"Mă numesc Melania și vă scriu din dorința de a comunica cu cineva, de a-mi da o sugestie, un sfat, în problema mea. Am 38 de ani, sunt căsătorită și am o fetiță de 10 ani, foarte reușită și foarte bună la învățătură. Până aici totul este OK. Marea problemă este că, deși sunt căsătorită, viața mea intimă, de peste 5 ani, practic, nu mai există. Soțul meu îmi este ca un tată și nimic mai mult. Ce folos că este un om bun, calm, care mă ajută și în problemele casnice, dacă relația noastră este doar platonică? Aparținând zodiei Fecioarei, el este un om calculat, rece-sentimental, se ocupă doar de afacerile lui (fiind într-un fel un bun om de afaceri), neglijându-și total soția și ceea ce simte ea. Eu, dimpotrivă, aparținând zodiei Leului, sunt un om dornic de tandrețe, de clipe de adevărată dragoste, de foarte multă afecțiune. Tânjesc adesea după o privire drăgăstoasă, după o mângâiere, o îmbrățișare sau un sărut pătimaș. Dar nu am parte de ele. Soțul meu este un aisberg. Am vorbit și cu el pe această temă, dar mereu a motivat că ori e prea obosit, are prea multe griji pe cap, ori că dacă doresc, ar trebui să am eu inițiativa. Eu nu sunt genul femeii prea îndrăznețe, prefer, și simt o mai mare plăcere, ca bărbatul să fie inițiatorul într-o relație amoroasă, dar el nu înțelege acest lucru. Cert este că din zi în zi mă simt tot mai inutilă, simt că viața trece pe lângă mine și locuiesc în casă cu un străin, care doar mă întreține financiar și atâta tot. De multe ori m-a străbătut gândul să-l părăsesc, să-mi caut omul potrivit firii mele, dar nu pot s-o fac, în primul rând din cauza copilului, care ar suferi cel mai tare, și în al doilea rând, pentru că, de când am întrerupt serviciul pentru a-mi crește copilul, eu nu mai lucrez. Deci, depind de el. Din cauza acestei situații, sunt în pragul unei puternice depresii nervoase. Pe zi ce trece, dragostea mea pentru el se topește (era înflăcărată în tinerețe). Mi-e teamă că încep să-l urăsc fără voia mea. Este ceva instinctiv. Ce să fac? Să-mi caut un amant? Niciodată nu mi-am înșelat soțul. Să-l părăsesc? Nu știu. Ceea ce știu este că sunt bolnavă de lipsa mângâierii și că n-am cui spune acest secret în afară de dvs. Nici măcar mama mea nu m-ar fi înțeles. Ancheta pe care ați pornit-o îmi dă speranța să găsesc și eu un răspuns."
MELANIA
Cunoaște-l pe celălalt ca pe tine însuți
"Ancheta dvs. ridică o problemă fundamentală pe care aș vrea să o pun în discuție: care sunt lucrurile care ne fac, cu adevărat, fericiți? Darurile, mângâierile, vorbele, ajutorul concret prin fapte ori, poate, încurajările? Greu de spus. Cert este că toate aceste dovezi provin de la aceeași sursă: cunoașterea celuilalt. Dorința de a-l înțelege în profunzime. De a-i cunoaște firea și așteptările. Prima și cea mai mare dovadă de dragoste față de o ființă este înțelegerea ei profundă, bunăvoința de a o observa și de a o asculta. Abia atunci când ajungem să cunoaștem un om acordându-i atenție, interesându-ne efectiv de problemele lui, de esența așteptărilor lui, când ajungem să-i știm cele mai intime aspirații de ordin sufletesc, dar și fizic, și social, când învățăm să-l mângâiem, deopotrivă, în clipele fericite, dar și în ceasurile de deznădejde, abia atunci putem spune că iubim cu adevărat. Iubirea înseamnă comuniune. În clipa când ea există putem aștepta și răsplata. O afecțiune care va exista de la sine, fără niciun efort. Atingeri care nu trebuie solicitate în mod expres. Un soi de rugăciune a sufletului, întremătoare și dătătoare de bucurie. Asta cred că este magia despre care vorbiți."
ANETA