(Text publicat în "Formula AS" nr. 1182)
"Să nu punem inel de aur în râtul porcului"
Dragă Doamnă Daria,
Voi încerca să vă răspund punctual, la cele trei întrebări puse de Dvs, anume: "unde am greșit", "ce pot îndrepta" și "dacă fiul se va mai întoarce vreodată", judecând după cele scrise, dar bazându-mă și pe cunoașterea și înțelegerea mea asupra vieții. Am s-o fac cu franchețe, cu riscul de a supăra, dar poate că sfaturile mele vă vor ajuta într-un final. Din cele relatate de Dvs rezultă clar faptul că fiind o mamă singură, ați luptat să-i asigurați fiului Dvs condiții materiale și un climat afectiv, lucru care, desigur, este lăudabil, dar poate nu de ajuns. Oare ați luptat - cu aceeași perseverență - să-i înrădăcinați și niște principii sănătoase de viață? Ați fost suficient de exigentă, în educație, în a-i crea și responsabilități, nu numai avantaje și beneficii? Lipsindu-i autoritatea unui tată, care înțeleg, printre rânduri, că nu era cum ar fi trebuit, și, mai ales, avându-l ca exemplu negativ (și poate "beneficiind" și de o ereditate nefastă), poate că fiul Dvs. a fost un copil care ar fi trebuit mai mult îndrumat spre asimilarea unor valori morale. Dvs. sunteți, înțeleg, creștină practicantă, dar oare pe el l-ați crescut cu frică și ascultare de Dumnezeu? Desigur, la aceste întrebări nu puteți răspunde decât Dvs., cu sinceritate și spirit critic. Este adevărat că în Biblie scrie că trebuie să întoarcem și obrazul celălalt, pentru a fi pălmuiți, dar în același timp, scrie și că nu trebuie să punem inel de aur în râtul porcului - nu pentru că acesta nu va aprecia gestul, ci pentru că e posibil să se întoarcă asupra noastră și să ne muște. Mie mi se pare că Dvs. faceți exact acest lucru. I-ați oferit fiului apartamentul, și acesta a devenit nu numai "cuibușor de nebunii" ci și o tentația materială pentru "noră", după cum recunoașteți chiar Dvs. Este o decizie pe care o puteți revoca oricând, dar nu o faceți. De ce? Dacă vă temeți că vă veți pierde definitiv fiul, părerea mea este că măcar vă veți recăpăta demnitatea și respectul de sine. În plus, cred că lucrul de care v-ați putea teme nu se va întâmpla: conflictele deschise între oameni - ca și între națiuni - au uneori darul să restaureze o pace mai echitabilă. "Istoria" sentimentală a fiului Dvs. arată că, până la urmă, și-a îndreptat greșelile de alegere, divorțând de ambele soții care, înțeleg, nu au fost potrivite. Oricum, indiferent că veți lua o hotărâre în planul concret sau doar veți aștepta ca destinul să rezolve totul, sfatul meu este ca alături de rugăciune să țineți și post, să vă abțineți de la cele netrebuincioase, să faceți acte de binefacere, cu dăruire de sine, nu doar față de cei pe care îi iubiți, ci și față de oameni pe care nu îi cunoașteți. Pentru ca Dumnezeu să se implice în "proiectul" Dvs. trebuie să vă implicați mai întâi Dvs., cu toată sinceritatea și dăruirea.
Vă doresc numai bine. Cu stimă,
MIHAELA D.
"Ceva a lipsit din relația mamă-fiu"
(Răspuns pentru doamna Daria - Asul de inimă)
Stimată doamnă, vă scrie un om de aproape 70 de ani, care are copii și nepoți. Încă din primele rânduri, ne spuneți ce ați făcut pentru fiul dvs. și faptul că i-ați oferit toată dragostea. Dar aceasta era o datorie a oricărui părinte. Și atunci când ne-o facem, nu este în speranța recunoștinței sau a unei răsplăți. Sunt părinți care o fac cu totală dăruire și chiar cu sacrificiu, fără să aștepte nimic în schimb. Dacă Alex, cum l-ați numit, are un comportament nepăsător față de dumneavoastră, înseamnă că ceva nu a fost în regulă, ceva a lipsit în relația mamă - fiu. Ori ați fost prea dominatoare, ori exagerat de iubitoare. Atunci când anumite trăsături ale copiilor noștri nu ne plac, în mod sigur pe undeva am greșit. Dar este deja prea târziu. Să nu uităm niciodată că, de când lumea, generațiile diferite nu s-au admirat în totalitate. Întotdeauna au existat reproșuri, și de o parte și de alta. Datoria unui părinte este, o dată, până la 7 ani, și în al doilea rând până când copilul trăiește pe picioarele lui. După aceea, este independent, are propriul discernământ și nu trebuie să-i mai spuneți dumneavostră ce să aleagă și cum. Dacă o face greșit, va învăța din propriile greșeli, dacă nu, va suporta consecințele. Oricum, este bine că realizați faptul că, la 40 de ani, nu vă mai poate asculta. Un bărbat care este pus în situația de a alege între mamă și soție sau iubită întotdeauna își va alege partenera. Altfel, ar fi ciudat și anormal. Este legea firii. N-o poate schimba nimeni. Și apoi, mai este ceva, de care ar trebui să ținem seamă: binele nu se poate face cu forța. Pentru simplul motiv că cel căruia vrem să i-l facem s-ar putea să aibă cu totul alte puncte de vedere decât noi. Deci, un sfat îl dăm o dată. În cazul în care nu se ține seama de el, a doua oară nu mai are rost să-l dăm... Dacă sunteți credincioasă, așa cum spuneți, rugați-vă pentru el, dar și pentru dumneavoastră, să vă ajute Dumnezeu să vă liniștiți și să acceptați realitatea. Încercați să fiți mai bună și mai tolerantă. Asta ne învață ortodoxia.
PAUL