MIRELA VAŞADI - "Schimbarea începe în interior"

- Acei dintre dvs. care votaţi cu micul ecran o ştiţi, desigur, de pe TVR 2, unde prezintă "Atelierul vieţii", o emisiune "holistică", dedicată sănătăţii trupului, minţii şi sufletului nostru, cel atât de încercat -

Tu cu tine

- Când vorbim, în general, despre stil, fie el în artă, în modă sau în comportament, ne referim la gust şi la un fel de a fi personal. Dar când vorbim des­pre stil de viaţă, aşa cum se în­tâmplă în emi­siu­nea ta de pe TVR 2, la ce anume ar trebui să ne gân­dim?

- În opinia mea, stilul de viaţă este un concept complex, holistic, care cuprinde tot ce ţine de sănătate - sănătatea fizică, mentală, spirituală şi emoţională. Ca exemplu, să rămânem în zona modei. Aşa cum ne alegem, în funcţie de împre­ju­rări şi ano­tim­puri, hai­nele din dulap, tot aşa trebuie să ne alegem şi gân­du­rile şi emoţiile. Căci gândurile şi emoţiile ne in­flu­enţează vorbele, gesturile, atitu­dinile, faptele, relaţia cu noi înşine şi cu cei din jurul nostru. Nu pu­tem relaţiona bine cu cei din jur, dacă noi sun­tem într-un război permanent cu propria per­soa­nă, dacă ne cer­tăm singuri în mod constant, dacă suntem nemulţu­miţi, frustraţi... Ce să mai vorbesc despre obo­seala cro­nică de care am suferit şi eu, de care sunt afectaţi colegii noştri din presă şi foarte mulţi alţi oameni! M-am întrebat de unde vine această oboseală şi cred că expli­caţia o reprezintă dezordinea de la ni­vel men­tal, generată, pe de o parte, de ceea ce se în­tâm­plă în exteriorul nostru, de haosul social, iar pe de altă parte, de ceea ce se întâmplă în inte­riorul nos­tru. Sin­gura sal­vare e, după părerea mea, să încercăm să ne punem, fiecare, ordine în viaţă şi să ne oferim acele mo­mente de "tu cu tine": pauze de relaxare, de me­ditaţie, de ru­gă­ciune... Pauze! Şi să nu mai lăsăm via­ţa să ne dea peste cap, ci să ne stabilim noi nişte direc­ţii, nişte planuri care să pornească de la nişte întrebări cât se poate de simple şi de fireşti: "Ce fac eu cu mine? Ce vreau să fac cu cei din jur?". Or, final­men­te, asta în­seamnă adop­tarea unui stil de viaţă.

- Aşadar, stilul de viaţă ne influenţează sănă­ta­tea? Dormim după cum ne aşternem (ca să folosesc, pe dos, un proverb)?

- Tot mai mulţi oameni adoptă, de la o vreme, un anu­me stil de viaţă, fiindcă li se pare că asta dă bine în societate. Stilul de viaţă a ajuns, pentru unii, o mo­dă! Or, asta e ceva complet greşit. Stilul de viaţă tre­buie să vină din convingere şi să fie adaptat nece­si­tăţilor tale. Ăsta e unul dintre aspectele pe care noi vrem să-l lămurim în emisiune: că felul în care îţi duci viaţa nu trebuie să fie privit şi ales în funcţie de mode. Azi, de pildă, e "cool" să fii raw-vegan. Cu ce te ajută asta, dacă trupul tău n-are nevoie de acest regim? Cu nimic. Te minţi, te chinui, ba poţi să-ţi faci chiar rău, dacă organismul tău nu simte nevoia unui astfel de regim. Sincer, eu îi admir pe cei care au ales să se ali­men­teze raw-vegan. Am încercat şi eu, dar nu am re­zis­tat. Bătaia de cap era prea mare, liniştea mea se ducea pe apa sâmbetei. Mereu eram stresată să-mi găsesc ingredientele de care aveam nevoie, ca să-mi asigur necesarul nutriţional. Da, scapi de corvoada gătitului, căci nu mai foloseşti focul, dar ingredientele nu sunt uşor de găsit, iar potrivirea lor corectă în far­fu­rie este uneori mai consumatoare de timp decât în bucătăria tradiţională.

"Nu cred în poveştile cu 100% bio"

- Care este atunci reţeta ta?

- Stilul de viaţă nu înseamnă o soluţie general valabilă. Fiecare trebuie să meargă pe calea care i se potriveşte, inclusiv la nivel de alimentaţie. Cred că trebuie să ne ascultăm trupul, ca să înţelegem ce ne prieşte şi ce nu, fără a transforma grija pentru e­xer­­ciţiile fizice şi pentru ali­men­taţie într-o obsesie. E suficient să facem sport de două-trei ori pe săptămână şi să fim atenţi ce fel de alimente alegem, în sensul de a încerca să găsim legume şi fructe cât mai puţin tratate, să nu mai cumpărăm pui din aceia uriaşi, care sunt injectaţi cu hormoni de creştere şi cu antibiotice, să citim eti­chetele şi să dăm deoparte acele produse, extrem de dă­unătoare, care conţin nitraţi, E-uri, colo­ranţi sin­te­tici etc. Repet: e suficient să avem grijă! Să nu alu­ne­căm pe panta obsesiei, căci obsesiile sunt po­vara min­ţii şi a sufletului. Cu atât mai mult cu cât - să fim rea­lişti! - să mănânci cu-adevărat sănătos e, în zi­le­le noas­tre, imposibil. Eu, una, nu cred în poveştile cu "100% bio". Din păcate, solul e cum e, atmosfera e cum e...

- În emisiunile tale, stilul de viaţă are şi o com­po­nentă mai specială: psihicul, sănătatea minţii şi a sufletului...

- De acolo porneşte totul! Nu există „convertire" alimentară şi fizică fără o susţinere din interior. Acolo începe schimbarea. De când fac emisiunea asta, cre­de-mă că am văzut nişte exemple extraordinare în acest sens: oameni care erau apăsaţi de povara unor frus­trări, a unor traume, a unor depresii şi care, rezol­vându-şi aceste probleme care ţineau de suflet sau de minte, trecând printr-o transformare interioară, şi-au schimbat întreaga viaţă radical, inclusiv la nivel fizic - fie au slăbit, fie s-au îngrăşat (cei care aveau nevoie de asta), fie, pur şi simplu, au căpătat o seninătate a chipului şi s-au "îndreptat de spate". Specialiştii care au venit la mine în emisiune au dezbătut intens acest subiect. Îţi dau un singur exemplu, care mi-a fost relatat de doamna doctor Gabriela Cirică, de la Ins­titutul Ana Aslan: avu­sese o pacientă cu mai multe suferinţe fi­zice şi, du­pă cum a aflat doam­na doctor, şi nişte tentative de su­icid. Aşa şi-a dat sea­ma că sursa pro­ble­melor medicale era, de fapt, de natură psi­ho­logică. Spre lau­da dumneaei, în loc să-i recomande fe­meii o listă cu pas­tile, cu an­tide­presive, doam­na doctor a în­ceput să dis­cute cu ea, des­co­perind astfel că traiul acasă devenise un coş­mar, că existau con­­flicte cu soţul, in­clu­siv de infidelitate, şi că problemele ace­lea născuseră în pa­ci­entă o stare de ne­si­guranţă, de lipsă de încredere în sine, de disperare... Şi ce să vezi! În doar şase luni de zile, după discu­ţii­le cu doamna doctor, femeia aceea şi-a schimbat existenţa ra­dical: a divorţat, şi-a găsit un serviciu, a căpătat o altă ţinută şi un alt tonus psihic, a început să se în­gri­jească, a în­tâl­nit un om cum­secade cu care a început o relaţie şi, de unde fu­sese la un pas de moarte, acum făcuse un pas uriaş spre viaţă! Acesta este motivul pentru care noi che­măm în emisiune şi astfel de specialişti: ca să le ară­tăm oamenilor, pe de o parte, că nu au de ce să le fie ru­şine sau teamă să apeleze la un psiholog, la un psi­hiatru, la un îndrumător spiritual, iar pe de altă par­te, ca să le demonstrăm cât de benefic este un astfel de consult.

De vorbă cu Dumnezeu

- Mirela, oare nu există şi în viaţa ta o po­veste? Nu neapărat una sentimentală, dar, totuşi, o întâm­plare importantă, care să explice trans­for­ma­rea ta profesională, faptul că, după unspre­zece ani în care ai fost realizator şi prezentator de Ştiri, ai dispărut doi ani ca să revii, acum, într-un format dedicat echi­librului dintre minte, suflet şi trup... Cum ai ajuns la această emisiune?

- Într-un fel, căutările mele în această direcţie exis­tau de multă vreme. De ani mulţi citeam tot felul de cărţi de dezvoltare personală, studii care ţineau de spi­ri­tualitate, de mental, de emoţional, dar şi de alimen­taţie. Însă nu izbuteam să le coagulez cumva nici mă­car în mintea mea, darămite într-un proiect de tele­vi­ziune. Pe de altă parte, din pricina felului în care a evoluat jurnalismul de ştiri în anii din urmă, simţeam că nu mă mai regăseam în această zonă, sim­ţeam, din ce în ce mai acut, că nu-i mai ajutam pe oameni cu ni­mic, că mesajul pe care li-l trans­miteam nu le era de folos. Căci ce le relatam eu? Doar ştiri despre de­zas­tre, des­pre mizeriile din politică... Zi după zi, în mine creştea revolta şi frustrarea, mă luptam cu un stres acumulat în ani de zile şi cu această boală a gân­du­rilor, a întrebărilor fără răspuns, care împovărează spiritul. Apoi, când au început problemele la Reali­ta­tea TV, unde lucram pe atunci (sunt cu­nos­cute, nu le mai de­taliez) am zis: "Ga­­ta! Asta e! Nu mai pot!". Mi-am dat demisia şi am plecat din tele­viziune. Am consi­de­rat că merit un an sa­batic - care s-a pre­lungit la doi - în care să mă re­găsesc pe mine şi să mă lămu­resc ce vreau să fac în continuare. Am în­ceput prin a-mi pune ordine în pro­gramul de viaţă (ce minunat e, mai ales vara, să te trezeşti la cinci di­mineaţa, când soarele e deja pe cer, şi afară e încă ră­coa­re, să poţi să îţi bei ca­feaua sau ceaiul în curte, pe balcon, pe terasă şi... să respiri! Pur şi simplu! Să stai tu cu tine!) Am în­ceput să citesc or­ga­nizat, să discut cu pri­etenii şi cunoscuţii pe alte su­biecte decât ce­le care ţineau de "Ştiri", dar, mai pre­sus de orice, am în­ceput "să discut" mult şi aplicat cu Dumnezeu. Mi se pare că relaţia cu El e primordială, că de acolo vin toate. Părinţii mei sunt ortodocşi, eu am fost ortodoxă, dar, la un moment dat, am început să caut, la nivel de ritual, o rela­ţio­nare mai clară cu Dumnezeu şi am descoperit că liturghia romano-ca­tolică mi se potriveşte cel mai bine, iar "conversia" oficială am fă­cut-o prin căsătorie, soţul meu fiind ro­ma­no-catolic. Iniţial, în "discuţiile" mele cu Dum­ne­zeu, aproape că-L luam la rost, aproape că-L doje­neam, aşa cum facem mai toţi, în momentele de cumpănă, de panică. Apoi, pe măsură ce-am în­ceput să mă li­niştesc, mi s-au înse­ninat şi mintea, şi sufletul şi-am în­ceput să-L rog să-mi lumineze calea, să ştiu pe ce drum s-o apuc, ca să pot să fac ceva bine nu doar pen­tru mine, dar şi pentru cei din jurul meu. Îmi doream să fac ceva prin care să-mi ajut semenii. Şi-aşa, pi­cătură cu picătură, mi s-a cristalizat ideea acestei emisiuni. După ce m-am revoltat şi după ce m-am reaşezat, m-am gândit să le ofer şi celorlalţi po­sibile soluţii, o altă perspec­tivă asu­pra vieţii, să le arăt că nu trebuie să rămânem ancoraţi doar în partea de ne­mul­ţumire, de agitaţie permanentă, de stres, că e posibil să ne schimbăm. Am schiţat pro­iectul, din nou mi-am consultat prietenii şi cunoscuţii, întrebându-i dacă şi-ar dori să vadă aşa ceva, după care am mers cu pro­pu­nerea la două tele­vi­ziuni co­merciale. Care însă m-au refuzat, pe motiv că "să aibă şi ceva can-can, că ăla face audienţă". Prin urmare, mi-am pus toată speranţa în TVR 2, un post elitist care - uite! - într-ade­văr, a mar­şat la propunerea mea.

- Interlocutorii cum ţi-i alegi?

- Avem mare grijă să invităm oameni care sunt certificaţi, nu oameni care au făcut un curs de trei luni de zile şi se declară ca fiind... ceva. De obicei, îi selec­tăm în baza recomandărilor şi le verificăm CV-ul. Asta, pentru partea de spe­cia­lişti. Iar pentru partea de vedete, am apelat la oameni care au avut nişte ex­pe­rienţe deosebite în viaţă, oameni în inimile şi-n sufle­tele şi-n minţile cărora s-a întâmplat ceva, la un mo­ment dat, şi au pornit pe un drum nou. Uite, de exem­plu, domnul Dorel Vişan, a cărui poveste am citit-o chiar în "Formula As". Când a ajuns în stu­dio, nu am discutat despre activitatea sa ar­tistică, ci despre viaţa dumnealui, despre omul dinăuntru, cel care a reuşit să se vindece singur, care aplică tehnici de masaj, care e credincios, dar e interesat şi de celelalte religii, care ştie ce în­seamnă ayurveda sau yoga... Adică, despre acel spirit liber, neînchistat din niciun punct de vedere.

- Cum a reacţionat publicul? Ce-ţi spun audien­ţele?

- Emisiunea e încă la început, mai are nevoie de timp ca să se aşeze. În plus, a fost programată la ora 16, când e greu să aduci oa­menii în faţa televizoarelor, căci majoritatea nu s-au în­tors acasă de la serviciu. Unde mai pui că persoanele cu asemenea căutări nu prea au timp să stea la televizor sau chiar îl evită, deci, a fost nevoie şi încă mai este de promovare pentru ca emi­siunea să fie descoperită. Dar, deocamdată, ţinând cont de toţi aceşti factori, eu sunt mulţumită de ceea ce văd pe audienţe. În plus, ştiu că sunt mulţi cei care, din pricina orei de difuzare, o urmăresc pe Internet, online. Din toamnă, sper să ob­ţinem o poziţionare mai bună în grilă, o oră mai către seară, şi atunci cred că situaţia se va îmbunătăţi simţitor.

Arta fericirii şi chinul de a ierta

- "Atelierul vieţii" intră în vacanţă peste vară?

- Da, însă nu şi echipa. Din 7 iulie, demarăm o variantă esenţializată (de 25 de minute) a "Atelierului vieţii", care se va numi "Arta fericirii" şi va fi difuzată de luni până vineri, tot pe TVR 2, de la ora 18:30. Structura rămâne, practic, aceeaşi: vom avea invitaţi specialişti, în fiecare ediţie va exista câte o poveste de viaţă reală, probabil vedete vor fi ceva mai puţine. Aştept să primesc confirmarea, dar, dacă totul va merge bine, primul invitat al emisiunii va fi profesorul Constantin Dulcan. Ceea ce mă bucură enorm!

- Mirela, emisiunea pe care o faci te-a influenţat în vreun fel? Ţi-a modificat şi ţie stilul de viaţă?

- La modul punctual, lucrurile sunt aşezate: nu sunt vegetariană sută la sută, dar consum foarte puţină carne - doar atunci când mi-o solicită organismul. Şi mă axez pe peşte. Rareori apelez şi la carne de vită, iar de pui nu mă ating. Sport nu fac acasă, pentru că nu sunt su­fi­cient de organizată, dar merg la o sală unde fac exer­ciţii de yoga, de pilates, de stretching şi puţin cardio. Sau ies în natură şi mă plimb. Zona în care survin mereu modificări e aceea a lucrului cu mine însămi. Exerciţiul acesta de îmbunătăţire interioară îl fac constant, şi asta pentru că anumite "reacţii" omu­lui nu-i vin de la sine. De pildă, iertarea nu e ceva uşor de practicat. În teorie e sim­plu, dar practica ne "o­moa­­ră". Gân­deşte-te! Dacă o per­soa­nă ţi-a făcut un rău foarte mare şi-ai suferit e­norm din cauza asta, îţi e uşor s-o ierţi? Din suflet, cu dragoste? S-o ierţi deplin, astfel încât, dacă vine să-ţi ceară ajutorul, tu să i-l dai? Şi să i-l dai nu ca să-ţi de­monstrezi superioritatea, ci pentru că aşa simţi cu ade­vă­rat? Iertarea nu e o ches­tiune instinctivă pentru fiinţa uma­nă. Ei, la asta lucrez în­că. Din fericire, văd o evo­luţie, acum reacţionez mai aproape de ceea ce ar fi ideal. Am înţeles că, dacă porţi ranchiună, dacă eşti scan­dalagiu, dacă ai tot timpul frustrări şi nemulţumiri şi violenţă - verbală, psihică, fizică - îţi faci rău ţie însuţi. Toate sunt nişte energii negative, care se întorc spre tine ca un bume­rang. Peste toate astea, însă, ştii ce cred eu că e cel mai important în viaţă? Să ne acordămo şansă unii altora. De pildă, nu-l ataca şi nu-l acuza pe cel care îţi spune că el e ateu, în timp ce tu eşti credincios. Nu-l acuza, pentru că nu ştii ce istorie poartă omul ăla în spate, ce trăiri are, ce căutări... Poate că el caută încă, dar în actele vieţii lui se găseşte mai multă bunătate decât în actele vieţii tale, ale celui care declari sus şi tare că eşti credincios. Şi poate că, la un moment dat, sufletul lui se va converti. Nu ştii unde îl va duce viaţa, cum va lucra Dumnezeu în mintea şi-n sufletul lui. Să ne amintim de exemplul apostolului Pavel, care a fost primul mare persecutor al creştinilor, după care a ajuns unul dintre cei mai mari apostoli şi în­dru­mători din viaţa lor!