A anunțat anularea (corectă politic) a ordonanței de urgență, prin care se măreau (numai) salariile demnitarilor, a acuzat o înțelegere discretă între președintele Iohannis și premierul interimar, Gabriel Oprea, a revenit la stilul miștocăresc, și-a adunat "vestalele" (Rovana Plumb, Olguța Vasilescu și Gabriela Firea) într-o echipă de atac față de cei care îi contestă minciunile (în primul rând, generalul Oprea). A trecut, în forță, la reasigurarea baronilor și demnitarilor amenințați de DNA, pentru a-și menține controlul asupra PSD. Cu alte cuvinte, după ce și-a reafirmat "independența", față de reglementările normale, între puterile sistemului în care este implicat (plecând de capul lui în Azerbaidjan și Turcia), a reînceput circul. Fericită e țara care își permite un asemenea premier! Titlul de "iresponsabil vesel" cu care l-a gratulat jurnalistul Ion Cristoiu spune, însă, prea puțin despre "viața și opera" premierului Ponta. Seria de măsuri populiste pe care le-a anunțat (măriri generale de salarii și pensii, reduceri masive de TVA, sporuri speciale de venituri etc.), dorite - de altfel - de o parte importantă a populației și normale într-o economie stabilă, cu ritmuri înalte de creștere, riscă să golească pușculița cu bani a țării, mai ales pe fondul blocării - sau limitării - investițiilor. E limpede că Ponta caută conștient să-și atragă sprijinul "sărăcimii", profitând de momentul ieșirii economiei românești din criză. Nu spune însă că premisele acestei ieșiri au fost puse de guvernele precedente și nici nu se gândește la situația Greciei, care a aplicat aceleași "măsuri", cu rezultatele știute.
Mulți dintre susținătorii lui Ponta i-au admirat "spiritul bătăios", manifestat în conflictul cu fostul președinte Băsescu. Ponta, susțin ei, ar fi putut să facă mult mai mult dacă nu i s-ar fi împotrivit "dictatorul" și echipa lui "de zgomote". Băsescu a tăiat salariile și pensiile cu 25%, Ponta le-a reîntregit; Băsescu a "vândut țara" occidentalilor, Ponta a încercat s-o răscumpere, deschizând-o spre Rusia și China; "coruptul" Băsescu a căutat să-și ridice favoriții deasupra celorlalți, asmuțind împotriva lor DNA-ul, ANI și ÎCCJ, Ponta a urmărit să limiteze abuzurile Justiției. Mai mult, vrând să curețe țara de efectele "arbitrariului băsist", premierul și guvernul lui ("cel mai cinstit dintre guverne") au vrut - în 2012 - să-l elimine pe "dictator" și ar fi reușit, dacă același Occident nu intervenea. Pierderea alegerilor prezidențiale din 2014 a fost efectul unei greșeli de tactică (excluderea deliberată a votanților din diaspora), dar - până la urmă - l-a menținut pe Ponta ca premier, dându-i posibilitatea să-și continue, cu "rezultate excelente", acțiunile de eficientizare a administrației și de creștere a economiei. Admiratorii premierului nu se îndoiesc defel de capacitatea uriașă de muncă a acestuia și de foarte bunele lui intenții. "Micile greșeli", din anume situații, sunt "omenești", nimeni nefiind perfect. Lăudătorii lui ar trebui, totuși, să se întrebe de ce, după plecarea lui Băsescu de la președinție, Ponta a intrat rapid în conflict și cu noul ales, Klaus Iohannis. Nu cumva reproșurile la adresa lui Băsescu erau, mai degrabă, expresii ale incapacității lui Ponta de a conlucra onest cu reprezentanții celorlalte instituții ale statului?
"Iresponsabilul vesel" s-a vădit a fi, prin toate actele sale, exact tipul de politician abuziv și arbitrar, pe care îl suspectează la prezumtivii săi rivali. Este "cinstit", atunci când interesele sale nu sunt afectate. A furat, prin plagiat, titlul de "doctor în științe juridice", a favorizat discret afaceri oneroase, aducătoare de profit (cazul Turceni-Rovinari), falsificând (ulterior) chiar documentele justificative, a mințit, fără să clipească, în împrejurări defavorabile pentru imaginea sa (ultimul exemplu fiind chiar proiectul de mărire a salariilor pentru demnitari, stabilit de guvern înaintea "exilului turc"), și-a conceput "cariera", ca pe un lung șir de trădări și abandonuri, atunci când propriile interese i-o cereau. Modul în care și-a lepădat "uneltele", când deveneau nefolositoare, este absolut semnificativ. Să ne reamintim cum l-a "lucrat" pe Mircea Geoană, în campania electorală a acestuia și la congresul PSD ce i-a urmat. Geoană, Vanghelie și alții, percepuți ca rivali potențiali în cadrul "partidului", au fost excluși fără milă, fondatorul PSD, Ion Iliescu, și chiar mentorul Adrian Năstase, au fost izolați, "cu blândețe", în interiorul grupării politice, locul lor fiind luat de o echipă entuziastă de sicofanți, din care, mai nou, se detașează "vestalele". Ponta a acceptat fără să crâcnească "sacrificarea" unor baroni ce-l susțineau (Duicu, Mazăre, Constantinescu etc.), dar a cauționat, din umbră, toate încercările parlamentarilor puterii de a jugula acțiunile Justiției independente. Respingerea pe față a manifestărilor acesteia s-a întâmplat abia în momentul în care ea s-a apropiat primejdios de "cupola" mafiei, pe care o conduce chiar premierul (cazurile Șova și Ghiță). Un cercetător al trecutului politic al actualului lider PSD-ist ar descoperi, probabil, că între el și foarte apropiații lui (Șova, Ghiță, Pop, Bănicioiu, Zgonea etc.) există legături și armonizări mult mai vechi decât cele păstrate în memoria publică.
Acțiunile din ultima vreme ale premierului Ponta indică, totuși, o anume derută. Fuga în Azerbaidjan și, apoi, în Turcia, fără nicio preavizare reglemenară, nu s-a datorat doar punerii lui sub acuzare de către procurorii DNA. Chiar dacă Parlamentul i-a păstrat imunitatea, Ponta nu putea să nu observe că "edificiul" ridicat cu oamenii săi a început să se fisureze. În PSD, în ciuda eliminării potențialilor rivali, s-a instalat o nemulțumire surdă, legată atât de orientarea doctrinală a partidului, cât și de democrația sa internă. PSD-iștii cei mai conștienți au realizat că populismul măsurilor propuse de liderul lor riscă să-i ducă într-o capcană asemănătoare cu cea în care a căzut Syriza, partidul premierului grec Tsipras. Syriza le-a promis grecilor tot și a ratat tot. Pe Ponta nu-l interesează decât păstrarea, cu orice mijloace, a puterii. Ca orice politician român "respectabil", el nu va demisiona, sub acuzele DNA, din funcția de premier, iar retragerea de la șefia PSD este, evident, temporară. În atâtea "jocuri de glezne", singurul lucru sigur este că mersul pe sârmă al lui Ponta se apropie de sfârșit.