Știrea recentă, potrivit căreia va fi mobilizat armament american greu în România, Polonia, Bulgaria și țările baltice, a alertat Moscova, care, ca de obicei, a dezlegat "caii" amenințărilor: "Acest lucru ar reprezenta cel mai agresiv pas făcut până acum de Pentagon și NATO de la încheierea Războiului Rece" - a avertizat generalul Iuri Iabukov, din ministerul rus al apărării. "În această situație", a adăugat, "Rusia nu va avea de ales și va trebui să-și consolideze forțele pe flancul vestic". Episodul se adaugă unei alte amenințări recente, proferate de însuși țarul Putin: "Forțele nucleare rusești vor primi în acest an peste 40 de rachete balistice intercontinentale, capabile să străpungă orice sistem de apărare antirachetă". Inclusiv, se înțelege, pe cel de la Deveselu... O amenințare similară a fost adresată Suediei, de către ambasadorul Rusiei la Stockholm: "Orice țară care se alătură NATO trebuie să fie conștientă de riscurile la care se expune". Pe scurt: niciodată, după 1991, anul în care s-a prăbușit URSS și a luat sfârșit Războiul Rece, omenirea nu s-a aflat într-o situație mai tensionată, mai periculoasă și mai războinică decât în prezent. Unul dintre politologii de marcă ai României, fost rector al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Paul Dobrescu, este autorul monumentalei lucrări "Geopolitica". Prin prisma cercetărilor și analizelor sale, înțelegem că pe planeta noastră are loc o "fierbere regională", care alimentează un gen de "fierbere globală", în vârtejul căreia se află restabilirea ierarhiilor economice și slăbirea globalismului.
"Distanța dintre SUA și urmăritoarele ei s-a micșorat"
- Cunoaștem atitudinea războinică a Rusiei. Din Marea Chinei de Sud vin tot vești războinice. Războaiele jihadiste din lumea arabă amenință Europa. Coreea de Nord ridică în aer rachete balistice, UE vrea propria armată. Nave și avioane militare americane sunt flancate amenințător, de avioane rusești. Ce se întâmplă cu lumea, domnule profesor?
- Dacă am putea privi de la mare înălțime situația politică a globului, cu siguranță am observa o reală fierbere regională. Globalul a scăzut în importanță. Poate și pentru că globalizarea a fost lansată de țările dezvoltate, în principal de America, dar adevărații beneficiari au fost statele emergente (în curs de dezvoltare). Tumultul s-a mutat la nivelul regiunilor. Noutatea este dată de faptul că fierberea regională se revarsă și alimentează un gen de fierbere globală. Principalul sprijin al ideii de ordine globală vine din partea singurei superputeri, SUA, dar această superputere nu mai este cea de la începutul anilor '90; distanța dintre ea și celelalte urmăritoare s-a micșorat considerabil. Iar criza i-a slăbit mult prestigiul; ori, în cazul unei superputeri, prestigiul este valoarea supremă. De aici și "indisciplina geopolitică" pe care o regăsim la tot pasul. Parcă nimeni nu mai este mulțumit cu situația actuală și toată lumea ar dori să înceapă o "nouă partidă de șah geopolitic". În Ucraina se întâlnesc ordinea globală cu ordinea pe care o pretinde hegemonul regional, Rusia; la fel stau lucrurile în Marea Chinei de sud. În alte zone, lucrurile nu sunt așa de evidente, dar în subsol fierbe același conflict, o nemulțumire din ce în ce mai greu stăpânită.
- Și cât am sperat că după căderea comunismului ne vom trăi viețile într-o logică a păcii și bunăstării!
- Într-adevăr, eliberată de constrângerile de tot felul ale Războiului Rece, omenirea și-a îngăduit să viseze un timp la un viitor pe care îl considera ferit de amenințări, scăldat de binefacerile păcii și securității. Chiar un mare politolog american, Edward Luttwak, credea că metodele comerțului vor înlocui metodele militare, iar forța de penetrare a pieței, pe cea a bazelor militare. Iar dacă unii vedeau o coabitare militară ruso-americană, iată că Moscova nu mai are răbdare și dorește să detroneze America din poziția de singura superputere. Bineînțeles, China dorește același lucru. Astfel, pentru prima oară în istorie, SUA nu pot nici să se retragă din lume, nici să o domine - după cum spunea fostul secretar de stat, Henry Kissinger.
- Avem oare datele unui nou Război Rece, dat fiind că UE și SUA au decis prelungirea, cu încă șase luni, a sancțiunilor împotriva Rusiei?
- De un nou Război Rece nu putem vorbi, pentru că nu sunt valori opuse în joc, așa cum se întâmplau lucrurile în perioada postbelică. Atunci aveam de-a face cu o opoziție ideologică, politică, de organizare etc. Astăzi, Rusia a îmbrățișat un sistem de organizare capitalist. Este adevărat, un capitalism "de stat", spun mulți analiști, un capitalism "autoritarist", spun alții. Rusia dorește să-și refacă sfera sa de influență pe o parte cât mai mare din fosta URSS. Este un conflict și în ceea ce privește modul în care Rusia și SUA concep ordinea politică internațională. SUA consideră că fiecare stat își poate alege calea sa de evoluție, fără interferențe externe, Rusia (ca și China, de altfel) susține ideea că puterile regionale trebuie să aibă un cuvânt greu de spus în zonele unde ele joacă un rol de adevărat hegemon regional. Puterile care se ridică revendică pentru ele un rol special. Fapt nerecunoscut de SUA. Acest tip de conflict va dura și va marca puternic epoca în care intrăm.
"Rusia este obsedată de expansiune. Are viziunea mesianică a cuceririlor"
- Scrieți în cartea dv., "Geopolitica", despre "vocația" Rusiei de invadator și cuceritor de teritorii. Ce mari adevăruri păstrează memoria istorică despre tentația imperialistă a fostului nostru mare "frate" de la răsărit?
- Istoria Rusiei este istoria unei expansiuni permanente. Rusia s-a extins teritorial, în medie, cu o suprafață echivalentă cu cea a Olandei, în fiecare an din ultimele trei secole! Istoria Rusiei este istoria unor nesfârșite războaie care s-au succedat, în medie, la un interval de numai câțiva ani. Spre exemplu, în perioada 1700-1870, Rusia a petrecut 106 ani numai în lupte, în cadrul a 38 de campanii militare, din care numai două au fost de apărare. Întotdeauna, Rusia a avut armată puternică și economie inegală. Și astăzi, seducția trecutului imperial este imensă. În loc să se ocupe de "reconstrucția internă", actuala Rusie este obsedată de expansiune. Are viziunea mesianică a cuceririlor. Unii spun că Vladimir Putin are ceva din țarina Ecaterina a II-a. Ea este autoarea unui panseu celebru: "Dacă aș putea trăi 200 de ani, întreaga Europă ar ajunge sub dominație rusească".
- Sunt războiul din Ucraina și anexarea Crimeii o prelungire peste timp a profețiilor celebrei țarine?
- În legătură cu Ucraina, lucrurile se cer mai nuanțate, atât din punct de vedere geopolitic, cât și din punct de vedere al structurii interne a țării (am în vedere structura demografică, cea economică și cea culturală). Zbigniew Brezinski spunea că, fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi imperiu; cu Ucraina, da. Nu de mult, în presa rusească a apărut o replică la această cugetare: "Fără Ucraina, Rusia poate fi imperiu, dar nu mai este Rusia". Ucraina este o adevărată interfață europeană a Rusiei. În același timp, partea de vest a Ucrainei este catolică, proeuropeană și săracă în materii prime; partea de est este ortodoxă, prorusă și bogată în materii prime. Este rețeta clasică a unui conflict care poate fi înghețat pentru multă vreme. Un conflict înghețat de asemenea proporții, la marginea Uniunii Europene și în interiorul Europei geografice... Cine pierde? Toată lumea și, în primul rând, Ucraina. O soluție convenită și garantată de ambele părți reprezintă singura alternativă. Dacă ar fi să numim al doilea mare pierzător, acesta ar fi Uniunea Europeană. Uniunea nu s-a refăcut de pe urma seismului economic recent. Ea nu are în momentul de față capacitatea de a sprijini financiar refacerea Ucrainei. Relațiile cu Rusia sunt supuse unui test sever, în condițiile în care piața rusească ar putea ajuta la redresarea economică a UE.
- În Marea Chinei de Sud, China a smuls mării aproape 1000 de hectare pe care le transformă într-un... "mare zid" de nisip. Portavioanele americane și-au arătat deja nervozitatea în zonă. Cum vedeți această nouă situație periculoasă?
- În Marea Chinei de Sud lucrurile sunt și mai complicate. Ceea ce nu se știe este că Beijingul reprezintă principalul partener comercial al multor puteri economice din regiune: Indonezia, Brazilia, Australia, India. Asemenea relații solide contează foarte mult. În momentul de față, piața internă a Chinei reprezintă unul din marile atuuri ale țării. Este chiar un punct de sprijin extrem de important pentru menținerea la cote ridicate a cererii globale. În același timp, state precum Vietnamul, Filipinele - sunt extrem de sensibile în legătură cu tentativele de extindere a influenței chineze în zonă. Preocupate, chiar dacă nu se află "în prima linie", sunt Japonia și India. În zonă se întâlnesc doi vectori, ambii de fundamentală importanță: vectorul economic și cel strategic. Cel economic este simbolizat, în primul rând, de puterea chineză; cel strategic, de puterea americană. Ei se află într-o competiție mai mult sau mai puțin deschisă. Cine va învinge? Este principala întrebare la care urmează să răspundă istoria, în următoarele decenii.
"Bucureștiul a încetat să-și evalueze corect și să-și promoveze interesele. De ce polonezii pot și noi nu?"
- Ce rol joacă UE pe această tablă de șah geopolitic?
- Din punctul nostru de vedere, Uniunea Europeană nu este pregătită să facă față acestei competiții extrem de aspre. Criza a stimulat o orientare națională de-a lungul și de-a latul Europei. Uniunea are țări puternice, dar ea ca atare nu figurează între puterile majore ale lumii. Este o putere economică, dar nu este o putere militară. Și, mai presus de toate, nu dispune de o strategie care să-i permită să vorbească pe o singură voce. UE este o construcție oprită la jumătate. Acest lucru nu numai că-i diminuează puterea, dar favorizează un proces vizibil de marginalizare. Dacă nu se va reconstrui pe sine, Uniunea riscă să devină o putere secundă.
- Cam pe unde se află România în acest păienjeniș de bătălii regionale?
- De curând, a luat ființă Banca Asiatică pentru Infrastructură și Investiții. Inițiativă chineză, replică implicită la Banca Asiatică pentru Dezvoltare, controlată de Japonia și America. China propune o bancă specializată în finanțarea infrastructurii. Iar Asia are nevoie de investiții care trec de 8 trilioane de dolari. Poate cineva să rămână în afara acestei curse care va produce multe, multe profituri? Evident, nu! Deși SUA și-au avertizat aliații să nu dea curs inițiativei chineze, rând pe rând, Marea Britanie, Germania, Franța, Italia au devenit membri fondatori ai băncii respective. Polonia, de asemenea, a devenit membru fondator! Care a fost poziția României? Niciuna! Bucureștiul a încetat de un timp bun să-și evalueze corect și să-și promoveze interesele. De ce polonezii pot și noi nu? Secolul trecut a debutat cu un eveniment sângeros - primul Război Mondial - și sângeros a fost tot secolul. Veacul acesta a debutat cu o criză de mare putere, care va genera un proces de reașezare a lumii. Confruntarea se mută pe tărâm economic. Și acest tip de confruntare nu este mai puțin aspru, mai puțin nemilos decât cel militar.
Profesorului Paul Dobrescu îi puteți scrie la email: paul.dobrescu@comunicare.ro