- În primul rând, sunt tentată să mă refer la "guvernul Dâncu", nu la guvernul Cioloș. Vasile Dâncu este o personalitate mult mai puternică și cu infinit mai multă experiență politică decât Dacian Cioloș, se bucură de sprijinul celui mai mare partid din parlament, PSD, și are legături bune cu UNPR. Nimic din cariera sa nu se leagă însă de domeniul dezvoltării regionale, pe care îl va coordona, ceea ce indică din start că noul guvern, prezentat ca un guvern de tehnocrați decuplat de partide, are în postul-cheie de vicepremier și ministru al dezvoltării regionale, un politician versat și abil, care nu este expert în dezvoltare regională, în schimb s-a afirmat în viața publică, în calitate de ministru al comunicării în guvernul Năstase. Această situație definește viciul fundamental al actualei construcții guvernamentale, și anume - contradicția dintre ce s-a anunțat și ce s-a realizat, pentru că nu avem de a face cu un guvern tehnocrat, independent de partide, cum susțin premierul Cioloș și președintele Iohannis, ci cu un guvern alcătuit astfel încât să mulțumească PSD, UNPR și PC. La agricultură, muncă, transporturi și energie, noii miniștri nu sunt experți independenți, autorități în domeniile pe care le coordonează, ci fie foști secretari de stat din guvernul Năstase sau Ponta, fie experți apropiați de PSD și PC, adică personaje mai puțin proeminente ale sistemului ticăloșit, împotriva căruia s-a revoltat, de curând, strada. Sistemul este însă securizat în segmente esențiale, inclusiv la interne, unde ministru este Petre Tobă, un apropiat al generalului Oprea, și la externe, unde revine Lazăr Comănescu, care lucrează în MAE din 1972, asigurând un element de continuitate cu sistemul înscăunat după decembrie 1989. Mari speranțe de reformă și schimbare nu putem deci avea din partea acestor noi/vechi miniștri, iar dependența de partide a fost demonstrată și de ușurința cu care noul ministru al finanțelor, Anca Paliu Dragu, a acceptat mărirea salariilor bugetarilor, fără să fi studiat mai întâi impactul acestei măsuri asupra bugetului.
Binele acestui guvern, dacă va veni, nu-l putem aștepta decât de la personalitățile cu adevărat rupte de actualele partide parlamentare, care au demonstrat competență, curaj și principii, pe parcursul unei cariere impecabile până acum: Adrian Curaj, la educație, Vlad Alexandrescu, la cultură, Violeta Alexandru, la dialog social, Anca Răducu, la fonduri europene, Mihnea Motoc, la apărare, și cei doi foști colaboratori ai lui Corneliu Coposu pe vremea când erau tineri membri PNȚCD - Costin Borc și Marius Bostan, reveniți în politică, după ce au făcut cariere remarcabile în mediul privat, rămânând fideli convingerilor cu care au plecat la drum. Din păcate, la sănătate și justiție - ministere esențiale, de la care toată lumea așteaptă fapte mari - avem doi necunoscuți, despre care nu putem spune mare lucru, ci doar spera, că alegerile finale au fost judicioase, deși nominalizările inițiale au fost neinspirate.
Nu vom avea, deci, un guvern cu o viziune unitară, ci o echipă de miniștri care vor încerca, fiecare în parte, să-și demonstreze - unii valoarea și principiile, alții loialitatea față de patronii politici din umbră, iar alții, forța în vederea unei sperate ascensiuni viitoare - căci, ni se șoptește că domnul Cioloș ar viza conducerea PNL, iar Vasile Dâncu președinția PSD. În plus, orice reformă reală, de sistem, va fi blocată de Parlament, căci acolo majoritatea a rămas aceeași de pe vremea lui Victor Ponta. Miniștrii reformiști nu vor putea conta decât pe măsurile care pot fi luate fără votul legislativului - deci marile reforme sunt excluse. Putem spera că noul ministru al justiției va reînnoi mandatul Laurei Kovesi la DNA, dar îl va înlocui, oare, pe Teodor Nițu, omul lui Ponta, în funcția de procuror general? Nu pariez, deși îmi doresc. La fel de important este însă în ce măsură noul guvern va organiza alegeri corecte și neviciate anul viitor și dacă va reuși să blocheze pomenile electorale care dezechilibrează bugetul. Greu de crezut, cu Vasile Dâncu în fruntea fondurilor pentru dezvoltare regională și un ministru de finanțe complezent față de excesele populiste ale PSD și PNL. Dacă miniștrii independenți vor dori să schimbe situația în domeniile lor - să facă, de pildă, o reformă a administrației de sus până jos, considerată indispensabilă de către noul ministru al fondurilor europene; să schimbe regulile jocului în companiile de stat sau să atace frontal chestiunea plagiatelor - atunci vor intra, probabil, în conflict cu restul guvernului, poate chiar cu premierul - care a și declarat că nu vrea „să radă tot ce a făcut fostul guvern", deși cetățenii tocmai aceasta au cerut. Să fim însă realiști: România nu poate fi reformată într-un an electoral, de o echipă eterogenă, blocată de un parlament retrograd. Pentru o schimbare fundamentală în bine este nevoie de un guvern politic, cu un mandat popular puternic, obținut la urne, nu în culise. Un astfel de guvern nu poate fi alcătuit de actualele partide parlamentare, ci doar de forțe politice noi. Dacă astfel de forțe nu se vor afirma până la noile alegeri, atunci vom rămâne și de acum înainte, captivi ai păpușarilor din umbră, care au pus în scenă și actualul guvern.