- În primul rând, sunt tentată să mă refer la "guvernul Dâncu", nu la guvernul Cioloş. Vasile Dâncu este o personalitate mult mai puternică şi cu infinit mai multă experienţă politică decât Dacian Cioloş, se bucură de sprijinul celui mai mare partid din parlament, PSD, şi are legături bune cu UNPR. Nimic din cariera sa nu se leagă însă de domeniul dezvoltării regionale, pe care îl va coordona, ceea ce indică din start că noul guvern, prezentat ca un guvern de tehnocraţi decuplat de partide, are în postul-cheie de vicepremier şi ministru al dezvoltării regionale, un politician versat şi abil, care nu este expert în dezvoltare regională, în schimb s-a afirmat în viaţa publică, în calitate de ministru al comunicării în guvernul Năstase. Această situaţie defineşte viciul fundamental al actualei construcţii guvernamentale, şi anume - contradicţia dintre ce s-a anunţat şi ce s-a realizat, pentru că nu avem de a face cu un guvern tehnocrat, independent de partide, cum susţin premierul Cioloş şi preşedintele Iohannis, ci cu un guvern alcătuit astfel încât să mulţumească PSD, UNPR şi PC. La agricultură, muncă, transporturi şi energie, noii miniştri nu sunt experţi independenţi, autorităţi în domeniile pe care le coordonează, ci fie foşti secretari de stat din guvernul Năstase sau Ponta, fie experţi apropiaţi de PSD şi PC, adică personaje mai puţin proeminente ale sistemului ticăloşit, împotriva căruia s-a revoltat, de curând, strada. Sistemul este însă securizat în segmente esenţiale, inclusiv la interne, unde ministru este Petre Tobă, un apropiat al generalului Oprea, şi la externe, unde revine Lazăr Comănescu, care lucrează în MAE din 1972, asigurând un element de continuitate cu sistemul înscăunat după decembrie 1989. Mari speranţe de reformă şi schimbare nu putem deci avea din partea acestor noi/vechi miniştri, iar dependenţa de partide a fost demonstrată şi de uşurinţa cu care noul ministru al finanţelor, Anca Paliu Dragu, a acceptat mărirea salariilor bugetarilor, fără să fi studiat mai întâi impactul acestei măsuri asupra bugetului.
Binele acestui guvern, dacă va veni, nu-l putem aştepta decât de la personalităţile cu adevărat rupte de actualele partide parlamentare, care au demonstrat competenţă, curaj şi principii, pe parcursul unei cariere impecabile până acum: Adrian Curaj, la educaţie, Vlad Alexandrescu, la cultură, Violeta Alexandru, la dialog social, Anca Răducu, la fonduri europene, Mihnea Motoc, la apărare, şi cei doi foşti colaboratori ai lui Corneliu Coposu pe vremea când erau tineri membri PNŢCD - Costin Borc şi Marius Bostan, reveniţi în politică, după ce au făcut cariere remarcabile în mediul privat, rămânând fideli convingerilor cu care au plecat la drum. Din păcate, la sănătate şi justiţie - ministere esenţiale, de la care toată lumea aşteaptă fapte mari - avem doi necunoscuţi, despre care nu putem spune mare lucru, ci doar spera, că alegerile finale au fost judicioase, deşi nominalizările iniţiale au fost neinspirate.
Nu vom avea, deci, un guvern cu o viziune unitară, ci o echipă de miniştri care vor încerca, fiecare în parte, să-şi demonstreze - unii valoarea şi principiile, alţii loialitatea faţă de patronii politici din umbră, iar alţii, forţa în vederea unei sperate ascensiuni viitoare - căci, ni se şopteşte că domnul Cioloş ar viza conducerea PNL, iar Vasile Dâncu preşedinţia PSD. În plus, orice reformă reală, de sistem, va fi blocată de Parlament, căci acolo majoritatea a rămas aceeaşi de pe vremea lui Victor Ponta. Miniştrii reformişti nu vor putea conta decât pe măsurile care pot fi luate fără votul legislativului - deci marile reforme sunt excluse. Putem spera că noul ministru al justiţiei va reînnoi mandatul Laurei Kovesi la DNA, dar îl va înlocui, oare, pe Teodor Niţu, omul lui Ponta, în funcţia de procuror general? Nu pariez, deşi îmi doresc. La fel de important este însă în ce măsură noul guvern va organiza alegeri corecte şi neviciate anul viitor şi dacă va reuşi să blocheze pomenile electorale care dezechilibrează bugetul. Greu de crezut, cu Vasile Dâncu în fruntea fondurilor pentru dezvoltare regională şi un ministru de finanţe complezent faţă de excesele populiste ale PSD şi PNL. Dacă miniştrii independenţi vor dori să schimbe situaţia în domeniile lor - să facă, de pildă, o reformă a administraţiei de sus până jos, considerată indispensabilă de către noul ministru al fondurilor europene; să schimbe regulile jocului în companiile de stat sau să atace frontal chestiunea plagiatelor - atunci vor intra, probabil, în conflict cu restul guvernului, poate chiar cu premierul - care a şi declarat că nu vrea „să radă tot ce a făcut fostul guvern", deşi cetăţenii tocmai aceasta au cerut. Să fim însă realişti: România nu poate fi reformată într-un an electoral, de o echipă eterogenă, blocată de un parlament retrograd. Pentru o schimbare fundamentală în bine este nevoie de un guvern politic, cu un mandat popular puternic, obţinut la urne, nu în culise. Un astfel de guvern nu poate fi alcătuit de actualele partide parlamentare, ci doar de forţe politice noi. Dacă astfel de forţe nu se vor afirma până la noile alegeri, atunci vom rămâne şi de acum înainte, captivi ai păpuşarilor din umbră, care au pus în scenă şi actualul guvern.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
