Iasomia din curte
- Cum se explică proiectul vostru aşa de generos şi de special, dedicat cu precădere oraşelor mici? Ai "obligaţii" familiale legate de ele? De unde vii?
- Sunt din Orăştie, oraş de la poalele Cetăţilor Dacice, singurul copil al părinţilor mei, şi cea mai importantă raţiune pentru viaţa bunicilor. Ei sunt cei care mi-au descoperit sensibilitatea şi m-au încurajat să mi-o creditez. Tot ei m-au deprins cu ideea că răgazul este un aspect necesar pentru viaţă, lăsându-mi libertatea de a greşi şi, astfel, de a învăţa. Doar cei care au fost crescuţi, la fel ca şi mine, în inima bunicilor, cred că înţeleg pe deplin la ce mă refer, ce înseamnă să ai asemenea rădăcini. Îmi este tare dor de casă, şi de multe ori, mă gândesc că mă voi reîntoarce la Orăştie. Am o locuinţă în Timişoara, dar mă bântuie dorul de energia cetăţilor vechi, de strada mea, pe care trec două maşini pe zi, de iasomia din curte. Îmi este dor de linişte. Poate mulţi ne invidiază, atunci când ne privesc pe scenă. Avem o viaţă foarte frumoasă, este adevărat, însă dincolo de glanţul scenei, sunt multe zile şi ani de muncă şi eforturi. Programul nostru de lucru nu are 8 ore... ci 16, 17, uneori 20. E normal să tânjesc după linişte, deşi somnul este cel mai mare duşman al meu. Aşa a fost dintotdeauna. Dorm puţin, pentru că am senzaţia că trebuie să fac multe lucruri şi că nu-mi ajunge viaţa ca să le pot termina. Aşa am crescut. Bunicii mei mi-au dezvoltat acest simţ transilvănean al muncii şi al datoriei. Tot ceea ce am câştigat în această viaţă a venit ca urmare a unui efort.
Visul împlinit
Cătălin Tibori, în spectacolul din Parcul Dendrologic Simeria
- Unii au spus că Syncreto este un fenomen unic, o bucurie pentru ceilalţi. Pentru mine, Syncreto este cel mai frumos vis artistic pe care am izbutit să îl împlinesc. O să-ţi fac o mărturisire: eu nu ţin minte ceea ce visez. Mult timp am trăit cu senzaţia că nu visez nimic. Ei bine, de trei ani, visez Syncreto şi, culmea, chiar pot povesti la nesfârşit despre el! E împlinirea mea majoră. Sunt ceea ce se numeşte în mod uzual membru fondator şi, în acelaşi timp, sunt şi actor. La unele momente scenice, realizez şi regia. Unul dintre principiile fundamentale cu care am plecat la drum a fost acela potrivit căruia Syncreto va oferi spectacole de operă, operetă, dans contemporan, balet şi teatru, oraşelor care nu au operă, filarmonică sau teatru. Până acum, am fost extrem de consecvenţi cu acest principiu. O altă dorinţă a fost să laicizăm scena. Cele mai multe dintre spectacolele noastre se desfăşoară în mijlocul spectatorilor. Îi simţim cum respiră, cum tresar. Cred că şi ei ne simt pe noi... Cert este că se petrece un schimb fantastic de energii acolo. Încercăm să vorbim direct cu publicul, fără cuvinte alambicate şi pretins inteligente. Faptul că noi producem un spectacol nu ne face cu nimic mai speciali decât oricare dintre spectatori. Dimpotrivă! Pentru mine, ca şi pentru colegii mei, este un privilegiu ENORM de a fi acolo, în faţa lor! Mă şi întreb de multe ori: ce am făcut să merit atâta onoare? Am infinit de multă recunoştinţă faţă de toţi cei care vin la spectacolele noastre ca să viseze alături de noi...
Ploaie cu cer senin
Culorile Syncreto
- Am avut destul de multe spectacole în judeţul Hunedoara. Peste tot am fost primiţi extraordinar. La Simeria, de exemplu, am susţinut un spectacol în Parcul Dendrologic. A fost primul spectacol care a avut loc acolo, după vreo 300 de ani de existenţă a acelui paradis vegetal. Pentru noi a fost un eveniment pe care nu-l vom uita niciodată. Ploua torenţial, şi numai peste Parc trona un cer senin, fără nici un nor. Unii au spus că este un miracol. Eu cred că a fost ceva firesc. Norocul este de partea celor care cred în destinul lor şi păşesc înainte, indiferent cât de anevoios le poate părea drumul la un moment dat.
- Cum rămâne cu "spiritul de provincie"? Nu l-ai simţit niciodată punându-ţi piedici pe drumul tău cultural?
- Orăştie are un potenţial cultural fenomenal. Un spirit al locului care îi conferă o lumină aparte. Acolo se trăieşte cu o efervescenţă literară cum nu am mai întâlnit. În mare parte, acest lucru se întâmplă datorită iniţiativei particulare, iar meritul este exclusiv al autorilor. Aceştia sunt cei care îşi finanţează propriile cărţi sau chiar învaţă să şi le promoveze şi să le vândă. Aşteptarea spirituală este enormă. M-ar bucura peste măsură ca pentru Orăştie să existe un program cultural şi oficial. Sper ca într-o zi, să deschid site-ul primăriei de pe internet şi să citesc ce evenimente culturale se întâmplă lunar în străvechiul oraş al Paliei. Pe de altă parte, de multe ori, realitatea socială îmi apare ca şi în bancul acela tragi-comic, cu medicul care îl sună pe pacient ca să-l anunţe că are o veste bună şi una proastă. Translatat la nivel societăţii româneşti, vestea proastă este că infrastructura este cvasi-inexistentă. Oraşele mici şi mijlocii nu au săli de spectacole, case de bilete sau manageri pregătiţi. Vestea bună este că există o mulţime de oameni entuziaşti şi competenţi, care sunt gata, oricând, să se implice voluntar în acţiuni culturale concrete, coerente şi oneste.
- Cum v-aţi descurcat cu un pământ aşa de mişcător sub picioare?
- De-a lungul timpului, Syncreto a parcurs toată această sinusoidă de alternanţe de negru şi alb, urmărind un traseu al adaptării continue. Am observat, de pildă, că în oraşele mici, copiii sunt privaţi de manifestări culturale care să le ofere repere valorice. Mai mult, profesorii de muzică, nefiind integraţi în niciun proiect extraşcolar, par să fie condamnaţi resemnării. Aceştia au fost, în linii mari, vectorii care ne-au determinat să demarăm, în primăvară, festivalul judeţean "Talentele Orăştiei". O acţiune care, deşi are un buget infim, posedă, totuşi, un patrimoniu de competenţe umane uriaş. Cred că aici este cheia: să întâlneşti oamenii potriviţi şi să ai puterea să-i convingi să se alăture proiectului tău. Astfel, în câteva luni, am reuşit să stabilim în Orăştie cartierul general al unei şcoli alternative de muzică, în care ne-am propus să prelucrăm talente. Am înfiinţat un spaţiu unde tinerii din oraş deprind elemente de tehnică vocală, ritmică sau mişcare scenică. Pe de altă parte, cred că am reuşit să redefinim ideea că profesorul nu este personajul scorţos şi acru care utilizează catalogul ca pe o ghilotină, ci este prietenul mai mare al tinerilor. Geanina, Marius, Costel sau Sergiu, antrenorii celor 17 tineri selecţionaţi, nu dau note şi nici nu fac ierarhii. Ei nu au venit în proiectul acesta pe linie de partid şi nici prin detaşare de la serviciu, ci din pasiune şi din dorinţa de a oferi, cele mai importante atribute ale unui nou tip de educaţie. O şcoală la care am visat mereu şi la crearea căreia, iată, am avut şansa să contribui şi eu.
Provincia ca stare de spirit
Syncreto
- Pentru mine, "provincia" şi "provincialismul" nu se referă la un spaţiu geografic, ci reprezintă, mai degrabă, o stare de spirit. Sentimentul lui "mai prejos". Suntem tari, demni, îndrăzneţi, creativi, dar lucrurile stau, parcă, mai bine în Germania, ca să nu mai vorbim de Elveţia, unde totul merge "ceas". Cu siguranţă, mai avem multe de câştigat ca şi naţie şi am fi nesăbuiţi să credem că putem galopa prin Istorie. Cu toate astea, ceea ce ignorăm mereu este că UMANITATEA românului nu este diferită de cea a neamţului, a americanului, a egipteanului sau a japonezului. În mod analog, umanitatea ardeleanului nu diferă de cea a moldoveanului sau a bucureşteanului. În faţa destinului, toţi avem aceeaşi şansă, indiferent de accent, continent sau de culoarea pielii. Lacrimile tuturor sunt sărate, durerea din suflet este aceeaşi. Unul dintre aspectele care ne diferenţiază esenţial este capacitatea de a "ne lua în serios" şi de a avea convingerea deplină că noi suntem SINGURII creatori ai destinului nostru. Prin urmare, cred că nu există alte limite în afara acelora pe care ni le trasăm noi înşine. Capitala, provincia, sub-provincia sunt doar stereotipuri prin care simt că încercăm să ne cosmetizăm slăbiciunea de a încerca sau teama de a reuşi. De noi depinde să fim sau să nu fim provinciali, să fim sau să nu fim fericiţi, motivaţi şi activi, la maximul puterilor noastre sufleteşti şi inteligente. Să trăim plenar fiecare clipă a vieţii şi să nu aşteptăm Paştele sau Crăciunul, ca să ne simţim speciali. Fiecare clipă poate fi transformată în sărbătoare.
Foto: Arhiva Syncreto
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
