Scenarii

Toma Roman
Trimiterea în judecată a premierului Victor Ponta nu a modificat datele ecuației politice românești.

După "obiceiul pământului" - primul ministru nu a demisionat și nici nu va demisiona repede. Nu con­tea­ză că face țara de râs, că - pentru ma­jo­ritatea omologilor lui occidentali - a devenit ne­frecventabil. Ponta are de partea lui argumentul creșterii economice și, pentru sus­ținătorii lui interni, îl utilizează non-stop. "Cum să plec", pare a spune premierul, "când economia duduie și pro­gramul anunțat la preluarea gu­vernării este urmat pas cu pas?" Naivi, cum sunt ma­joritatea alegătorilor PSD, ei cred că, într-adevăr, eco­nomia crește datorită "măsurilor" pro­puse de premier și echipa lui. Cunoscătorii legilor eco­nomiei pot însă demonstra că actuala creștere - reală și, în consecință, incontestabilă - are alte cauze. Creșterea eco­nomiei ro­mânești a devenit posibilă după tratamentul dur aplicat de guvernările anterioare, și în contextul însănă­toșirii mediului în care ea evoluează (economia europeană și mondială). Victor Ponta își asumă nonșalant meritele altora, pe care se pregătește să le risipească prin pomeni electorale, relaxări fiscale precipitate, facilitări masive ale consumului în detrimentul investițiilor și al pro­duc­ției. Nu are rost să amintim aici kilometrii de autostradă promiși la instalarea "celui mai cinstit dintre guverne", promisiunile legate de absorbția fondurilor europene etc., etc.
Victor Ponta se agață cu disperare de fotoliul de pre­mier, știind că nu există cale constituțională pentru a fi demis. Conjunctura în care evoluează este de așa natură, încât actorii acestei "drame" românești nu pot face nimic pentru a o duce spre un final salvator. Opoziția PNL-istă este prea slabă și evoluează contradictoriu. UDMR-ul își vede, în continuare, de interesul propriu, fiind mulțumită de curtea pe care i-o fac politicienii români (cu concesiile legislative aferente). UNPR-ul agită "interesul național", dar rămâne în siajul pre­mierului, fără a băga de seamă că - prin tot ce face în ul­ti­ma vreme - acesta își bate joc de tot ce înseamnă dem­nitate națională ori fermitate politică. După conaționalii care fac țara de râs, cerșind sau furând în Occident, Ponta este cea mai mare pată pentru imaginea Româ­niei. Pentru UNPR nu contează, atâta vreme cât "in­­teresul național" îi dictează să rămână alături de PSD. PNL-ul nu are încă mesaj politic, iar PSD-ul, mulțumit că a scăpat de liderul compromis de la conducerea lui (chiar dacă Liviu Dragnea nu are nici el o imagine mult mai... roz), trebuie să-l susțină mai departe, până la încheierea mandatului, pentru că plecarea lui Ponta din vârful administrației nu garantează înlocuirea lui tot cu un membru al grupării. Ponta știe și că Președinția are - în privința demiterii sale - mâinile legate, Klaus Iohannis trebuind să se mulțumească, în situația dată, cu inutile apeluri la demnitate și decență, luate în râs și bătaie de joc de "ținta" lor. Conflictul cu sobrul pre­ședinte al țării arată că zgomotoasa bătălie din ul­timul mandat al președintelui Băsescu nu avea decât ace­lași autor, Victor Ponta. E drept, obrăzniciile lui, minciunile debitate fără pauză erau amendate atunci pe măsură.
Ce vrea, de fapt, premierul penal (primul premier din is­toria României trimis în judecată în timpul man­da­tului)? Ponta își pregătește, pe tăcute, o revenire în fruntea bucatelor, o reîntoarcere triumfală la conducerea partidului și a țării. Deruta de peste vară (când a fugit ba la tratament în Turcia, ba în concediu peste Ocean) a fost depășită. Retragerea din fruntea PSD-ului a repre­zentat o primă mișcare tactică. Ponta știa că alternativa lui nu putea fi decât Liviu Dragnea, fragil, și el, din punct de vedere juridic. Ponta nu a renunțat la funcția de premier, esențială pentru imaginea lui viitoare, mizând pe faptul că alianța ce-l susține va trebui să-i satisfacă toate proiectele pentru a nu pierde "pârghiile" admi­nistrației. Pe premier nu-l mai costă nimic să susțină cele mai... liberale proiecte (relaxare fiscală majoră, creșteri generalizate de salarii și pensii, subvenții la cerere etc.), consecința fiind că succesorul său va trebui să plătească. Așa cum există nostalgici ai guvernării Tăriceanu (care a potențat criza economică, făcând masive pomeni electorale), vor fi foarte mulți nostalgici ai "pontismului", care, la inevitabilele momente de cum­pănă ale viitorului, îi vor pregăti revenirea.
Victor Viorel Ponta și-a pregătit astfel, abil, retra­gerea. Ea se va înfăptui, după el, în momentul propice și în condițiile alese anume. Nu valorează nimic ima­gi­nea țării, nu contează defel blocarea viitoare a eco­no­miei (prin limitarea investițiilor, menținerea infra­struc­turii comunicaționale la cel mai jos nivel, lăsarea agri­culturii la arbitrariul vremii ș.a.m.d.), ci numai posibi­li­tatea de a reveni. Echipa de complotiști, cu care a în­cercat de mai multe ori acapararea totală a puterii, pusă în umbră de fermitatea DNA-ului, dar și a partenerilor vestici ai țării, va reveni, cu experiența îmbogățită și cu metodele de insinuare mai rafinate. Victor Ponta a înțeles lecțiile primite și acționează deja în spiritul lor. Declarațiile lui în problema refugiaților, atacurile inutile (pentru cei avizați) la adresa Ungariei, susținerea re­pe­tată până la sațietate (cu ajutorul televiziunilor "de ca­să") a propriei eficiențe și competențe în admi­nistrarea economiei, toate au rostul de a-i proiecta o imagine personală din care, în viitor, asperitățile se estompează sau dispar. O întrebare persistă, totuși, chiar și în această eventualitate: va mai fi, oare, electoratul captiv al PSD-ului și al lui Ponta, la fel de răbdător și naiv? Vor mai accepta, oare, românii - dacă alte "ac­cidente" nu se vor produce - reîntoarcerea unui personaj atât de com­pro­mis și compromițător? Mintea româ­nului, cea de pe urmă, nu și-a spus, deocamdată, cu­vântul.