Apreciez în mod deosebit sfaturile de sănătate de la cititori şi specialişti, cât şi popularizarea valorilor româneşti.
Aşa am aflat şi eu despre suplimentul alimentar Apisan forte, invenţie românească, medaliată cu aur la mai multe târguri internaţionale, autor, d-l ing. Bogdan Victor (fitoterapeut).
Soţul meu, care este în vârstă, suferea de mai multe afecţiuni cardiace, de circa 40 de ani. Deşi a făcut tratamente în permanenţă, boala a evoluat, şi în urmă cu 2 ani a făcut stop cardiac cu intrare în comă. Traiul cu frica permanentă că se poate repeta m-a condus la disperare. Nu ştiam ce să mai fac. Pe parcurs, m-am gândit şi la produse naturiste, şi am apelat la domnul Bogdan Victor, care mi-a confirmat că mă poate aju-ta. Deşi am fost cam sceptică (cum poate un produs naturist să rezolve o boală cronică de circa 40 de ani?), totuşi am încercat şi nu regret. Am primit produsul Apisan Forte, cu instrucţiunile de folosire şi cu dieta respectivă, care este foarte importantă, cât şi cu alte sfaturi. După 3 luni de folosire a tratamentului, am mers la cardiolog, unde i s-a făcut un control amănunţit soţului meu şi am avut o surpriză de proporţii. Medicul mi-a confirmat că nu mai este în pericol să facă infarct, toate afecţiunile s-au ameliorat, iar arterele s-au curăţat.
Mulţumesc pe această cale colectivului revistei "Formula AS", cât şi domnului ing. Bogdan Victor, care m-au ajutat să rezolv o problemă atât de gravă. Cu stimă,
MARIA C. - Ploieşti, tel. 0244/54.60.63