Politicianului cercetat de Justiţie nu i-a păsat de comandamentele morale (care în democraţiile consolidate sunt criterii absolute pentru orice carieră în domeniu) şi nici de regulamentul conţinut de statutul propriului partid. Ponta a făcut o mişcare cu "bătaie lungă", chiar dacă socotelile de moment nu au fost tocmai exacte. Premierul îşi aranjase succesiunea politică în PSD, prin desemnarea la şefia partidului a Rovanei Plumb, personalitate politică ştearsă, fără vocaţia unei evoluţii autonome în spaţiul public al politicii româneşti. Implicarea - şi victoria - lui Liviu Dragnea, liderul deja condamnat de justiţie, nu i-a încurcat, totuşi, prea mult socotelile. Până la "înhăţarea" lui judiciară, Dragnea a fost un secondant obedient şi dedicat al conducătorului său de partid. Ca lider al PSD, Dragnea îi serveşte, aproape în aceeaşi măsură, interesele lui Ponta. Acesta nu şi-a dat demisia din funcţia de premier (cu toate speculaţiile că, pentru el, "partidul" contează mai mult decât ţara) operând în reconstrucţia propriei cariere, ba chiar - după un moment de penitenţă aparentă, cuplată cu o necesară uitare publică - reluarea ei triumfătoare. Care e miza premierului încă în funcţiune? Victor Ponta ştie că electoratul românesc reacţionează emotiv. Memoria majorităţii alegătorilor este selectivă şi polară. Alegătorii reţin, de obicei, faptele politicienilor, nu şi intenţiile lor. Fostul preşedinte, Traian Băsescu, şi fostul premier, Emil Boc, sunt blamaţi şi astăzi pentru că "au tăiat salariile şi pensiile", deşi măsura era oarecum necesară, iar intenţia - evitarea efectelor dure pentru ţară ale crizei economice - bună. Oricâte merite ar avea (şi sunt destule!) în evoluţia ţării spre o construcţie instituţională de tip occidental, Băsescu şi guvernul Boc vor fi multă vreme sancţionaţi pentru acel act. În schimb, o decizie "electorală" a guvernului Tăriceanu, mărirea abruptă a aceloraşi salarii şi pensii, fragilizând astfel economia şi împingând-o în pragul crizei, este, încă, amintită admirativ. Prin presiunea uriaşă pentru adoptarea rapidă a noului Cod Fiscal şi prin distribuţia fondurilor rezultate în urma rectificării bugetare pe anul în curs, Ponta urmăreşte, în mod conştient, obţinerea "efectului Tăriceanu", adică, o păstrare "afectuoasă" a propriului nume în memoria colectivă. Ponta a înţeles foarte bine ce efecte vor avea deciziile lui asupra stabilităţii macro-economice a ţării, dar - în cinismul calculului său - nu-i pasă. El îşi "prepară" viitorul, fără a ţine seama de ţara pe care o guvernează. Să ne explicăm.
După depăşirea efectelor crizei mondiale, resimţită în România în mod acut în 2009-2011, economia a început să îşi revină. Guvernele conduse de Ponta nu au trebuit să se implice prea tare, pentru ca relansarea să devină efectivă şi să apară semnele creşterii. Ponta şi-a însuşit, pur şi simplu, rezultatele pozitive ale "doctoriei amare" aplicate de cuplul Băsescu-Boc. Descoperirea grupului mafiot de preluare a puterii şi a "micilor lui învârteli" de către Justiţia independentă nu l-a lăsat însă pe Ponta să se bucure liniştit de roadele muncii altora, mai ales că "duşmanul lui personal", Băsescu, şi-a încheiat mandatele instituţionale. Acţiunile DNA, ANI şi ale celorlalte structuri juridice anticorupţie au fost, până la apropierea de propria-i persoană şi de intimii săi, chiar benefice pentru liderul PSD-ist, scăpându-l de "baronii" care l-au impus şi cărora le este dator. Spargerea grupării sale de "intimi" (cu care a complotat pentru controlul total al puterii) l-a împins, însă, într-o situaţie grea. Inculparea lui Dan Şova, Sebastian Ghiţă - cunoscători direcţi ai "marilor secrete" ale premierului - precum şi propria inculpare, l-au obligat să caute soluţia optimă de salvare, fie ea şi o eclipsare temporară. Ponta nu s-a retras nici la descoperirea plagiatului şi asumarea frauduloasă a titlului de doctor, nici la înfrângerea năucitoare din decembrie 2014, la "prezidenţiale", ci doar acum, la acumularea mizeriei penale - care îl indică drept cap al unei cupole mafiote - primul ministru al României pare dispus să facă un pas înapoi, dar lăsându-şi calea de revenire deschisă.
Noul Cod Fiscal propune reducerea TVA-ului de la 24% la 19%. Multe taxe şi accize vor fi la rândul lor reduse. Salariile şi pensiile (mai ales cele "speciale") vor fi mărite. O "ploaie de aur" se va revărsa asupra chinuitului cetăţean român. Cum vor fi acoperite cele 17 miliarde de lei, ce - după majoritatea analiştilor - vor lipsi, astfel, din bugetul ţării? Într-o economie funcţională - cum este acum economia românească - măsurile de relaxare fiscală sunt stimulatoare şi binevenite. Consumul şi - evident - cererea vor creşte, reducerea taxelor şi accizelor vor îngroşa bugetele familiale. Prin creşterea masei de impozitare - cota de 16% aplicându-se normal şi la noile salarii - vor creşte şi încasările pentru bugetul statal. România va face un salt brusc spre plutonul ţărilor europene dezvoltate, cetăţenii ei ducând-o - datorită guvernării Ponta - mult mai bine. Ce român ar putea refuza un asemenea dar? Există, totuşi, destui analişti care cred că deciziile acestea sunt riscante. Deficitul bugetului de stat (angajat faţă de UE), ar putea depăşi 2%, impunând nevoia unor împrumuturi externe costisitoare. Deturnarea fondurilor de investiţii spre consum (sesizabilă, de exemplu în planurile infrastructurii din transporturi) nu va stimula producţia internă, consumul sporit astfel stimulând importurile. În plan macroeconomic, consecinţele lipsei de prudenţă (prin excluderea reducerilor treptate şi diferenţiate, cerute autoritar de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu) vor fi supraîncălzirea economiei şi creşterea gradului de îndatorare a ţării. Beneficiile prezentului ascund, pentru cetăţeni, noaptea viitorului.
Cum va reacţiona Victor Ponta? După adoptarea relaxării finale se va retrage o vreme, mizând însă pe memoria selectivă a alegătorilor. O victorie a PSD-ului în 2016 i s-ar datora (primăriile fiind asigurate prin rectificarea bugetară), după ce opoziţia - ajunsă la putere - va constata că în buget nu mai sunt bani şi că umplerea sacului comun presupune austeritatea. Austeritatea nu place nimănui, şi - astfel - V. Ponta va putea reveni triumfător în fruntea administraţiei româneşti şi a PSD-ului.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
