În istoria Bisericii Ortodoxe Române, rareori a existat un ierarh de numele căruia să se lege atâta înțelepciune și vrednicie, cum este actualul mitropolit al Banatului și fost arhiepiscop al Covasnei și Harghitei, IPS Ioan Selejan. În 20 de ani, cât a păstorit la curbura Carpaților, a construit și restaurat 167 de sfinte lăcașuri, refăcând un patrimoniu de secole al ortodoxiei românești. Într-un interviu recent, Înaltpreasfințitul ne-a spus cu mândrie: "Am lăsat, în Harghita și Covasna, cea mai mare densitate de biserici ortodoxe pe cap de locuitor din România. Am lăsat preoți la fiecare altar românesc, am lăsat mânăstiri care să contribuie, și ele, la dăinuirea ființei românești din acea parte de țară". Din fericire, moștenirea i-a fost lăsată unui episcop la fel de vrednic, adus în Harghita-Covasna de Sfântul Sinod. Preasfințitul Andrei Moldovan, este om al locului, născut prin părțile Mureșului (la Chețani), și, de la 21 de ani, călugăr al Mânăstirii Toplița. A urmat, la îndrumarea IPS Ioan, cursurile Facultății de Teologie din București și și-a completat studiile cu încă trei ani la Salonic, în Grecia. Când mitropolitul Ardealului de la Sibiu a cerut un tânăr ca să-i fie de ajutor, părintele arhiepiscop i l-a încredințat pe călugărul Andrei. Astfel, timp de șapte ani, a luat contact și cu alte parohii din Transilvania și a putut să învețe tainele administrației bisericești la o mitropolie atât de veche. După 13 ani pe lângă IPS Ioan, la Harghita, și după 7 ani pe lângă Înaltpreasfințitul Streza, la Sibiu, PS Andrei va putea să ducă mai departe activitatea pastorală misionară în spațiul Covasnei și Harghitei. N-a venit într-un loc necunoscut, știe eparhia, a făcut o bună legătură cu credincioșii, mai ales că s-a implicat în reconstrucția unei mânăstiri vitregite în vremea ocupației horthiste, Mânăstirea Făgețel. Sfatul înțelept primit de la marele său înaintaș sună simplu: "Te încurajez să procedezi cu multă blândețe, cu multă înțelepciune, să nu-i judeci pe romano-catolici și pe reformați după câțiva lideri politici zgomotoși, care sunt împotriva neamului românesc". De fapt, se poate spune că acolo unde Înaltul Ioan a zidit, ca un veritabil Meșter Manole, Preasfințitului Andrei îi revine bucuria de a umple locul cu duh și credință, potrivit cu înalta sa dedicație misionară.
"Nu este puțin lucru să fii ascultat, iubit și respectat, nu numai de ortodocși, dar și de romano-catolici și reformați"
- În urmă cu puțin timp, ați fost hirotonit episcop al Covasnei și Harghitei, în locul lăsat liber de Înaltpreasfințitul Ioan, ales mitropolitul Banatului. Ce moștenire v-a lăsat înaltul ierarh?
- Într-adevăr, în urmă cu cinci luni de zile, am fost ales episcop în locul și pe urmele Înaltpreasfințitului părinte Ioan care, vreme de 20 de ani, a păstorit această eparhie. Când a venit, în 1994, Înaltul a găsit o moștenire sărăcăcioasă, iar în loc să-l întâmpine corurile studenților în teologie și corurile seminariștilor, pe patru voci, l-au întâmpinat câteva ciori, croncănind în bisericile dărâmate în perioada horthistă. Țin minte că din biserica din Herculian s-au scos 14 rabe de gunoi. Devenise groapa de gunoi a satului. Lângă masa sfântului altar creșteau tufe de mure... Această zonă, trebuie să recunoaștem, era oarecum "Batalionul disciplinar al ortodoxiei românești". Înainte de 1994, aici ajungeau cei mai dezinteresați preoți, iar eparhia de la Sibiu, de care țineau canonic, nu avea prea mare grijă de soarta lor. Speriați de atmosfera potrivnică, cei mai mulți plecau după câteva luni. Cu greu puteau fi imaginate în acei ani renovarea unei biserici sau ridicarea unei case parohiale. De aceea, înființarea episcopiei noastre a fost poate cea mai importantă decizie de interes național a Sfântului Sinod al BOR. Iar una dintre cele dintâi victorii ale activității fără asemănare desfășurate de IPS Ioan a fost recunoașterea sa drept părinte duhovnicesc al tuturor credincioșilor care cred în numele Mântuitorului Hristos, indiferent de etnie. Aș putea spune că aceasta este principala moștenire ce mi-a lăsat, că nu este puțin lucru să fii ascultat, iubit și respectat, nu numai de ortodocși, dar și de romano-catolici și reformați. Tare mă bucur că voi avea șansa să duc mai departe acest legământ profund creștin. Ca și în vremea Înaltului Ioan, la noi, la Catedrală, vin foarte mulți credincioși de alte confesiuni, și tuturor le sădim în inimă dragostea față de Dumnezeu, dragostea care ne duce pe calea mântuirii. Foarte mulți dintre ei, aș spune majoritatea, nu sunt ortodocși, dar sunt frați de-ai noștri întru credință, și calcă pragul sfintei episcopii nu numai după cuvânt duhovnicesc, ci chiar și după ajutor social. Așa au făcut și pe timpul Înaltului, și nu avem cum să nu continuăm o tradiție atât de milostivă. Hristos își deschide brațele ca să-i primească pe toți, și mulțumim lui Dumnezeu pentru toată darea cea bună și pentru tot darul cel desăvârșit.
"Dacă Sfântul Sinod a hotărât să pună pe umerii mei această cruce, l-am rugat să nu mă lase singur"
- Pe lângă moștenirea materială, biserici, școli, case preoțești, mânăstiri, ce v-a mai lăsat în dar Înaltpreasfințitul Ioan?
- Pacea duhovnicească. În orice sat aș merge, numele vlădicăi Ioan este pomenit la loc de mare cinste, ca al unui părinte duhovnicesc. Părintele mitropolit a reușit, ca episcop și arhiepiscop, în 20 de ani, să instaureze o pace duhovnicească peste aceste județe, așa cum a reușit cu pacea de la Cozia, dintre mineri și guvern. Poarta sfintei episcopii a fost deschisă pentru toți cei care au bătut în căutare de adăpost sufletesc. Când a venit, în 1994, a găsit în jur de 20 de preoți simpli, în Harghita, și vreo 30 în Covasna, iar astăzi avem peste 100, din care mulți doctori în teologie și absolvenți ai unor facultăți din Occident. S-a făcut un salt greu de imaginat. Peste toate, cum spuneam, s-a întins pacea duhovnicească, instaurată de arhiereul nostru. Această pace duhovnicească, lăsată ca un tezaur de spiritualitate creștină, o continuăm astăzi, împreună cu părinții permanenți ai Consiliului Eparhial și cu toți preoții episcopiei Covasnei și Harghitei, care, să nu mă laud, sunt unii dintre cei mai vrednici preoți pe care i-am întâlnit în viața mea de arhiereu și în viața monahală. Ne bazăm pe ei când, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne străduim să împletim munca și rugăciunea în sfintele mânăstiri, rugăciunea cu colaborarea cu celelalte culte și confesiuni cu care trăim în această eparhie, iar din punct de vedere al păcii, nădăjduim să împletim dragostea față de aproapele, cu pacea lui Hristos.
- Cu toate că sunteți tânăr în comparație cu alți episcopi din țară, ați fost învrednicit cu o sarcină foarte grea. Nu v-a fost teamă?
- Am primit această moștenire ca pe o sfântă ascultare. Dacă Sfântul Sinod a hotărât să pună pe umerii mei această cruce, l-am rugat să nu mă lase singur. Înaltul Ioan a mărturisit în repetate rânduri: nu te voi lăsa singur niciodată! Așa cum nu m-a lăsat în cei douăzeci de ani cât a fost păstorul acestei sfinte eparhii. Aș spune că este părintele duhovnicesc al meu, din toate punctele de vedere: și misionar-pastoral, și administrativ-gospodăresc, și social, pentru că ceea ce am învățat în preajma părintelui Ioan încerc să pun în practică, și ceea ce n-a reușit dânsul să facă voi încerca să fac eu, iar ceea ce a făcut bine voi încerca să desăvârșesc.
"La hramurile mânăstirilor și ale catedralei episcopale, românii se adună precum își strânge cloșca puii"
- Cum au primit preoții și enoriașii vestea hirotonirii preasfinției voastre în scaunul episcopal?
- Mă cunoșteau toți, majoritatea fuseseră hirotoniți la noi, la Mânăstirea Făgețel. Înscăunarea mea au primit-o ca pe o lucrare dumnezeiască și, în același timp, ca pe un dar. Pentru că am trecut din treapta de stareț și duhovnic al sfintei mânăstiri, în treapta de cârmuitor și de părinte duhovnicesc al acestei eparhii. Tot așa, pe majoritatea credincioșilor din satele și orașele noastre îi cunosc; pe unii, după nume; pe alții, după rudeniile pe care le au. Oarecum, suntem într-o familie mărită, pentru că familia mânăstirii și-a întins aripile peste toată eparhia misionară. Românii, întotdeauna, la hramurile mânăstirilor și ale catedralei episcopale, se adună precum își strânge cloșca puii.
- Cum veți obține izbânda, în sarcina ce vă cade în seamă, ținând cont de greutățile care dau specificul acestei eparhii?
- Vedeți dumneavoastră... tinerețea își are avântul... Totuși, singur n-aș putea face nimic. Dau slavă lui Dumnezeu că avem oameni cumsecade... La cârma prefecturii se află domnul Jean-Adrian Andrei, un om cu multă credință, foarte apropiat de biserică, un adevărat frate, cu care colaborăm foarte bine. Apoi, îl avem pe președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, om cu frică de Dumnezeu, cu credință multă, care ne susține și ne ajută. Pe urmă, sunt celelalte instituții ale statului, armata, poliția, jandarmeria, toate sunt aproape de biserică, o susțin și o apără cât pot. Majoritatea angajaților acestor instituții, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, frecventează sfânta biserică, participă la sfânta Liturghie și o susțin cu toată ființa lor. Și mai este ceva: mă bazez pe faptul că am avut binecuvântarea de la Dumnezeu de a învăța lucrarea harică a arhieriei în scaunul Mitropoliei Ardealului. Părintele mitropolit Laurențiu al Ardealului, în 2008, când m-a luat colaborator al Înaltpreasfinției sale, mi-a spus așa: "Vlădică, să te uiți întotdeauna la palme și să vezi dacă poți să lucrezi cu ele, și dacă Dumnezeu îți primește jertfa, ceea ce vei face să faci spre slava lui Dumnezeu!". Mă bucur mult că în cei șapte ani de slujitor în scaunul de episcop vicar al Episcopiei Sibiului, Înaltpreasfințitul Laurențiu a sădit în inima mea cele mai frumoase mișcări dumnezeiești pe care omul le poate săvârși pe pământ, printre care aceea de a nu face deosebiri între oameni, de a nu ține cont că dreptcredinciosul e ortodox, romano-catolic sau reformat, pentru că toți sunt fii ai aceluiași Dumnezeu Prea Înalt. Slavă lui Dumnezeu că romano-catolicii, în special, mă respectă ca pe episcopul lor, și au o evlavie deosebită la slujbele noastre, ale ortodocșilor. Ei respectă preotul, oricare ar fi el, ca pe un slujitor al lui Hristos. Îți este mai mare dragul să stai de vorbă cu ei și să-i asculți cum îți spun: "Domnule Părinte Episcop"... Și domn, și părinte...
Preasfințitului Andrei îi puteți scrie la e-mail: psandreimoldovan@yahoo.com