- Bună dimineaţa, Ioana! Ce faci?
- Beau cafeaua şi mă pregătesc pentru o plecare la Timişoara. Mâine seară jucăm acolo "Produse domestice", un spectacol de teatru în limba engleză, regizat de Ioana Păun. Aşa că îmi fac bagajul. Am un mic troller, în care o să înghesui costumul de scenă, câteva haine de schimb şi trusa de machiaj.
- Care e ritualul de dimineaţă al unei actriţe de succes? Ai apucat să te machiezi?
- Nu. Când nu am spectacol, premieră sau altă ieşire de seară mai deosebită nu mă machiez, îmi place să rămân naturală. Dimineţile mele sunt atipice, nu prea stau în faţa oglinzii. Sunt alte lucruri care îmi dau energie sau care îmi schimbă starea în bine. Un duş răcoritor, o cremă bună de corp, un parfum bun... sau, pur şi simplu, mirosul de pâine proaspătă din brutăria "Le Pain Quotidien", pe lângă care trec zilnic, cu gemenii mei, în drum spre şcoală. Mama îşi ia o cafea cu lapte, băieţii câte-un croissant şi câte-un suc de mere şi stăm şi ne bucurăm de mirosul ăla bun, de culori, de zilele astea frumoase de toamnă. Ritualul meu nu e ritualul unei actriţe, ci al unei mame şi al unei femei normale, care se trezeşte, face mic dejun, duce copiii la şcoală şi apoi fuge la repetiţie.
- Şi la ce repeţi toamna asta?
- Pregătim un nou spectacol pentru copii, în regia Antoanetei Zaharia, cu care am mai lucrat. A regizat şi piesa "Ciao bella". Mi-a fost colegă de pe băncile facultăţii. Aşa că merg la aceste repetiţii cu mare plăcere, care au şi venit foarte curând, după terminarea filmului "Acasă la tata".
- "Acasă la tata" va putea fi văzut în curând şi pe marile ecrane de la noi. E o poveste interesantă?
- E un film făcut după un scenariu impecabil, scris de Mimi Brănescu, cu 4-5 personaje aşa frumos conturate, încât nu poţi decât să te bucuri ca actor că ai ocazia să joci o partitură rotundă. Robert, jucat de Alexandru Papadopol, scriitor afirmat în Bucureşti, se întoarce după o vreme în satul natal şi se confruntă cu propriul lui trecut. Îşi reîntâlneşte cel mai bun prieten, jucat de Andi Vasluianu, şi fosta iubită (pe care o joc eu). Timp de 24 de ore, de-a lungul cărora se desfăşoară filmul, Robert îşi consumă o criză interioară. Dar la final are şi revelaţia că toată gloria lui nu e cu nimic mai presus de destinele minore, nesemnificative ale noastre, ale celor rămaşi în sat.
- Ce simţi că ţi-a adus bun rolul ăsta?
- Am senzaţia că am lucrat foarte fin la acest personaj, cum ai lucra la o broderie. De fiecare dată când izbutesc să fac altceva, care iese din obişnuinţe, mă bucur. Acum, am reuşit cu mijloace simple, să fac un personaj credibil, care are şi accente de umor, şi accente de dramă, e ambiguu, ca viaţa însăşi.
- V-aţi şi distrat pe platoul de filmare?
- Era inevitabil! Cu Andi Vasluianu, Alex Papadopol şi Mirela Oprişor, am fost colegă de generaţie. Suntem prieteni, ne ştim foarte bine, ştiam cum funcţionăm împreună şi mai jucasem cu fiecare în parte. Sunt toţi actori excepţionali, aşa că da, filmările au fost o mare, mare bucurie. Am râs mult şi am făcut tot felul de poante, pentru că s-a mâncat mult şi s-a băut mult în film. Şi chiar dacă noi beam suc de coacăze, nu vin, la un moment dat ne săturaserăm de băut şi mestecat pui şi castraveţi muraţi. Am rămas cu multe replici amuzante. A fost o bucurie filmul ăsta! E şi meritul regizorului Andrei Cohn, care a ştiut să ne conducă şi să ne imprime acelaşi ritm. Există o unitate stilistică de joc actoricesc, care a fost remarcată şi la Festivalul de la Sarajevo, unde a ajuns acest film, şi la Viena şi chiar şi la deschiderea Festivalului de Film European. Unul din multele lucruri bune care s-au spus despre film e că jocul actorilor e foarte echilibrat.
- Pare că ai o toamnă bună, cu reuşite.
- Da, mi s-au legat câteva proiecte unul după altul în toamna asta, şi mi s-a umplut age nda. După ani buni de film, m-am reîntors şi pe scena de teatru. De curând, am avut premiera piesei "Inamicul poporului", după piesa omonimă de Henrik Ibsen, tot în regia Ioanei Păun. Aştept cu mare nerăbdare premiera filmului "Acasă la tata", am şi plecări în turneu, şi repetiţii pentru următorul spectacol. Iar de vreo doi ani susţin şi nişte ateliere de comunicare şi de public speaking, care îmi plac foarte mult. De curând, am avut un eveniment alături de firma Samsung, prin care am încercat, cu ajutorul unei aplicaţii, să ajutăm tinerii din licee să-şi aleagă meseriile viitoare. Dacă ar fi existat aşa ceva pe vremea mea, mi-ar fi prins foarte bine. Multă vreme am fost în cumpănă în legătură cu ce drum să urmez.
- Şi ce te-a convins să alegi totuşi teatrul?
- Dacă mă luam după statistici, nu mai dădeam niciodată examen, absolvenţi de teatru sunt enorm de mulţi. A fost mai degrabă o convingere venită din interior. Făcusem liceu de arhitectură şi, brusc, mi-am dat seama că nu vreau să devin arhitect. Făcusem balet, pian, făcusem parte din trupa de teatru a liceului... Noroc că am avut curajul să accept asta şi să schimb totul, când încă nu era prea târziu. Dar eu am fost de felul meu mai rebelă.
- Tatăl tău, regretatul Ioan Flora, a fost poet. Nu te-a încurajat să îmbrăţişezi o carieră artistică?
- Nu, părinţii au zis "Nu!" în cor. (râde) Cred că s-au gândit că nu mai vor încă un artist în familie. Vorba mamei unui coleg, care, când a auzit că fiul ei vrea să se facă actor, a zis: "Dar nimeni din bloc nu e actor! Ne faci de râs!". Cred că s-au temut că actoria nu e de viitor. Eu însă mi-am spus că trebuie cu orice preţ să fac ce-mi place, că aşa n-o să simt că muncesc nicio clipă din viaţa mea.
- Azi e sâmbătă, Ioana. Dacă n-ai fi plecat la Timişoara, ce ai fi făcut?
- Aş fi mers cu băieţii mei în parcul Kiseleff. Dar băieţii mei nu sunt acasă acum, aşa că poate aş fi mers să-mi cumpăr flori din piaţa de flori. Sau m-aş fi văzut cu prietenele mele, care au şi ele copii. Iar dacă şi ele ar fi fost singure azi, poate ne-am fi permis chiar nişte plăceri mai rare, cum ar fi, de exemplu, să ieşim cu bicicletele într-o plimbare, până la un mic târg de bijuterii vechi. E ceva ce nu reuşim prea des. De obicei, am răsfăţuri mai mici: să văd un film sau să continui lectura unei cărţi.
- Nu e prea dimineaţă pentru aşa ceva?
- Nu, sunt o persoană foarte matinală. Seara mă culc devreme, dar dimineaţa mă simt excelent, mă trezesc uşor şi sunt gata de orice, n-am nevoie de trecere.
- Eşti una dintre puţinele actriţe familiste. E şi asta, pe lângă talent, tot moştenire de familie?
- Ioana, mai ai vreun obicei matinal rămas din copilărie?
- Când eram mică, duminicile dimineaţa îmi plăcea să rămân în pijama şi să mă uit la televizor. Să beau o cană de lapte cu biscuiţi din ăia buni şi să mă uit la un film frumos, cu toată familia în jur, mi se pare şi acum raiul pe pământ.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
