Pruritul anal, adică mâncărimile la nivelul zonei anale, este o tulburare cronică, fiind un simptom şi nu o boală ca atare, deşi este atât de neplăcut încât poate afecta calitatea vieţii, ducând la probleme psihologice, cum ar fi anxietate şi depresie. Pruritul anal este cel mai des întâlnit între 40-60 de ani şi pare să fie mai frecvent la bărbaţi. Trebuie reţinut faptul că zona anală este foarte sensibilă şi, prin urmare, foarte uşor de iritat.
Cauzele pruritului anal includ:
* Unele boli de piele, cum ar fi psoriazisul, eczema, lichenul scleros.
* Iritarea zonei anale, produsă fie de o igienă necorespunzătoare, fie din cauza unui exces de sudoare sau păr în zona anusului.
* Excesul de curăţire a zonei anale (utilizarea unor săpunuri sau şerveţele parfumate, creme etc. ce pot irita pielea).
* Lenjerie intimă făcută din materiale sintetice şi care este prea strâmtă sau care freacă zona anală.
* Infecţii precum candida (o infecţie fungică), infecţii cu viermi intestinali (întâlnite adesea la copii). Candida este mai des întâlnită la bolnavii de diabet sau la persoanele care s-au tratat mult cu antibiotice.
* Infecţii transmise sexual (cum ar fi herpesul), veruci (negi) şi scabie.
* Fisuri anale, mici crăpături prezente la orificiul anal pot fi dureroase şi pot provoca prurit. Ele pot fi asociate cu hemoroizi şi constipaţie.
* Unele alimente, precum citricele, roşiile, condimentele, cafeaua, laptele, berea ar putea provoca prurit, mai ales dacă sunt eliminate foarte repede din corp.
* Unele medicamente, precum antibioticele ar putea provoca prurit anal prin diareea pe care o pot cauza.
* Steroizii şi citostaticele pot deprima sistemul imun, provocând infecţii în zona anală.
* Unele boli care cauzează mâncărimi generalizate, cum ar fi cele de ficat, deficienţă de fier, tulburări de tiroidă sau prezenţa unui limfom ar putea viza şi zona anală.
Cu toate acestea, pruritul anal poate fi, în multe cazuri, idiopatic, adică fără o cauză cunoscută. Fiindcă pruritul poate fi semnul unei boli severe, este necesar să vă duceţi la un medic, pentru a vă asigura că la baza acestuia nu există tulburări grave (diabet, cancer, boli tiroidiene).
Recomandări:
* Evitaţi iritanţii - ceea ce presupune eliminarea săpunurilor parfumate, a detergenţilor intimi, a substanţelor parfumate adăugate în băi. (Prezervativele din latex pot fi, şi ele, alergizante pentru unele persoane.)
* Hârtia igienică - să fie simplă, neparfumată, fără coloranţi, să fie moale şi nu aspră.
* Medicamentele incriminate drept cauze (amintite mai sus) trebuie discutate cu medicul dumneavoastră curant, pentru a se vedea dacă pot fi înlocuite.
* Alimentele care pot irita ar trebui consumate în cantităţi reduse.
* Îmbrăcămintea să fie lejeră, nu lipită pe corp; să fie din bumbac şi să nu frece zona anală (chiloţi tanga). Lenjeriile şi hainele mai lejere permit un flux bun de aer în zona anală, eliminând astfel acumularea excesivă de umezeală.
* Igienă locală - spălarea zonei anale trebuie făcută zilnic, ideal după fiecare scaun. Dacă nu este posibil, folosiţi hârtie umedă, moale, neparfumată. Este important ca după spălare să se usuce bine zona anală. (Se recomandă chiar folosirea unui foehn, la persoanele cu exces de păr în această zonă.)
* Mănuşi de bumbac - purtarea lor ar putea fi de folos în cazul dumneavoastră, având în vedere faptul că aveţi prurit anal nocturn. Mănuşile, împreună cu tăierea scurtă a unghiilor, elimină posibilitatea de scărpinare involuntară nocturnă.
* Mişcarea, deşi pare ciudat, le este recomandată celor care suferă de prurit anal, pentru a reduce ocluzia zonei anale produsă de îmbrăcăminte.
* Alimente - cum ar fi citricele şi condimentele, alimente iritante, trebuie reduse în dieta zilnică, favorizându-se consumul de fructe şi legume, care prin fibrele pe care le conţin, reduc riscul de constipaţie, care poate duce la fisuri anale. Fibrele absorb toxinele şi deşeurile, astfel că ele nu se acumulează în corp. În plus, ele ajută la menţinerea echilibrului microbian în intestin.
* Alcoolul - consumul lui trebuie redus, căci folosit în exces ar putea irita direct anusul.
* Spălături locale cu ceai de muşeţel şi pelin - sunt de folos, atât ca un antiinflamator, cât şi ca un antimicrobian; * Unguentele cu gălbenele şi Aloe vera, precum şi uleiul de Arbore de ceai (Tea tree oil - Melaleuca alternifolia), sunt antimicrobiene puternice.
* Homeopatia - dă rezultate excelente în pruritul anal. Unele medicamente, cum ar fi Caladium seguinum (cunoscut mai mult pentru prurit în zona genitală), Radium bromatum, Sulphur, Zincum metallicum, pot fi cumpărate de la farmaciile cu produse homeopatice, dar un medicament homeopat individualizat ar fi ideal.
Vă urez succes!
(Răspunsul ar putea fi util şi pentru ELENA MARIAN - Suceava, F. AS 1104, "Ajutaţi-mă să scap de eczemă şi de fisuri anale)
Dr. ANDREI MANU-MARIN - medic primar urologie, specializare neuro-urologie şi urodinamică, EVOMED Bucureşti, www.evo-med.ro, tel. 0740/07.73.37, e-mail: andrei.manumarin@yahoo.com
"Sunt la pat, doresc un leac contra pierderilor de urină"
(Răspuns pentru VIOREL MATEI- Braşov, F. AS 1169)
Este dificil de făcut o recomandare corectă pentru o persoană pe care nu o consulţi, neştiind nimic despre alte suferinţe şi alte tratamente asociate. Orice tratament aduce cu el şi unele riscuri, pe care le poţi considera minime dacă consulţi pacientul şi dacă vezi şi rezultatele unor analize. Nu se poate trata o pierdere de urină, dacă nu ştii că urocultura este sterilă. Aceasta este o primă analiză ce trebuie făcută: urocultura. Dacă arată infecţie, aceasta trebuie tratată, şi acest fapt poate rezolva pierderea de urină. Apoi, un factor care poate agrava incontinenţa de urină este constipaţia. Dacă o persoană are scaun doar la 3-4 zile, vezica nu are loc unde să se destindă şi determină urinări dese şi, uneori, chiar pierderi de urină (incontinenţă). Este situaţia cu care ne confruntăm când pierdem urină la tuse, la mişcare, sau în somn (care poate arăta o slăbire a sfincterului sau o retenţie de urină, când vezica e plină şi "dă pe afară"). O altă situaţie este cea în care aveţi senzaţia normală de a urina, dar nu puteţi să ajungeţi în timp util la toaletă şi pierdeţi urină pe drum. Pentru prima situaţie, cea cu retenţia, este necesară evacuarea vezicii cu o sondă, care nu este nevoie să fie permanentă, există şi sondaje intermitente. Pentru a doua situaţie, există medicamente calmante vezicale şi alte metode, cum ar fi stimulările electrice pentru relaxarea vezicii. Pentru a înţelege situaţia în care vă aflaţi este necesar să ştiu dacă vezica se goleşte. Lucrul acesta poate fi măsurat ecografic, se numeşte reziduu postmicţional. Cred că există şi la Braşov servicii de ecografie la domiciliu. Cu analiza de urocultură, reziduul post micţional măsurat ecografic şi cu măsurarea volumelor urinate pe două zile (fiecare urinare măsurată şi notată ora la care a apărut), ca şi cu istoricul afecţiunilor dumneavoastră, puteţi să mă contactaţi pe mailul cabinetului EVOMED, ca să vă sfătuiesc ce să faceţi.
Ing. chim. MIRCEA BOCAN - Alba Iulia, tel. 0788/23.38.73, 0258/86.56.77
"La doar doi ani, fetiţa mea are colită de fermentaţie"
(Răspuns pentru SIMONA - Bucureşti, F. AS nr. 1167)
Afecţiunile digestive se vindecă foarte simplu şi uşor, dacă se consumă argila "ALGO". Faptul că fiica dvs. are doar doi ani nu reprezintă nicio problemă. Această argilă poate fi consumată în orice cantitate şi la orice vârstă. Eu le-am administrat copiilor mei argila în biberon, la primul scaun diareic.
Pentru detalii, vă rog să mă contactaţi la tel. 0788/233.873.
Dr. LAURA PARASCHIVA PUIU - specialist geriatrie-gerontologie, competenţă apifitoaromaterapie, homeopatie, Botoşani, str. Cuza Vodă nr. 6, bl. C1, ap. 23, tel. 0745/001.411 (doar SMS), 0745/435.877 (pt. preluare mesaje)
"Caut tratament pentru sindrom de insuficienţă circulatorie cerebrală"
(Răspuns pentru MARIAN - Sibiu, F.AS nr. 1167)
Pentru diagnosticul insuficienţă circulatorie cerebrală ar fi necesar să efectuaţi următoarele: ecografie Doppler carotidiană, minime analize de laborator (hemoleucogramă, calcemie, magnezemie, sideremie, colesterol, trigliceride), radiografie coloană cervicală (faţă şi profil) şi monitorizarea valorilor tensiunii arteriale. De asemenea, dificultăţile de concentrare şi memorare trebuie evaluate fie de psiholog, fie de geriatru, pentru a putea indica terapia cea mai adecvată.
În lipsa altor informaţii medicale, vă sugerez următoarele:
* Alimentaţia recomandată: fructe şi legume crude, cereale germinate, peşte; foarte utile ar fi seminţele de dovleac, in şi floarea soarelui, migdale, nuci, nuci caju, curmale, smochine şi stafide.
* Mierea de albine, lăptişorul de matcă, păstura precum şi polenul crud sau uscat sunt veritabile alimente medicament pentru creier şi nu numai; cocteilurile apicole şi cantităţile recomandate se individualizează în funcţie de pacient. Energy Stem (produs de Herbagetica) are în formula sa o mare parte dintre aceste ingrediente.
* Suplimentele care conţin Omega 3-6-9, fie din uleiul de cânepă, fie din uleiul de peşte;
* Ginkgo 120 Stem (produs de Herbagetica) va atenua senzaţia de ameţeală şi vă va îmbunătăţi memoria şi concentrarea; produsul are mai multe avantaje: pe lângă cea mai mare concentraţie de Ginkgo Biloba (120 mg), asociază şi ginsengul chinezesc, ginsengul siberian, ganoderma şi celebra alga AFA, al doilea avantaj major fiind administrarea facilă, de o capsulă pe zi; vă recomand un tratament timp de 6 luni, pauză 1-2 luni şi apoi reluaţi.
* Gemoderivat de muguri de stejar: 2 ml/zi (dimineaţa), plus gemoderivat de seminţe de mesteacăn: 2 ml/zi (prânz), pentru o perioadă de 2 luni, apoi se poate asocia gemoderivat de mlădiţe de sequoia: 2 ml/zi (dimineaţa) şi gemoderivat de muguri de tei argintiu: 2 ml/zi (seara) timp de 2 luni.
* Aromaterapie cu uleiuri esenţiale de busuioc, lămâie, mentă, rozmarin, care pot fi utile atât sub formă de aerosoli, cât şi prin aplicare locală pe anumite puncte energetice.
* Kinetoterapia centrată pe coloana cervicală, sub îndrumarea unui kinetoterapeut cu experienţă, vă poate aduce reale beneficii.
Schema propusă se va individualiza dacă vom avea mai multe date despre pacient. În speranţa că recomandările vă vor fi de folos, vă doresc toate cele bune şi Doamne ajută!