Scrisori de la cititori

Cititor Formula AS
"Soțul meu e rece ca gheața"

"Mă numesc Melania și vă scriu din dorința de a comunica cu cineva, de a-mi da o su­gestie, un sfat, în pro­blema mea. Am 38 de ani, sunt căsă­torită și am o fetiță de 10 ani, foarte reușită și foarte bună la învățătură. Până aici totul este OK. Marea pro­ble­mă este că, deși sunt căsătorită, viața mea intimă, de peste 5 ani, prac­tic, nu mai există. Soțul meu îmi este ca un tată și nimic mai mult. Ce folos că este un om bun, calm, care mă ajută și în problemele casnice, dacă relația noastră este doar plato­nică? Aparținând zodiei Fecioarei, el este un om calculat, rece-sentimental, se ocupă doar de afacerile lui (fiind într-un fel un bun om de afaceri), ne­glijându-și total soția și ceea ce simte ea. Eu, dimpotrivă, apar­­ținând zodiei Leului, sunt un om dornic de tandre­țe, de clipe de adevărată dragoste, de foarte multă afecțiune. Tânjesc ade­sea după o privire drăgăstoasă, după o mângâiere, o îmbrățișare sau un să­rut pătimaș. Dar nu am parte de ele. Soțul meu este un aisberg. Am vorbit și cu el pe această temă, dar mereu a motivat că ori e prea obosit, are prea multe griji pe cap, ori că dacă doresc, ar trebui să am eu inițiativa. Eu nu sunt genul femeii prea îndrăznețe, prefer, și simt o mai mare plăcere, ca bărbatul să fie inițiatorul într-o rela­ție amoroasă, dar el nu înțelege acest lucru. Cert este că din zi în zi mă simt tot mai inutilă, simt că viața trece pe lângă mine și locuiesc în casă cu un stră­in, care doar mă întreține finan­ciar și atâta tot. De multe ori m-a stră­bătut gândul să-l părăsesc, să-mi caut omul potrivit firii mele, dar nu pot s-o fac, în pri­mul rând din cauza copilului, care ar suferi cel mai tare, și în al doilea rând, pentru că, de când am întrerupt serviciul pentru a-mi crește copilul, eu nu mai lucrez. Deci, depind de el. Din ca­uza acestei situa­ții, sunt în pragul unei pu­ter­nice de­pre­sii nervoase. Pe zi ce trece, dra­gos­tea mea pentru el se topește (era în­flă­cărată în tinerețe). Mi-e teamă că încep să-l urăsc fără voia mea. Este ceva instinctiv. Ce să fac? Să-mi caut un amant? Niciodată nu mi-am înșe­lat soțul. Să-l părăsesc? Nu știu. Ceea ce știu este că sunt bolnavă de lipsa mângâierii și că n-am cui spune acest secret în afară de dvs. Nici măcar mama mea nu m-ar fi înțeles. Ancheta pe care ați pornit-o îmi dă speranța să găsesc și eu un răspuns."
MELANIA

Cunoaște-l pe celălalt ca pe tine însuți

"Ancheta dvs. ridică o problemă funda­mentală pe care aș vrea să o pun în discuție: care sunt lucrurile care ne fac, cu adevărat, fe­riciți? Darurile, mân­gâ­ie­rile, vorbele, aju­torul con­cret prin fapte ori, poate, încura­jările? Greu de spus. Cert este că toate aceste dovezi provin de la aceeași sursă: cu­noaș­terea ce­luilalt. Dorin­ța de a-l înțelege în profun­zime. De a-i cunoaște firea și așteptările. Pri­ma și cea mai mare dovadă de dra­goste față de o ființă este înțelegerea ei profundă, bu­nă­voința de a o ob­serva și de a o asculta. Abia atunci când ajun­gem să cunoaștem un om acor­­dându-i atenție, in­tere­sân­du-ne efec­tiv de problemele lui, de esen­ța așteptă­rilor lui, când ajungem să-i știm cele mai in­time aspi­rații de ordin sufle­tesc, dar și fizic, și so­­cial, când învățăm să-l mângâiem, deo­po­trivă, în clipele fe­ricite, dar și în cea­­surile de deznă­dejde, abia atunci putem spune că iu­bim cu adevărat. Iubirea înseamnă comuniune. În cli­pa când ea există putem aștepta și răsplata. O afecțiune care va exista de la sine, fără niciun efort. Atingeri care nu trebuie solicitate în mod ex­pres. Un soi de rugăciune a sufletului, în­tre­mă­toare și dătă­toare de bucurie. Asta cred că este magia despre care vorbiți."
ANETA