"Zzz, zzz... Mrrr, mrrr... Hrrr, hrrr..." Un zgomot familiar, produs de respiraţie - un bâzâit slab la început, care se transformă într-o hârâială guturală şi se amplifică până capătă proporţii apocaliptice. Totul în timpul somnului, când ar trebui să ne refacem forţele pentru a doua zi. Pentru unii oameni, fiecare noapte este un coşmar. Poate nu ştiaţi, dar circa 60% din populaţia lumii e tulburată în liniştea nopţii de sunetele insuportabile ale partenerilor. Pentru că restul de 40% sforăie - bărbaţi, femei şi copii, laolaltă! Un nedorit concert nocturn, care nu ne dă timp de odihnă şi ne umple de nervi. Însă sforăitul nu e numai deranjant; uneori, devine periculos pentru sănătate! Ce soluţii avem la îndemână ca să scăpăm de această problemă ne spune d-na dr. Ioana Alexandra Vodă, un vechi şi preţios colaborator al revistei noastre.
- Contingente uriaşe de oameni fac "nopţi albe", din cauza partenerilor care sforăie. De ce apar aceste sunete în timpul somnului?
- De obicei, în timpul somnului, sforăim din cauza unei obstrucţii respiratorii, fluxul de aer inspirat şi expirat fiind perturbat. Principala cauză este îngustarea sau blocarea căilor aeriene la nivelul nasului, al gurii sau al gâtului. Ţesuturile moi nazale, orale sau laringo-faringiene vibrează şi se lovesc de partea posterioară a gâtului, determinând apariţia sunetelor specifice sforăitului.
Mecanismul e simplu: dacă în timpul somnului nu respirăm bine pe nas, deschidem gura larg şi limba "alunecă" spre gât, având un efect de supapă. Ca urmare, nu mai reuşim să respirăm nici pe nas, nici pe gură, şi apare o vibraţie mare, care determină sforăitul. Practic, vibrează întreg vălul palatin, sau vălul palatin cade în spate şi are efect de supapă, blocând respiraţia nazală, şi atunci vibraţia se mută la nivelul faringelui şi laringelui. Trecerea aerului pe care-l inspirăm şi-l expirăm prin aceste obstrucţii produce inconfundabilele zgomote care ne deranjează auzul.
- Se poate determina cauza exactă a sforăitului, pentru a se acţiona ţintit asupra problemei?
- Cauza sforăitului se poate evidenţia cu uşurinţă printr-un examen numit fibroscopie nazo-faringo-laringiană: introducem un tub flexibil în nas şi vedem dacă pacientul are deviaţii de sept obstructive (mai toată lumea are deviaţii de sept, dar nu toate sunt obstructive!). Dacă pacientul are o nară mai mică şi una mai mare, nu e obligatoriu să sforăie; dar dacă are şi o rinită (mucoasa nasului se inflamează şi astupă o nară complet, iar cealaltă nu face faţă fluxului de aer), atunci cavitatea nazală se închide şi principalul loc de respiraţie rămâne gura, ale cărei elemente anatomice pot determina apariţia sforăitului.
În spatele nasului există o cavitate care ar trebui să fie liberă. La copii, acolo sunt cantonate vegetaţiile adenoide sau polipii - care pot fi mari, umflaţi, pentru că majoritatea copiilor nu ştiu să-şi sufle nasul şi se adună secreţii. Staţionarea prelungită a secreţiilor determină hipertrofierea polipilor, devenind, astfel, un element obstructiv. Aşadar, chiar şi copiii mici de câteva luni, de un an sau doi, pot să sforăie mai rău decât adulţii!
Cu cât înaintăm în vârstă, musculatura îşi pierde tonusul; mucoasa nasului şi vălul palatin devin flasce, lueta (omuşorul) se lungeşte şi are efect batant sau de supapă. Dacă pacientul are vălul moale flasc şi lueta lungă, acestea vibrează în timpul somnului (ca o limbă de clopot) şi apare sforăitul.
De asemenea, putem întâlni o polipoză nazală (o boală în care polipii sunt cauzaţi de inflamaţiile alergice), mai frecvent depistată la adulţi şi la vârstnici. De obicei, polipoza nazală trebuie operată sau tratată în paralel cu rinita alergică. Copiii pot avea amigdale hipertrofice mari, obstructive, care aproape se unesc la mijloc, iar micuţii sforăie, nu pot să respire şi nu se odihnesc bine, devenind agitaţi şi nervoşi. În acest caz, li se scot şi polipii, şi amigdalele.
În unele cazuri (mai rar, ce-i drept), putem descoperi o macroglosie. Bărbaţii, în general, au limba mai mare şi mai grea. Musculatura faringiană la oamenii graşi şi obezi este foarte flască. Cu cât sunt mai graşi, cu atât au o limbă mai grasă, mai mare, care are tendinţa să obtureze faringele. Noi numim această problemă macroglosie cu istm faringian: intrarea în faringe e îngustată, nu mai e loc pentru trecerea aerului, iar cel în cauză abia mai poate să înghită. Spaţiul se lărgeşte la înghiţit şi la mâncat în poziţie verticală, dar când stă culcat, limba nu mai are loc, astupă gâtul şi respiraţia este oprită.
"Sfătuim pacienţii să doarmă pe o parte, cu capul uşor aplecat în faţă"
- Poziţia din timpul somnului are vreo importanţă? Se spune că dacă dormim pe o parte, nu sforăim...
- În general, sforăitorul "clasic" e un om mic de statură, gras şi cu gâtul scurt. Dacă doarme pe spate, vălul palatin, lueta obstrucţionează laringele prin efect de supapă şi determină o mare sforăială. Sfătuim pacienţii să doarmă pe o parte, cu capul uşor aplecat în faţă, astfel încât mandibula să nu se deplaseze şi limba să nu poată migra spre laringe. Există tot felul de gutiere şi dispozitive sofisticate de avansare a mandibulei, care menţin gura închisă.
La fel de important este să dormim cu capul uşor ridicat faţă de restul corpului. Un unghi de 20-30 de grade e perfect. Dacă pacienţii nu suportă perna, îi sfătuim să-şi pună o pernă sub saltea, ca să-şi creeze acel unghi. Este bine să nu se culce imediat după ce mănâncă, pentru că o burtă plină împinge stomacul în sus, iar dacă au o hernie mică sau apare o compresie, sforăie mai rău. Se ştie că oamenii cu burtă mare, grăsuţii şi obezii sforăie îngrozitor. Dacă ar slăbi câteva kilograme, ar observa foarte repede rezultatele: limba se micşorează, vălul palatin nu mai este atât de gras, omuşorul nu mai vibrează şi sforăitul se diminuează. Deci, sfătuiesc persoanele supraponderale să ţină o cură de slăbire, să nu mai mănânce seara, să facă sport, să se mişte, deoarece după efort apar în organism acizi lactici şi hormoni care stimulează şi menţin tonusul muscular, chiar şi în timpul somnului.
- Fumatul contribuie în aceeaşi măsură la apariţia sforăitului?
- Fumatul este un toxic local, care dă inflamaţie cronică în sfera ORL. Fumul accentuează rinitele: avem rinită vasomotorie de fumat, rinită alergică accentuată de fumat - practic, ne înfundă nasul, cronic; nici nu ne dăm seama că avem nasul înfundat, atât de tare ne obişnuim cu fumatul. Apoi, fumatul provoacă faringite, laringite şi îngroaşă corzile vocale. Practic, este un factor toxic care agravează problemele respiratorii şi accentuează sforăitul, având totodată şi riscuri cancerigene mari în sfera ORL.
"Tratamentul se face în funcţie de cauzele sforăitului"
- Putem preveni sforăitul?
- Putem preveni sforăitul prin tratarea afecţiunilor din sfera ORL care-l provoacă. Nicio răceală a tractului respirator superior nu trebuie lăsată să treneze. Dacă am răcit şi avem nasul înfundat, e normal să ne facem tratamente, să ne punem picături (orice fel de picături, deoarece toate dau dependenţă), timp de 5-7 zile; după aceea, după ce respirăm bine şi ne-a trecut răceala, nu mai trebuie să ne punem picături. Dacă tot simţim nevoia să punem picături, înseamnă că ne-am ales cu o rinită sau cu o sinuzită cronică şi mai bine mergem la doctor decât să devenim dependenţi. Pentru că acel factor rămâne, se agravează şi determină apariţia inflamaţiilor cronice: obstrucţie nazală cronică, amigdalită cronică etc.
- Ce soluţii are medicina modernă pentru tratarea sforăitului?
- Tratamentul se face în funcţie de cauzele sforăitului. Dacă sforăim din cauza obstrucţiilor nazale, dacă nasul este înfundat, dăm tratament pentru rinite şi sinuzite. Dacă avem o deviaţie de sept obstructivă, atunci se impune operaţia deviaţiei de sept, prin care obţinem nări egale şi îmbunătăţim respiraţia. Dacă găsim polipi, îi scoatem. La copiii cu vegetaţii adenoide mari, care nu reacţionează la tratamente medicamentoase, scoatem chirurgical vegetaţiile. Inflamaţiile cronice pot fi tratate, la fel ca şi bolile acute - dacă sunt răcit cobză, am nasul înfundat sau amigdalită, cu inflamaţie mare în sfera ORL, este normal ca în perioada respectivă, timp de 5-10 zile, să sforăi. Dar dacă rămân cu nasul înfundat cronic, atunci patologia se agravează şi devin sforăitor din cauza unei rinite sau a unei sinuzite netratate. Dacă amigdalele sunt inflamate cronic, facem criptoliză amigdaliană - se micşorează, se netezesc amigdalele, ca să nu mai existe găuri în care să se adune resturi alimentare şi să miroasă, să fermenteze.
Pentru limba flască există tot felul de aplicaţii: dacă baza de limbă e mare, hipertrofică şi apasă tot timpul în spate, atunci o cauterizăm. Altfel, dacă mai şi dormim cu capul pe spate, normal că ne astupăm căile aeriene.
În afară de tratamentele locale, putem folosi tratamente cu aerosoli, care uşurează respiraţia. Se fac mai ales în timp ce suntem răciţi şi avem inflamaţii acute.
Tratamentele medicamentoase ajută persoanele care sforăie doar în puseele acute. În rest, tot tratamentul este chirurgical, prin diverse metode. Sunt intervenţii simple, la care folosim anestezie locală cu spray ori injecţii cu xilină. Pacientul pleacă fără pansamente, după o jumătate de oră. Chirurgia laser arde ţesuturile la suprafaţă; cu ajutorul ei reuşim să micşorăm cornetele nazale sau amigdalele, să refacem rigiditatea vălului palatin, să îndepărtăm partea flască a luetei (omuleţului) etc. Pe vremuri, se făceau operaţii prin care se îndepărta lueta, omuşorul (uvulectomie totală), după care oamenii nu mai sforăiau. În schimb, când beau sucuri acidulate sau bere, când dădeau capul pe spate, le reflua lichidul. În prezent, se face doar rezecţie parţială, concomitent cu întărirea vălului palatin şi întărirea luetei, prin diverse intervenţii cu laser.
"Riscurile apneei sunt mari: infarct, hipertensiune şi diabet"
- Există şi complicaţii induse de sforăit?
- Atunci când ne confruntăm cu o obstrucţie mai mare la nivelul gâtului sau al nasului, din sforăit putem să ajungem în stadiul de apnee în somn. Practic, în inspiraţie ne blocăm - nu mai scoatem bioxidul de carbon pe care îl produce organismul şi nici nu ne oxigenăm corespunzător şi apare o auto-intoxicaţie cu CO2. Noi avem un reflex de eliminare a aerului din plămâni, coordonat de creier. Depresurizarea la expiraţie face ca aerul să intre pasiv în organism. Dacă nu avem 16-18 expiraţii pe minut şi apar pauze foarte mari, se instalează apneea medie sau apneea severă, în care nu ne mai putem concentra pentru că suntem intoxicaţi cu CO2. "Adormim pe noi": în loc să ne uităm la un film, să stăm la o coadă sau să ne aşezăm pe un scaun, ni se închid ochii. Sau adormim la volan şi putem să facem accidente grave!
Dacă se constată că există pauză respiratorie de 20, 40 de secunde sau un minut, trebuie instituit un tratament de urgenţă, deoarece riscurile sunt mari: infarct miocardic la tineri, hipertensiune arterială şi diabet insulino-rezistent la obezi, pentru că acestea sunt boli agravate de intoxicaţia cu CO2.
- Există şi metode alternative de combatere a sforăitului?
- Avem noi, medicii ORL-işti, o glumă, pentru cei care nu vor să-şi trateze sforăitul prin metodele moderne şi ne întreabă de leacuri băbeşti. Le spunem: "Bineînţeles! Cumpăraţi Distonocalm sau Passiflora pentru partenerii de cuplu, dacă mai vreţi să dormiţi în acelaşi pat şi să nu fiţi exilaţi pe canapea!".
D-na dr. IOANA ALEXANDRA VODĂ poate fi contactată la Clinica ORL "NOVA" din Str. Pictor Gh. Tăttărăscu nr. 2, sector 3, Bucureşti,
tel. 021/325.44.22, 031/105.25.75, www.clinicanova.ro
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
