În plus, un medic e silit să înveţe şase ani în facultate, plus alţi cinci, poate chiar şase, şapte în timpul rezidenţiatului. Şi apoi are de făcut gărzi şi trebuie să se descurce cu o bază materială, adesea, precară. Cireaşa de pe această imensă colivă cu cruce roşie este mafia de la vârful sistemului, unde câţiva "patriarhi", unii dintre ei foarte buni profesionişti, trăiesc la nivel occidental pe baza unei piramide cvasiorientale.
Deci, putem conveni că sistemul nu e bun şi că trebuie reformat, mai ales că, de ani mulţi, există un exod de halate albe spre Occident care riscă să se accentueze. În acelaşi timp, putem să fim iarăşi de acord că în România nu prea sunt bani la buget. De exemplu, o altă mare problemă este în sistemul de pensii, care nu mai e sustenabil şi are de câţiva ani o gaură de aproximativ patru miliarde de euro pe an. Ce facem în această situaţie, ca să îi liniştim atât pe pacienţii supăraţi pe medici, cât şi pe doctorii supăraţi pe nivelul lor de trai? Simplu, spune guvernul, mărim salariile personalului medical cu 25% şi legalizăm plicurile, care acum devin un fel de bacşiş în regulă. Pam, pam! Şi ce facem cu poliţiştii şi profesorii care strigă din răsputeri că vor şi ei? Le spunem să mai aştepte niţel...
Asta e soluţia pe care o aplicăm în tranziţie de 25 de ani. Băgăm burduful vechi la apă, iar când acesta începe să ţârâie din toate găurile, îl cârpim cum putem, sperând să nu se rupă. Şi iar apar găuri şi iar cârpim... Până când? Până când se va dumiri poporul că bani pentru medici există, aşa cum susţine o alianţă a lor care s-a alcătuit în doar câteva zile de criză, dar sistemul e putred şi drenează în buzunare largi şi negre sume impresionante şi albe. Nu, medicii nu vor doar bani, pentru că nu sunt câini să le arunci un oscior atunci când latră. Vor un sistem curat, eficient şi, mai important decât orice, care să le asigure demnitate. Să nu stea să se milogească nici de pacienţi, nici de minister. Pentru prima oară după revoluţia din 1989 am auzit de un corp profesional care să refuze atât majorările salariale, cât şi sindicatele care le-au negociat.
Pentru prima dată un grup de români vrea mai mult decât pâinea de dinaintea circului. E un semn că evoluăm. Încet, dar sigur. Sunt foarte curios dacă îşi dă seama de asta şi bătrâna caracatiţă, născută comunistă şi camuflată în capitalistă, că la asta se pricep cel mai bine caracatiţele, la camuflaj. Deocamdată ea crede că, încă!, ne poate păcăli cu fărâmiturile care-i cad de la festinul furtului de proporţii epice. Încă...
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
