După "obiceiul pământului" - primul ministru nu a demisionat şi nici nu va demisiona repede. Nu contează că face ţara de râs, că - pentru majoritatea omologilor lui occidentali - a devenit nefrecventabil. Ponta are de partea lui argumentul creşterii economice şi, pentru susţinătorii lui interni, îl utilizează non-stop. "Cum să plec", pare a spune premierul, "când economia duduie şi programul anunţat la preluarea guvernării este urmat pas cu pas?" Naivi, cum sunt majoritatea alegătorilor PSD, ei cred că, într-adevăr, economia creşte datorită "măsurilor" propuse de premier şi echipa lui. Cunoscătorii legilor economiei pot însă demonstra că actuala creştere - reală şi, în consecinţă, incontestabilă - are alte cauze. Creşterea economiei româneşti a devenit posibilă după tratamentul dur aplicat de guvernările anterioare, şi în contextul însănătoşirii mediului în care ea evoluează (economia europeană şi mondială). Victor Ponta îşi asumă nonşalant meritele altora, pe care se pregăteşte să le risipească prin pomeni electorale, relaxări fiscale precipitate, facilitări masive ale consumului în detrimentul investiţiilor şi al producţiei. Nu are rost să amintim aici kilometrii de autostradă promişi la instalarea "celui mai cinstit dintre guverne", promisiunile legate de absorbţia fondurilor europene etc., etc.
Victor Ponta se agaţă cu disperare de fotoliul de premier, ştiind că nu există cale constituţională pentru a fi demis. Conjunctura în care evoluează este de aşa natură, încât actorii acestei "drame" româneşti nu pot face nimic pentru a o duce spre un final salvator. Opoziţia PNL-istă este prea slabă şi evoluează contradictoriu. UDMR-ul îşi vede, în continuare, de interesul propriu, fiind mulţumită de curtea pe care i-o fac politicienii români (cu concesiile legislative aferente). UNPR-ul agită "interesul naţional", dar rămâne în siajul premierului, fără a băga de seamă că - prin tot ce face în ultima vreme - acesta îşi bate joc de tot ce înseamnă demnitate naţională ori fermitate politică. După conaţionalii care fac ţara de râs, cerşind sau furând în Occident, Ponta este cea mai mare pată pentru imaginea României. Pentru UNPR nu contează, atâta vreme cât "interesul naţional" îi dictează să rămână alături de PSD. PNL-ul nu are încă mesaj politic, iar PSD-ul, mulţumit că a scăpat de liderul compromis de la conducerea lui (chiar dacă Liviu Dragnea nu are nici el o imagine mult mai... roz), trebuie să-l susţină mai departe, până la încheierea mandatului, pentru că plecarea lui Ponta din vârful administraţiei nu garantează înlocuirea lui tot cu un membru al grupării. Ponta ştie şi că Preşedinţia are - în privinţa demiterii sale - mâinile legate, Klaus Iohannis trebuind să se mulţumească, în situaţia dată, cu inutile apeluri la demnitate şi decenţă, luate în râs şi bătaie de joc de "ţinta" lor. Conflictul cu sobrul preşedinte al ţării arată că zgomotoasa bătălie din ultimul mandat al preşedintelui Băsescu nu avea decât acelaşi autor, Victor Ponta. E drept, obrăzniciile lui, minciunile debitate fără pauză erau amendate atunci pe măsură.
Ce vrea, de fapt, premierul penal (primul premier din istoria României trimis în judecată în timpul mandatului)? Ponta îşi pregăteşte, pe tăcute, o revenire în fruntea bucatelor, o reîntoarcere triumfală la conducerea partidului şi a ţării. Deruta de peste vară (când a fugit ba la tratament în Turcia, ba în concediu peste Ocean) a fost depăşită. Retragerea din fruntea PSD-ului a reprezentat o primă mişcare tactică. Ponta ştia că alternativa lui nu putea fi decât Liviu Dragnea, fragil, şi el, din punct de vedere juridic. Ponta nu a renunţat la funcţia de premier, esenţială pentru imaginea lui viitoare, mizând pe faptul că alianţa ce-l susţine va trebui să-i satisfacă toate proiectele pentru a nu pierde "pârghiile" administraţiei. Pe premier nu-l mai costă nimic să susţină cele mai... liberale proiecte (relaxare fiscală majoră, creşteri generalizate de salarii şi pensii, subvenţii la cerere etc.), consecinţa fiind că succesorul său va trebui să plătească. Aşa cum există nostalgici ai guvernării Tăriceanu (care a potenţat criza economică, făcând masive pomeni electorale), vor fi foarte mulţi nostalgici ai "pontismului", care, la inevitabilele momente de cumpănă ale viitorului, îi vor pregăti revenirea.
Victor Viorel Ponta şi-a pregătit astfel, abil, retragerea. Ea se va înfăptui, după el, în momentul propice şi în condiţiile alese anume. Nu valorează nimic imaginea ţării, nu contează defel blocarea viitoare a economiei (prin limitarea investiţiilor, menţinerea infrastructurii comunicaţionale la cel mai jos nivel, lăsarea agriculturii la arbitrariul vremii ş.a.m.d.), ci numai posibilitatea de a reveni. Echipa de complotişti, cu care a încercat de mai multe ori acapararea totală a puterii, pusă în umbră de fermitatea DNA-ului, dar şi a partenerilor vestici ai ţării, va reveni, cu experienţa îmbogăţită şi cu metodele de insinuare mai rafinate. Victor Ponta a înţeles lecţiile primite şi acţionează deja în spiritul lor. Declaraţiile lui în problema refugiaţilor, atacurile inutile (pentru cei avizaţi) la adresa Ungariei, susţinerea repetată până la saţietate (cu ajutorul televiziunilor "de casă") a propriei eficienţe şi competenţe în administrarea economiei, toate au rostul de a-i proiecta o imagine personală din care, în viitor, asperităţile se estompează sau dispar. O întrebare persistă, totuşi, chiar şi în această eventualitate: va mai fi, oare, electoratul captiv al PSD-ului şi al lui Ponta, la fel de răbdător şi naiv? Vor mai accepta, oare, românii - dacă alte "accidente" nu se vor produce - reîntoarcerea unui personaj atât de compromis şi compromiţător? Mintea românului, cea de pe urmă, nu şi-a spus, deocamdată, cuvântul.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
