Ce nu trebuie să facă Guvernul Cioloș

Ciprian Rus
Guvernul Cioloș a trecut, marți, votul de învestitură din Parlament cu o măgulitoare majoritate.

Pe cât de pre­vi­zibil era scorul bun, garantat de liderii prin­cipalelor par­tide politice, pe atât de previzibile sunt și rațiunile, dar, mai cu seamă, capcanele acestuia. Pentru că, în spatele su­telor de voturi complezente, ce altceva se poate ascunde, dacă nu meschinăria de care știm bine că e capabilă actuala clasă politică, reprezentată de Legis­lativ?
După falimentul dramatic al sistemului în cazul tra­ge­diei din Clubul Colectiv - ale cărei detalii nu încetează să șocheze, pe măsură ce anchetele procuraturii și dez­vă­luirile presei de investigație avansează - și după protestele masive de stradă care au dus la căderea Guvernului Ponta, era clar că niciun partid politic nu își putea asuma pre­luarea imediată a puterii executive. Valul de revoltă "co­lec­tivă" s-a întins peste întreagă clasă politică, prin ur­mare, nominalizarea de către președintele Klaus Iohannis a unui profesionist cu reputația și cu buna imagine a lui Dacian Cioloș punea, din start, Parlamentul în postura de a avea o singură variantă de lucru: validarea echipei pe care fostul comisar european avea să o propună.
Numai că opoziția mascată față de Dacian Cioloș abia aștepta propunerile premierului desemnat, pentru a putea da startul unei insidioase strategii de decredibilizare a noii construcții. Teoreticienii lehamitei față de tehnocrație au fost primii care și-au ascuțit creioanele, încă de pe când vuietul străzii mai făcea să vibreze termopanele de la Palatul Victoria. Scepticismul acesta savant nu făcea decât să pregătească terenul. Evident că și noul premier a greșit în câteva cazuri, lăsându-se influențat de "oameni de bine" din jurul său sau din anturajul președintelui Iohannis. Du­pă cum e la fel de adevărat că nu poți convinge, în numai 5 zile, un mare director de multinațională să lase de izbeliște un proiect și să se arunce, pentru doar un an și pentru un salariu de nimic, într-o aventură guver­na­men­tală!
Cazurile Baciu și Guseth sunt de-acum binecunoscute. Or, șacalii din Parlament tocmai asta așteptau, oameni vul­nerabili, pe care să îi poată ataca, tocmai în punctul sen­sibil al competenței. Ce garanții putem avea de la un pre­mier care vine cu asemenea nume, pe care ajunge să le retracteze după doar câteva ore, s-au întrebat, cu infinită grijă față de țărișoară, aleșii noștri. Pentru ca apoi, desigur, să valideze prestația neconvingătoare a Cristinei Guseth, propusă pentru Ministerul Justiției. De fapt, parlamentarii o voiau în funcție, tocmai ca să aibă carne de tun în lunile ce vor urma. Pentru că votul de marți e, de fapt, o capcană. E un atac, nu atât la ideea de tehnocrație, cât la cea de meritocrație. Demonstrația clasei politice aceasta se vrea a fi: societatea civilă nu e capabilă să propună oameni mai competenți decât noi, partidele politice!
Dacă le va reuși această demonstrație în anul care vine și dacă societatea civilă nu va folosi acest timp pentru a strânge rândurile în structuri mai credibile atunci - nu doar reforma de personal a partidelor va fi aban­donată, ci chiar conceptele de valoare și de competență la vârf vor deveni bancuri, numai bune de zis pe culoarele Parla­men­tului. Guvernul Cioloș trebuie să facă multe lu­cruri până la viitoarele alegeri. Un singur lucru nu trebuie să facă: să nu arunce în ridicol ideea de competență!