Dacă literatura maghiară contemporană are mai multe nume cunoscute mondial, asta se datorează faptului că în Ungaria s-a înțeles rolul major al artiștilor în "brandul de țară" și se fac programe coerente pentru popularizarea lor. Între acestea - finanțarea traducerilor prin instituții special create în acest scop. Dacă, de exemplu, Péter Nádas (n. 1942) și Péter Esterházy (n. 1950) sunt de mulți ani valori de neignorat ale beletristicii europene, este fiindcă au fost traduși în limbi de circulație și apoi în multe altele, ceea ce le-a adus aprecierea numeroșilor cititori, premii importante, notorietate internațională. Dar "Hungarian Books and Translations Office", Institutul lor Cultural, unele Fundații nu au în vedere doar scriitori ce și-au construit în timp o operă vastă, ci și tineri ce și-au afirmat și confirmat talentul, originalitatea de la primele lor cărți. Este și cazul lui György Dragomán, născut în 1973 la Târgu Mureș și stabilit de la 15 ani la Budapesta. Primul lui roman, "Regele alb", apărut în 2005 și tradus la Polirom în 2008 (româna fiind una din cele 30 de limbi în care s-a publicat), a fost o revelație: și subiectul, și perspectiva, și stilul erau diferite de felul cum se scrie azi și cu o specială putere de a emoționa. Dacă n-ați citit Regele alb, îl puteți descoperi pe originalul romancier în "Rugul". Nu vă luați după recomandarea de pe copertă: nici vorbă de "un roman gotic al zilelor noastre" și nici despre "realism magic". E pur și simplu un roman despre adolescență, perioada când (vă mai amintiți?) se trăiește pe granița dintre reverie și trezie, pe linia subțire dintre realitate și închipuire. Un pas ezitant, și ești fie într-o parte, fie în alta - oricum în afara înțelegerii adulților constrânși de tipare sociale. Și în "Regele alb" naratorul era un copil, iar locul acțiunii, petrecute înainte de 1989, un oraș transilvan. În "Rugul", o fată de 13 ani, Emma, ajunsă la începutul lui 1990 într-un oraș multietnic nenumit din Ardeal, e vocea din perspectiva căreia sunt povestite întâmplări specifice acelui interval tulbure de după căderea dictatorului. Toate înregistrate pe o peliculă sensibilă, ca o carne vie. Căci și copila-naratoare și personajele apropiate ei au suferit mari traume și nu se pot consola după moartea violentă a unor oameni iubiți. Emma și-a pierdut ambii părinți într-un accident și e recuperată de la orfelinat de bunica maternă, despre a cărei existență nu avusese habar. Această bunică (un personaj extraordinar) a trăit marile tragedii ale secolului XX, de la Holocaust, în care i-au pierit cei mai iubiți prieteni, la Gulag și temnițele comuniste, în care i s-a chinuit soțul, șantajat și în cele din urmă ucis de Securitate. Colega de bancă a Emmei, Krisztina, a cărei soră geamănă a fost împușcată și a murit în brațele ei la Revoluție, a ajuns să-i urască pe toți, inclusiv pe sine, doar fiindcă sunt în viață. Toate aceste nenorociri revelate treptat și percepute de mintea necoaptă încă a Emmei se deschid spre teme literare majore, precum adevăr și minciună, libertate, despre memorie și imaginație, despre vinovăție și ticăloșie, despre profitorii revoluției, securiștii deveniți oameni de afaceri și politicieni. Două ruguri simbolice sunt aprinse în povestea adolescentei: unul la orfelinat, în ziua de Crăciun, când după împușcarea "comandantului suprem" îi sunt arse portretele și lozincile, dar cenușa lui continuă să maculeze zăpada căzută după aceea; celălalt, în curtea bunicii, care o învață un ritual purificator de emoții negative și născător de speranță. Felul cum sunt povestite, cu acuitatea senzorială, confuzia real-fantasmă, tensiunea copilei nevoite să se maturizeze sub presiunea dramelor istoriei și să-și caute identitatea prin cețurile cu care sunt interesat învăluite, dă naștere unei capodopere literare. Undeva în carte, G. Dragomán, prin gura Bunicii, spune că "ai voie să-ți împărtășești cele mai dureroase experiențe numai în așa fel încât cel care le aude să aibă impresia că i s-au întâmplat chiar lui". În "Rugul" reușește uimitor să o facă: îți amintești ceea ce povestește Emma ca și cum ție ți s-ar fi întâmplat.