O dimineață cu actrița IOANA FLORA

"Să beau o cană de lapte cu biscuiți și să mă uit la un film, cu familia în jur, mi se pare și acum raiul pe pământ"

- Bună dimineața, Ioana! Ce faci?

- Beau cafeaua și mă pregătesc pentru o plecare la Timișoara. Mâine seară jucăm acolo "Produse domes­tice", un spectacol de teatru în limba engleză, regizat de Ioana Păun. Așa că îmi fac bagajul. Am un mic troller, în care o să înghesui costumul de scenă, câteva haine de schimb și trusa de machiaj.

- Care e ritualul de dimineață al unei actrițe de succes? Ai apucat să te machiezi?

- Nu. Când nu am spec­tacol, premieră sau altă ieșire de seară mai deo­sebită nu mă machiez, îmi place să rămân natu­ra­lă. Diminețile mele sunt atipice, nu prea stau în fa­ța oglinzii. Sunt alte lu­cruri care îmi dau energie sau care îmi schimbă sta­rea în bine. Un duș răco­ritor, o cremă bună de corp, un parfum bun... sau, pur și simplu, miro­sul de pâine proaspătă din brutăria "Le Pain Quoti­dien", pe lângă care trec zilnic, cu gemenii mei, în drum spre școală. Mama își ia o cafea cu lapte, bă­ieții câte-un croissant și câte-un suc de mere și stăm și ne bucurăm de mirosul ăla bun, de culori, de zilele astea frumoase de toamnă. Ritualul meu nu e ritualul unei actrițe, ci al unei mame și al unei femei normale, care se trezește, face mic dejun, duce copiii la școală și apoi fuge la repetiție.

- Și la ce repeți toamna asta?

- Pregătim un nou spectacol pentru copii, în regia An­toanetei Zaharia, cu care am mai lucrat. A regizat și piesa "Ciao bella". Mi-a fost colegă de pe băncile fa­cultății. Așa că merg la aceste repetiții cu mare plă­cere, care au și venit foarte curând, după terminarea filmului "Acasă la tata".

- "Acasă la tata" va putea fi văzut în curând și pe marile ecrane de la noi. E o poveste interesantă?

- E un film făcut după un scenariu impecabil, scris de Mimi Brănescu, cu 4-5 personaje așa frumos con­turate, încât nu poți decât să te bucuri ca actor că ai ocazia să joci o partitură rotundă. Robert, jucat de Ale­xandru Papadopol, scriitor afirmat în București, se întoarce după o vreme în satul natal și se confruntă cu propriul lui trecut. Își reîntâlnește cel mai bun prieten, jucat de Andi Vasluianu, și fosta iubită (pe care o joc eu). Timp de 24 de ore, de-a lungul cărora se desfă­șoară filmul, Robert își consumă o criză interioară. Dar la final are și revelația că toată gloria lui nu e cu nimic mai presus de destinele minore, nesemnificative ale noastre, ale celor rămași în sat.

- Ce simți că ți-a adus bun rolul ăsta?

- Am senzația că am lucrat foarte fin la acest per­sonaj, cum ai lucra la o broderie. De fiecare dată când izbutesc să fac altceva, care iese din obișnuințe, mă bucur. Acum, am reușit cu mijloace simple, să fac un personaj credibil, care are și accente de umor, și accente de dramă, e ambiguu, ca viața însăși.

- V-ați și distrat pe platoul de filmare?

- Era inevitabil! Cu Andi Vasluianu, Alex Papadopol și Mirela Oprișor, am fost colegă de generație. Suntem prieteni, ne știm foarte bine, știam cum funcționăm împreună și mai jucasem cu fiecare în parte. Sunt toți actori excepționali, așa că da, filmările au fost o mare, mare bucurie. Am râs mult și am făcut tot felul de poante, pentru că s-a mâncat mult și s-a băut mult în film. Și chiar dacă noi beam suc de coacăze, nu vin, la un moment dat ne să­turaserăm de băut și mestecat pui și castraveți murați. Am rămas cu multe replici amuzante. A fost o bucurie filmul ăsta! E și meritul regizorului Andrei Cohn, care a știut să ne con­ducă și să ne imprime același ritm. Există o unitate stilistică de joc actoricesc, care a fost remarcată și la Festi­valul de la Sarajevo, unde a ajuns acest film, și la Viena și chiar și la deschiderea Festiva­lului de Film European. Unul din multele lucruri bune care s-au spus des­pre film e că jocul acto­rilor e foarte echilibrat.

- Pare că ai o toamnă bună, cu reu­șite.

- Da, mi s-au legat câteva proiecte unul după altul în toamna asta, și mi s-a umplut age nda. După ani buni de film, m-am reîntors și pe scena de teatru. De curând, am avut pre­miera piesei "Inamicul poporului", după piesa omonimă de Henrik Ibsen, tot în regia Ioanei Păun. Aștept cu mare nerăbdare premiera filmului "Acasă la tata", am și plecări în turneu, și repetiții pen­tru următorul spectacol. Iar de vreo doi ani susțin și niște ateliere de comunicare și de public speaking, care îmi plac foarte mult. De curând, am avut un eve­niment alături de firma Samsung, prin care am încer­cat, cu ajutorul unei aplicații, să ajutăm tinerii din licee să-și aleagă meseriile viitoare. Dacă ar fi existat așa ceva pe vremea mea, mi-ar fi prins foarte bine. Multă vreme am fost în cumpănă în legătură cu ce drum să urmez.

- Și ce te-a convins să alegi totuși teatrul?

- Dacă mă luam după statistici, nu mai dădeam ni­ciodată examen, absolvenți de teatru sunt enorm de mulți. A fost mai degrabă o convingere venită din interior. Făcusem liceu de arhitectură și, brusc, mi-am dat seama că nu vreau să devin arhitect. Făcusem balet, pian, făcusem parte din trupa de teatru a liceu­lui... Noroc că am avut curajul să accept asta și să schimb totul, când încă nu era prea târziu. Dar eu am fost de felul meu mai rebelă.

- Tatăl tău, regretatul Ioan Flora, a fost poet. Nu te-a încurajat să îmbrățișezi o carieră artistică?

- Nu, părinții au zis "Nu!" în cor. (râde) Cred că s-au gândit că nu mai vor încă un artist în familie. Vorba mamei unui coleg, care, când a auzit că fiul ei vrea să se facă actor, a zis: "Dar nimeni din bloc nu e actor! Ne faci de râs!". Cred că s-au temut că actoria nu e de viitor. Eu însă mi-am spus că trebuie cu orice preț să fac ce-mi place, că așa n-o să simt că muncesc nicio clipă din viața mea.

- Azi e sâmbătă, Ioana. Dacă n-ai fi plecat la Timișoara, ce ai fi făcut?

- Aș fi mers cu băieții mei în parcul Kiseleff. Dar băieții mei nu sunt acasă acum, așa că poate aș fi mers să-mi cumpăr flori din piața de flori. Sau m-aș fi văzut cu prietenele mele, care au și ele copii. Iar dacă și ele ar fi fost singure azi, poate ne-am fi permis chiar niște plăceri mai rare, cum ar fi, de exemplu, să ieșim cu bicicletele într-o plimbare, până la un mic târg de biju­terii vechi. E ceva ce nu reușim prea des. De obicei, am răsfățuri mai mici: să văd un film sau să continui lectura unei cărți.

- Nu e prea dimineață pentru așa ceva?

- Nu, sunt o persoană foarte matinală. Seara mă culc devreme, dar dimineața mă simt excelent, mă trezesc ușor și sunt gata de orice, n-am nevoie de trecere.

- Ești una dintre puținele actrițe familiste. E și asta, pe lângă talent, tot moștenire de familie?

- Cum adică? Să-ți placă să stai cu familia ta? Dar e minunat! Mie-mi pare rău că n-am avut frați! Tata a fost în copilăria mea foarte multă vreme plecat. Dar eu și mama îl însoțeam la întâlnirile literare. N-am fost o familie mare și nici n-am păstrat obiceiul de a ne în­tâlni duminică de duminică cu tot clanul. Aș zice că viața artistică a tatălui meu se împletea cu cea de fa­milie. Acum văd că se repetă situația. Băieții mei merg cu tatăl lor (actorul Mihai Brătilă - n. red.) la filmări sau merg cu mine la repetiții, dacă e o piesă potrivită pentru vârsta lor. Mă bucur să văd că ziua lor, care vine curând, își doresc să o sărbătorească de două ori, și cu rudele lor adunate în jurul mesei, dar și cu prie­tenii de joacă. Cred că am reușit să le transmit și lor ideea mea de familie. Nouă chiar ne place să ieșim cu toții la restaurant, să stăm de vorbă între noi. Aseară, de pildă, am fost la pizza și am luat-o și pe bona noas­tră. A fost foarte frumos.

- Ioana, mai ai vreun obicei matinal rămas din copilărie?

- Când eram mică, duminicile dimineața îmi plă­cea să rămân în pijama și să mă uit la televizor. Să beau o cană de lapte cu biscuiți din ăia buni și să mă uit la un film frumos, cu toată familia în jur, mi se pare și acum raiul pe pământ.