Ştirea recentă, potrivit căreia va fi mobilizat armament american greu în România, Polonia, Bulgaria şi ţările baltice, a alertat Moscova, care, ca de obicei, a dezlegat "caii" ameninţărilor: "Acest lucru ar reprezenta cel mai agresiv pas făcut până acum de Pentagon şi NATO de la încheierea Războiului Rece" - a avertizat generalul Iuri Iabukov, din ministerul rus al apărării. "În această situaţie", a adăugat, "Rusia nu va avea de ales şi va trebui să-şi consolideze forţele pe flancul vestic". Episodul se adaugă unei alte ameninţări recente, proferate de însuşi ţarul Putin: "Forţele nucleare ruseşti vor primi în acest an peste 40 de rachete balistice intercontinentale, capabile să străpungă orice sistem de apărare antirachetă". Inclusiv, se înţelege, pe cel de la Deveselu... O ameninţare similară a fost adresată Suediei, de către ambasadorul Rusiei la Stockholm: "Orice ţară care se alătură NATO trebuie să fie conştientă de riscurile la care se expune". Pe scurt: niciodată, după 1991, anul în care s-a prăbuşit URSS şi a luat sfârşit Războiul Rece, omenirea nu s-a aflat într-o situaţie mai tensionată, mai periculoasă şi mai războinică decât în prezent. Unul dintre politologii de marcă ai României, fost rector al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Paul Dobrescu, este autorul monumentalei lucrări "Geopolitica". Prin prisma cercetărilor şi analizelor sale, înţelegem că pe planeta noastră are loc o "fierbere regională", care alimentează un gen de "fierbere globală", în vârtejul căreia se află restabilirea ierarhiilor economice şi slăbirea globalismului.
"Distanţa dintre SUA şi urmăritoarele ei s-a micşorat"
- Cunoaştem atitudinea războinică a Rusiei. Din Marea Chinei de Sud vin tot veşti războinice. Războaiele jihadiste din lumea arabă ameninţă Europa. Coreea de Nord ridică în aer rachete balistice, UE vrea propria armată. Nave şi avioane militare americane sunt flancate ameninţător, de avioane ruseşti. Ce se întâmplă cu lumea, domnule profesor?
- Dacă am putea privi de la mare înălţime situaţia politică a globului, cu siguranţă am observa o reală fierbere regională. Globalul a scăzut în importanţă. Poate şi pentru că globalizarea a fost lansată de ţările dezvoltate, în principal de America, dar adevăraţii beneficiari au fost statele emergente (în curs de dezvoltare). Tumultul s-a mutat la nivelul regiunilor. Noutatea este dată de faptul că fierberea regională se revarsă şi alimentează un gen de fierbere globală. Principalul sprijin al ideii de ordine globală vine din partea singurei superputeri, SUA, dar această superputere nu mai este cea de la începutul anilor '90; distanţa dintre ea şi celelalte urmăritoare s-a micşorat considerabil. Iar criza i-a slăbit mult prestigiul; ori, în cazul unei superputeri, prestigiul este valoarea supremă. De aici şi "indisciplina geopolitică" pe care o regăsim la tot pasul. Parcă nimeni nu mai este mulţumit cu situaţia actuală şi toată lumea ar dori să înceapă o "nouă partidă de şah geopolitic". În Ucraina se întâlnesc ordinea globală cu ordinea pe care o pretinde hegemonul regional, Rusia; la fel stau lucrurile în Marea Chinei de sud. În alte zone, lucrurile nu sunt aşa de evidente, dar în subsol fierbe acelaşi conflict, o nemulţumire din ce în ce mai greu stăpânită.
- Şi cât am sperat că după căderea comunismului ne vom trăi vieţile într-o logică a păcii şi bunăstării!
- Într-adevăr, eliberată de constrângerile de tot felul ale Războiului Rece, omenirea şi-a îngăduit să viseze un timp la un viitor pe care îl considera ferit de ameninţări, scăldat de binefacerile păcii şi securităţii. Chiar un mare politolog american, Edward Luttwak, credea că metodele comerţului vor înlocui metodele militare, iar forţa de penetrare a pieţei, pe cea a bazelor militare. Iar dacă unii vedeau o coabitare militară ruso-americană, iată că Moscova nu mai are răbdare şi doreşte să detroneze America din poziţia de singura superputere. Bineînţeles, China doreşte acelaşi lucru. Astfel, pentru prima oară în istorie, SUA nu pot nici să se retragă din lume, nici să o domine - după cum spunea fostul secretar de stat, Henry Kissinger.
- Avem oare datele unui nou Război Rece, dat fiind că UE şi SUA au decis prelungirea, cu încă şase luni, a sancţiunilor împotriva Rusiei?
- De un nou Război Rece nu putem vorbi, pentru că nu sunt valori opuse în joc, aşa cum se întâmplau lucrurile în perioada postbelică. Atunci aveam de-a face cu o opoziţie ideologică, politică, de organizare etc. Astăzi, Rusia a îmbrăţişat un sistem de organizare capitalist. Este adevărat, un capitalism "de stat", spun mulţi analişti, un capitalism "autoritarist", spun alţii. Rusia doreşte să-şi refacă sfera sa de influenţă pe o parte cât mai mare din fosta URSS. Este un conflict şi în ceea ce priveşte modul în care Rusia şi SUA concep ordinea politică internaţională. SUA consideră că fiecare stat îşi poate alege calea sa de evoluţie, fără interferenţe externe, Rusia (ca şi China, de altfel) susţine ideea că puterile regionale trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în zonele unde ele joacă un rol de adevărat hegemon regional. Puterile care se ridică revendică pentru ele un rol special. Fapt nerecunoscut de SUA. Acest tip de conflict va dura şi va marca puternic epoca în care intrăm.
"Rusia este obsedată de expansiune. Are viziunea mesianică a cuceririlor"
- Istoria Rusiei este istoria unei expansiuni permanente. Rusia s-a extins teritorial, în medie, cu o suprafaţă echivalentă cu cea a Olandei, în fiecare an din ultimele trei secole! Istoria Rusiei este istoria unor nesfârşite războaie care s-au succedat, în medie, la un interval de numai câţiva ani. Spre exemplu, în perioada 1700-1870, Rusia a petrecut 106 ani numai în lupte, în cadrul a 38 de campanii militare, din care numai două au fost de apărare. Întotdeauna, Rusia a avut armată puternică şi economie inegală. Şi astăzi, seducţia trecutului imperial este imensă. În loc să se ocupe de "reconstrucţia internă", actuala Rusie este obsedată de expansiune. Are viziunea mesianică a cuceririlor. Unii spun că Vladimir Putin are ceva din ţarina Ecaterina a II-a. Ea este autoarea unui panseu celebru: "Dacă aş putea trăi 200 de ani, întreaga Europă ar ajunge sub dominaţie rusească".
- Sunt războiul din Ucraina şi anexarea Crimeii o prelungire peste timp a profeţiilor celebrei ţarine?
- În legătură cu Ucraina, lucrurile se cer mai nuanţate, atât din punct de vedere geopolitic, cât şi din punct de vedere al structurii interne a ţării (am în vedere structura demografică, cea economică şi cea culturală). Zbigniew Brezinski spunea că, fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi imperiu; cu Ucraina, da. Nu de mult, în presa rusească a apărut o replică la această cugetare: "Fără Ucraina, Rusia poate fi imperiu, dar nu mai este Rusia". Ucraina este o adevărată interfaţă europeană a Rusiei. În acelaşi timp, partea de vest a Ucrainei este catolică, proeuropeană şi săracă în materii prime; partea de est este ortodoxă, prorusă şi bogată în materii prime. Este reţeta clasică a unui conflict care poate fi îngheţat pentru multă vreme. Un conflict îngheţat de asemenea proporţii, la marginea Uniunii Europene şi în interiorul Europei geografice... Cine pierde? Toată lumea şi, în primul rând, Ucraina. O soluţie convenită şi garantată de ambele părţi reprezintă singura alternativă. Dacă ar fi să numim al doilea mare pierzător, acesta ar fi Uniunea Europeană. Uniunea nu s-a refăcut de pe urma seismului economic recent. Ea nu are în momentul de faţă capacitatea de a sprijini financiar refacerea Ucrainei. Relaţiile cu Rusia sunt supuse unui test sever, în condiţiile în care piaţa rusească ar putea ajuta la redresarea economică a UE.
- În Marea Chinei de Sud, China a smuls mării aproape 1000 de hectare pe care le transformă într-un... "mare zid" de nisip. Portavioanele americane şi-au arătat deja nervozitatea în zonă. Cum vedeţi această nouă situaţie periculoasă?
- În Marea Chinei de Sud lucrurile sunt şi mai complicate. Ceea ce nu se ştie este că Beijingul reprezintă principalul partener comercial al multor puteri economice din regiune: Indonezia, Brazilia, Australia, India. Asemenea relaţii solide contează foarte mult. În momentul de faţă, piaţa internă a Chinei reprezintă unul din marile atuuri ale ţării. Este chiar un punct de sprijin extrem de important pentru menţinerea la cote ridicate a cererii globale. În acelaşi timp, state precum Vietnamul, Filipinele - sunt extrem de sensibile în legătură cu tentativele de extindere a influenţei chineze în zonă. Preocupate, chiar dacă nu se află "în prima linie", sunt Japonia şi India. În zonă se întâlnesc doi vectori, ambii de fundamentală importanţă: vectorul economic şi cel strategic. Cel economic este simbolizat, în primul rând, de puterea chineză; cel strategic, de puterea americană. Ei se află într-o competiţie mai mult sau mai puţin deschisă. Cine va învinge? Este principala întrebare la care urmează să răspundă istoria, în următoarele decenii.
"Bucureştiul a încetat să-şi evalueze corect şi să-şi promoveze interesele. De ce polonezii pot şi noi nu?"
- Ce rol joacă UE pe această tablă de şah geopolitic?
- Din punctul nostru de vedere, Uniunea Europeană nu este pregătită să facă faţă acestei competiţii extrem de aspre. Criza a stimulat o orientare naţională de-a lungul şi de-a latul Europei. Uniunea are ţări puternice, dar ea ca atare nu figurează între puterile majore ale lumii. Este o putere economică, dar nu este o putere militară. Şi, mai presus de toate, nu dispune de o strategie care să-i permită să vorbească pe o singură voce. UE este o construcţie oprită la jumătate. Acest lucru nu numai că-i diminuează puterea, dar favorizează un proces vizibil de marginalizare. Dacă nu se va reconstrui pe sine, Uniunea riscă să devină o putere secundă.
- Cam pe unde se află România în acest păienjeniş de bătălii regionale?
- De curând, a luat fiinţă Banca Asiatică pentru Infrastructură şi Investiţii. Iniţiativă chineză, replică implicită la Banca Asiatică pentru Dezvoltare, controlată de Japonia şi America. China propune o bancă specializată în finanţarea infrastructurii. Iar Asia are nevoie de investiţii care trec de 8 trilioane de dolari. Poate cineva să rămână în afara acestei curse care va produce multe, multe profituri? Evident, nu! Deşi SUA şi-au avertizat aliaţii să nu dea curs iniţiativei chineze, rând pe rând, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia au devenit membri fondatori ai băncii respective. Polonia, de asemenea, a devenit membru fondator! Care a fost poziţia României? Niciuna! Bucureştiul a încetat de un timp bun să-şi evalueze corect şi să-şi promoveze interesele. De ce polonezii pot şi noi nu? Secolul trecut a debutat cu un eveniment sângeros - primul Război Mondial - şi sângeros a fost tot secolul. Veacul acesta a debutat cu o criză de mare putere, care va genera un proces de reaşezare a lumii. Confruntarea se mută pe tărâm economic. Şi acest tip de confruntare nu este mai puţin aspru, mai puţin nemilos decât cel militar.
Profesorului Paul Dobrescu îi puteţi scrie la email: paul.dobrescu@comunicare.ro
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
