Două bătălii

În România, asediată de cea mai călduroasă vară a ul­ti­mului deceniu, au loc două bătălii: o bătălie cu seceta (şi con­secinţele ei) şi o bătălie politică, cea pentru adoptarea no­ului Cod Fiscal.

Seceta este devastatoare şi pentru că, în do­uăzeci şi cinci de ani postcomunişti, conducătorii vre­melnici ai ţării nu au făcut nimic pentru salvarea sistemului naţional de irigaţii. Prăbuşirea (şi prăduirea) lui îşi arată acum efectele. Seceta afectează grav culturile de porumb, cartofi, floarea-soarelui ş.a., marcând o scădere dură a producţiei agricole (în jur de 30%), una din principalele surse de venituri ale României. Codul Fiscal (în actuala lui structurare) şi măsurile complementare ce-l însoţesc riscă să destabilizeze economia naţională, aflată într-un fragil echi­libru după traversarea "depresiunii" provocate, din 2010, de criza financiară mondială. Conjugate, cele două po­tenţiale primejdii anunţă, în prelungirea verii de foc, un sfâr­şit de an 2015 fierbinte. Revenirea economică a ulti­mi­lor ani (după sacrificiile obligatorii cerute de generalizarea crizei) este ameninţată, în contextul istoric al momentului - generator de instabilitate - o "supraîncălzire" a dome­niului fiind tot ce mai lipsea. Să ne explicăm.
Dacă de secetă nu pot fi făcuţi responsabili actualii con­ducători ai administraţiei statale (nepăsarea faţă de mediul natural şi lipsa de viziune legată de viitorul lui revenind în­tregii clase politice postdecembriste), în cazul efectelor adop­tării Codului Fiscal în forma concepută iniţial, vino­vaţii sunt clar şi precis nominalizabili. Codul propune o rela­xare exagerată a fiscalităţii - de la reducerea TVA-ului (de la 24% la 19%), până la scăderea impozitelor şi a ta­xelor - alături de o creştere masivă a salariilor şi pen­siilor. Fără a intra în disputa propagandistică legată de ordinea creşterilor salariale şi pensiilor (demnitarii, funcţionarii de stat şi parlamentarii fiind favorizaţi), trebuie arătat că, în principiu, efectele imediate ale adoptării Codului sunt benefice. Oamenii vor avea mai multe venituri în bugetele familiale, preţurile vor scădea, stimulând astfel creşterea con­sumului, şi statul va avea o masă de impozitare mai bo­gată (cota de 16% menţinându-se şi pentru noile veni­turi). Fără a face un salt uluitor, România se va apropia mai mult de plutonul ţărilor europene cu un venit mediu pe cap de locuitor onorabil. Aceste argumente pentru relaxarea fiscală propuse de noul Cod sunt valabile şi atractive. Cetă­ţeanul obiş­nuit va fi mulţumit, pentru că îşi va simţi imediat buzu­narele mai pline. Austeritatea ultimilor ani va fi uitată, şi coşul zilnic, dar nu numai el, va fi mai mare. Un consum spo­rit stimulează, după cum se ştie, o creştere a ofertei, deci o creştere a producţiei. Bugetul statului va fi, desigur, dezechi­librat (cu o "gaură" de 17 miliarde de lei), dar o mai bună colectare a impozitelor şi o mai eficientă acţiune a aparatului administrativ vor face ca acest dezechilibru să fie relativ rapid depăşit. Perspectiva optimistă realizată ast­fel are însă şi câteva defecte.
Scăderea concomitentă (cu 5%) a TVA-ului şi creşterea consistentă a salariilor şi pensiilor (amintind de "dărnicia" guvernului Tăriceanu, în ultimul său an de mandat) nu sunt dublate şi de o creştere a investiţiilor şi a producţiei interne. Limitarea (sau, pur şi simplu, blocarea) investiţiilor în infrastructură va afecta tot mai dur, în termeni previzibili, viitorul economiei naţionale. Consumul mărit va stimula o creştere a importurilor, în detrimentul producţiei interne, mai ales în condiţiile unor contexte defavorabile ale naturii, pre­cum seceta. Productivitatea muncii, element funda­men­tal într-o politică de relaxare a creşterii veniturilor salariale, nu a fost vizată, consecinţa fiind o dezvoltare nesus­te­na­bilă, impusă doar prin măsuri fiscale de moment. Criza ce a afectat economia românească după 2010 ar fi avut efecte mai puţin dureroase dacă guvernul Tăriceanu s-ar fi arătat mai parcimonios cu "darurile" sale. În împrejurările inter­naţionale actuale, economia românească devine foarte fra­gi­lă, dacă ţinta - fixată prin acordurile cu UE - unui deficit structural al bugetului de stat sub 2% nu va fi păstrată. "Găurile" bugetului vor trebui acoperite prin împrumuturi rapide, pe termen scurt, cu dobândă mare, de la marile bănci ale lumii, ajungându-se la o creştere exponenţială a nivelului de îndatorare a ţării. Pe termen mediu şi lung, cei care vor plăti vor fi tot cetăţenii, "fericiţi" de efectele ime­diate ale adoptării Codului. Rezerva prezidenţială faţă de intrarea lui rapidă în vigoare (concomitentă cu cea emisă de FMI) devine astfel inteligibilă. Chiar şi cea mai mare parte a deputaţilor PNL, care iniţial au susţinut aplicarea inte­grală a noului Cod Fiscal, a realizat că, în adoptarea de­ci­ziei, trebuie ceva mai multă prudenţă. Constituirea unui Co­mitet Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială con­dus de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este un răs­puns la tentaţiile politicianiste de manipulare a electoratului prin amanetarea viitorului ţării. Situaţia din 2010 nu ar trebui să se repete.
Noul Cod Fiscal este, în cea mai mare măsură, un pro­iect liberal. El a fost însuşit viclean de PSD, în numele de­functei USL. Premierul Ponta ştie foarte bine că aplicarea lui în ansamblu, într-o singură etapă, va lăsa goală "puşcu­liţa" guvernului. Dar, în iresponsabilitatea lui egoistă, şi-a pregătit plecarea sperând că "succesorii", obligaţi, asemeni guvernării BOC, să ia decizii dure pentru "(re)umplerea sacului", vor pierde alegerile din 2016, asigurându-i reve­nirea. Retragerea din fruntea PSD-ului a fost una tactică, menită să demonstreze că, fără el, partidul nu va mai avea accesul neîngrădit la "resurse". Deşi calculul numirii ca lider provizoriu al Rovanei Plumb nu i-a ieşit, el speră că Liviu Dragnea, noul şef politic, nu va avea timp să-şi arate "calităţile de manager". Prin decizia lui de a accepta discu­tarea consecinţelor noului Cod Fiscal înainte de revotarea lui în Parlament, Gabriel Oprea, liderul UNPR, a pus deja PSD-ul într-o situaţie dificilă. Ruperea alianţei PSD-UNPR şi constituirea unei noi majorităţi parlamentare sunt, de acum, previzibile. UNPR va da semnalul a ceea ce urmează să se întâmple. Dacă noul Cod Fiscal va fi acceptat fără amen­damentele dictate de prudenţa cerută de dezvoltarea economiei, atunci se va demonstra că planul revenirii PSD în noiembrie 2016 există.