Blestemul unei mame
Totul a început odată cu internarea lui Finis Ernest într-un spital din oraşul Oklahoma. Omul suferea de o criză foarte severă de astm. Pus pe picioare, el se întoarce acasă la scurt timp după internare. Dar, şase luni mai târziu, este din nou spitalizat, căci acum are nişte convulsii puternice. Medicii care nu diagnosticau nimic suspect l-au externat şi l-au trimis înapoi acasă, aparent restabilit. Peste două zile, este în pragul asfixiei şi se întoarce la spital pe targă, incapabil să-şi recapete respiraţia. E ajutat încă o dată de medici, dar cade repede într-o adâncă depresie nervoasă.
Mai mult decât intrigat de starea ciclotimică a acestui bolnav, unul dintre medicii spitalului, doctorul James Mathis, va încerca să afle mai multe. În timpul unei lungi discuţii cu pacientul său, Mathis descoperă că aceste crize violente se produc sistematic după vizitele făcute de acesta mamei sale. Decide atunci ca, o perioadă de timp, să-i interzică bolnavului orice fel de vizită la mama lui. Ernest nu-l va asculta pe medic. La puţin timp după ce părăseşte spitalul, îşi revede bătrâna mamă, după care devine victima unei crize neaşteptate de apoplexie. Peste nici o jumătate de oră, era mort.
Ferm hotărât să lămurească moartea misterioasă a pacientului său, doctorul Mathis a început să se intereseze de trecutul lui Ernest. Descoperă, astfel, că rămăsese devreme orfan de tată, intrând sub autoritatea neiertătoare a mamei sale, care se va amesteca atât în viaţa personală a fiului ei, cât şi în viaţa lui profesională, obligându-l să împartă pe din două cu ea proprietatea unui restaurant. Afacerea mergea destul de bine, dar într-o bună zi, Ernest se hotărăşte să-şi vândă propriile acţiuni. Furioasă, mama lui proferează ameninţări: "Dacă vinzi", a avertizat ea, "ţi se vor întâmpla lucruri groaznice". La mai puţin de două zile după discuţie, Ernest face prima criză de astm. Cu toate astea, se hotărăşte să încheie vânzarea. Rapid, sănătatea i se şubrezeşte, până ce este internat în spital. I se confesează doctorului Mathis, mărturisindu-i că perplexitatea medicilor în faţa cazului său îl face să creadă că mama lui este dotată cu o "putere magică" teribil de eficace.
În cursul anchetei sale, doctorul Mathis a aflat că Ernest îşi vizitase pentru ultima oară mama pentru a o anunţa că banii obţinuţi din vânzarea restaurantului îi va investi într-o nouă afacere. Reiterându-şi blestemele, bătrâna îl dăduse afară din casă. În mai puţin de o oră, Ernest murea.
Cum se interpretează medical ciudatul deces al lui Ernest? Doctorul Mathis n-a ezitat să dea un răspuns cel puţin neaşteptat: după opinia sa, era "o versiune sofisticată a unei morţi voodoo". Acest termen generic, folosit de unii antropologi, desemnează cazurile în care unele persoane mor, după ce au fost victimele unor vrăji sau ale unor farmece.
Simboluri de moarte
1. Descoperirea mormântului faraonului egiptean Tutankhamon, în 1925, a fost însoţită de zvonul că cei care vor viola mormântul vor fi loviţi de nenorocire. În ciuda acestor afirmaţii, cu excepţia a două persoane, cei implicaţi în cercetarea mormântului au trăit până la o vârstă înaintată. De fapt, blestemul se dovedi a fi un mit răspândit de membrii echipei de cercetători pentru a-i înspăimânta pe eventualii candidaţi la jefuirea mormântului...
2. Chiar dacă Brazilia este deseori prezentată ca una dintre cele mai mari ţări catolice din lume, o mare parte a populaţiei sale practică Umbanda: este vorba de un amestec complex de credinţe spirituale păgâne şi creştine. Această religie are deopotrivă o putere obscură, cunoscută sub numele de Guimbanda. În decursul unui ritual numit "închiderea căilor", o efigie a diavolului este uneori folosită pentru a lega prin vrăji victima. I se atribuie puterea de a aduce nenorocire, de a distruge sănătatea şi, în cazuri extreme, de a provoca moartea.
3. În Australia, vrăjitorul aborigen sau Nangarri poartă în chip tradiţional o lamelă de os, pe care o aţinteşte spre victima sa, recitând o vrajă aducătoare de moarte. Sănătatea victimei se deteriorează rapid, fără vreun simptom aparent de boală sau de febră. În general, moartea survine la puţin timp numai dacă Nangarri - care el singur are puterea să desfacă vraja - se hotărăşte să salveze victima. În acest caz, victima îşi regăseşte puterile tot atât de repede precum şi le-a pierdut.
4. Obiectele neînsufleţite pot fi şi ele vrăjite. După moartea actorului James Dean într-un accident de maşină, în 1955, epava maşinii sale Porsche Spyder a fost complet restaurată. Dar maşina a fost centrul unei serii de întâmplări ciudate: după ce văzuseră epava, multe persoane au avut accidente, dintre care multe au fost mortale. S-a emis atunci ipoteza că, printr-un fel de vrăjitorie, amintirea accidentului fatal al lui James Dean ar fi rămas înscrisă în metalul caroseriei.
Cele patru mari tehnici de a face farmece (magie neagră)
Din negura timpului, omul a recurs totdeauna la tehnici vrăjitoreşti pentru a-şi aduce la îndeplinire dorinţele, fie ele de iubire sau de răzbunare. Ele se clasează în patru capitole:
- Băutura de dragoste. În Evul Mediu, pentru a seduce o femeie, ea era păcălită să bea o băutură vrăjită, în care se amesteca o picătură din sângele ei de la ciclu, împreună cu câteva picături de sânge luate din degetul îndrăgostitului refuzat.
- Cuiul. Se înfige în amprenta pasului lăsată pe pământ de subiectul căruia i se fac farmece. În felul acesta, se speră că persoana se va răni fizic.
- Obiectul "încărcat". Un obiect ce aparţine persoanei căreia i se fac farmece (cămaşă, batistă, şuviţă de păr, fotografie...), se încarcă negativ cu ajutorul incantaţiilor magice. Apoi, obiectul se aşează sau se îngroapă în imediata apropiere a domiciliului celui în cauză.
- Păpuşa. Numită şi "dagyde", "voult", ea este realizată din ceară, paie sau cârpe. În ea se înfig ace pentru a indica locurile unde trebuie să fie simţite durerile. În sfârşit, păpuşa se aruncă în foc. În acest moment, precis farmecele încep să acţioneze asupra individului vizat.
Rugăciuni, amulete şi talismane
Pentru a lupta eficient împotriva farmecelor proliferate de vrăjitori, există două tehnici deosebite: rugăciunile şi purtarea unor obiecte protectoare.
- Rugăciunile constau în invocarea unor puteri superioare. Ele provin din îndepărtate tradiţii creştine, ortodoxe şi catolice deopotrivă. Numai în Italia îşi exersează ştiinţa alungării diavolului din trup peste 100 de exorcişti, iar în Franţa - 65. Mult mai discreţi, exorciştii ortodocşi au mult de lucru în ultima vreme. Farmecele pot fi stopate cu ajutorul unor obiecte încărcate pozitiv: ele se numesc fie amulete, fie talismane.
- Amuleta este socotită un ajutor şi o protecţie pentru cel ce o poartă. Cele mai cunoscute sunt amuletele-pietre (de exemplu, cele 12 pietre regale: câte una pentru fiecare semn zodiacal) şi amuletele-obiect (inel, cheie, corn de animal, diamant, potcoavă, mâna Fatimei, ochi, labă de iepure, vârf de săgeată, peşte, scarabeu etc.)
- Talismanul este un obiect de protecţie personală ce îndeplineşte dorinţele. De cele mai multe ori, este vorba de un medalion de formă rotundă (din metal sau hârtie) pe care sunt gravate simboluri, inscripţii şi formule ce trimit spre o putere supranaturală. Astfel este steaua lui David, în cinci colţuri (pentagramă), care apără de foc şi de accidente în timpul călătoriei; cercul - serveşte la concentrarea energiei magice; triunghiul echilateral - simbolizează echilibrul; crucea - simbolizează prosperitatea şi protecţia divină.
DAN FLOXA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
