Testul bezelei:
Fără voinţă, nu se poate nimic
Fetiţa cu păr bălai se frământă pe scaun, ducând o luptă disperată cu pofta. Ţi se pare că vezi aievea un demon care îi şopteşte la ureche: "Mănâncă! Acum, în clipa asta!" Sursa conflictului este o bezea, aşezată pe o farfurioară chiar în faţa ei, pe masă. Micuţa o ia, o adulmecă, apoi se opreşte şi o pune repede înapoi. Îşi sprijină fruntea în mâini, ca o bătrânică împovărată de necazuri. Câtă stăpânire de sine îi trebuie, ca să renunţe la ispita aceea dulce!
Dacă veţi da o căutare pe You Tube, cu cuvintele "Marshmallow-Test" (testul bezelei), aveţi şansa să descoperiţi nu sute, ci mii de înregistrări video, dintre care unele depăşesc şi 90.000 de vizionări. Oameni din toate colţurile lumii repetă neobosiţi celebrul experiment efectuat în anul 1968, la Universitatea Stanford, de psihologul american de origine austriacă Walter Mischel. Copilului supus acestui test i se oferă desertul preferat (bezeaua fiind doar una dintre opţiunile posibile), promiţându-i-se, în acelaşi timp, o recompensă, care constă în dublarea desertului, cu condiţia să nu-l mănânce pe loc, ci să reziste tentaţiei un anumit număr de minute. Scopul urmărit este evaluarea unei însuşiri pe care am dori cu toţii s-o avem - şi nu numai atunci când ţinem un post de slăbit: capacitatea de autocontrol.
Căci puterea de a renunţa este importantă. Ea poate avea şi un rol terapeutic. Ceea ce pentru creştini reprezintă o perioadă de pregătire spirituală, în vederea întâmpinării marilor sărbători ale Paştelui şi Crăciunului, a devenit, pentru tot mai multe persoane, un fel de curăţenie internă oferită propriului corp: 60% dintre europeni au respectat, cel puţin o dată, un interval autoimpus de reţinere de la mâncare. Aşadar, întâlnim postul nu ca obligaţie religioasă, ci ca tendinţă modernă de a fi sănătoşi. Ce-i drept, oamenii de ştiinţă pun sub semnul întrebării ideea că organismul uman ar putea fi comparat cu un depozit de deşeuri toxice, care necesită o debarasare periodică. Însă nimeni nu se îndoieşte de faptul că renunţarea deliberată la nişte deprinderi în care ne complacem ne obligă la o confruntare cu comportamentul nostru nesănătos. De pildă, cine reuşeşte să renunţe la ţigări pentru 46 de zile ar putea să se lase definitiv de fumat.
Însă cum să supravieţuieşti şapte săptămâni fără ele? De unde iau oamenii cu voinţă puternică forţa de a-şi lua dimineaţa încălţămintea de jogging şi a-şi face tura de alergare, strângând din dinţi, cu toate că le-ar plăcea să mai lenevească în aşternut? Cum se împotrivesc dorinţei de a muşca dintr-o chiflă sau o brioşă proaspătă, când trec pe lângă o brutărie din care se revarsă aroma de pâine caldă? Cercetările de ultimă oră ne dau speranţe: specialiştii afirmă că un grad rezonabil de autocotrol poate fi însuşit prin învăţare. Psihologul american Walter Mischel a ştiut acest lucru şi l-a pus în practică, în felul lui. Dependent, şi el, de nicotină, a fumat ani de zile, trei pachete pe zi, până când s-a îngrozit văzând întâmplător într-un spital un bărbat bolnav de cancer pulmonar, în fază terminală. Pus faţă în faţă, într-un mod atât de şocant, cu eventualele consecinţe ale adicţiei sale, el şi-a evocat permanent, din momentul respectiv, imaginea acelui nefericit, ori de câte ori simţea nevoia de a aprinde o ţigară, ceea ce la început i se întâmpla din trei în trei minute. A fost o metodă dură, dar eficientă.
Rezultatele faimosului "test al bezelei", cel mai cunoscut din întreaga istorie a psihologiei, au fost, din păcate, dezamăgitoare pentru cei cu voinţa slabă. Ajuns în prezent la venerabila vârstă de 85 de ani, Walter Mischel a avut posibilitatea şi, totodată, uimitoarea perseverenţă de a-i observa în continuare pe subiecţii experimentului (un grup de copii de patru până la şase ani), urmărindu-le evoluţia vreme de aproape cinci decenii. Astfel a constatat că aceia dintre ei care dăduseră dovadă de răbdare şi îşi controlaseră impulsurile în scopul obţinerii unei recompense amânate, dar mai consistente, au avut un randament mai bun în activitatea şcolară, iar ulterior, au manifestat aptitudini sociale şi intelectuale superioare. Ca adulţi, au întâmpinat mai puţine probleme în menţinerea unei greutăţi corporale normale, au evitat capcana drogurilor, au fost mai bine calificaţi profesional şi mai rezistenţi la stres decât cei ce se lăsaseră lesne duşi în ispită. Experimentul lui Mischel a trasat o linie de demarcaţie. De atunci încoace, tăria voinţei este privită drept o componentă esenţială a personalităţii omului contemporan.
Nu transformaţi postul într-o corvoadă
De curând, un studiu american a demonstrat că oricine poate atinge cu uşurinţă chiar şi obiective mai puţin plăcute, dacă ele îi sunt astfel prezentate încât să le considere o distracţie. Participanţii la studiu aveau de alergat pe o distanţă de un kilometru, în campusul unei universităţi. Unora dintre ei li se spusese că astfel se antrenează pentru a se menţine în formă, în timp ce alţii ştiau că li se dă ocazia să descopere locuri interesante pe traseul respectiv. Aşa cum era de aşteptat, membrii primului grup, osteniţi după antrenament, s-au recompensat cu mai multă ciocolată decât cei cărora activitatea sportivă le fusese "vândută" drept tur de agrement.
În concluzie, dacă vreţi să slăbiţi, nu vă puneţi obiective care să vă îngrozească - de tipul: zece kilograme mai puţin într-o lună! Luaţi-o la drum cătinel, cu lozinca: "Ce-ar fi să încerc?". "Ce-ar fi dacă aş reuşi să dau jos două kilograme pe lună?" Dacă veţi reuşi să săriţi peste norma propusă, veţi fi cu adevărat bucuroşi. Şi motivaţi pentru a continua, chiar cu ţeluri ceva mai înalte. Bine de ştiut: nici chiar o alegere optimă a scopurilor nu poate împiedica un eşec neprevăzut în realizarea lor. Stresul cotidian, o ceartă cu partenerul - se găsesc destule motive care să te împingă să faci o excepţie: să-ţi torni un pahar de vin roşu, să mănânci nişte bomboane de ciocolată, ori să-ţi aprinzi o ţigară. În asemenea situaţii stresante, ceea ce te poate susţine este încrederea în propriile puteri. Cine consideră că posedă o voinţă de neînfrânt, acela o va avea într-adevăr.
Ţinte posibile
Să reţinem, totuşi, că ar trebui să ne propunem numai ţinte posibil de atins. Dacă dorim să renunţăm la ciocolată în perioada postului alimentar, nu e câtuşi de puţin indicat să păstrăm prin dulapuri dulciuri capabile să ne seducă în orice moment, ci dimpotrivă, ar fi bine să ne consumăm dinainte toate proviziile. Persoanele recunoscute pentru tăria voinţei lor au grijă să nu se implice în situaţii care le-ar pune-o la încercare în mod inutil. Studiile actuale atestă faptul că oamenii cu voinţă puternică posedă abilitatea de a evita, cu maximă prudenţă, tentaţiile. Ei ocolesc cofetăriile şi refuză invitaţiile la petreceri, pe toată durata postului. Iar recompensa şi-o stabilesc singuri: cel ce renunţă timp de şapte săptămâni la vinul său preferat va fi îndreptăţit, după aceea, să-şi bea paharul de vin cu o satisfacţie specială. Căci sentimentul de a fi rezistat cu succes tuturor ispitelor este unul deosebit de plăcut.
Modalităţi de a rezista
- Cele 7 reguli de aur -
1. Fixaţi-vă scopuri rezonabile
Prea puţini vor reuşi să renunţe concomitent la alcool, fast-food, televizor şi dulciuri. Încercaţi să vă autodepăşiţi, dar fără să deveniţi nerealişti. Niciun fan al preparatelor cu carne nu se va transforma, de pe o zi pe alta, în vegetarian. Propuneţi-vă pentru început să reduceţi numărul fripturilor la una singură, mâncată la sfârşitul săptămânii. Aşa aveţi şansa să rezistaţi.
2. Notaţi-vă ce doriţi să obţineţi
Detaliaţi-vă proiectul, împărţindu-l în etape perfect accesibile, pe care le veţi scrie în agenda dvs. Cu cât scopul este mai concret formulat, cu atât creşte probabilitatea de a-l realiza.
3. Căutaţi-vă aliaţi
De multe ori, motivaţia dispare destul de repede. E mai bine să aveţi în jur oameni dispuşi să vă sprijine. Vă va fi mai uşor, dacă postiţi împreună cu familia sau cu prietenii. O altă posibilitate este aceea de a intra pe net, pe o reţea socială, unde să vă faceţi publice intenţiile.
Nu vă puteţi uita la serialul preferat fără să luaţi cu dvs. în faţa micului ecran punga cu chipsuri sau bolul cu alune prăjite? Schimbările mici sunt suficiente. Dacă simţiţi nevoia să ronţăiţi ceva în timp ce priviţi la televizor, înlocuiţi, pur şi simplu, gustările de până acum cu rondele de legume crude. În trei săptămâni, cel mai târziu, ele vor fi devenit noua dvs. rutină.
5. Oferiţi-vă bucurii
Postul înseamnă nu numai renunţare, ci, în acelaşi timp şi un câştig. Timpul pe care îl consumaţi, de obicei, navigând pe reţelele sociale, îl puteţi folosi pentru a vă întâlni cu prietenii, în carne şi oase. Fiindcă aţi economisit banii cheltuiţi mai înainte pe ţigări, îndepliniţi-vă cu ei o dorinţă mai veche. Emoţiile pozitive susţin voinţa, ajutând-o să nu slăbească prea curând.
6. Relaxaţi-vă
Studiile pun în evidenţă faptul că o meditaţie, chiar şi scurtă, contribuie la întărirea voinţei. Închideţi ochii şi concentraţi-vă timp de cinci minute pe respiraţia dvs. Sau beţi-vă ceaiul de dimineaţă sorbitură cu sorbitură, conştientizând fiecare senzaţie. Şi nu care cumva să deschideţi aparatul de radio.
7. Pot face asta!
Înainte să vă acordaţi permisiunea de a bea o bere, spuneţi cu voce tare: "Pot face asta!". Voinţa dvs. este mai puternică decât credeţi. Totuşi, pare să slăbească uneori... Iertaţi-vă micile abateri, căci aşa veţi avea o mai mare şansă de a vă menţine noul stil de viaţă după încheierea postului. Numai un echilibru raţional între plăcere şi disciplină vă poate asigura starea de bine şi mulţumirea pe termen lung.
INTERVIU - "Energici, ageri şi optimişti"
- Prea multe alimente bogate în grăsimi, prea mult alcool, prea multă nelinişte? Există un remediu miraculos împotriva lor. O zi sau două de post pe săptămână ajută trupul şi mintea să se refacă, afirmă prof. dr. GAVRIL CALISTRU, specializat în terapii naturale şi nutriţie -
- Domnule profesor, postul ne face frumoşi şi fericiţi?
- Dacă prin "frumoşi" înţelegeţi supli, trebuie să vă spun că postul singur nu este de ajuns, va trebui să-l asociaţi cu sportul. Însă atunci când suntem balonaţi, după o masă la care am mâncat alimente prea grase şi am băut prea mult alcool, ar fi normal ca el să aibă un efect pozitiv. Fericiţi ne vom simţi în orice caz. Din cercetările medicale, se cunoaşte faptul că în timpul unui post, creşte secreţia de serotonină, aşa-numitul "hormon al fericirii". Oamenii care postesc se simt mai energici şi mai ageri, starea lor de spirit se îmbunătăţeşte, devin mai optimişti. Nici n-ar putea fi altfel, dacă ne gândim la evoluţia speciei umane: de-a lungul existenţei sale, perioadele în care oamenii n-au putut să-şi acopere necesarul de hrană au fost privite întotdeauna ca un fenomen ce se încadra în ordinea firească a lucrurilor. Dacă aceste intervale de privaţiuni i-ar fi determinat pe strămoşii noştri să zacă doborâţi de depresie prin peşterile lor, omenirea n-ar fi supravieţuit până în zilele noastre.
- Restricţiile alimentare ne aduc vreun beneficiu din punct de vedere medical?
- Da, fără nicio îndoială. Se constată efecte pozitive evidente, în primul rând la afecţiunile reumatismale: aici remarcăm că, într-un timp foarte scurt, postul reduce inflamaţia şi calmează durerile. Iar efectul amintit se menţine vreme de săptămâni sau luni. Şi la diabetul zaharat, postul influenţează favorabil nivelul insulinei. În toate afecţiunile unde sistemul imunitar apare implicat ca participant principal, este util ca organismul să-şi întrerupă, din când în când, aportul permanent de calorii.
- Citim mereu că postul detoxifică organismul. Cum se desfăşoară acest proces?
- El nu funcţionează exact în modul în care şi-l imaginează probabil oamenii. Nu există în corpul nostru reziduuri sau otrăvuri, care să se elimine prin post. S-a observat însă că, prin restrângerea numărului de calorii ingerate, se reduc factorii de risc şi scade cantitatea de substanţe dificil de catabolizat, cum sunt colesterolul, acidul uric, produşii reziduali proteinici şi E-urile din alimentele industriale. Este vorba de substanţe pe care organismul nu reuşeşte să le metabolizeze suficient de bine. În prezent, se află în derulare studii care încearcă să evalueze cantitativ dezasimilaţia lor datorită postului.
- Cât timp trebuie să renunţăm la hrană, pentru a simţi efectele pozitive?
- Aceasta este o întrebare la care deocamdată nu se poate răspunde cu o cifră ferm stabilită. De regulă, durata recomandată a unui post terapeutic variază între cinci zile şi trei săptămâni. Iar acum, cercetătorii încep să ne ofere indicii din care rezultă că ar fi avantajos să ne reducem sistematic aportul caloric, o zi sau două pe săptămână.
- Asta ar însemna ca, pur şi simplu, să nu mai mâncăm nimic?
- Nu, aceasta este cea mai mare greşeală şi vedem că, din păcate, oamenii o repetă mereu. Postul nu e o dietă zero. Trebuie neapărat să ne asigurăm un minimum de calorii, sub forma unor supe, salate, sau a unor băuturi fără acid şi zahăr. Iar cei care suferă de diverse afecţiuni n-ar trebui, în niciun caz, să postească altfel decât sub stricta supraveghere a unui medic.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
