BERBEC
Optimism şi aventură

BANI: Severul Saturn vă trage de mânecă, din 16, în cazul în care aveţi datorii faţă de bănci ori partenerii de afaceri.
CARIERĂ: Există unii oameni care doresc să avanseze subminându-i pe alţii. La categoria alţii puteţi figura şi dvs., luna aceasta, iar pe intriganţi îi puteţi recunoaşte după confuzia pe care încearcă s-o creeze în jurul dvs., mai ales după fatidica dată de 13.
DRAGOSTE: În cuplurile consacrate liniştea se reinstalează încet-încet. Lozul cel mare îl pot trage însă Berbecii solitari, care după data de 6 îşi pot descoperi marea iubire. Berbecii care îşi doresc copii pot concepe unul cu mai mare uşurinţă decât în alte perioade.
SĂNĂTATE: În privinţa sănătăţii, mare atenţie la labele picioarelor. Evitaţi pe cât posibil să purtaţi încălţăminte strâmtă. Şi cu băutura rece e bine s-o lăsaţi mai moale, căci ganglionii se pot inflama mai ales la începutul şi la sfârşitul lunii.
TAUR
Luna cu rude

BANI: Mercur reintră în mişcare directă pe 12, iar după această dată puteţi relua liniştiţi anumite negocieri sau trece la semnarea unor contracte. Este însă preferabil să procedaţi gradat şi să nu încercaţi să vă impuneţi cu tot dinadinsul condiţiile. Graba strică treaba.
CARIERĂ: Oricât de ciudat ar părea, duşmanii dvs. ascunşi lucrează (evident, fără să ştie) în favoarea dvs. Maşinaţiunile împotriva dvs. pot fi demascate printr-un concurs neaşteptat de împrejurări, în urma căruia meritele dvs. să devină vizibile.
DRAGOSTE: Anumite tensiuni rămase nerezolvate de la sfârşitul anului trecut pot reveni pe tapet în cea de-a doua parte a lunii, după cum veţi putea observa din comportamentul partenerului dvs.
SĂNĂTATE: Tulburările de somn persistă, dar sub o formă atenuată.
GEMENI
Mulţi nervi

BANI: Primele cinci zile ale lunii sunt cele mai rodnice, din punct de vedere bănesc. Din 21 vă apucă spiritul întreprinzător, dar din 25 încolo există riscul să vă forţaţi norocul.
CARIERĂ: Aşteptările dvs. profesionale pot deveni şi mai nerealiste după 12, sub influenţa unui Neptun retrograd. Nu ajunge să vă îmbrăcaţi frumos şi să zâmbiţi drăguţ, ca să vi se treacă cu vederea neglijenţele pe care dvs. le puteţi considera în mod greşit neimportante.
DRAGOSTE: Partenerul de cuplu devine mai maleabil în a doua parte a lunii.
SĂNĂTATE: Oasele pot reîncepe să scârţâie după data de 15.
RAC
Juma-juma

BANI: Venus şi Jupiter sunt planete ale prosperităţii şi anunţă câştiguri frumoase după data de 6. În plus, banii nu se câştigă cu efort, ci prin activităţi creative, care vă fac plăcere. Şansele sunt maxime între 17 şi 22.
CARIERĂ: În ciuda unor invidii, puteţi face un salt neaşteptat prin originalitatea dvs., remarcată de şefi.
DRAGOSTE: Până pe 5 nu aveţi decât afecţiune pentru partener, dar din 25, acesta vă poate enerva straşnic. În viaţa Racilor solitari, o persoană din trecut, cu care lucrurile nu s-au consumat până la capăt, poate reveni după data de 16.
SĂNĂTATE: Ciclul veghe-somn poate fi dat peste cap, mai ales între 12 şi 25. Din 15 încolo, bolile cronice se mai ameliorează.
LEU
Marii câştigători

Aceasta este luna dvs., bucuraţi-vă de toate momentele frumoase pe care le puteţi trăi, dar şi de cele pe care le produceţi celor din jur, căci generozitatea dvs. e mai pronunţată ca oricând şi nu suportaţi să vedeţi pe nimeni necăjit sau oropsit.
Gesturile dvs. vor găsi cuvenita apreciere şi vor ţese în jurul dvs. o aură de eroi. Mai puţin vă vor aprecia cei dei acasă în special membri mai în vârstă ai familiei dvs., cu care pot reîncepe dispute legate de autoritate, în cea de-a doua parte a lunii.
BANI: Deja de câţiva ani e posibil să fi devenit neatenţi în privinţa administrării unor afaceri.
Încercaţi să nu uitaţi ce aveţi de făcut ca să nu pierdeţi bani, în special după 12, când Neptun devine retrograd şi puteţi săvârşi greşeli costisitoare, la propriu.
CARIERĂ: E mai multă lume care se străduieşte să vă submineze ascensiunea profesională, în special în ultima parte a lunii, când e bine să încercaţi să aflaţi ce se pune la cale împotriva dvs.
DRAGOSTE: Sunteţi irezistibili, mai ales între 17 şi 22, iar dacă persoana cu care sunteţi acum este mereu acră, s-ar putea să vă îndreptaţi atenţia către cineva mai simpatic.
SĂNĂTATE: În cea mai bună formă sunteţi la începutul lunii, dar nici mai încolo nu va fi rău.
FECIOARĂ
Capital de simpatie

BANI: Destinul vă călăuzeşte paşii, dar nu vă fereşte de necesitatea de-a lua decizii. Unele dintre acestea, de care poate depinde stilul dvs. de viaţă în continuare, se prefigurează în ultimele zile ale lunii. Cumpăniţi bine ce aveţi de făcut, cu începere din 21.
CARIERĂ: Degringolada continuă, cu toate că zăpăceala nu mai e chiar atât de mare ca la finele lunii trecute. Dar aveţi multă ordine de făcut din urmă şi ar fi bine să le aveţi pe toate puse la punct înainte de 12 iunie, când planeta dvs. guvernatoare, Mercur, revine în mişcare directă.
DRAGOSTE: Comportamentul partenerului dvs. poate deveni şi mai misterios şi neliniştitor, începând cu data de 13, când Neptun devine retrograd.
SĂNĂTATE: Singurul dvs. motiv de îngrijorare, în iunie, ar fi să nu vă îngrăşaţi excesiv. Protejaţi-vă ficatul şi rinichii.
BALANŢĂ
O lună de miere

BANI: Ar fi probabil o idee bună să verificaţi dacă aveţi achitate toate datoriile la diverse instituţii, în prima jumătate a lunii, şi să rezolvaţi problemele, ca să nu fiţi surprinşi de datorii de care puteţi afla după 15.
CARIERĂ: Ambiţia vă apucă din 21, dar dacă devine prea vizibilă, puteţi obţine efectul invers faţă de cel dorit. E important să nu faceţi nimic care să conteste autoritatea şefilor, după 24.
DRAGOSTE: Relaţiile matrimoniale se pot îmbunătăţi spectaculos, iar dacă vă puteţi permite o lună de miere (sau măcar o săptămână simbolică) ar fi grozav să o organizaţi oricând după 6, ideal între 17 şi 22.
SĂNĂTATE: Din cauza circulaţiei defectuoase a limfei, aveţi tendinţa de-a vă umfla, ceea ce devine deranjant mai ales la nivelul labelor picioarelor.
SCORPION
Carieră spectaculoasă

BANI: Aceia dintre dvs. care au strâns din dinţi şi si-au achitat toate plăţile în prima jumătate a lunii vor avea motive să se bucure în a doua, când şi atitudinea dvs. se schimbă. E ca şi când vi s-a luat o piatră de pe inimă.
CARIERĂ: Ascensiunea dvs. profesională poate fi de-a dreptul spectaculoasă după data de 6, graţie combinaţiei energiilor celor doi benefici, Venus şi Marte. Şefii dvs. vă privesc cu bunăvoinţă maximă, iar zilele de maximă şansă de reuşită în carieră sunt cuprinse în intervalul 17-22.
DRAGOSTE: Incertitudinile se pot accentua în viaţa dvs. amoroasă, după data de 12, când Neptun intră în mişcare retrogradă. Este vorba despre impresia că persoana iubită e nesinceră.
SĂNĂTATE: Durerile de cap pot fi efectul creşterii tensiunii arteriale.
SĂGETĂTOR
Respiro şi umor

BANI: Cele mai lucrative sunt primele cinci zile ale lunii, după care urmează o perioadă neutră. Din 21 încolo veţi fi tentaţi să intraţi într-o afacere, dar în ultimele zile ale lunii există riscul să vă certaţi cu partenerii de afaceri.
CARIERĂ: În cea de-a doua parte a lunii e posibil să observaţi că în calea dvs. apar tot felul de obstacole şi că sunteţi criticaţi pentru lucruri absurde. Asta vine din partea unor inamici ascunşi.
DRAGOSTE: În cuplurile consacrate, neînţelegerile şi certurile se pot ţine lanţ, până pe 12, când Mercur revine în mişcare directă. Unora dintre dvs. nu le vine să creadă că partenerul poate fi aşa de agresiv. Burlacii pot trăi o pasiune fulgerătoare, mai ales între 17 şi 22.
SĂNĂTATE: După 15 pot reveni anumite afecţiuni legate de oase (de genunchi, în special), piele şi dantură.
CAPRICORN
Detaşări necesare

BANI: Ocaziile de a face afaceri ori investiţii, care vi se oferă începând cu data de 6 a acestei luni, nu trebuie pierdute. Nu doar pentru că partenerii dvs. de afaceri sunt persoane corecte şi deschise, dar şi pentru că vă face o reală plăcere să participaţi la aceste proiecte.
CARIERĂ: Există nişte forţe care vă dirijează într-acolo unde trebuie să ajungeţi. Doar către finele lunii trebuie să procedaţi cu prudenţă faţă de un personaj excesiv de autoritar.
DRAGOSTE: Pe cât sunt de plăcute primele cinci zile ale lunii, pe atât de conflictuale pot deveni ultimele cinci.
SĂNĂTATE: În a doua parte a lunii vă creşte atât mobilitatea, cât şi vitalitatea.
VĂRSĂTOR
Sufletul petrecerilor

BANI: Aveţi nevoie de cineva obiectiv, care să vă ghideze, mai ales după data de 13, când Neptun retrograd poate încâlci şi mai mult starea finanţelor dvs. Fiţi foarte atenţi la amănunte şi acoperiţi-vă cu acte pentru orice fel de tranzacţie.
CARIERĂ: Şefii redevin extrem de riguroşi faţă de dvs., în cea de-a doua jumătate a lunii.
DRAGOSTE: Tocmai când credeaţi că lucrurile nu pot să meargă mai bine în cuplu, iată vine Venus pe 6 şi vă convingeţi că se poate şi mai bine. Vă puteţi reîndrăgosti profund de partener.
SĂNĂTATE: După data de 21 ar fi bine să vă menajaţi atât coloana vertebrală, cât şi inima, iar din 25, protejaţi-vă capul.
PEŞTI
Rătăcitori în vise

BANI: Puteţi da o lovitură norocoasă, cu ajutorul unor prieteni sau colegi de la serviciu, care vă cunosc, aparent, calităţile mai bine decât dvs. înşivă. Perioada optimă:17- 22.
CARIERĂ: O lună bună şi pentru carieră, mai ales că în cea de-a doua parte a ei, şefii tind să renunţe la atitudinea severă de până acum, iar colaboratorii vă simpatizează.
DRAGOSTE: Poveştile de iubire sunt pline de năbădăi. Un început de lună romantic se preschimbă într-o atmosferă normală, care face loc unei atmosfere încărcate, începând din 25.
SĂNĂTATE: Vă simţiţi cât se poate de bine, cât timp nu vă suprasolicitaţi ficatul şi rinichii.