Zodia BERBECULUI
Turbulent, nerăbdător şi agresiv, mâţa sau câinele dvs. vă fac să trăiţi cu o sută de kilometri la oră. A venit timpul mâncării sau al plimbării? Nici vorbă să îl faceţi să aştepte, pentru că îşi va cere drepturile lătrând sau mieunând. Pentru a vă monopoliza atenţia, Berbecul patruped este gata de orice, riscând să facă gesturi care îi ameninţă viaţa. De aceea trebuie să fim atenţi şi să ţinem departe de el tot ceea ce ar putea să îi declanşeze entuziasmul excesiv.
Cuceritor prin esenţă, micul Berbec cu gheare şi cu mustăţi va încerca să câştige avantaj în faţa dumneavoastră. De aceea, dacă doriţi să fiţi respectaţi, arătaţi-i cine este stăpânul în casă.
Zodia TAURULUI
Ce îi place în mod special? Să deguste cea mai bună mâncare pentru animale, să doarmă pe perne moi şi, bineînţeles, să îl mângâiaţi cât mai mult cu putinţă. Paşnic şi ascultător, nu o să vă facă probleme, atâta timp cât îi respectaţi liniştea şi tabieturile. În caz contrar, pregătiţi-vă pentru represalii! Companionul dumneavoastră atât de cuminte poate fi cuprins brusc de o furie oarbă şi poate face praf covorul sau perdelele, după care, ca prin minune, se linişteşte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În plus, mai trebuie ştiut că urăşte să călătorească.
Nici împărţitul nu este punctul lui forte, fie că este vorba despre mâncare, jucării sau, mai ales, mângâieri. În plus, o să fie extraordinar de credincios şi o să vă iubească, chiar dacă lipsiţi de acasă ani de zile.
Zodia GEMENILOR
Jucăuş şi alintat, când sociabil, când refractar, distant şi calin, în acelaşi timp, iată un animal alături de care nu o să vă plictisiţi niciodată. Cu condiţia să nu vă îmbolnăvească de nervi, din cauza poznelor în care este expert. Pentru că nu există prostie pe care să nu o facă, tocmai din dorinţa de a vă distra. A-l certa nu ajută cu nimic. O ia de la capăt, până ce vă predaţi.
În ceea ce priveşte alimentaţia, este mai degrabă capricios, capabil să mănânce cu poftă într-o zi ceva ce îl va face să strâmbe scârbit, din mustăţi, în ziua următoare. Dar nu trebuie să vă lăsaţi intimidaţi. Fantezist în comportament, acest animal se manifestă la fel şi în ceea ce priveşte ritmul de somn: îi sunt suficiente mici sieste pentru a se păstra proaspăt şi a se putea juca în timpul nopţii, chiar dacă vă trezeşte. Lui i se pare nostim. Mai trebuie să fiţi de acord şi dumneavoastră!
Zodia RACULUI
Având Luna drept planetă dominantă, acest animal este hipersensibil şi are nevoie de-a fi iubit. Nu vă ocupaţi de el cât ar vrea? Actor înnăscut, protejatul dvs. este capabil să se prefacă bolnav, să miaune topindu-ţi inima, sau chiar să urle lugubru, pentru a atrage atenţia. Poate dezvolta chiar şi tulburări psihosomatice. La fel de lunatic este şi în faţa farfuriei, mirosind-o cu neîncredere şi mâncând doar ceea ce îi place. Lumea din jurul lui îl terorizează. Cineva sună la uşă? Fuge cât îl ţin picioarele şi se ascunde sub pat. Pentru a dormi, va alege de fiecare dată confortul unei lenjerii proaspăt spălate sau căldura de sub plapumă, chiar dacă este nevoie să o împartă cu dumneavoastră. Iar dacă îl primiţi, considerându-l demn de o asemenea intimitate, vă va iubi pentru tot restul vieţii.
Zodia LEULUI
Individualist şi independent, animalul dvs. se comportă ca un aristocrat, un pic condescendent faţă de lumea care îl înconjoară. Să alerge după o minge de ping-pong sau să vă asculte când îi daţi o comandă? Nici vorbă de aşa ceva. Ştiindu-se unic, dumneavoastră sunteţi cel care trebuie să îl amuzaţi pe el! Nu îi place deloc să stea întins toată ziua şi să doarmă, ceea ce îl încântă este excitaţia vânătorii, chiar dacă nu are de cheltuit energie în urmăriri fără rezultate. Considerându-se regele animalelor, este foarte atent la felul în care arată. Fie că se descurcă singur, dacă este pisică, sau dacă are nevoie de ajutorul stăpânului, în cazul când este câine, îi place foarte mult ca blana sa să fie strălucitoare. Iar dacă îl fotografiaţi, va poza ca un veritabil top-model.
Regimul alimentar? Bucate alese, desigur, pe care vă va face onoarea să le mănânce cu poftă. Şi nu uitaţi: nu fiţi niciodată indiferenţi faţă de el, are nevoie să se simtă admirat, pentru a vă adora.
Precaut, viclean şi atent, face tot ce este posibil pentru a-şi atinge scopurile. De exemplu: pisica dvs. observă că nu o puteţi mângâia din cauza puloverului pe care îl tricotaţi. Imediat, va ataca ghemul de lână. În cazul când Fecioara dvs. este un câine, şi aţi ascuns de el biscuiţii într-un sertar, ei bine, cu prima ocazie care se va ivi, va ajunge la ei şi-i va devora pe ascuns. Îl certaţi? Îl doare în coadă, important este că a obţinut ceea ce voia. Singurul lucru care îl opreşte este pericolul. Deviza sa este "siguranţa pe primul loc". Dacă aude aspiratorul pornind sau vă intră în casă persoane necunoscute, fuga, la adăpost!
În plus, este un maniac al curăţeniei. Nu-i uitaţi farfuria murdară şi nici nisipul din litieră neschimbat, pentru că nu o să vă ierte. În ziua când îl adoptaţi şi vă vede pentru întâia oară, aşteptaţi-vă să vă observe cu un ochi prudent şi critic. Dar dacă îi veţi plăcea, o să devină cel mai afectuos companion.
Zodia BALANŢEI
Se consideră un star: un nivel de viaţă cât se poate de ridicat şi un mediu rafinat sunt obligatorii pentru animalul dvs. Balanţă, dacă nu vreţi să facă o depresie. Dar nu vă speriaţi, nu se răzbună dacă este contrariat. Nu aveţi a vă teme că perdeaua sau canapelele vor fi sfâşiate, este mult prea preocupat să îşi păstreze intact cadrul de viaţă. În ceea ce priveşte mâncarea, se acomodează uşor şi acceptă cu plăcere să termine ceea ce rămâne de la masa dumneavoastră. Adept al armoniei domestice, va face totul pentru a se înţelege bine cu stăpânul său. Mai afectuos într-o zi, mai distant în alta, nu are importanţă, este un animal sociabil prin excelenţă. Adoră copiii şi acceptă uşor prezenţa unui alt animal.
Zodia SCORPIONULUI
Nu este chiar uşor să trăieşti zi de zi cu el. Exigent şi agresiv, cu un caracter puternic, nu face decât ce vrea el. A hotărât că fotoliul sau patul îi aparţin? Nu încercaţi să îl daţi la o parte, pentru că se va răzbuna. Dacă nu aţi înţeles încă, stăpânul casei e el, iar dvs. sclavul. Îl certaţi? Va mârâi şi va pufni de nemulţumire. Îl lăsaţi singur acasă când plecaţi? Se va plictisi repede şi îşi va omorî timpul distrugând diferite obiecte care se sparg uşor.
Animalul născut în zodia Scorpionului se va simţi cu mult mai bine la ţară decât într-un apartament de oraş. E o bună ocazie pentru el să se măsoare cu alte animale, să le arate cine este mai tare. Este imposibil să ignori dragostea unui Scorpion. Posesiv şi gelos, vă vrea exclusiv şi reclamă o atenţie permanentă.
Zodia SĂGETĂTORULUI
Independenţă şi aventură, aceasta este deviza acestui animal extrem de activ. Nu va trebui niciodată să-i amintiţi de ora plimbării, câinele dumneavoastră latră deja în spatele uşii. Iar pisica, dacă nu poate să iasă afară, va trezi vecinii cu mieunatul ei. Săgetătorilor patrupezi le place la nebunie să călătorească, vă însoţesc cu plăcere în vacanţă, explorând noul univers bucuroşi.
Având în vedere vivacitatea lor epuizantă, mănâncă cât doi, dar niciodată nu fac nazuri. Locul preferat de dormit? Undeva cât mai aproape de o ieşire, pentru că nevoia de a o întinde de acasă îl poate apuca oricând. Dar imediat ce simte că libertatea îi este permisă, că poate să plece şi să vină oricând, devine un companion adorabil, niciodată agresiv, prietenos şi jucăuş.
Zodia CAPRICORNULUI
O inteligenţă excepţională, aceasta este caracteristica animalului Capricorn. Perseverent, merge până la capăt, fie că este vorba despre jupuitul unui covor sau de a se hârjoni cu câinele vecinului. Inutil să insistaţi, nimic din lume nu îl va întoarce din drum, nici cea mai tentantă mâncare. Totuşi, conştient de pericolele care îl înconjoară, nu îşi asumă riscuri.
Animalului Capricorn îi place viaţa liniştită şi va găsi în calmul biroului dumneavoastră un loc perfect pentru a medita. Nu vă lăsaţi înşelat. Aerul său singuratic ascunde de fapt o mare nevoie de afecţiune, pe care v-o va înapoia însutit, chiar dacă nu este prea demonstrativ. Mănâncă orice, cu condiţia să fie la ore fixe şi să fie servit într-o farfurie curată, pentru că este extrem de pedant. Evitaţi să schimbaţi prea des locul mobilelor în casă, pentru ca îl perturbă. Punctul său forte? O fidelitate fără cusur.
Zodia VĂRSĂTORULUI
Fantezie garantată cu un asemenea animal, care vă va surprinde în permanenţă. Ba blând, ba agresiv, poate să vă ceară de mâncare doar pentru a o mirosi, după care se întoarce cu spatele şi pleacă. A fi imprevizibil, iată singura strategie pe care o practică la perfecţie, ştiind că astfel devine centrul atenţiei.
Idei? Nu-i lipsesc niciodată, chiar dacă unele sunt un pic mai nebuneşti. Fiţi foarte atenţi dacă nu s-a ascuns în maşina de spălat sau în cuptor, înainte de a le pune în funcţiune.
Gusturile sale alimentare variază de la o zi la alta, dar dacă ştiţi cum să îl abordaţi, totul va fi perfect. Foarte sensibil la bunele maniere, va accepta să mănânce, dacă îl rugaţi politicos. În ciuda capriciilor sale, vă poartă o admiraţie fără limite, încercând chiar să facă totul pentru a vă semăna.
Zodia PEŞTILOR
Mimând permanent o atitudine sensibilă şi visătoare, aveţi a face, de fapt, cu un animal încăpăţânat, care face doar ce îi place. Inutil de a încerca să-i faci pe plac sau, şi mai puţin, să-l contrazici. Pisica dvs. a decis să-şi petreacă ziua afară? N-o puteţi întoarce din drum, indiferent cu ce delicatesă o ademeniţi. Iar dacă are chef să tragă un pui de somn, se va urca în vârful patului, chiar dacă tocmai l-aţi aşternut. Deşi este foarte adaptabil şi, în aparenţă, puţin pretenţios, ştie foarte bine care îi sunt interesele.
Dar gentileţea lui vă fură inima! Căci nu există nimeni mai receptiv decât el la stările dvs. sufleteşti. Dacă aveţi nevoie să fiţi consolaţi, va veni să se frece afectuos de dvs. Aveţi chef să vă distraţi? Va da un spectacol de dragul dvs. În schimb, aşteaptă dovezi permanente de afecţiune. Oferiţi-i mângâierile de care are nevoie, şi va deveni cel mai devotat tovarăş din câţi există.