Unul dintre cei mai loviţi de tranziţia fără frontiere este ţăranul român. Sub ochii noştri împăienjeniţi de cotidianul televizat pe zeci de canale deodată, în orele în care ne revoltăm pe forumuri că Rusia tocmai a eutanasiat şi aruncat în foc 50 de pui de raţă proveniţi prin contrabandă din Ucraina, câteva gospodării ţărăneşti şi-au şi dat sfârşitul. Asociaţia Eco Ruralis a calculat că, în fiecare oră, dispar nu mai puţin de 3 gospodării ţărăneşti, numite pompos "ferme familiale". Trei pe oră înseamnă 72 pe zi, 216 pe lună etc. Marele pericol este că, dispărând ţăranii, dispare identitatea naţională, dispar tradiţiile, obiceiurile, folclorul autentic, arhitectura rurală, omenia şi ospitalitatea din bătrâni. Dispare un cod de comportare, bazat pe bun simţ şi cuminţenie, pe "ruşine" şi sfială, pe iubirea de pământ şi de animale. Cu toate acestea, România are încă cel mai redus grad de urbanizare din Europa, fără să fie cea mai rurală dintre ţări! Mulţi români locuiesc în zone intermediare... Potrivit Eurostat, ţările cu cea mai mare populaţie rurală sunt Irlanda (73%), Slovacia (50%) şi Estonia (48%), urmate de Ungaria (47%) şi România (46%). Din nou statistica ne dă fiori reci: în România, populaţia în zona rurală a scăzut, până în 2012, cu 3,6 la mia de locuitori. De fapt, ce înseamnă aceste cifre pentru agricultură şi mediul rural? Eco Ruralis ne lămureşte: micile gospodării ţărăneşti reprezintă 99,2% dintre fermierii ţărani, care lucrează 55,7% din terenul agricol, în timp ce restul de 0,8% fermieri (mari companii) lucrează 44,3% din terenul agricol. Într-adevăr, o ţară ca nelumea! Tocmai de aceea, UE a început să înţeleagă acest specific, iar meritul cel mare îl are fostul comisar cu agricultura al CE, Dacian Cioloş. Ca urmare, nu mai puţin de 7,5 miliarde de euro sunt alocaţi de Bruxelles, în perioada 2014-2020, exclusiv dezvoltării rurale. Fără să mai vorbim de subvenţiile pe animale şi pe suprafeţele de păşune. Unii ar spune că vin vremuri bune şi pentru ţăranul român, bine-ar fi!, dacă până atunci mai rămân ţărani prin sate. Iată, aflăm că numărul de ferme mici, cu mai puţin de 1 hectar, este în scădere, în timp ce numărul de ferme mari, mai ales foarte mari, este în creştere. Mai exact, între 2010-2013, date fiind politicile de comasare a terenurilor impuse de guvern, numărul de ferme mici, care folosesc mai puţin de 1 hectar de teren agricol, a scăzut cu aproximativ 76.000! Aşa au apărut din nou latifundiarii şi moşierii, iar reformele agrare de după cele două războaie mondiale au devenit doar pagini de manual şcolar.
Mă obsedează cifra Eco Ruralis, referitoare la cele trei ferme care mor într-o oră. Cine le va lua locul? E bine ca satele noastre să se dezvolte şi să se ridice la nivel european, dar să rămână ceva în ele din sufletul românesc. Nu vreau să mă simt la sat ca la oraş, şi mai ales, nu ca în oraşele europene. Să mai rămână ceva din ce-a fost: o casă ca altădată, o grădină, o ogradă, un gard din lemn, pe care să nu-l găsesc nicăieri altundeva pe pământ, ceva care să-mi spună că sunt acasă. E foarte bine dacă iniţiativa UE de a întoarce tinerii în sate va reuşi. Dă, Doamne! Dar vor fi ei ţăranii de mâine? Vor ţine şcolile în funcţiune, bisericile şi cimitirele îngrijite, "părăistasele" făcute la datele creştineşti, nunta cu lăutari şi înmormântarea cu priveghi înainte şi cu prapuri purtaţi pe uliţa satului? Dacă pe Moromete nu-l mai putem aduce înapoi, măcar să le strângem mâna feciorilor şi nepoţilor lui, ca "intermediari" între două lumi.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
