"Zzz, zzz... Mrrr, mrrr... Hrrr, hrrr..." Un zgomot familiar, produs de respirație - un bâzâit slab la început, care se transformă într-o hârâială guturală și se amplifică până capătă proporții apocaliptice. Totul în timpul somnului, când ar trebui să ne refacem forțele pentru a doua zi. Pentru unii oameni, fiecare noapte este un coșmar. Poate nu știați, dar circa 60% din populația lumii e tulburată în liniștea nopții de sunetele insuportabile ale partenerilor. Pentru că restul de 40% sforăie - bărbați, femei și copii, laolaltă! Un nedorit concert nocturn, care nu ne dă timp de odihnă și ne umple de nervi. Însă sforăitul nu e numai deranjant; uneori, devine periculos pentru sănătate! Ce soluții avem la îndemână ca să scăpăm de această problemă ne spune d-na dr. Ioana Alexandra Vodă, un vechi și prețios colaborator al revistei noastre.
- Contingente uriașe de oameni fac "nopți albe", din cauza partenerilor care sforăie. De ce apar aceste sunete în timpul somnului?
- De obicei, în timpul somnului, sforăim din cauza unei obstrucții respiratorii, fluxul de aer inspirat și expirat fiind perturbat. Principala cauză este îngustarea sau blocarea căilor aeriene la nivelul nasului, al gurii sau al gâtului. Țesuturile moi nazale, orale sau laringo-faringiene vibrează și se lovesc de partea posterioară a gâtului, determinând apariția sunetelor specifice sforăitului.
Mecanismul e simplu: dacă în timpul somnului nu respirăm bine pe nas, deschidem gura larg și limba "alunecă" spre gât, având un efect de supapă. Ca urmare, nu mai reușim să respirăm nici pe nas, nici pe gură, și apare o vibrație mare, care determină sforăitul. Practic, vibrează întreg vălul palatin, sau vălul palatin cade în spate și are efect de supapă, blocând respirația nazală, și atunci vibrația se mută la nivelul faringelui și laringelui. Trecerea aerului pe care-l inspirăm și-l expirăm prin aceste obstrucții produce inconfundabilele zgomote care ne deranjează auzul.
- Se poate determina cauza exactă a sforăitului, pentru a se acționa țintit asupra problemei?
- Cauza sforăitului se poate evidenția cu ușurință printr-un examen numit fibroscopie nazo-faringo-laringiană: introducem un tub flexibil în nas și vedem dacă pacientul are deviații de sept obstructive (mai toată lumea are deviații de sept, dar nu toate sunt obstructive!). Dacă pacientul are o nară mai mică și una mai mare, nu e obligatoriu să sforăie; dar dacă are și o rinită (mucoasa nasului se inflamează și astupă o nară complet, iar cealaltă nu face față fluxului de aer), atunci cavitatea nazală se închide și principalul loc de respirație rămâne gura, ale cărei elemente anatomice pot determina apariția sforăitului.
În spatele nasului există o cavitate care ar trebui să fie liberă. La copii, acolo sunt cantonate vegetațiile adenoide sau polipii - care pot fi mari, umflați, pentru că majoritatea copiilor nu știu să-și sufle nasul și se adună secreții. Staționarea prelungită a secrețiilor determină hipertrofierea polipilor, devenind, astfel, un element obstructiv. Așadar, chiar și copiii mici de câteva luni, de un an sau doi, pot să sforăie mai rău decât adulții!
Cu cât înaintăm în vârstă, musculatura își pierde tonusul; mucoasa nasului și vălul palatin devin flasce, lueta (omușorul) se lungește și are efect batant sau de supapă. Dacă pacientul are vălul moale flasc și lueta lungă, acestea vibrează în timpul somnului (ca o limbă de clopot) și apare sforăitul.
De asemenea, putem întâlni o polipoză nazală (o boală în care polipii sunt cauzați de inflamațiile alergice), mai frecvent depistată la adulți și la vârstnici. De obicei, polipoza nazală trebuie operată sau tratată în paralel cu rinita alergică. Copiii pot avea amigdale hipertrofice mari, obstructive, care aproape se unesc la mijloc, iar micuții sforăie, nu pot să respire și nu se odihnesc bine, devenind agitați și nervoși. În acest caz, li se scot și polipii, și amigdalele.
În unele cazuri (mai rar, ce-i drept), putem descoperi o macroglosie. Bărbații, în general, au limba mai mare și mai grea. Musculatura faringiană la oamenii grași și obezi este foarte flască. Cu cât sunt mai grași, cu atât au o limbă mai grasă, mai mare, care are tendința să obtureze faringele. Noi numim această problemă macroglosie cu istm faringian: intrarea în faringe e îngustată, nu mai e loc pentru trecerea aerului, iar cel în cauză abia mai poate să înghită. Spațiul se lărgește la înghițit și la mâncat în poziție verticală, dar când stă culcat, limba nu mai are loc, astupă gâtul și respirația este oprită.
"Sfătuim pacienții să doarmă pe o parte, cu capul ușor aplecat în față"
- Poziția din timpul somnului are vreo importanță? Se spune că dacă dormim pe o parte, nu sforăim...
- În general, sforăitorul "clasic" e un om mic de statură, gras și cu gâtul scurt. Dacă doarme pe spate, vălul palatin, lueta obstrucționează laringele prin efect de supapă și determină o mare sforăială. Sfătuim pacienții să doarmă pe o parte, cu capul ușor aplecat în față, astfel încât mandibula să nu se deplaseze și limba să nu poată migra spre laringe. Există tot felul de gutiere și dispozitive sofisticate de avansare a mandibulei, care mențin gura închisă.
La fel de important este să dormim cu capul ușor ridicat față de restul corpului. Un unghi de 20-30 de grade e perfect. Dacă pacienții nu suportă perna, îi sfătuim să-și pună o pernă sub saltea, ca să-și creeze acel unghi. Este bine să nu se culce imediat după ce mănâncă, pentru că o burtă plină împinge stomacul în sus, iar dacă au o hernie mică sau apare o compresie, sforăie mai rău. Se știe că oamenii cu burtă mare, grăsuții și obezii sforăie îngrozitor. Dacă ar slăbi câteva kilograme, ar observa foarte repede rezultatele: limba se micșorează, vălul palatin nu mai este atât de gras, omușorul nu mai vibrează și sforăitul se diminuează. Deci, sfătuiesc persoanele supraponderale să țină o cură de slăbire, să nu mai mănânce seara, să facă sport, să se miște, deoarece după efort apar în organism acizi lactici și hormoni care stimulează și mențin tonusul muscular, chiar și în timpul somnului.
- Fumatul contribuie în aceeași măsură la apariția sforăitului?
- Fumatul este un toxic local, care dă inflamație cronică în sfera ORL. Fumul accentuează rinitele: avem rinită vasomotorie de fumat, rinită alergică accentuată de fumat - practic, ne înfundă nasul, cronic; nici nu ne dăm seama că avem nasul înfundat, atât de tare ne obișnuim cu fumatul. Apoi, fumatul provoacă faringite, laringite și îngroașă corzile vocale. Practic, este un factor toxic care agravează problemele respiratorii și accentuează sforăitul, având totodată și riscuri cancerigene mari în sfera ORL.
"Tratamentul se face în funcție de cauzele sforăitului"
- Putem preveni sforăitul?
- Putem preveni sforăitul prin tratarea afecțiunilor din sfera ORL care-l provoacă. Nicio răceală a tractului respirator superior nu trebuie lăsată să treneze. Dacă am răcit și avem nasul înfundat, e normal să ne facem tratamente, să ne punem picături (orice fel de picături, deoarece toate dau dependență), timp de 5-7 zile; după aceea, după ce respirăm bine și ne-a trecut răceala, nu mai trebuie să ne punem picături. Dacă tot simțim nevoia să punem picături, înseamnă că ne-am ales cu o rinită sau cu o sinuzită cronică și mai bine mergem la doctor decât să devenim dependenți. Pentru că acel factor rămâne, se agravează și determină apariția inflamațiilor cronice: obstrucție nazală cronică, amigdalită cronică etc.
- Ce soluții are medicina modernă pentru tratarea sforăitului?
- Tratamentul se face în funcție de cauzele sforăitului. Dacă sforăim din cauza obstrucțiilor nazale, dacă nasul este înfundat, dăm tratament pentru rinite și sinuzite. Dacă avem o deviație de sept obstructivă, atunci se impune operația deviației de sept, prin care obținem nări egale și îmbunătățim respirația. Dacă găsim polipi, îi scoatem. La copiii cu vegetații adenoide mari, care nu reacționează la tratamente medicamentoase, scoatem chirurgical vegetațiile. Inflamațiile cronice pot fi tratate, la fel ca și bolile acute - dacă sunt răcit cobză, am nasul înfundat sau amigdalită, cu inflamație mare în sfera ORL, este normal ca în perioada respectivă, timp de 5-10 zile, să sforăi. Dar dacă rămân cu nasul înfundat cronic, atunci patologia se agravează și devin sforăitor din cauza unei rinite sau a unei sinuzite netratate. Dacă amigdalele sunt inflamate cronic, facem criptoliză amigdaliană - se micșorează, se netezesc amigdalele, ca să nu mai existe găuri în care să se adune resturi alimentare și să miroasă, să fermenteze.
Pentru limba flască există tot felul de aplicații: dacă baza de limbă e mare, hipertrofică și apasă tot timpul în spate, atunci o cauterizăm. Altfel, dacă mai și dormim cu capul pe spate, normal că ne astupăm căile aeriene.
În afară de tratamentele locale, putem folosi tratamente cu aerosoli, care ușurează respirația. Se fac mai ales în timp ce suntem răciți și avem inflamații acute.
Tratamentele medicamentoase ajută persoanele care sforăie doar în puseele acute. În rest, tot tratamentul este chirurgical, prin diverse metode. Sunt intervenții simple, la care folosim anestezie locală cu spray ori injecții cu xilină. Pacientul pleacă fără pansamente, după o jumătate de oră. Chirurgia laser arde țesuturile la suprafață; cu ajutorul ei reușim să micșorăm cornetele nazale sau amigdalele, să refacem rigiditatea vălului palatin, să îndepărtăm partea flască a luetei (omulețului) etc. Pe vremuri, se făceau operații prin care se îndepărta lueta, omușorul (uvulectomie totală), după care oamenii nu mai sforăiau. În schimb, când beau sucuri acidulate sau bere, când dădeau capul pe spate, le reflua lichidul. În prezent, se face doar rezecție parțială, concomitent cu întărirea vălului palatin și întărirea luetei, prin diverse intervenții cu laser.
"Riscurile apneei sunt mari: infarct, hipertensiune și diabet"
- Există și complicații induse de sforăit?
- Atunci când ne confruntăm cu o obstrucție mai mare la nivelul gâtului sau al nasului, din sforăit putem să ajungem în stadiul de apnee în somn. Practic, în inspirație ne blocăm - nu mai scoatem bioxidul de carbon pe care îl produce organismul și nici nu ne oxigenăm corespunzător și apare o auto-intoxicație cu CO2. Noi avem un reflex de eliminare a aerului din plămâni, coordonat de creier. Depresurizarea la expirație face ca aerul să intre pasiv în organism. Dacă nu avem 16-18 expirații pe minut și apar pauze foarte mari, se instalează apneea medie sau apneea severă, în care nu ne mai putem concentra pentru că suntem intoxicați cu CO2. "Adormim pe noi": în loc să ne uităm la un film, să stăm la o coadă sau să ne așezăm pe un scaun, ni se închid ochii. Sau adormim la volan și putem să facem accidente grave!
Dacă se constată că există pauză respiratorie de 20, 40 de secunde sau un minut, trebuie instituit un tratament de urgență, deoarece riscurile sunt mari: infarct miocardic la tineri, hipertensiune arterială și diabet insulino-rezistent la obezi, pentru că acestea sunt boli agravate de intoxicația cu CO2.
- Există și metode alternative de combatere a sforăitului?
- Avem noi, medicii ORL-iști, o glumă, pentru cei care nu vor să-și trateze sforăitul prin metodele moderne și ne întreabă de leacuri băbești. Le spunem: "Bineînțeles! Cumpărați Distonocalm sau Passiflora pentru partenerii de cuplu, dacă mai vreți să dormiți în același pat și să nu fiți exilați pe canapea!".
D-na dr. IOANA ALEXANDRA VODĂ poate fi contactată la Clinica ORL "NOVA" din Str. Pictor Gh. Tăttărăscu nr. 2, sector 3, București,
tel. 021/325.44.22, 031/105.25.75, www.clinicanova.ro