Cu maşinile noastre de teren ne aventurăm pe drumuri de pământ, prin păduri şi crânguri, pe lângă păşuni şi lanuri de culturi, pe dealuri şi văi. Ne aflăm în mijlocul naturii, acolo unde te-ai aştepta să dai ochii, dacă nu cu vreo cumătră vulpe, măcar cu un iepuraş, orbit de faruri sau speriat de motoare. Din păcate, ca în atâtea alte domenii, şi în cel vânătoresc au avut loc, în ultimul sfert de secol, uriaşe mutaţii şi distrugeri. Au pierit ciocârliile, o dată cu invazia criminală a vânătorilor italieni, dar au pierit, pe mâna braconierilor autohtoni, şi o mare parte dintre fragilii, simpaticii urecheaţi. Nu demult, aceiaşi italieni cumpărau, la preţ de nimic, mii şi mii de exemplare, mai ales femele, prinse în plase şi capcane. Doreau să refacă efectivele de iepuri din Italia, unde, se ştie, în urma vânătorii nesăbuite, nu mai mişcă nimic în crânguri şi păduri, nici în cer, nici pe pământ. Revista "Animal Zoo" din Bucureşti (www. animalzoo.ro), o voce de prestigiu, ce se ridică în apărarea sălbăticiunilor de pe plaiurile mioritice, preia o analiză profesionistă, îngrijorătoare şi ultimativă, a "involuţiei efectivelor" de iepuri din România, realizată de AGVPS (Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor) care, alarmată, trimite o jalbă la Ministerul Mediului. "Involuţia efectivelor de iepuri", se spune în sesizarea respectivă, "este confirmată şi prin observaţiile directe ale vânătorilor, făcute în teren, care reliefează o situaţie chiar mai alarmantă decât cea reflectată în statisticile anuale". Iată, într-o listare telegrafică, principalele cauze ale acestui fenomen revoltător: chimizarea excesivă a agriculturii (cauza care a ucis şi dropia, în anii '60); mecanizarea agricolă, practicată cu utilaje tot mai puternice, cu rază mare de lucru şi viteză mare de deplasare; păşunatul liber al turmelor de oi, însoţite de câini; înmulţirea câinilor hoinari; braconajul; supraestimarea efectivelor, după metoda lui Pristanda, forţându-se astfel cote de "recoltă" exagerat de mari. Analiza AGVPS se opreşte în 2010, pentru că, după acest an, nu mai sunt disponibile date oficiale. Cu atâţia vânători în guverne şi în parlament, nu e de mirare că datele publice lipsesc... Avansând pe firul explicaţiilor, la cauzele menţionate mai sus, se adaugă altele: extinderea localităţilor, a livezilor împrejmuite; dispariţia haturilor dintre ogoare; distrugerea lizierelor, a vegetaţiei canalelor de irigaţii. Iepurele nu mai găseşte condiţii bune de creştere a puilor decât la marginea monoculturilor şi pădurilor, ori lângă drumurile însorite dintre acestea, unde, se ştie, sunt uşor de braconat. Ce se întâmplă, însă, în interiorul monoculturilor promovate de noii latifundiari, adepţii chimizării intensive, în vederea obţinerii unui profit cât mai mare? Nefericiţii pui se îmbolnăvesc din lipsa hranei, debilitatea şi moartea fac ravagii în rândul lor. "Boala" vine din Europa, modelul agricol al marilor moşii, unde nu mai există diversitate de plante în flora spontană. Cu alte cuvinte, înfometarea din timpul verii determină, spun şi cercetătorii europeni, o mortalitate nebănuit de mare. În fine, o altă cauză importantă a scăderii dramatice a numărului de iepuri este braconajul de noapte - practicat de vânători şi baroni locali şi judeţeni, cu arme, laţuri şi capcane, cu ogari şi metişi de ogari şi, mai nou, cu păsări de pradă. De notat că, în foarte multe judeţe, braconajul iepurilor cu ogari, cumpăraţi cu 2000 de euro exemplarul, se face, culmea laşităţii, la farul maşinii, şi a devenit, potrivit reprezentanţilor AGVPS, "sport popular, acceptat tacit de către unii reprezentanţi ai autorităţilor". Cu timiditate, dar cu destulă claritate, asociaţia vânătorilor punctează cauzele unui fenomen care ne îndurerează pe toţi. Fără iepuri, spaţiul românesc va fi de nerecunoscut. Nu ştiu cui să mă plâng şi nu-mi rămâne decât să strig: vânători din toată ţara, uniţi-vă! Scoateţi glonţul de pe ţeavă şi lăsaţi iepurii să vină la voi...
Unde sunt iepurii de altădată?
Străbat, alături de colegii mei, ţara în lung şi-n lat.
Cu maşinile noastre de teren ne aventurăm pe drumuri de pământ, prin păduri şi crânguri, pe lângă păşuni şi lanuri de culturi, pe dealuri şi văi. Ne aflăm în mijlocul naturii, acolo unde te-ai aştepta să dai ochii, dacă nu cu vreo cumătră vulpe, măcar cu un iepuraş, orbit de faruri sau speriat de motoare. Din păcate, ca în atâtea alte domenii, şi în cel vânătoresc au avut loc, în ultimul sfert de secol, uriaşe mutaţii şi distrugeri. Au pierit ciocârliile, o dată cu invazia criminală a vânătorilor italieni, dar au pierit, pe mâna braconierilor autohtoni, şi o mare parte dintre fragilii, simpaticii urecheaţi. Nu demult, aceiaşi italieni cumpărau, la preţ de nimic, mii şi mii de exemplare, mai ales femele, prinse în plase şi capcane. Doreau să refacă efectivele de iepuri din Italia, unde, se ştie, în urma vânătorii nesăbuite, nu mai mişcă nimic în crânguri şi păduri, nici în cer, nici pe pământ. Revista "Animal Zoo" din Bucureşti (www. animalzoo.ro), o voce de prestigiu, ce se ridică în apărarea sălbăticiunilor de pe plaiurile mioritice, preia o analiză profesionistă, îngrijorătoare şi ultimativă, a "involuţiei efectivelor" de iepuri din România, realizată de AGVPS (Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor) care, alarmată, trimite o jalbă la Ministerul Mediului. "Involuţia efectivelor de iepuri", se spune în sesizarea respectivă, "este confirmată şi prin observaţiile directe ale vânătorilor, făcute în teren, care reliefează o situaţie chiar mai alarmantă decât cea reflectată în statisticile anuale". Iată, într-o listare telegrafică, principalele cauze ale acestui fenomen revoltător: chimizarea excesivă a agriculturii (cauza care a ucis şi dropia, în anii '60); mecanizarea agricolă, practicată cu utilaje tot mai puternice, cu rază mare de lucru şi viteză mare de deplasare; păşunatul liber al turmelor de oi, însoţite de câini; înmulţirea câinilor hoinari; braconajul; supraestimarea efectivelor, după metoda lui Pristanda, forţându-se astfel cote de "recoltă" exagerat de mari. Analiza AGVPS se opreşte în 2010, pentru că, după acest an, nu mai sunt disponibile date oficiale. Cu atâţia vânători în guverne şi în parlament, nu e de mirare că datele publice lipsesc... Avansând pe firul explicaţiilor, la cauzele menţionate mai sus, se adaugă altele: extinderea localităţilor, a livezilor împrejmuite; dispariţia haturilor dintre ogoare; distrugerea lizierelor, a vegetaţiei canalelor de irigaţii. Iepurele nu mai găseşte condiţii bune de creştere a puilor decât la marginea monoculturilor şi pădurilor, ori lângă drumurile însorite dintre acestea, unde, se ştie, sunt uşor de braconat. Ce se întâmplă, însă, în interiorul monoculturilor promovate de noii latifundiari, adepţii chimizării intensive, în vederea obţinerii unui profit cât mai mare? Nefericiţii pui se îmbolnăvesc din lipsa hranei, debilitatea şi moartea fac ravagii în rândul lor. "Boala" vine din Europa, modelul agricol al marilor moşii, unde nu mai există diversitate de plante în flora spontană. Cu alte cuvinte, înfometarea din timpul verii determină, spun şi cercetătorii europeni, o mortalitate nebănuit de mare. În fine, o altă cauză importantă a scăderii dramatice a numărului de iepuri este braconajul de noapte - practicat de vânători şi baroni locali şi judeţeni, cu arme, laţuri şi capcane, cu ogari şi metişi de ogari şi, mai nou, cu păsări de pradă. De notat că, în foarte multe judeţe, braconajul iepurilor cu ogari, cumpăraţi cu 2000 de euro exemplarul, se face, culmea laşităţii, la farul maşinii, şi a devenit, potrivit reprezentanţilor AGVPS, "sport popular, acceptat tacit de către unii reprezentanţi ai autorităţilor". Cu timiditate, dar cu destulă claritate, asociaţia vânătorilor punctează cauzele unui fenomen care ne îndurerează pe toţi. Fără iepuri, spaţiul românesc va fi de nerecunoscut. Nu ştiu cui să mă plâng şi nu-mi rămâne decât să strig: vânători din toată ţara, uniţi-vă! Scoateţi glonţul de pe ţeavă şi lăsaţi iepurii să vină la voi...
Cu maşinile noastre de teren ne aventurăm pe drumuri de pământ, prin păduri şi crânguri, pe lângă păşuni şi lanuri de culturi, pe dealuri şi văi. Ne aflăm în mijlocul naturii, acolo unde te-ai aştepta să dai ochii, dacă nu cu vreo cumătră vulpe, măcar cu un iepuraş, orbit de faruri sau speriat de motoare. Din păcate, ca în atâtea alte domenii, şi în cel vânătoresc au avut loc, în ultimul sfert de secol, uriaşe mutaţii şi distrugeri. Au pierit ciocârliile, o dată cu invazia criminală a vânătorilor italieni, dar au pierit, pe mâna braconierilor autohtoni, şi o mare parte dintre fragilii, simpaticii urecheaţi. Nu demult, aceiaşi italieni cumpărau, la preţ de nimic, mii şi mii de exemplare, mai ales femele, prinse în plase şi capcane. Doreau să refacă efectivele de iepuri din Italia, unde, se ştie, în urma vânătorii nesăbuite, nu mai mişcă nimic în crânguri şi păduri, nici în cer, nici pe pământ. Revista "Animal Zoo" din Bucureşti (www. animalzoo.ro), o voce de prestigiu, ce se ridică în apărarea sălbăticiunilor de pe plaiurile mioritice, preia o analiză profesionistă, îngrijorătoare şi ultimativă, a "involuţiei efectivelor" de iepuri din România, realizată de AGVPS (Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor) care, alarmată, trimite o jalbă la Ministerul Mediului. "Involuţia efectivelor de iepuri", se spune în sesizarea respectivă, "este confirmată şi prin observaţiile directe ale vânătorilor, făcute în teren, care reliefează o situaţie chiar mai alarmantă decât cea reflectată în statisticile anuale". Iată, într-o listare telegrafică, principalele cauze ale acestui fenomen revoltător: chimizarea excesivă a agriculturii (cauza care a ucis şi dropia, în anii '60); mecanizarea agricolă, practicată cu utilaje tot mai puternice, cu rază mare de lucru şi viteză mare de deplasare; păşunatul liber al turmelor de oi, însoţite de câini; înmulţirea câinilor hoinari; braconajul; supraestimarea efectivelor, după metoda lui Pristanda, forţându-se astfel cote de "recoltă" exagerat de mari. Analiza AGVPS se opreşte în 2010, pentru că, după acest an, nu mai sunt disponibile date oficiale. Cu atâţia vânători în guverne şi în parlament, nu e de mirare că datele publice lipsesc... Avansând pe firul explicaţiilor, la cauzele menţionate mai sus, se adaugă altele: extinderea localităţilor, a livezilor împrejmuite; dispariţia haturilor dintre ogoare; distrugerea lizierelor, a vegetaţiei canalelor de irigaţii. Iepurele nu mai găseşte condiţii bune de creştere a puilor decât la marginea monoculturilor şi pădurilor, ori lângă drumurile însorite dintre acestea, unde, se ştie, sunt uşor de braconat. Ce se întâmplă, însă, în interiorul monoculturilor promovate de noii latifundiari, adepţii chimizării intensive, în vederea obţinerii unui profit cât mai mare? Nefericiţii pui se îmbolnăvesc din lipsa hranei, debilitatea şi moartea fac ravagii în rândul lor. "Boala" vine din Europa, modelul agricol al marilor moşii, unde nu mai există diversitate de plante în flora spontană. Cu alte cuvinte, înfometarea din timpul verii determină, spun şi cercetătorii europeni, o mortalitate nebănuit de mare. În fine, o altă cauză importantă a scăderii dramatice a numărului de iepuri este braconajul de noapte - practicat de vânători şi baroni locali şi judeţeni, cu arme, laţuri şi capcane, cu ogari şi metişi de ogari şi, mai nou, cu păsări de pradă. De notat că, în foarte multe judeţe, braconajul iepurilor cu ogari, cumpăraţi cu 2000 de euro exemplarul, se face, culmea laşităţii, la farul maşinii, şi a devenit, potrivit reprezentanţilor AGVPS, "sport popular, acceptat tacit de către unii reprezentanţi ai autorităţilor". Cu timiditate, dar cu destulă claritate, asociaţia vânătorilor punctează cauzele unui fenomen care ne îndurerează pe toţi. Fără iepuri, spaţiul românesc va fi de nerecunoscut. Nu ştiu cui să mă plâng şi nu-mi rămâne decât să strig: vânători din toată ţara, uniţi-vă! Scoateţi glonţul de pe ţeavă şi lăsaţi iepurii să vină la voi...
Alte articole din acest numar
Nu exista comentarii
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra aici!
Recomandari
