A anunţat anularea (corectă politic) a ordonanţei de urgenţă, prin care se măreau (numai) salariile demnitarilor, a acuzat o înţelegere discretă între preşedintele Iohannis şi premierul interimar, Gabriel Oprea, a revenit la stilul miştocăresc, şi-a adunat "vestalele" (Rovana Plumb, Olguţa Vasilescu şi Gabriela Firea) într-o echipă de atac faţă de cei care îi contestă minciunile (în primul rând, generalul Oprea). A trecut, în forţă, la reasigurarea baronilor şi demnitarilor ameninţaţi de DNA, pentru a-şi menţine controlul asupra PSD. Cu alte cuvinte, după ce şi-a reafirmat "independenţa", faţă de reglementările normale, între puterile sistemului în care este implicat (plecând de capul lui în Azerbaidjan şi Turcia), a reînceput circul. Fericită e ţara care îşi permite un asemenea premier! Titlul de "iresponsabil vesel" cu care l-a gratulat jurnalistul Ion Cristoiu spune, însă, prea puţin despre "viaţa şi opera" premierului Ponta. Seria de măsuri populiste pe care le-a anunţat (măriri generale de salarii şi pensii, reduceri masive de TVA, sporuri speciale de venituri etc.), dorite - de altfel - de o parte importantă a populaţiei şi normale într-o economie stabilă, cu ritmuri înalte de creştere, riscă să golească puşculiţa cu bani a ţării, mai ales pe fondul blocării - sau limitării - investiţiilor. E limpede că Ponta caută conştient să-şi atragă sprijinul "sărăcimii", profitând de momentul ieşirii economiei româneşti din criză. Nu spune însă că premisele acestei ieşiri au fost puse de guvernele precedente şi nici nu se gândeşte la situaţia Greciei, care a aplicat aceleaşi "măsuri", cu rezultatele ştiute.
Mulţi dintre susţinătorii lui Ponta i-au admirat "spiritul bătăios", manifestat în conflictul cu fostul preşedinte Băsescu. Ponta, susţin ei, ar fi putut să facă mult mai mult dacă nu i s-ar fi împotrivit "dictatorul" şi echipa lui "de zgomote". Băsescu a tăiat salariile şi pensiile cu 25%, Ponta le-a reîntregit; Băsescu a "vândut ţara" occidentalilor, Ponta a încercat s-o răscumpere, deschizând-o spre Rusia şi China; "coruptul" Băsescu a căutat să-şi ridice favoriţii deasupra celorlalţi, asmuţind împotriva lor DNA-ul, ANI şi ÎCCJ, Ponta a urmărit să limiteze abuzurile Justiţiei. Mai mult, vrând să cureţe ţara de efectele "arbitrariului băsist", premierul şi guvernul lui ("cel mai cinstit dintre guverne") au vrut - în 2012 - să-l elimine pe "dictator" şi ar fi reuşit, dacă acelaşi Occident nu intervenea. Pierderea alegerilor prezidenţiale din 2014 a fost efectul unei greşeli de tactică (excluderea deliberată a votanţilor din diaspora), dar - până la urmă - l-a menţinut pe Ponta ca premier, dându-i posibilitatea să-şi continue, cu "rezultate excelente", acţiunile de eficientizare a administraţiei şi de creştere a economiei. Admiratorii premierului nu se îndoiesc defel de capacitatea uriaşă de muncă a acestuia şi de foarte bunele lui intenţii. "Micile greşeli", din anume situaţii, sunt "omeneşti", nimeni nefiind perfect. Lăudătorii lui ar trebui, totuşi, să se întrebe de ce, după plecarea lui Băsescu de la preşedinţie, Ponta a intrat rapid în conflict şi cu noul ales, Klaus Iohannis. Nu cumva reproşurile la adresa lui Băsescu erau, mai degrabă, expresii ale incapacităţii lui Ponta de a conlucra onest cu reprezentanţii celorlalte instituţii ale statului?
"Iresponsabilul vesel" s-a vădit a fi, prin toate actele sale, exact tipul de politician abuziv şi arbitrar, pe care îl suspectează la prezumtivii săi rivali. Este "cinstit", atunci când interesele sale nu sunt afectate. A furat, prin plagiat, titlul de "doctor în ştiinţe juridice", a favorizat discret afaceri oneroase, aducătoare de profit (cazul Turceni-Rovinari), falsificând (ulterior) chiar documentele justificative, a minţit, fără să clipească, în împrejurări defavorabile pentru imaginea sa (ultimul exemplu fiind chiar proiectul de mărire a salariilor pentru demnitari, stabilit de guvern înaintea "exilului turc"), şi-a conceput "cariera", ca pe un lung şir de trădări şi abandonuri, atunci când propriile interese i-o cereau. Modul în care şi-a lepădat "uneltele", când deveneau nefolositoare, este absolut semnificativ. Să ne reamintim cum l-a "lucrat" pe Mircea Geoană, în campania electorală a acestuia şi la congresul PSD ce i-a urmat. Geoană, Vanghelie şi alţii, percepuţi ca rivali potenţiali în cadrul "partidului", au fost excluşi fără milă, fondatorul PSD, Ion Iliescu, şi chiar mentorul Adrian Năstase, au fost izolaţi, "cu blândeţe", în interiorul grupării politice, locul lor fiind luat de o echipă entuziastă de sicofanţi, din care, mai nou, se detaşează "vestalele". Ponta a acceptat fără să crâcnească "sacrificarea" unor baroni ce-l susţineau (Duicu, Mazăre, Constantinescu etc.), dar a cauţionat, din umbră, toate încercările parlamentarilor puterii de a jugula acţiunile Justiţiei independente. Respingerea pe faţă a manifestărilor acesteia s-a întâmplat abia în momentul în care ea s-a apropiat primejdios de "cupola" mafiei, pe care o conduce chiar premierul (cazurile Şova şi Ghiţă). Un cercetător al trecutului politic al actualului lider PSD-ist ar descoperi, probabil, că între el şi foarte apropiaţii lui (Şova, Ghiţă, Pop, Bănicioiu, Zgonea etc.) există legături şi armonizări mult mai vechi decât cele păstrate în memoria publică.
Acţiunile din ultima vreme ale premierului Ponta indică, totuşi, o anume derută. Fuga în Azerbaidjan şi, apoi, în Turcia, fără nicio preavizare reglemenară, nu s-a datorat doar punerii lui sub acuzare de către procurorii DNA. Chiar dacă Parlamentul i-a păstrat imunitatea, Ponta nu putea să nu observe că "edificiul" ridicat cu oamenii săi a început să se fisureze. În PSD, în ciuda eliminării potenţialilor rivali, s-a instalat o nemulţumire surdă, legată atât de orientarea doctrinală a partidului, cât şi de democraţia sa internă. PSD-iştii cei mai conştienţi au realizat că populismul măsurilor propuse de liderul lor riscă să-i ducă într-o capcană asemănătoare cu cea în care a căzut Syriza, partidul premierului grec Tsipras. Syriza le-a promis grecilor tot şi a ratat tot. Pe Ponta nu-l interesează decât păstrarea, cu orice mijloace, a puterii. Ca orice politician român "respectabil", el nu va demisiona, sub acuzele DNA, din funcţia de premier, iar retragerea de la şefia PSD este, evident, temporară. În atâtea "jocuri de glezne", singurul lucru sigur este că mersul pe sârmă al lui Ponta se apropie de sfârşit.