Începând din luna octombrie şi până după sărbătorile de iarnă, starea noastră emoţională, împreună cu întreg sistemul nervos, sunt cel mai greu încercate. Zilele tot mai scurte şi nopţile lungi, venirea frigului şi a fenomenelor meteorologice extreme, oboseala psihică dată de şederea îndelungată în casă, alimentaţia mai săracă în hrană vie, toate contribuie la apariţia a diferite afecţiuni şi tulburări nervoase. Din fericire, toate aceste probleme îşi au remediul foarte aproape de noi. Trebuie doar să ne deschidem mintea şi sufletul pentru a le vedea şi folosi. De exemplu, ajunge să ieşim din casă, în după-amiezile luminoase de toamnă, şi vom găsi remediul pentru cea mai frecventă tulburare emoţională a sezonului: depresia.
Lumina toamnei şi depresia
În ţările nordice, psihiatrii le recomandă tuturor oamenilor, bolnavi sau sănătoşi, ca măcar o dată la 2-3 zile, să privească cerul amiezii, fie el şi acoperit de nori, pentru a beneficia de efectele reglatoare nervoase ale luminii. Nu trebuie să vă uitaţi în niciun caz direct la soare (se pot produce leziuni ce duc la orbire), ci trebuie doar să aveţi capul şi corpul orientate astfel încât lumina să poată să vă pătrundă în ochi. Transformată în impulsuri electrice, ele călătoresc prin nervul optic până la creier, care va elibera serotonină şi alţi "mesageri chimici", responsabili cu schimbarea stărilor de spirit. Cercetătorii afirmă că, practic, atunci când lumina strălucitoare vă intră în ochi, ea are efecte similare administrării medicamentelor antidepresive, producând modificări în activitatea chimică din anumite zone ale creierului. Nenumărate studii medicale, făcute începând cu anii '90, demonstrează efectul benefic al luminii, în cazul diferitelor forme de depresie, mai ales a celei aurii, specifică toamnei. S-au remarcat ameliorări semnificative ale simptomelor nu doar în depresiile uşoare sau sezoniere, ci şi în tulburările depresive majore, care nu ţin de anotimp, în depresia post-partum (după naştere), în depresiile bipolare.
Mersul pe jos şi tinereţea creierului
Un studiu recent al unei echipe de medici americani arată că dacă parcurgem 20 de kilometri pe jos, în fiecare săptămână, vom fi mai concentraţi la muncă, vom avea performanţe mai bune în carieră şi vom fi mai optimişti. În plus, nu trebuie să ne mai facem atât de multe griji pentru bătrâneţe, deoarece plimbarea în pas vioi reduce riscul apariţiei bolilor degenerative ale creierului specifice vârstei a treia cu peste 50%. Există însă şi o veste mai puţin bună: rezultatele nu apar peste noapte! De fapt, efectul acesta dinamizant asupra creierului apare şi se consolidează pe parcursul a cinci ani, în care ni se cere să mergem câte 20 de kilometri pe săptămână. Practic, tineri sau bătrâni, ar trebui să mergem în cinci ani aproape cât să înconjurăm... planeta Pământ. Vi se pare greu? Este foarte uşor! Trebuie doar să ne punem pantofi comozi şi să facem primul pas, apoi totul vine de la sine. Acest tip de mişcare pune în mişcare sângele şi creşte gradul de oxigenare a creierului, ameliorează depresia, reduce nivelul de stres psihic. Din când în când, mersul pe jos trebuie înlocuit cu exerciţii fizice diverse, cum ar fi înotul, mersul pe bicicletă, jocurile de echipă sau tenisul. Neurologii au observat că, pentru a-şi menţine sănătatea, creierul are nevoie de o stimulare cât mai variată, realizată inclusiv prin exerciţiu fizic.
Imediat după efort, este necesară o relaxare pe măsură, la fel de importantă ca şi mişcarea în sine, pentru că în timpul relaxării sunt puse în circulaţie substanţele care induc starea de bine psihic, menţin sănătatea creierului.
Complexul B natural, echilibrul emoţional şi Alzheimerul
Este de notorietate faptul că vitamina B6 este un adevărat catalizator al liniştii interioare, util în stările de anxietate, de instabilitate emoţională sau insomnie. De curând, s-a observat că această vitamină e mult mai eficientă atunci când este ajutată de suratele sale din complexul B. Mai exact, pentru a fi susţinută în acţiunea sa benefică asupra creierului şi emoţiilor, B6 are nevoie de o mână de ajutor din partea rudelor de sânge: B2, B9 şi B12. Aceste vitamine nu doar că alungă anxietatea şi ţin la distanţă temutele atacuri de panică, dar ne păstrează creierul sănătos, până la vârste adânci. O universitate din Marea Britanie a administrat aceste vitamine-minune unui grup de voluntari cu vârsta de peste 70 de ani şi cu risc mărit de a dezvolta Alzheimer. Rezultatul a fost uimitor! După şapte ani de administrare zilnică a acestui complex de B-uri, subiecţii prezentau o atrofiere a creierului de şapte ori mai mică faţă de grupul-martor, care luase remedii placebo. Mai mult, persoanele care consumau suplimente de complex B aveau o memorie mai bună (cu 70%), erau mai optimişti, aveau o coordonare neuro-motorie şi o atenţie mult superioare celor din grupul placebo. Acest studiu a fost refăcut şi de alţi cercetători, folosindu-se întreg complexul vitaminic B, iar rezultatele au fost de asemenea foarte bune. De fapt, după decenii de cercetare, s-a constatat că administrarea B-urilor este cel mai puternic medicament cunoscut pentru prevenirea Alzheimerului.
Deşi e greu de crezut, imaginaţia ghidată corespunzător poate deveni o metodă sigură de vindecare a celor mai oribile răni ale sufletului. Iar cea care a demonstrat fără dubiu acest lucru este psihoterapeuta americană Brandon Bays. Metoda sa este atât de eficientă, încât e aplicată în cele mai dramatice locuri de pe planetă. Unul dintre aceste infernuri terestre îl reprezintă ghetourile din Africa de Sud, unde terapeuţii pot merge să-şi trateze pacienţii doar sub escortă militară. Însă efortul merită din plin, întrucât terapia cu ajutorul imaginaţiei ajută deopotrivă victime şi persoane cu comportament criminal, ori dependente de droguri, ori cu tendinţe suicidare, să se transforme în fiinţe echilibrate, capabile de compasiune, dornice în a-şi ajuta semenii. Cum? Folosind în mod conştient scenariile imaginare. Fie ele pesimiste sau optimiste, în mod curent, fiecare dintre noi alcătuieşte asemenea scenarii mentale despre sine sau despre alţii. Ei bine, psihoterapeuta americană şi echipa sa ajută victimele violenţei, drogurilor etc. să creeze scenarii pozitive în minte. De pildă, îi ajută să îşi imagineze că peste un an vor fi fericiţi, că vor scăpa de dependenţe, de tendinţele violente sau autodistructive. Acest lucru, făcut cu consecvenţă, determină un nou mod de funcţionare a creierului, care va ajunge, gradat, să creadă în transformarea în bine a vieţii, iar apoi să pună în practică această transformare.
Iertarea şi bolile grave
Metodele enumerate până acum pălesc în faţa unui remediu cercetat intens de lumea medicală: iertarea. Poate părea incredibil, dar iertarea profundă, autentică, a celor care ne-au produs răni, dar şi a propriei noastre fiinţe, poate vindeca orice boală. Pentru cei care le-au studiat în profunzime, efectele iertării sunt şocante: bolnavi incurabil, trimişi să moară de cancer cu metastaze în sanatorii, fac să intre în remisie totală boala; oameni ţintuiţi în scaunul cu rotile de scleroza multiplă ajung să se ridice în picioare în câteva zile sau săptămâni; persoane cu probleme de vedere foarte grave se trezesc dintr-odată că nu mai au nevoie de cele zece dioptrii care îi ajutau să vadă cât de cât... Şi totul cu ajutorul unui singur demers, aparent atât de neînsemnat: iertarea.
Dar, deşi e o metodă de vindecare extrem de simplă şi practic infailibilă, iertarea nu este un lucru uşor. Simpla verbalizare formală a afirmaţiei "te iert" sau "mă iert" nu are absolut niciun efect. Cei care au cercetat vindecările (la limita paranormalului) obţinute cu ajutorul acestei metode au observat că persoanele care ajung la vindecare în acest fel au măcar una din următoarele caracteristici:
* sunt fiinţe capabile de compasiune, care înţeleg profund faptul că cei care le-au făcut rău sunt, la rândul lor, victimele propriilor lor limitări, complexe, traume sufleteşti;
* au o profundă religiozitate, o intensă credinţă în Dumnezeu, concretizată sau nu prin afilierea la o religie, dar prezentă mereu în conştiinţa lor;
* sunt oameni cu o mare sinceritate interioară, care înţeleg valoarea adevărului, a cuvintelor puţine, dar capabile să exprime mult;
* au o înţelegere intuitivă a faptului că viaţa este un fenomen continuu, care nu se termină odată cu moartea fizică. Aceasta le permite să-i ierte chiar şi pe cei care nu mai sunt în viaţă, element foarte necesar pentru cei care au traume vechi, din vremea copilăriei sau adolescenţei.