Respectivele ţări nu au fost de acord cu cotele de imigranţi venite "de sus". Astăzi, când o fotografie cu un copilaş sirian mort pe malul Mediteranei face înconjurul lumii, e greu să vii cu o judecată la rece în problema refugiaţilor din Orientul Mijlociu. Reacţiile, multe şi umorale, te vor, fie fierbinte, fie tăcut. Ai voie să te entuziasmezi, de o parte sau alta, încasând, fie laude, fie lături. Raţional nu ai voie să fii, pentru că rişti să nu placi niciuneia dintre tabere. Totuşi...
În primul rând, înainte să ne întrebăm câţi refugiaţi trebuie să primim, noi sau oricare altă ţară europeană, ar trebui să ne întrebăm câţi oameni de pe planeta asta ar avea nevoie de dreptul la azil european. Chiar dacă Siria e acum însângerată de fanaticii islamului, ea nu este singura ţară cu probleme de pe mapamond. Sute de milioane de oameni din întreaga lume s-ar putea, la o adică, refugia în Europa, fie din pricina unui regim politic opresiv, fie din cauza războaielor civile care le sfâşie ţările. Îi pot primi oficialii de la Bruxelles pe toţi? Cu ce e mai presus un refugiat sirian, terorizat de ISIS, de un altul african, prigonit de Boko Haram, sau de un nord-coreean, fugărit de regimul lui Kim Jong Un? Altfel spus, atunci când îţi pui o astfel de problemă, a dreptului la azil, e normal să porneşti de la nevoile celor sărmani din lumea largă, sau e mai raţional să pleci de la posibilităţile tale materiale? În fond, chiar dacă îţi doreşti acest lucru, e imposibil, matematic vorbind, să-i ajuţi tot timpul pe toţi, pentru că, indiferent ce-ţi spune inima, posibilităţile tale materiale sunt limitate.
Şi nu doar limitele materiale ar trebui să ne pună pe gânduri, ci şi cele culturale. Recent, ZDF, postul public de televiziune german, a realizat un reportaj, în şcolile în care studiază prima generaţie a imigranţilor musulmani. În faţa camerelor de filmat, tinerii declarau senini că bărbaţii nu sunt egali cu femeile, că reprezentantele sexului frumos trebuie să se supună sexului cu pumnul tare, că surorile lor nu pot ieşi la o cafea în oraş cu necredincioşii, pentru că ei nu le permit şi că, la o adică, ei, adolescenţii imberbi, le pot dicta, şi cu cine să se mărite. Iar ei, tinerii bărbaţi musulmani, ar putea avea o relaţie pasageră cu o creştină, dar nu ar putea să o şi ia de nevastă, pentru că ar fi haram. Când li se spunea că, potrivit Constituţiei, în Germania bărbaţii sunt egali în drepturi cu femeile, ei răspundeau scurt - "În casă la noi legea e dată de tata!".
Pe aceşti adolescenţi, Germania nu îi mai poate trimite înapoi pentru că nu are unde. Spre deosebire de părinţii lor, care fac parte din prima generaţie de imigranţi, ei sunt cetăţeni europeni, cu drepturi depline. Doar că Europa din mintea lor ar trebui ordonată de sharia şi de drepturile tribului, mai degrabă decât de constituţiile moderne. Uneori, "refugiaţii" nu vor să fie salvaţi în felul tău, ci în felul lor. Chiar dacă asta înseamnă să-şi facă o ţară a lor, chiar în ţara ta. Sunt curios cine o să mai declanşeze atunci proceduri de infringement...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
