RĂSPUNSURI DE LA CITITORI

"Îmi voi recăpăta cândva fiul?"

(Text publicat în "Formula AS" nr. 1182)

"Să nu punem inel de aur în râtul porcului"

Dragă Doamnă Daria,
Voi încerca să vă răspund punctual, la cele trei în­tre­bări puse de Dvs, anume: "unde am greşit", "ce pot în­drep­ta" şi "dacă fiul se va mai întoarce vreodată", ju­de­când după cele scrise, dar bazându-mă şi pe cunoaşterea şi înţelegerea mea asupra vieţii. Am s-o fac cu francheţe, cu riscul de a supăra, dar poate că sfaturile mele vă vor ajuta într-un final. Din cele relatate de Dvs rezultă clar faptul că fiind o mamă singură, aţi luptat să-i asiguraţi fiului Dvs condiţii materiale şi un climat afectiv, lucru care, desigur, este lăudabil, dar poate nu de ajuns. Oare aţi luptat - cu aceeaşi perseverenţă - să-i înrădăcinaţi şi nişte principii să­nă­toase de viaţă? Aţi fost suficient de exigentă, în educaţie, în a-i crea şi responsabilităţi, nu nu­mai avantaje şi bene­fi­cii? Lipsindu-i autoritatea unui tată, care înţeleg, printre rânduri, că nu era cum ar fi trebuit, şi, mai ales, avându-l ca exemplu negativ (şi poate "beneficiind" şi de o ereditate nefastă), poate că fiul Dvs. a fost un copil care ar fi trebuit mai mult în­dru­mat spre asimilarea unor valori morale. Dvs. sunteţi, înţeleg, creştină practicantă, dar oare pe el l-aţi crescut cu frică şi ascultare de Dumnezeu? Desigur, la aceste întrebări nu puteţi răspunde decât Dvs., cu sinceritate şi spirit critic. Este adevărat că în Biblie scrie că trebuie să întoarcem şi obrazul celălalt, pentru a fi pălmuiţi, dar în acelaşi timp, scrie şi că nu trebuie să punem inel de aur în râtul porcului - nu pentru că acesta nu va aprecia gestul, ci pentru că e posibil să se întoarcă asupra noastră şi să ne muşte. Mie mi se pare că Dvs. faceţi exact acest lucru. I-aţi oferit fiului apartamentul, şi acesta a devenit nu numai "cuibuşor de nebunii" ci şi o tentaţia materială pentru "no­ră", după cum recunoaşteţi chiar Dvs. Este o decizie pe care o puteţi revoca oricând, dar nu o faceţi. De ce? Dacă vă temeţi că vă veţi pierde definitiv fiul, pă­­rerea mea este că măcar vă veţi recăpăta demnitatea şi res­pectul de sine. În plus, cred că lucrul de care v-aţi pu­tea teme nu se va întâmpla: conflictele deschise între oa­meni - ca şi între naţiuni - au uneori darul să resta­u­reze o pace mai echitabilă. "Istoria" sentimentală a fiului Dvs. arată că, până la urmă, şi-a îndreptat greşelile de ale­gere, divorţând de ambele soţii care, înţeleg, nu au fost potrivite. Oricum, indiferent că veţi lua o hotărâre în planul concret sau doar veţi aştepta ca destinul să rezolve totul, sfatul meu este ca alături de ru­gă­ciune să ţineţi şi post, să vă abţineţi de la cele netre­bu­in­cioase, să faceţi acte de binefacere, cu dăruire de sine, nu doar faţă de cei pe care îi iubiţi, ci şi faţă de oameni pe care nu îi cu­noaş­teţi. Pentru ca Dumnezeu să se implice în "pro­iectul" Dvs. trebuie să vă implicaţi mai întâi Dvs., cu toată sinceritatea şi dăruirea.
Vă doresc numai bine. Cu stimă,

MIHAELA D.



"Ceva a lipsit din relaţia mamă-fiu"

(Răspuns pentru doamna Daria - Asul de inimă)

Stimată doamnă, vă scrie un om de aproape 70 de ani, care are copii şi nepoţi. Încă din primele rânduri, ne spuneţi ce aţi făcut pentru fiul dvs. şi faptul că i-aţi oferit toată dragostea. Dar aceasta era o datorie a oricărui părinte. Şi atunci când ne-o facem, nu este în speranţa recunoştinţei sau a unei răsplăţi. Sunt părinţi care o fac cu totală dăruire şi chiar cu sacrificiu, fără să aştepte nimic în schimb. Dacă Alex, cum l-aţi numit, are un comportament nepăsător faţă de dumneavoastră, în­seam­nă că ceva nu a fost în regulă, ceva a lipsit în relaţia ma­mă - fiu. Ori aţi fost prea domi­na­toare, ori exagerat de iubitoare. Atunci când anumite tră­să­turi ale copiilor noştri nu ne plac, în mod sigur pe undeva am greşit. Dar este deja prea târziu. Să nu uităm niciodată că, de când lumea, generaţiile diferite nu s-au admirat în totalitate. Întotdeauna au existat reproşuri, şi de o parte şi de alta. Datoria unui părinte este, o dată, până la 7 ani, şi în al doilea rând până când copilul trăieşte pe picioarele lui. După aceea, este independent, are propriul discer­nământ şi nu trebuie să-i mai spuneţi dumneavostră ce să aleagă şi cum. Dacă o face greşit, va învăţa din propriile greşeli, dacă nu, va suporta consecinţele. Oricum, este bine că realizaţi faptul că, la 40 de ani, nu vă mai poate asculta. Un bărbat care este pus în situaţia de a alege între mamă şi soţie sau iubită întotdeauna îşi va alege partenera. Altfel, ar fi ciudat şi anormal. Este legea firii. N-o poate schimba nimeni. Şi apoi, mai este ceva, de care ar trebui să ţinem seamă: binele nu se poate face cu forţa. Pentru simplul motiv că cel căruia vrem să i-l facem s-ar putea să aibă cu totul alte puncte de vedere decât noi. Deci, un sfat îl dăm o dată. În cazul în care nu se ţine seama de el, a doua oară nu mai are rost să-l dăm... Dacă sunteţi credin­cioa­să, aşa cum spuneţi, rugaţi-vă pen­tru el, dar şi pentru dum­nea­voastră, să vă ajute Dum­nezeu să vă liniştiţi şi să acceptaţi realitatea. Încercaţi să fiţi mai bună şi mai tolerantă. Asta ne învaţă ortodoxia.

PAUL