Pe cât de previzibil era scorul bun, garantat de liderii principalelor partide politice, pe atât de previzibile sunt şi raţiunile, dar, mai cu seamă, capcanele acestuia. Pentru că, în spatele sutelor de voturi complezente, ce altceva se poate ascunde, dacă nu meschinăria de care ştim bine că e capabilă actuala clasă politică, reprezentată de Legislativ?
După falimentul dramatic al sistemului în cazul tragediei din Clubul Colectiv - ale cărei detalii nu încetează să şocheze, pe măsură ce anchetele procuraturii şi dezvăluirile presei de investigaţie avansează - şi după protestele masive de stradă care au dus la căderea Guvernului Ponta, era clar că niciun partid politic nu îşi putea asuma preluarea imediată a puterii executive. Valul de revoltă "colectivă" s-a întins peste întreagă clasă politică, prin urmare, nominalizarea de către preşedintele Klaus Iohannis a unui profesionist cu reputaţia şi cu buna imagine a lui Dacian Cioloş punea, din start, Parlamentul în postura de a avea o singură variantă de lucru: validarea echipei pe care fostul comisar european avea să o propună.
Numai că opoziţia mascată faţă de Dacian Cioloş abia aştepta propunerile premierului desemnat, pentru a putea da startul unei insidioase strategii de decredibilizare a noii construcţii. Teoreticienii lehamitei faţă de tehnocraţie au fost primii care şi-au ascuţit creioanele, încă de pe când vuietul străzii mai făcea să vibreze termopanele de la Palatul Victoria. Scepticismul acesta savant nu făcea decât să pregătească terenul. Evident că şi noul premier a greşit în câteva cazuri, lăsându-se influenţat de "oameni de bine" din jurul său sau din anturajul preşedintelui Iohannis. După cum e la fel de adevărat că nu poţi convinge, în numai 5 zile, un mare director de multinaţională să lase de izbelişte un proiect şi să se arunce, pentru doar un an şi pentru un salariu de nimic, într-o aventură guvernamentală!
Cazurile Baciu şi Guseth sunt de-acum binecunoscute. Or, şacalii din Parlament tocmai asta aşteptau, oameni vulnerabili, pe care să îi poată ataca, tocmai în punctul sensibil al competenţei. Ce garanţii putem avea de la un premier care vine cu asemenea nume, pe care ajunge să le retracteze după doar câteva ore, s-au întrebat, cu infinită grijă faţă de ţărişoară, aleşii noştri. Pentru ca apoi, desigur, să valideze prestaţia neconvingătoare a Cristinei Guseth, propusă pentru Ministerul Justiţiei. De fapt, parlamentarii o voiau în funcţie, tocmai ca să aibă carne de tun în lunile ce vor urma. Pentru că votul de marţi e, de fapt, o capcană. E un atac, nu atât la ideea de tehnocraţie, cât la cea de meritocraţie. Demonstraţia clasei politice aceasta se vrea a fi: societatea civilă nu e capabilă să propună oameni mai competenţi decât noi, partidele politice!
Dacă le va reuşi această demonstraţie în anul care vine şi dacă societatea civilă nu va folosi acest timp pentru a strânge rândurile în structuri mai credibile atunci - nu doar reforma de personal a partidelor va fi abandonată, ci chiar conceptele de valoare şi de competenţă la vârf vor deveni bancuri, numai bune de zis pe culoarele Parlamentului. Guvernul Cioloş trebuie să facă multe lucruri până la viitoarele alegeri. Un singur lucru nu trebuie să facă: să nu arunce în ridicol ideea de competenţă!
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
