În istoria Bisericii Ortodoxe Române, rareori a existat un ierarh de numele căruia să se lege atâta înţelepciune şi vrednicie, cum este actualul mitropolit al Banatului şi fost arhiepiscop al Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan. În 20 de ani, cât a păstorit la curbura Carpaţilor, a construit şi restaurat 167 de sfinte lăcaşuri, refăcând un patrimoniu de secole al ortodoxiei româneşti. Într-un interviu recent, Înaltpreasfinţitul ne-a spus cu mândrie: "Am lăsat, în Harghita şi Covasna, cea mai mare densitate de biserici ortodoxe pe cap de locuitor din România. Am lăsat preoţi la fiecare altar românesc, am lăsat mânăstiri care să contribuie, şi ele, la dăinuirea fiinţei româneşti din acea parte de ţară". Din fericire, moştenirea i-a fost lăsată unui episcop la fel de vrednic, adus în Harghita-Covasna de Sfântul Sinod. Preasfinţitul Andrei Moldovan, este om al locului, născut prin părţile Mureşului (la Cheţani), şi, de la 21 de ani, călugăr al Mânăstirii Topliţa. A urmat, la îndrumarea IPS Ioan, cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti şi şi-a completat studiile cu încă trei ani la Salonic, în Grecia. Când mitropolitul Ardealului de la Sibiu a cerut un tânăr ca să-i fie de ajutor, părintele arhiepiscop i l-a încredinţat pe călugărul Andrei. Astfel, timp de şapte ani, a luat contact şi cu alte parohii din Transilvania şi a putut să înveţe tainele administraţiei bisericeşti la o mitropolie atât de veche. După 13 ani pe lângă IPS Ioan, la Harghita, şi după 7 ani pe lângă Înaltpreasfinţitul Streza, la Sibiu, PS Andrei va putea să ducă mai departe activitatea pastorală misionară în spaţiul Covasnei şi Harghitei. N-a venit într-un loc necunoscut, ştie eparhia, a făcut o bună legătură cu credincioşii, mai ales că s-a implicat în reconstrucţia unei mânăstiri vitregite în vremea ocupaţiei horthiste, Mânăstirea Făgeţel. Sfatul înţelept primit de la marele său înaintaş sună simplu: "Te încurajez să procedezi cu multă blândeţe, cu multă înţelepciune, să nu-i judeci pe romano-catolici şi pe reformaţi după câţiva lideri politici zgomotoşi, care sunt împotriva neamului românesc". De fapt, se poate spune că acolo unde Înaltul Ioan a zidit, ca un veritabil Meşter Manole, Preasfinţitului Andrei îi revine bucuria de a umple locul cu duh şi credinţă, potrivit cu înalta sa dedicaţie misionară.
"Nu este puţin lucru să fii ascultat, iubit şi respectat, nu numai de ortodocşi, dar şi de romano-catolici şi reformaţi"
- În urmă cu puţin timp, aţi fost hirotonit episcop al Covasnei şi Harghitei, în locul lăsat liber de Înaltpreasfinţitul Ioan, ales mitropolitul Banatului. Ce moştenire v-a lăsat înaltul ierarh?
- Într-adevăr, în urmă cu cinci luni de zile, am fost ales episcop în locul şi pe urmele Înaltpreasfinţitului părinte Ioan care, vreme de 20 de ani, a păstorit această eparhie. Când a venit, în 1994, Înaltul a găsit o moştenire sărăcăcioasă, iar în loc să-l întâmpine corurile studenţilor în teologie şi corurile seminariştilor, pe patru voci, l-au întâmpinat câteva ciori, croncănind în bisericile dărâmate în perioada horthistă. Ţin minte că din biserica din Herculian s-au scos 14 rabe de gunoi. Devenise groapa de gunoi a satului. Lângă masa sfântului altar creşteau tufe de mure... Această zonă, trebuie să recunoaştem, era oarecum "Batalionul disciplinar al ortodoxiei româneşti". Înainte de 1994, aici ajungeau cei mai dezinteresaţi preoţi, iar eparhia de la Sibiu, de care ţineau canonic, nu avea prea mare grijă de soarta lor. Speriaţi de atmosfera potrivnică, cei mai mulţi plecau după câteva luni. Cu greu puteau fi imaginate în acei ani renovarea unei biserici sau ridicarea unei case parohiale. De aceea, înfiinţarea episcopiei noastre a fost poate cea mai importantă decizie de interes naţional a Sfântului Sinod al BOR. Iar una dintre cele dintâi victorii ale activităţii fără asemănare desfăşurate de IPS Ioan a fost recunoaşterea sa drept părinte duhovnicesc al tuturor credincioşilor care cred în numele Mântuitorului Hristos, indiferent de etnie. Aş putea spune că aceasta este principala moştenire ce mi-a lăsat, că nu este puţin lucru să fii ascultat, iubit şi respectat, nu numai de ortodocşi, dar şi de romano-catolici şi reformaţi. Tare mă bucur că voi avea şansa să duc mai departe acest legământ profund creştin. Ca şi în vremea Înaltului Ioan, la noi, la Catedrală, vin foarte mulţi credincioşi de alte confesiuni, şi tuturor le sădim în inimă dragostea faţă de Dumnezeu, dragostea care ne duce pe calea mântuirii. Foarte mulţi dintre ei, aş spune majoritatea, nu sunt ortodocşi, dar sunt fraţi de-ai noştri întru credinţă, şi calcă pragul sfintei episcopii nu numai după cuvânt duhovnicesc, ci chiar şi după ajutor social. Aşa au făcut şi pe timpul Înaltului, şi nu avem cum să nu continuăm o tradiţie atât de milostivă. Hristos îşi deschide braţele ca să-i primească pe toţi, şi mulţumim lui Dumnezeu pentru toată darea cea bună şi pentru tot darul cel desăvârşit.
"Dacă Sfântul Sinod a hotărât să pună pe umerii mei această cruce, l-am rugat să nu mă lase singur"
- Pe lângă moştenirea materială, biserici, şcoli, case preoţeşti, mânăstiri, ce v-a mai lăsat în dar Înaltpreasfinţitul Ioan?
- Pacea duhovnicească. În orice sat aş merge, numele vlădicăi Ioan este pomenit la loc de mare cinste, ca al unui părinte duhovnicesc. Părintele mitropolit a reuşit, ca episcop şi arhiepiscop, în 20 de ani, să instaureze o pace duhovnicească peste aceste judeţe, aşa cum a reuşit cu pacea de la Cozia, dintre mineri şi guvern. Poarta sfintei episcopii a fost deschisă pentru toţi cei care au bătut în căutare de adăpost sufletesc. Când a venit, în 1994, a găsit în jur de 20 de preoţi simpli, în Harghita, şi vreo 30 în Covasna, iar astăzi avem peste 100, din care mulţi doctori în teologie şi absolvenţi ai unor facultăţi din Occident. S-a făcut un salt greu de imaginat. Peste toate, cum spuneam, s-a întins pacea duhovnicească, instaurată de arhiereul nostru. Această pace duhovnicească, lăsată ca un tezaur de spiritualitate creştină, o continuăm astăzi, împreună cu părinţii permanenţi ai Consiliului Eparhial şi cu toţi preoţii episcopiei Covasnei şi Harghitei, care, să nu mă laud, sunt unii dintre cei mai vrednici preoţi pe care i-am întâlnit în viaţa mea de arhiereu şi în viaţa monahală. Ne bazăm pe ei când, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne străduim să împletim munca şi rugăciunea în sfintele mânăstiri, rugăciunea cu colaborarea cu celelalte culte şi confesiuni cu care trăim în această eparhie, iar din punct de vedere al păcii, nădăjduim să împletim dragostea faţă de aproapele, cu pacea lui Hristos.
- Cu toate că sunteţi tânăr în comparaţie cu alţi episcopi din ţară, aţi fost învrednicit cu o sarcină foarte grea. Nu v-a fost teamă?
- Am primit această moştenire ca pe o sfântă ascultare. Dacă Sfântul Sinod a hotărât să pună pe umerii mei această cruce, l-am rugat să nu mă lase singur. Înaltul Ioan a mărturisit în repetate rânduri: nu te voi lăsa singur niciodată! Aşa cum nu m-a lăsat în cei douăzeci de ani cât a fost păstorul acestei sfinte eparhii. Aş spune că este părintele duhovnicesc al meu, din toate punctele de vedere: şi misionar-pastoral, şi administrativ-gospodăresc, şi social, pentru că ceea ce am învăţat în preajma părintelui Ioan încerc să pun în practică, şi ceea ce n-a reuşit dânsul să facă voi încerca să fac eu, iar ceea ce a făcut bine voi încerca să desăvârşesc.
"La hramurile mânăstirilor şi ale catedralei episcopale, românii se adună precum îşi strânge cloşca puii"
- Mă cunoşteau toţi, majoritatea fuseseră hirotoniţi la noi, la Mânăstirea Făgeţel. Înscăunarea mea au primit-o ca pe o lucrare dumnezeiască şi, în acelaşi timp, ca pe un dar. Pentru că am trecut din treapta de stareţ şi duhovnic al sfintei mânăstiri, în treapta de cârmuitor şi de părinte duhovnicesc al acestei eparhii. Tot aşa, pe majoritatea credincioşilor din satele şi oraşele noastre îi cunosc; pe unii, după nume; pe alţii, după rudeniile pe care le au. Oarecum, suntem într-o familie mărită, pentru că familia mânăstirii şi-a întins aripile peste toată eparhia misionară. Românii, întotdeauna, la hramurile mânăstirilor şi ale catedralei episcopale, se adună precum îşi strânge cloşca puii.
- Cum veţi obţine izbânda, în sarcina ce vă cade în seamă, ţinând cont de greutăţile care dau specificul acestei eparhii?
- Vedeţi dumneavoastră... tinereţea îşi are avântul... Totuşi, singur n-aş putea face nimic. Dau slavă lui Dumnezeu că avem oameni cumsecade... La cârma prefecturii se află domnul Jean-Adrian Andrei, un om cu multă credinţă, foarte apropiat de biserică, un adevărat frate, cu care colaborăm foarte bine. Apoi, îl avem pe preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, om cu frică de Dumnezeu, cu credinţă multă, care ne susţine şi ne ajută. Pe urmă, sunt celelalte instituţii ale statului, armata, poliţia, jandarmeria, toate sunt aproape de biserică, o susţin şi o apără cât pot. Majoritatea angajaţilor acestor instituţii, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare, frecventează sfânta biserică, participă la sfânta Liturghie şi o susţin cu toată fiinţa lor. Şi mai este ceva: mă bazez pe faptul că am avut binecuvântarea de la Dumnezeu de a învăţa lucrarea harică a arhieriei în scaunul Mitropoliei Ardealului. Părintele mitropolit Laurenţiu al Ardealului, în 2008, când m-a luat colaborator al Înaltpreasfinţiei sale, mi-a spus aşa: "Vlădică, să te uiţi întotdeauna la palme şi să vezi dacă poţi să lucrezi cu ele, şi dacă Dumnezeu îţi primeşte jertfa, ceea ce vei face să faci spre slava lui Dumnezeu!". Mă bucur mult că în cei şapte ani de slujitor în scaunul de episcop vicar al Episcopiei Sibiului, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a sădit în inima mea cele mai frumoase mişcări dumnezeieşti pe care omul le poate săvârşi pe pământ, printre care aceea de a nu face deosebiri între oameni, de a nu ţine cont că dreptcredinciosul e ortodox, romano-catolic sau reformat, pentru că toţi sunt fii ai aceluiaşi Dumnezeu Prea Înalt. Slavă lui Dumnezeu că romano-catolicii, în special, mă respectă ca pe episcopul lor, şi au o evlavie deosebită la slujbele noastre, ale ortodocşilor. Ei respectă preotul, oricare ar fi el, ca pe un slujitor al lui Hristos. Îţi este mai mare dragul să stai de vorbă cu ei şi să-i asculţi cum îţi spun: "Domnule Părinte Episcop"... Şi domn, şi părinte...
Preasfinţitului Andrei îi puteţi scrie la e-mail: psandreimoldovan@yahoo.com
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
