Respectivele țări nu au fost de acord cu cotele de imigranți venite "de sus". Astăzi, când o fotografie cu un copilaș sirian mort pe malul Mediteranei face înconjurul lumii, e greu să vii cu o judecată la rece în problema refugiaților din Orientul Mijlociu. Reacțiile, multe și umorale, te vor, fie fierbinte, fie tăcut. Ai voie să te entuziasmezi, de o parte sau alta, încasând, fie laude, fie lături. Rațional nu ai voie să fii, pentru că riști să nu placi niciuneia dintre tabere. Totuși...
În primul rând, înainte să ne întrebăm câți refugiați trebuie să primim, noi sau oricare altă țară europeană, ar trebui să ne întrebăm câți oameni de pe planeta asta ar avea nevoie de dreptul la azil european. Chiar dacă Siria e acum însângerată de fanaticii islamului, ea nu este singura țară cu probleme de pe mapamond. Sute de milioane de oameni din întreaga lume s-ar putea, la o adică, refugia în Europa, fie din pricina unui regim politic opresiv, fie din cauza războaielor civile care le sfâșie țările. Îi pot primi oficialii de la Bruxelles pe toți? Cu ce e mai presus un refugiat sirian, terorizat de ISIS, de un altul african, prigonit de Boko Haram, sau de un nord-coreean, fugărit de regimul lui Kim Jong Un? Altfel spus, atunci când îți pui o astfel de problemă, a dreptului la azil, e normal să pornești de la nevoile celor sărmani din lumea largă, sau e mai rațional să pleci de la posibilitățile tale materiale? În fond, chiar dacă îți dorești acest lucru, e imposibil, matematic vorbind, să-i ajuți tot timpul pe toți, pentru că, indiferent ce-ți spune inima, posibilitățile tale materiale sunt limitate.
Și nu doar limitele materiale ar trebui să ne pună pe gânduri, ci și cele culturale. Recent, ZDF, postul public de televiziune german, a realizat un reportaj, în școlile în care studiază prima generație a imigranților musulmani. În fața camerelor de filmat, tinerii declarau senini că bărbații nu sunt egali cu femeile, că reprezentantele sexului frumos trebuie să se supună sexului cu pumnul tare, că surorile lor nu pot ieși la o cafea în oraș cu necredincioșii, pentru că ei nu le permit și că, la o adică, ei, adolescenții imberbi, le pot dicta, și cu cine să se mărite. Iar ei, tinerii bărbați musulmani, ar putea avea o relație pasageră cu o creștină, dar nu ar putea să o și ia de nevastă, pentru că ar fi haram. Când li se spunea că, potrivit Constituției, în Germania bărbații sunt egali în drepturi cu femeile, ei răspundeau scurt - "În casă la noi legea e dată de tata!".
Pe acești adolescenți, Germania nu îi mai poate trimite înapoi pentru că nu are unde. Spre deosebire de părinții lor, care fac parte din prima generație de imigranți, ei sunt cetățeni europeni, cu drepturi depline. Doar că Europa din mintea lor ar trebui ordonată de sharia și de drepturile tribului, mai degrabă decât de constituțiile moderne. Uneori, "refugiații" nu vor să fie salvați în felul tău, ci în felul lor. Chiar dacă asta înseamnă să-și facă o țară a lor, chiar în țara ta. Sunt curios cine o să mai declanșeze atunci proceduri de infringement...