Revista fondată de dvs., "Formula AS", a intrat în familia noastră de mulţi ani şi ne bucură pe toţi de fiecare dată când o primim şi o citim. Ea ne ajută să evadăm din viaţa aceasta trepidantă şi zbuciumată pe care o ducem în această ţară, unde domnesc dezordinea, jaful, corupţia şi nedreptatea pentru cei mulţi şi nevoiaşi, care suferă din cauza sărăciei sau lipsei unui loc de muncă. Dar subiectul acestei scrisori este altul. Vă adresez aceste rânduri dorind să vă informez că în Alba Iulia, în anul 2011, în urma lucrărilor de refacere a Cetăţii, pe platoul din faţa Catedralei Romano-Catolice "Sf. Mihail", la o distanţă de circa 24 metri vest de acest obiectiv, arheologul dr. Daniela Marcu Istrate a descoperit o biserică din sec. X, care este considerată prima biserică creştină din Transilvania, fiind de o importanţă crucială, atât pentru românii din acest teritoriu, care s-au aflat sub ocupaţie austro-ungară, cât şi pentru istoria României. Pentru această biserică a fost hirotonit călugărul Ierotei, ca episcop al acestor meleaguri româneşti, de către Împăratul Bizanţului, Constantin Porfirogenetul. Din nefericire, urmele scoase la iveală prin săpături au fost din nou acoperite cu pământ, pe care s-a însămânţat gazon iar deasupra s-a pus o cruce. La întrebarea mea, adresată d-lui primar Mircea Hava şi d-lui preşedinte al Consiliului judeţean Alba, ing. Ioan Dumitrel, mi s-a răspuns că proprietara acestei parcele este Episcopia Romano-Catolică şi dânşii nu au ce face. Răspunsul acesta m-a stupefiat, considerând că avea iz politic, un compromis făcut în numele colaborării cu UDMR, cu care erau ei la guvernare în acea perioadă. Descoperirea este de importanţă naţională! Atât Biserica Episcopală Creştin Răsăriteană, cât şi Biserica Rotonda Baptisterium (care se află în incinta Catedralei Romano-Catolice din Cetatea Alba Iulia) descoperită în urma săpăturilor efectuate în interiorul bisericii, în anul 1973, de către arheologul Radu Heitel, au fost demolate în anul 1006, când s-a construit această Catedrală Romano-Catolică "Sf. Mihail". Vă rugăm pe dvs., cu autoritatea pe care o are revista "Formula AS", să interveniţi la Ministerul Culturii (care a fost informat despre această situaţie) ca să dispună stabilirea unei comisii formate din specialişti (istorici, arheologi, ziarişti) care să analizeze motivul reacoperirii cu pământ a zidurilor Bisericii Episcopale Creştin Răsăritene, pentru ca aceasta să fie redată tezaurului spiritual românesc şi circuitului turistic naţional şi internaţional.
Sper că strădania şi vocea noastră, a cetăţenilor din Alba Iulia, îşi vor găsi ecoul la organismele competente, pentru a înlătura tendinţa permanentă a maghiarilor de ştergere a urmelor româneşti din Transilvania. Dorim, de asemenea, să aflăm ce s-a întâmplat cu vasele descoperite în catedrala Romano Catolică de către arheologul Radu Heitel, ca să le putem vedea şi noi şi, dacă ele au fost predate aşa cum se spune, la Muzeul de Istorie Bucureşti, sau au luat şi ele, drumul Budapestei. În speranţa că veţi da curs sesizărilor noastre, vă îmbrăţişăm cu drag şi vă aşteptăm la Alba Iulia.
Informaţii preţioase se pot primi de la ing. Şimon Gheorghe, la tel. 0258/81.72.73
ing. ŞIMON GHEORGHE - str. V. Alecsandri nr. 37, Alba Iulia, jud. Alba
"Lăsaţi ciocârliile să cânte!"
O ştire de pe net informează că, mai recent, italienii vin în România şi după ciocârlii. Mă gândeam că vor să repopuleze ţara lor cu aceste frumoase zburătoare, care cu trilul lor dau un farmec aparte meleagurilor noastre. Da de unde!? Ei vin să le vâneze şi le duc congelate în Italia, apreciind că sunt foarte gustoase. N-ai ce mânca omule!? Cât dispreţ pentru natură! Ciocârlia, pe care noi, românii, o numim şi "pasărea plugarului", este văzută la noi ca o minunăţie a naturii.
În folclorul nostru, ciocârlia deţine un loc de cinste. Cântecul "Lie, lie, ciocârlie" a făcut înconjurul lumii. La fel şi Ciocârlia, interpretată la nai de Gh. Zamfir. Am ascultat-o anul acesta, în ianuarie, la hotel "Colibri" din Iquitos - Peru.
Minunat este şi cântecul popular: "Ciocârlie mută-ţi cuibul,/ Că vine badea cu plugu!/ Ciocârlie mută-ţi casa,/ Că vine badea cu coasa.// Eu casa că mi-aş muta,/ De m-ar lăsa inima/ Dar inima nu mă lasă,/ Ca să ies din iarba deasă".
Îmi amintesc, din anii copilăriei, când tata urca la coasă, pe dealul Curăţurii, iar noi, fugind prin ierburile înflorite, speriam câte-o ciocârlie. Ne părea rău şi ne depărtam, ca s-o lăsăm să revină la cuibul ei. Lumea mi se părea cu mult mai frumoasă sub trilul ciocârliei. O priveam până ce se pierdea în înaltul cerului.
Revenind la italieni, îmi amintesc cum în primăvara lui 1980, când mă aventurasem de unul singur într-o vacanţă în Munţii Apenini, eram oarecum îngrijorat, neştiind ce sălbăticiuni sunt prin pădurile de acolo. Am ajuns la un castel părăsit şi singurul om întâlnit era paznicul. L-am întrebat ce sălbăticiuni trăiesc pe acolo şi el mi-a răspuns că nu mai au sălbăticiuni.
- Nici arici nu mai aveţi?
- "Gli abbiamo mangiato tutti. I nostri cacciatori fucilano anche le formiche.", mi-a răspuns. (I-au mâncat pe toţi. Vânătorii noştri trag şi după furnici.)
Îmi pun o întrebare zadarnică, faţă de pofta unor oameni de a ucide: ce bucurie stă în gestul de a împuşca o amărâtă de pasăre, care umple lumea cu frumuseţea ei? Cine şi ce legi îngăduie, în România, asemenea orori? Aţi vândut munţii, pădurile, aurul, dar cu bietele păsări ce aveţi?
Sus pe deal la Ilisie
Cântă un pui de ciocârlie,
Se ridică dintre flori
Tot mai sus, mai sus, mai sus
Printre nori el s-a ascuns,
Fuse-aci, acuma nu-i
Îi aud doar trilul lui.
Se răresc şi norii, ei
Sus pe cer, acuma ce-i?
Un punct negru, depărtat
Nu se-opreşte din cântat.
Sus pe deal la Ilisie
Ultima casă pustie,
Coperişul o să cadă
Într-o iarnă cu zăpadă.
Şi s-or rupe şi pereţii
Cum se rupe firul vieţii,
Doar trilul de ciocârlie
Răsuna-va pe vecie.
IOAN NICOARĂ - Phoenix-Arizona, SUA
"Mulţumim că faceţi frumuseţile Hunedoarei cunoscute în lume"
Citesc de mulţi ani "Formula AS" şi o consider un bogat izvor de cunoştinţe de tot felul: culturale, ştiinţifice, medicale, artistice etc. Prin conţinutul ei, apreciez că este cea mai valoroasă revistă între publicaţiile din România.
Locuiesc în judeţul Hunedoara, unde m-am şi născut. În fiecare vineri, cumpăr revista de la chioşc la prima oră, ca să nu se termine şi să rămân fără ea. Am observat de-a lungul anilor că între articolele din revistă, găsim multe informaţii despre ţinutul Hunedoarei, rar număr, din cele aproximativ 52, dintr-un an, în care să nu fie un articol despre judeţul nostru. Începând de la Vaţa de jos, de unde a plecat părintele Arsenie Boca, mergând, apoi, prin Certej, Săcărâmb, am aflat despre trecutul şi oamenii acestor locuri. Multe articole s-au scris despre fabulosul Ţinut al Pădurenilor, cu satele lui din munţi, unde mai există oameni care duc o viaţă ca la începutul lumii. Multe articole s-au scris despre Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei şi despre satele din jurul lor. Ca urmare, sate ca Boşorod, Tîrsa, Luncani, Urşici au atras atenţia şi altor reporteri, de la alte publicaţii. Ţara a aflat şi despre fabrica Fares din Orăştie, unde se continuă tradiţia fabricării diferitelor medicamente din plante. Şi ca să fim şi mai mândri şi mai mulţumiţi, săptămâna trecută, în revistă a apărut un articol despre spectaculoasele forme de relief din satul Mada, com. Balşa, numite Cheile Măzii.
Pentru toate acestea, dragă revistă, îţi mulţumim că faci cunoscute frumuseţile Hunedoarei în lume. Putem spune că judeţul nostru este raiul României.
Pentru toate câte le aflăm din revista noastră dragă, noi, cititorii şi beneficiarii conţinutului ei, vă mulţumim. Mulţumim întregii echipe, în frunte cu doamna directoare Sânziana Pop, şi vă dorim mult bine şi bucurii. Mulţumim "Formula AS"!
Cu multă stimă şi drag, a scris aceste rânduri,
VOINA SOFIA, pensionară - Orăştie, jud. Hunedoara
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
