Apreciez în mod deosebit sfaturile de sănătate de la cititori și specialiști, cât și popularizarea valorilor românești.
Așa am aflat și eu despre suplimentul alimentar Apisan forte, invenție românească, medaliată cu aur la mai multe târguri internaționale, autor, d-l ing. Bogdan Victor (fitoterapeut).
Soțul meu, care este în vârstă, suferea de mai multe afecțiuni cardiace, de circa 40 de ani. Deși a făcut tratamente în permanență, boala a evoluat, și în urmă cu 2 ani a făcut stop cardiac cu intrare în comă. Traiul cu frica permanentă că se poate repeta m-a condus la disperare. Nu știam ce să mai fac. Pe parcurs, m-am gândit și la produse naturiste, și am apelat la domnul Bogdan Victor, care mi-a confirmat că mă poate aju-ta. Deși am fost cam sceptică (cum poate un produs naturist să rezolve o boală cronică de circa 40 de ani?), totuși am încercat și nu regret. Am primit produsul Apisan Forte, cu instrucțiunile de folosire și cu dieta respectivă, care este foarte importantă, cât și cu alte sfaturi. După 3 luni de folosire a tratamentului, am mers la cardiolog, unde i s-a făcut un control amănunțit soțului meu și am avut o surpriză de proporții. Medicul mi-a confirmat că nu mai este în pericol să facă infarct, toate afecțiunile s-au ameliorat, iar arterele s-au curățat.
Mulțumesc pe această cale colectivului revistei "Formula AS", cât și domnului ing. Bogdan Victor, care m-au ajutat să rezolv o problemă atât de gravă. Cu stimă,
MARIA C. - Ploiești, tel. 0244/54.60.63