- Înlăturarea PSD de la putere este posibilă oricând, dacă generalul Oprea hotărăşte că este în interesul său să o provoace. De el şi de partidul său de strânsură, alcătuit în marea sa majoritate din traseişti plecaţi din PSD şi din PP-DD, depinde succesul oricărui demers de înlocuire a actualului guvern, cu o coaliţie PNL-UDMR-UNPR. Este însă o astfel de schimbare de dorit cu un an înainte de alegeri? Probabil că în sesiunea din 24 august se va găsi un compromis privind noul Cod Fiscal. Generalul Oprea a lăsat PNL în offside, lansând primul un apel la dialog, jucând rolul de factor de echilibru, de lider dispus să găsească soluţii, eliberat de logica de război care dictează comportamentul PSD. Totodată, el va fi cel care îl va scoate astfel din încurcătură şi pe preşedintele Iohannis, care a procedat extrem de inabil în chestiunea Codului fiscal şi, în acelaşi timp, va face o demonstraţie de forţă faţă de PSD. Dacă Liviu Dragnea a fost de acord cu dialogul pe tema Codului Fiscal înseamnă că nu i s-a putut opune generalului Oprea, căci nici PSD nu are o majoritate fără UNPR. Rezolvarea impasului legat de Codul Fiscal nu înseamnă, însă, că domnul Oprea este în mod necesar pregătit să voteze o eventuală moţiune de cenzură împotriva actualului guvern. Trebuie să recunoaştem că este puţin ridicol să votezi împotriva unui guvern din care faci parte. Pe de altă parte, domnul Oprea exercită deja o influenţă considerabilă asupra PSD, deci, nu ar avea de ce să-l părăsească, decât dacă ar calcula că şansele sale în alegerile din 2016 ar fi mai bine servite, de o disociere de un partid compromis ca PSD. Chiar dacă domnul Oprea sau cei care-l ghidează din umbră ar ajunge la această concluzie, nu avem de ce să ne bucurăm. Este, desigur, ruşinos pentru România că are un premier ca Victor Ponta, dar nu ar avea de ce să se mândrească nici cu un guvern controlat indirect de un personaj provenit din recuzita serviciilor. UNPR este, potenţial, soluţia imorală a anului 2015, aşa cum a fost PC, condus de Dan Voiculescu, în 2004: un partid de strânsură, intrat în Parlament în cadrul unei alianţe politice, fără să se fi confruntat vreodată direct cu electoratul şi care îşi foloseşte apoi mandatele nemeritate, pentru a obţine o poziţie politică de forţă. Este, să recunoaştem, o manevră pe care serviciile secrete mai vechi şi mai noi o folosesc cu abilitate. Dar progresul României nu poate fi realizat prin aplicarea unei noi soluţii imorale, ci doar prin susţinerea unei soluţii morale, pe care nu o putem avea înainte de alegerile din 2016, când partidul M10 are, cel puţin teoretic, şansa de a intra în Parlament. Nu va fi simplu, dar parcă ţara asta merită totuşi o şansă.
- PSD-iştii "pătaţi" cu dosare la tribunale vor putea, totuşi, să candideze pentru alte mandate, dacă "au trecere" în sondaje. Se legiferează hoţia în politică?
- O astfel de decizie demonstrează cât de disperată este situaţia PSD: partidul nu are altă garnitură de lideri decât echipa de penali care l-a condus până acum. Iar penalii strâng rândurile în speranţa că, împreună, cu forţa încă redutabilă a organizaţiilor din teritoriu, vor putea câştiga din nou alegerile şi apoi vor putea schimba legile şi instituţiile care le fac atâtea probleme. Partidul domnului Dragnea şi-a încălcat astfel propriile reguli de integritate, impuse de Victor Ponta, atunci când încă nu era urmărit penal, înlocuind standardele de moralitate cu criteriul dubios al popularităţii măsurate de sondaje. Dar noi ştim deja că sondajele pot fi manipulate, cum ştim şi că ele nu reprezintă decât o radiografie de moment a preferinţelor populaţiei. În plus, nu este un secret pentru nimeni, că un ales PSD, care poate distribui destule pomeni electorale, va fi în mod necesar popular în zonele în care PSD controlează deja situaţia, menţinând de ani de zile un electorat captiv: sărac, îmbătrânit, cu un nivel redus de educaţie, de cunoştinţe şi de pretenţii. Poate, însă, PSD să câştige alegerile cu candidaţi care au dosare penale? Caracteristicile specifice ale electoratului fidel al PSD, menţionate mai sus, ne conduc spre o asemenea concluzie, în zonele în care pentru alegători nu contează ce fac primarii sau parlamentarii, atâta vreme cât oferă ceva în schimbul votului. Dar nu numai oamenii săraci şi puţin educaţi din mediul rural sunt indiferenţi faţă de matrapazlâcurile liderilor politici cu dosare penale, ci o mare parte a societăţii „cu pretenţii" manifestă, şi ea, o astfel de indiferenţă, fiind dispusă să accepte lideri politici, care au probleme cu justiţia. Mass media au jucat un rol nefast în stimularea unei asemenea mentalităţi, promovând pe aproape toate canalele de televiziune, o intensă propagandă ostilă la adresa justiţiei, menită să-i pună sub semnul întrebării imparţialitatea şi corectitudinea şi să-i bagatelizeze deciziile. Din păcate, până şi iniţiatorul reformelor din justiţie, Traian Băsescu, are un discurs descurajator în această privinţă. Nu ne rămâne, deci, decât să sperăm că electoratul necorupt de clasa politică şi cel care nu se lasă manipulat de televiziuni, nu va permite o nouă legalizare a hoţiei, dar nu putem exclude complet probabilitatea ca această restauraţie să se producă, totuşi, în absenţa unei alternative politice reale.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
