Politicianului cercetat de Justiție nu i-a păsat de comandamentele morale (care în democrațiile consolidate sunt criterii absolute pentru orice carieră în domeniu) și nici de regulamentul conținut de statutul propriului partid. Ponta a făcut o mișcare cu "bătaie lungă", chiar dacă socotelile de moment nu au fost tocmai exacte. Premierul își aranjase succesiunea politică în PSD, prin desemnarea la șefia partidului a Rovanei Plumb, personalitate politică ștearsă, fără vocația unei evoluții autonome în spațiul public al politicii românești. Implicarea - și victoria - lui Liviu Dragnea, liderul deja condamnat de justiție, nu i-a încurcat, totuși, prea mult socotelile. Până la "înhățarea" lui judiciară, Dragnea a fost un secondant obedient și dedicat al conducătorului său de partid. Ca lider al PSD, Dragnea îi servește, aproape în aceeași măsură, interesele lui Ponta. Acesta nu și-a dat demisia din funcția de premier (cu toate speculațiile că, pentru el, "partidul" contează mai mult decât țara) operând în reconstrucția propriei cariere, ba chiar - după un moment de penitență aparentă, cuplată cu o necesară uitare publică - reluarea ei triumfătoare. Care e miza premierului încă în funcțiune? Victor Ponta știe că electoratul românesc reacționează emotiv. Memoria majorității alegătorilor este selectivă și polară. Alegătorii rețin, de obicei, faptele politicienilor, nu și intențiile lor. Fostul președinte, Traian Băsescu, și fostul premier, Emil Boc, sunt blamați și astăzi pentru că "au tăiat salariile și pensiile", deși măsura era oarecum necesară, iar intenția - evitarea efectelor dure pentru țară ale crizei economice - bună. Oricâte merite ar avea (și sunt destule!) în evoluția țării spre o construcție instituțională de tip occidental, Băsescu și guvernul Boc vor fi multă vreme sancționați pentru acel act. În schimb, o decizie "electorală" a guvernului Tăriceanu, mărirea abruptă a acelorași salarii și pensii, fragilizând astfel economia și împingând-o în pragul crizei, este, încă, amintită admirativ. Prin presiunea uriașă pentru adoptarea rapidă a noului Cod Fiscal și prin distribuția fondurilor rezultate în urma rectificării bugetare pe anul în curs, Ponta urmărește, în mod conștient, obținerea "efectului Tăriceanu", adică, o păstrare "afectuoasă" a propriului nume în memoria colectivă. Ponta a înțeles foarte bine ce efecte vor avea deciziile lui asupra stabilității macro-economice a țării, dar - în cinismul calculului său - nu-i pasă. El își "prepară" viitorul, fără a ține seama de țara pe care o guvernează. Să ne explicăm.
După depășirea efectelor crizei mondiale, resimțită în România în mod acut în 2009-2011, economia a început să își revină. Guvernele conduse de Ponta nu au trebuit să se implice prea tare, pentru ca relansarea să devină efectivă și să apară semnele creșterii. Ponta și-a însușit, pur și simplu, rezultatele pozitive ale "doctoriei amare" aplicate de cuplul Băsescu-Boc. Descoperirea grupului mafiot de preluare a puterii și a "micilor lui învârteli" de către Justiția independentă nu l-a lăsat însă pe Ponta să se bucure liniștit de roadele muncii altora, mai ales că "dușmanul lui personal", Băsescu, și-a încheiat mandatele instituționale. Acțiunile DNA, ANI și ale celorlalte structuri juridice anticorupție au fost, până la apropierea de propria-i persoană și de intimii săi, chiar benefice pentru liderul PSD-ist, scăpându-l de "baronii" care l-au impus și cărora le este dator. Spargerea grupării sale de "intimi" (cu care a complotat pentru controlul total al puterii) l-a împins, însă, într-o situație grea. Inculparea lui Dan Șova, Sebastian Ghiță - cunoscători direcți ai "marilor secrete" ale premierului - precum și propria inculpare, l-au obligat să caute soluția optimă de salvare, fie ea și o eclipsare temporară. Ponta nu s-a retras nici la descoperirea plagiatului și asumarea frauduloasă a titlului de doctor, nici la înfrângerea năucitoare din decembrie 2014, la "prezidențiale", ci doar acum, la acumularea mizeriei penale - care îl indică drept cap al unei cupole mafiote - primul ministru al României pare dispus să facă un pas înapoi, dar lăsându-și calea de revenire deschisă.
Noul Cod Fiscal propune reducerea TVA-ului de la 24% la 19%. Multe taxe și accize vor fi la rândul lor reduse. Salariile și pensiile (mai ales cele "speciale") vor fi mărite. O "ploaie de aur" se va revărsa asupra chinuitului cetățean român. Cum vor fi acoperite cele 17 miliarde de lei, ce - după majoritatea analiștilor - vor lipsi, astfel, din bugetul țării? Într-o economie funcțională - cum este acum economia românească - măsurile de relaxare fiscală sunt stimulatoare și binevenite. Consumul și - evident - cererea vor crește, reducerea taxelor și accizelor vor îngroșa bugetele familiale. Prin creșterea masei de impozitare - cota de 16% aplicându-se normal și la noile salarii - vor crește și încasările pentru bugetul statal. România va face un salt brusc spre plutonul țărilor europene dezvoltate, cetățenii ei ducând-o - datorită guvernării Ponta - mult mai bine. Ce român ar putea refuza un asemenea dar? Există, totuși, destui analiști care cred că deciziile acestea sunt riscante. Deficitul bugetului de stat (angajat față de UE), ar putea depăși 2%, impunând nevoia unor împrumuturi externe costisitoare. Deturnarea fondurilor de investiții spre consum (sesizabilă, de exemplu în planurile infrastructurii din transporturi) nu va stimula producția internă, consumul sporit astfel stimulând importurile. În plan macroeconomic, consecințele lipsei de prudență (prin excluderea reducerilor treptate și diferențiate, cerute autoritar de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu) vor fi supraîncălzirea economiei și creșterea gradului de îndatorare a țării. Beneficiile prezentului ascund, pentru cetățeni, noaptea viitorului.
Cum va reacționa Victor Ponta? După adoptarea relaxării finale se va retrage o vreme, mizând însă pe memoria selectivă a alegătorilor. O victorie a PSD-ului în 2016 i s-ar datora (primăriile fiind asigurate prin rectificarea bugetară), după ce opoziția - ajunsă la putere - va constata că în buget nu mai sunt bani și că umplerea sacului comun presupune austeritatea. Austeritatea nu place nimănui, și - astfel - V. Ponta va putea reveni triumfător în fruntea administrației românești și a PSD-ului.