Care a fost scopul acestor controale? Iată ce spune ministerul, într-un comunicat de presă: "Scopul controalelor a fost verificarea respectării prevederilor legale, referitoare la provenienţa, transportul, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialelor lemnoase, inclusiv importul acestora". Pe 31 iulie recent, după ce a constatat nereguli, printre care şi suspiciuni privind existenţa mai multor operatori economici care au furnizat lemn provenit din tăieri ilegale, ministerul a înaintat rezultatele controalelor Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind vorba de cea dintâi mare acţiune de control care justifică numele instituţiei doamnei Gavrilescu. Cu toată rezerva oficială, nu au putut fi ascunse rezultatele controalelor. Iată ce se spune în amintitul comunicat: "S-au identificat o serie de nereguli, printre care suspiciuni privind existenţa mai multor operatori economici care au furnizat material lemnos provenit din tăieri ilegale, inadvertenţe privind modul de recepţie şi înregistrare a materialelor lemnoase, recepţionarea de material lemnos fără a fi raportat în sistemul informaţional SUMAL, existenţa de material lemnos recepţionat cu documente din care nu rezultă clar provenienţa". Şi enumerarea poate continua, spre lauda inspectorilor ministeriali, cu alte "aspecte": diferenţe între cantităţile de masă lemnoasă înscrise în avizele de însoţire şi cantităţile recepţionate şi raportate în amintitul sistem informatic unic, precum şi depistarea unor avize de însoţire fictive. Când mă gândesc că firma domnului Schweighofer şi domnul Schweighofer însuşi au dat în judecată Organizaţia "Neuer Weg" din Făgăraş, la Tribunalul Comercial din Viena, pentru acuzaţii mult mai puţin grave, mă întreb ce mai au de spus investitorii austrieci, în faţa celor constatate de controalele ministerului. Până când vor răspunde în faţa procurorilor ÎCCJ, domnii care par a-şi fi propus să chelească munţii României se confruntă cu altă neaşteptată oprelişte: Certificatorul PEFC Austria a solicitat un audit de urgenţă al tuturor fabricilor de cherestea ale Holzindustrie Schweighofer din România, la scurt timp după ce firma se lăudase cu obţinerea Certificatului PEFC (o certificare internaţională că lemnul prelucrat este lemn controlat din surse legale). Certificarea este însă "la mâna a treia", arată Asociaţia "Neuer Weg", deoarece a fost emisă de o firmă subcontractantă a Certificatorului PEFC, firma Holzforschung Austria. În plus, pădurile României şi ale ţărilor vecine nu deţin certificare PEFC, deci, certificatul respectiv nu ar avea nicio valoare. Ziarele au numit această încurcătură drept o "lovitură dură pentru Schweighofer", întrucât patronul austriac ştie prea bine ce înseamnă să-ţi verifice Viena, şi nu Bucureştiul, corectitudinea certificatelor companiei tale. Mari dureri de cap provoacă şi ştirea că Certificatorul PEFC din Viena a aflat că "Holzforschung Austria" se află de mai mulţi ani în relaţii economice cu Schweighofer. Cine să mai creadă în obiectivitatea şi imparţialitatea certificatorului de "mâna a treia"? Pentru moment, pădurile României respiră, întrucâtva, uşurate...
Durerile de cap ale domnului Schweighofer
În urma articolelor din presă şi a reportajelor de televiziune, Ministerul Mediului, condus de ministrul Graţiela Gavrilescu, a declanşat, vreme de cinci săptămâni (!), controale la S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L. Sebeş, S.C. Holzindustrie Schweighofer S.R.L Rădăuţi, precum şi la sediile sau punctele de lucru ale principalilor furnizori de materiale lemnoase către compania austriacă.

Alte articole din acest numar
- Povestea puştiului care flutura steagul
- TUDOR BRĂDĂŢAN - "Prin arbitrajul deschis la Washington, «Gabriel Resources» şantajează România pentru a obţine avizele necesare demarării minei de la Roşia Montană"
- La drum, în nordul Buzăului!