Mă numesc Vasilica şi aş dori să aduc mii de mulţumiri d-lui Victor Bogdan, prin intermediul revistei dvs., pentru tratamentul cu Apisan Forte pe care l-a administrat mamei mele şi care i-a fost de un real folos. "Aur curat este pentru sănătate acest produs din miere", spunea regretatul inginer Valeriu Popa. Nu ştiam că într-o bună zi îl voi folosi şi eu în tratarea sănătăţii mamei mele (76 ani, diagnosticată cu hemiplegie stângă). După trei luni de medicamente, luate fără nici un folos, am întrerupt tratamentul şi am continuat cu Apisan Forte. Rezultatul după două luni de administrare: efectele secundare ale tratamentului alopat, nu puţine, au dispărut, iar starea sănătăţii i s-a îmbunătăţit mult. În prezent, mama merge cu ajutor, 200-250 m, iar la finalul celor patru luni pe care le mai are de urmat cu Apisan Forte, nădăjduim în recuperarea integrală.
Mulţumim domnului fitoterapeut ing. Victor Bogdan, cel ce a brevetat produsul Apisan Forte, obţinând trei medalii de aur (România 2008, Geneva 2008, Bruxelles), precum şi Cupa decernată de Asociaţia Inventatorilor Hong Kong.
Mulţumim,
VASILICA - Azuga, e-mail: sasuflorina77@yahoo.com