După "obiceiul pământului" - primul ministru nu a demisionat și nici nu va demisiona repede. Nu contează că face țara de râs, că - pentru majoritatea omologilor lui occidentali - a devenit nefrecventabil. Ponta are de partea lui argumentul creșterii economice și, pentru susținătorii lui interni, îl utilizează non-stop. "Cum să plec", pare a spune premierul, "când economia duduie și programul anunțat la preluarea guvernării este urmat pas cu pas?" Naivi, cum sunt majoritatea alegătorilor PSD, ei cred că, într-adevăr, economia crește datorită "măsurilor" propuse de premier și echipa lui. Cunoscătorii legilor economiei pot însă demonstra că actuala creștere - reală și, în consecință, incontestabilă - are alte cauze. Creșterea economiei românești a devenit posibilă după tratamentul dur aplicat de guvernările anterioare, și în contextul însănătoșirii mediului în care ea evoluează (economia europeană și mondială). Victor Ponta își asumă nonșalant meritele altora, pe care se pregătește să le risipească prin pomeni electorale, relaxări fiscale precipitate, facilitări masive ale consumului în detrimentul investițiilor și al producției. Nu are rost să amintim aici kilometrii de autostradă promiși la instalarea "celui mai cinstit dintre guverne", promisiunile legate de absorbția fondurilor europene etc., etc.
Victor Ponta se agață cu disperare de fotoliul de premier, știind că nu există cale constituțională pentru a fi demis. Conjunctura în care evoluează este de așa natură, încât actorii acestei "drame" românești nu pot face nimic pentru a o duce spre un final salvator. Opoziția PNL-istă este prea slabă și evoluează contradictoriu. UDMR-ul își vede, în continuare, de interesul propriu, fiind mulțumită de curtea pe care i-o fac politicienii români (cu concesiile legislative aferente). UNPR-ul agită "interesul național", dar rămâne în siajul premierului, fără a băga de seamă că - prin tot ce face în ultima vreme - acesta își bate joc de tot ce înseamnă demnitate națională ori fermitate politică. După conaționalii care fac țara de râs, cerșind sau furând în Occident, Ponta este cea mai mare pată pentru imaginea României. Pentru UNPR nu contează, atâta vreme cât "interesul național" îi dictează să rămână alături de PSD. PNL-ul nu are încă mesaj politic, iar PSD-ul, mulțumit că a scăpat de liderul compromis de la conducerea lui (chiar dacă Liviu Dragnea nu are nici el o imagine mult mai... roz), trebuie să-l susțină mai departe, până la încheierea mandatului, pentru că plecarea lui Ponta din vârful administrației nu garantează înlocuirea lui tot cu un membru al grupării. Ponta știe și că Președinția are - în privința demiterii sale - mâinile legate, Klaus Iohannis trebuind să se mulțumească, în situația dată, cu inutile apeluri la demnitate și decență, luate în râs și bătaie de joc de "ținta" lor. Conflictul cu sobrul președinte al țării arată că zgomotoasa bătălie din ultimul mandat al președintelui Băsescu nu avea decât același autor, Victor Ponta. E drept, obrăzniciile lui, minciunile debitate fără pauză erau amendate atunci pe măsură.
Ce vrea, de fapt, premierul penal (primul premier din istoria României trimis în judecată în timpul mandatului)? Ponta își pregătește, pe tăcute, o revenire în fruntea bucatelor, o reîntoarcere triumfală la conducerea partidului și a țării. Deruta de peste vară (când a fugit ba la tratament în Turcia, ba în concediu peste Ocean) a fost depășită. Retragerea din fruntea PSD-ului a reprezentat o primă mișcare tactică. Ponta știa că alternativa lui nu putea fi decât Liviu Dragnea, fragil, și el, din punct de vedere juridic. Ponta nu a renunțat la funcția de premier, esențială pentru imaginea lui viitoare, mizând pe faptul că alianța ce-l susține va trebui să-i satisfacă toate proiectele pentru a nu pierde "pârghiile" administrației. Pe premier nu-l mai costă nimic să susțină cele mai... liberale proiecte (relaxare fiscală majoră, creșteri generalizate de salarii și pensii, subvenții la cerere etc.), consecința fiind că succesorul său va trebui să plătească. Așa cum există nostalgici ai guvernării Tăriceanu (care a potențat criza economică, făcând masive pomeni electorale), vor fi foarte mulți nostalgici ai "pontismului", care, la inevitabilele momente de cumpănă ale viitorului, îi vor pregăti revenirea.
Victor Viorel Ponta și-a pregătit astfel, abil, retragerea. Ea se va înfăptui, după el, în momentul propice și în condițiile alese anume. Nu valorează nimic imaginea țării, nu contează defel blocarea viitoare a economiei (prin limitarea investițiilor, menținerea infrastructurii comunicaționale la cel mai jos nivel, lăsarea agriculturii la arbitrariul vremii ș.a.m.d.), ci numai posibilitatea de a reveni. Echipa de complotiști, cu care a încercat de mai multe ori acapararea totală a puterii, pusă în umbră de fermitatea DNA-ului, dar și a partenerilor vestici ai țării, va reveni, cu experiența îmbogățită și cu metodele de insinuare mai rafinate. Victor Ponta a înțeles lecțiile primite și acționează deja în spiritul lor. Declarațiile lui în problema refugiaților, atacurile inutile (pentru cei avizați) la adresa Ungariei, susținerea repetată până la sațietate (cu ajutorul televiziunilor "de casă") a propriei eficiențe și competențe în administrarea economiei, toate au rostul de a-i proiecta o imagine personală din care, în viitor, asperitățile se estompează sau dispar. O întrebare persistă, totuși, chiar și în această eventualitate: va mai fi, oare, electoratul captiv al PSD-ului și al lui Ponta, la fel de răbdător și naiv? Vor mai accepta, oare, românii - dacă alte "accidente" nu se vor produce - reîntoarcerea unui personaj atât de compromis și compromițător? Mintea românului, cea de pe urmă, nu și-a spus, deocamdată, cuvântul.