- Recentele evoluţii din PSD şi din coaliţia de guvernare nu reprezintă doar o banală luptă pentru putere, ci o încercare de regrupare a forţelor care au controlat puterea efectivă în România, din decembrie 1989 şi până acum, iar liantul acestor forţe pare a fi generalul Gabriel Oprea, liderul unui partid care, ca şi Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, nu a candidat niciodată singur în alegeri, dar a ajuns să controleze, practic, orice majoritate parlamentară în ultimii 10 ani.
Când a decis să demisioneze din funcţia de preşedinte al PSD, probabil că Victor Ponta şi-a imaginat că poate controla partidul prin aliata sa fidelă, Rovana Plumb, şi că va rezista ca premier pentru că, dacă el ar demisiona, cum i se cere, ar exista riscul ca majoritatea parlamentară să se modifice prin migrarea UNPR în tabăra liberală şi ca PSD să piardă guvernarea. Ce-i drept, generalul Oprea a făcut câteva demonstraţii de forţă, votând alături de PNL, în sprijinul iniţiativelor preşedintelui Iohannis, cum s-a întâmplat în cazul numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Puterea de negociere a domnului Oprea a crescut constant de atunci, ca şi rolul său în viaţa internă a PSD, în care pare să fi revenit în forţă: a participat la o şedinţă crucială a conducerii partidului; apoi, după o reuniune a coaliţiei, s-a întâlnit "la un pahar de vin rece" cu Liviu Dragnea, cel nemulţumit de ascensiunea Rovanei Plumb şi de "instabilitatea" lui Victor Ponta, iar după întâlnire, a anunţat că Victor Ponta nu mai este liderul coaliţiei de guvernare, ci doar premier. A doua zi, Liviu Dragnea îşi anunţa candidatura la conducerea interimară a PSD. Vedem, aşadar, că toate structurile politice asociate cu PSD s-au unit pentru a salva, nu atât guvernarea, care oricum depinde de o majoritate controlată de generalul Oprea, ci structurile teritoriale ale PSD, reţelele sale de influenţă şi putere, fundamentale pentru alegerile din 2016 - adevărata forţă a partidului. Potrivit unor relatări din mass-media, ascensiunea generalului Oprea s-ar explica prin asocierea sa cu vechile servicii de informaţii ale armatei, care ar fi jucat un rol nefast în timpul mineriadelor. Astăzi se străduieşte să salveze PSD de la degringolada la care l-ar condamna anchetele DNA şi să-l adapteze la cerinţele unei noi epoci istorice, dictate de implicarea SUA şi a NATO în zona noastră. Cei care au profitat de România timp de 25 de ani nu au, aşadar, de gând să se retragă pur şi simplu din scenă. Descotorosindu-se de cazurile scandaloase, ei încearcă să se regrupeze, să câştige cât mai multe voturi în 2016 şi să-şi negocieze supravieţuirea cu cei care, ca preşedintele Iohannis şi PNL, cred că ar putea deţine singuri puterea.
- Într-un gest fără precedent, ANAF a blocat conturile TVR, alături de cele ale RATB. Este o măsură administrativă neutră sau un gest politic?
- În aparenţă, ANAF acţionează corect, pentru că TVR are datorii mari la bugetul de stat. Datoriile sunt însă vechi, iar TVR, spre deosebire de RATB, nu se numără printre cei zece mari datornici ai statului, cu care de altfel statul este tolerant. Intransigenţa ANAF pare mai degrabă rezultatul unui ordin politic, căci se ştie că, în ultima vreme, preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a devenit brusc critic la adresa premierului Ponta, mizând pe prietenii săi din PNL. Ajungem astfel la miezul problemei, care este lipsa de independenţă a televiziunii publice, faţă de puterea politică. Această dependenţă este instituită prin însăşi legea de organizare şi funcţionare a SRTV şi a SRR, care prevede ca respingerea de către Parlament a raportului anual de activitate al instituţiei să ducă automat la demiterea Consiliului de Administraţie. În aceste condiţii, cum şi-ar putea permite un Consiliu de Administraţie să se opună pretenţiilor partidelor politice, chiar dacă ele văd în orice instituţie publică, inclusiv în TVR, o sursă de fonduri ce pot fi utilizate, prin diferite contracte, în folosul propriu? Totodată, o serie de aspecte de neimaginat într-o instituţie privată - cum ar fi contractele dezavantajoase cu producătorii de filme sau de programe, sau cheltuielile nejustificate cu un personal supradimensionat, din care doar o parte participă efectiv la realizarea programelor - pot fi tolerate doar dacă instituţia este obedientă faţă de puterea politică. Lanţul slăbiciunilor s-a perpetuat ani la rând, ducând la acumularea unor datorii uriaşe şi la deteriorarea calităţii programelor. În plus, să nu uităm că aceeaşi lege, datând din 1994, nu prevede niciun fel de grilă de selecţie pe criterii profesionale stricte pentru membrii CA, nici nu interzice conflictul de interese. Astfel, partidele politice pot fi reprezentate de realizatori din cadrul TVR, care ar trebui să fie imparţiali din punct de vedere politic, dar evident nu sunt, din moment ce sunt numiţi de un partid. Este o situaţie unică în UE. În forma sa actuală, instituţia este practic compromisă, depinzând din nou de un aranjament cu puterea politică, pentru a obţine deblocarea conturilor, iar orice aranjament politic compromite integritatea jurnalistică şi misiunea publică. Absenţa unei televiziuni publice puternice, independente şi obiective a făcut ca dezbaterea publică să fie monopolizată de televiziunile private, care sunt toate aliniate politic. Avem nevoie de o nouă televiziune publică, creată în virtutea unei legi noi, la standarde europene. Din păcate, nimeni în clasa politică nu doreşte aşa ceva, ceea ce asigură declinul constant al unei instituţii care ar trebui să fie un punct de referinţă al naţiunii - dar, evident, nu mai este.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
