiar și de către copii sau de persoanele cu coleste­ro­lul ridicat, pentru că e foarte puțin toxic și este benefic pentru sănătate.
* Polenul de albine - se recomandă mai ales polenul proaspăt (ce poate fi conservat prin conge­lare), care este mai eficient și mai bine tolerat de orga­nism decât cel uscat. Pe lângă faptul că polenul conține fier asimilabil, el este considerat unul din cele mai puternice stimulatoare ale producției de globule roșii ale sângelui.
* Sursele marine de fier - sunt, pe lângă alga calcaroasă, câteva viețuitoare, cum ar fi: midiile (con­țin cantități uriașe de fier), tonul, somonul, sardinele. Este suficient ca acestea să fie consumate de 2 ori pe săptămână, pentru a asigura necesarul din așa-numitul fier heminic, care este ușor de asimilat de organism, în cantități mari.
* Sursele vegetale de fier - sunt mazărea și fasolea boabe, făina de soia, curmalele, smochinele, stafidele, varza roșie, urzica. Deși sunt mai sărace în acest oligoelement decât produsele marine sau decât gălbenușul de ou, introducerea acestor alimente în dietă este importantă, pentru că diversifică sursele de fier, ceea ce crește probabilitatea de a fi asimilat. Cea mai ridicată cantitate de fier asimilabil este conținută în drojdia de bere.

În loc de încheiere

Lista mineralelor și vitaminelor care ne pot îmbol­năvi este lungă, conținând și alte nume decât cele menționate în acest articol, considerate un pericol "de vârf". Vom reveni într-un număr viitor și cu alte infor­mații despre mineralele și vitaminele to­xice. Până atunci, trebuie să reținem un lucru: evitați pe cât pu­teți vitaminele și mineralele de sinteză. Cum deose­bim pastilele cu vitamine sau oligoelemente naturale de cele cu vitamine de sinteză? Simplu! Citind cu atenție (ceea ce nu prea facem) etichetele suplimen­te­lor pe care le cumpărăm. Orice vitamină sau mine­ral cu adevărat natural va avea înscrisă pe etichetă sur­sa de proveniență (specia de plantă și tipul de ex­tract) și va fi în concentrații considerabil mai mici față de "rudele" lor de sinteză.