TIA ŞERBĂNESCU - "Mai avem destul până ce integrarea în UE va fi completă"

Analiza politică a lunii APRILIE

"Ca de obicei, d-l Iohannis tinde să vadă numai partea bună a lucrurilor"

- Pe 25 aprilie a.c. s-au împlinit zece ani de la sem­narea tratatului de aderare a României la Uniu­nea Europeană. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că mai sunt două procese de integrare nefinalizate: aderarea la spaţiul Schen­gen şi adoptarea monedei unice europene. Chiar numai la aceste două capitole să fi rămas în urmă, sau mai există şi altele, la fel de importante?

- Ca de obicei, dl Iohannis tinde să vadă numai partea bună a lucrurilor, ca să ofere o perspectivă calmă, împăcată şi optimistă. De aceea, şi în mesajul său prilejuit de evenimentul la care v-aţi referit, spu­ne, printre altele, că România era pregătită să adere la UE în 2005. Or, realitatea este că România era numai dornică de a intra în UE, nu şi pregătită. Şansa noastră a fost că UE a vrut să se extindă. Dar să ne amintim că aveam o clauză de salvgardare foarte grea, care, odată activată, ne-ar fi amânat cu doi ani aderarea, şi că a fost nevoie de un efort teribil al Alianţei D.A., venită atunci proaspăt la guvernare, pentru a ni se ridica steguleţele roşii de pe mai multe domenii, inclusiv de pe Justiţie. Atunci au fost create instituţiile care încearcă şi astăzi să cureţe clasa politică: DNA, ANI... Aşa am reuşit să intrăm în UE la termen, în 2007. Restanţe, însă, avem în continuare, nu numai în privinţa aderării la Schengen, care pare tot mai îndepărtată, sau a trecerii la Euro, pentru care şi gu­ver­natorul BNR, Mugur Isărescu, spune că nu suntem pregătiţi încă, ci şi, de pildă, în aceea a ridicării moni­torizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare - cel prin care UE veghează la funcţionarea democra­ti­că a instituţiilor de la noi şi asupra luptei antico­rup­ţie. De asemenea, am rămas în urmă şi la absorbţia fondurilor europene, al cărei slab nivel a cauzat alte neîmpliniri, cum sunt cele legate de infrastructură. Dacă ştiam să luăm banii care ne-au fost puşi la dispoziţie de UE, acum am fi circulat pe drumuri mai bune şi am fi avut şi alte facilităţi importante pentru economie. Este aproape de neînţeles cum, după opt ani de la intrarea efectivă în UE, România se prezintă cu aceleaşi drumuri sparte ca până atunci. S-au inaugurat, în 15 ani, cu chiu cu vai, 300 de kilometri de autostradă, şi ăia disparaţi, astfel ca nu avem măcar o cale de traversare de mare viteză a ţării de la o gra­niţă la alta, neîntrerupt. Asta arată, dintr-o dată, cât de europeni suntem. În fine, avem restanţe şi la ni­velul de înţelegere a funcţionării Justiţiei, aşa cum rezultă din inexplicabila şi inacceptabila coincidenţă de păreri faţă de Justiţie, dintre premierul Victor Pon­ta, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul şef al statului, Traian Băsescu, şi actualul de­ţi­nut de drept comun Dan Voiculescu. În momentul în ca­re Justiţia s-a atins de ei sau de oameni ai lor, toţi aceştia şi-au schimbat poziţia, din susţinători declaraţi ai legii şi ai dreptăţii, devenind acuzatori ai procu­rorilor şi judecătorilor. Tot de acest nivel de înţelegere ţine şi declaraţia dlui Victor Ponta, făcută la serbarea de la împlinirea a trei ani de guvernare PSD: "Am pro­mis: Udrea şi Băsescu la puşcărie, promisiune parţial realizată". Dl Ponta a greşit enorm, lăsând im­presia că el dirijează politic arestările, şi a minţit monstru­os, pentru că acestea nu depind de el. Altmin­teri, întrebarea ar fi: le-a promis pesediştilor că-i ares­tează şi pe Vâlcov, Mazăre, Bunea Stancu, sau chiar pe cumnatul său, Iulian Herţanu? Sau a greşit arun­cările la coş? În concluzie, putem vorbi de anu­mite pro­grese pe care România le-a făcut de când e în UE şi pe care nu le-ar fi înregistrat dacă rămânea în afara UE. Nu sunt nici puţine, nici nesemnificative aceste progrese. Dar mai avem destul până ce integrarea va fi completă, şi la nivel instituţional, şi la nivel eco­nomic, şi la nivelul mentalităţilor.

"Pentru România nu există alternativă la UE"

- La bilanţul acesta de etapă, sunt de notat, totuşi, şi anumite pierderi pe care le-am suferit, sau compromisuri majore la care am fost siliţi prin ade­rarea la UE?

- Desigur, nici o instituţie pe lumea asta nu poate mulţumi pe toată lumea; nici o alianţă, nici un orga­nism nu poate împăca toate tendinţele şi interesele dintr-o societate, astfel încât să le dea satisfacţie şi celor religioşi, şi laicilor, şi celor de stânga, şi celor de dreapta, şi adepţilor capitalismului, şi celor care vor mai multă asistenţă socială... Din această perspec­tivă, unele critici sunt îndreptăţite. Evident, intrarea în UE a im­pli­cat o cedare de suveranitate, căci nu mai luăm de­cizii de capul nostru, ci numai în consens cu partenerii noştri din UE - asta e o realitate care unora nu le con­vine, dar fără de care n-am fi avut acces la be­neficiile de care ne bucurăm toţi. De asemenea, sunt critici care reclamă semnarea de către România a unor con­tracte păguboase cu mari firme europene (cum a fost cel cu EADS, de exemplu), pentru a fi pri­mită în UE. Însă, asemenea contracte, liderii noştri au semnat tot timpul, nu doar pentru aderarea la UE. În plus, de multe ori, paguba a fost produsă de corup­ţia înalţilor noştri funcţionari, nu de deficienţele con­trac­telor. Sigur, acele mari companii europene au vrut liber la un front de lucru aici şi l-au obţinut, dar for­mu­larea sau desfăşurarea propriu-zisă a contractelor au fost marcate de corupţie, nu de interese politice. Vedem, astăzi, că o serie de politicieni români s-au îm­bo­găţit din şpăgile primite pentru contractele EADS, Micro­soft şi Bechtel - ultimele două trecând drept condiţii pen­tru acceptarea României în NATO. Nu putem acu­za pentru asta UE sau NATO.

- Românii şi-au mai pierdut entuziasmul de dinainte de aderare, iar euroscepticii se înmulţesc. Care credeţi că sunt motivele?

- Sondajele de opinie arată o erodare a încrederii în UE, într-adevăr. Dar scăderea încrederii este oa­re­cum firească, motivată de anumite aşteptări nerealiste sau înşelate, de nemulţumiri obiective sau subiective, de derularea, în general, a unei relaţii politice, care nu poate fi perfectă. Cu toate acestea, majoritatea ro­mânilor a realizat avantajele aderării. În primul rând, că pot circula liber, apoi că pot lucra peste tot în UE, ceea ce pe unii i-a ajutat să-şi realizeze visele, pe care în România le-ar fi amânat sine die. Nu mai puţin im­portant este că tinerii români pot studia în străinătate. Apoi, cu toţii apreciem lupta anticorupţie, despre care ştim că nu ar fi fost posibilă fără exigenţele şi contro­lul de la Bruxelles. Una peste alta, nemulţumirile nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare de op­ţiu­ne faţă de UE, deşi grupul euroscepticilor este în creş­tere, ca în toate statele UE. De altfel, nici nu exis­tă alternativă la UE pentru România. Singuri ştim cum e, iar din alte direcţii nu avem de aşteptat mai bi­nele. Deci, opţiunea pentru UE a românilor rămâne cate­gorică.

"Din perspectiva politicii internaţionale, premierul Ponta joacă în liga mică"

- Atunci, care este raţiunea pentru care anumiţi po­liticieni susţin că UE nu mai este ce a fost şi că Ro­mânia ar trebui să-şi îndrepte atenţia mai degra­bă spre grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, Chi­na, Africa de Sud)?

- Sunt declaraţii de amator, de chibiţ, şi mă miră, oarecum, că pot fi rostite de un fost ministru de Ex­ter­ne şi premier, ca Adrian Năstase. Dar le înţeleg resor­tu­rile. "Domne, nu mai merge bine Steaua, hai să ţi­nem cu Rapidul, că a câştigat recent vreo două me­ciuri." Politica mare nu se face aşa. UE presupune şi solidaritatea statelor care o compun. Dincolo de asta, faptul că UE are acum anumite probleme nu înseam­nă nici că nu e funcţională, nici că alte alianţe de state ar fi mai benefice pentru noi. Sigur că, în principiu, e bine să ai relaţii bune cu toată lumea, să faci şi afaceri cu toată lumea, şi nimeni nu ne interzice să acordăm importanţa cuvenită unor ţări care cunosc o nouă dezvoltare economică. Însă, trebuie să fim atenţi, ce şi cu cine facem. Ce încredere putem avea, de exemplu, într-un stat căruia i-am încredinţat tezaurul şi nu ni l-a mai înapoiat, ba ne-a mai luat şi părţi din teritoriul naţional? Uite ce afaceri face Rusia acum în Ucraina! Ca să nu mai vorbim că Rusia este în deplină cădere economică. În plus, n-ai intrat în UE, ca să ieşi după opt ani şi să te duci în Brazilia, că nu eşti Ma­zăre, să joci fotbal pe nisipul din Copacabana. Fii şi tu o dată serios în viaţă! Aşa se câştigă credibilitatea la nivel internaţional.
Un alt exemplu de inadecvare venit dinspre PSD: premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu omologii bulgar şi sârb la Craiova. Foarte bine, o cooperare zonală nu are ce să strice. Până în momentul în care dl Ponta s-a trezit spunând că a întemeiat "grupul de la Craiova", care să funcţioneze similar cu "grupul de la Vişe­grad", din anii '90. Oare a avut vreun dram de lucidi­tate când a scos porumbelul pe gură? În primul rând, grupul de la Vişegrad, format din Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, acţiona pentru integrarea acestor ţări în UE. Din acest punct de vedere, asemănarea cade: România şi Bulgaria sunt deja în UE, Serbia, nu - iar şansele acesteia de a intra se îndepărtează, pen­tru că UE tocmai s-a închis pentru inventar. În al doilea rând, te aliezi cu cineva care să fie de calibrul tău sau mai puternic, nu cu unii mai slabi. Or, Bul­garia e codaşa UE, iar Serbia nici nu intră în discuţie. Deci, dl Ponta se bagă într-un joc în liga mică, în categoria onoare. Cred că nici el nu ştie de ce.

"Dacă guvernul Ponta are vreun succes, acesta e pe termen scurt"

- Timp de trei ani, din cei opt trecuţi de la sem­narea aderării la UE, România a fost guvernată de PSD. Trei ani pe care PSD i-a sărbătorit la sfârşitul lunii aprilie. Ce succese importante, pe plan naţio­nal sau european, avea de celebrat PSD?

- Victor Ponta a ţinut morţiş să marcheze acest mo­ment pe care l-a calificat drept "unic în istoria Ro­mâ­niei", în care ar fi fost "schimbat un regim abuziv şi corupt" cu nişte partide "democratice". Zici că a fost căderea Berlinului, 9 Mai 1945. Când colo, a fost o schimbare de guvern prin aranjamente în Parlament, pe bază de trădare şi cumpărare de voturi. A venit dl Ponta la putere şi şi-a început mandatul printr-un atac furibund asupra principalelor instituţii ale statului, care a culminat cu suspendarea din funcţie a preşe­din­telui statului, făcându-ne de băcănie în toată Euro­pa. Şi asta, pentru a-şi pune planul în aplicare: Ponta - premier, Antonescu - preşedinte şi Voicu­les­cu - şeful Senatului; apoi desfiinţarea DNA, ANI etc. Nu le-a ieşit, tocmai pentru că eram în UE - iată un alt avantaj! Dar în nici un caz acest moment nu este unul glorios, care să merite celebrat cu surle şi trâmbiţe. Mai mult, în trei ani, dl Ponta a ajuns la al patrulea guvern, fiind nevoit să remanieze şiruri întregi de mi­niştri corupţi sau incompetenţi... Tot s-au dus, "rând pe rând, zarea lumii-ntunecând", acolo la mititica. Cu altceva, guvernele Ponta nu se prea pot lăuda. Toate acţiunile lor sunt populiste, dar cu costuri pe care încă nici nu le bănuim. Au mărit unele pensii şi salarii, au refăcut pensiile speciale, stârnind furia multor ro­mâni, acum au redus şi TVA - foarte bună lovitură de ima­gine -, dar pentru ca să facă asta, au îngheţat in­vestiţiile, care înseamnă locuri de muncă şi creştere eco­nomică. Nici aşa nu ştim dacă va fi suficient pen­tru a asigura bugetul necesar măsurilor zise de pro­tecţie socială. Vom afla când ni se vor prezenta taxele locale majorate şi când va fi adoptat noul Cod Fiscal, care favorizează marile companii, dar mai omoară o parte din micii întreprinzători. Aşadar, aş spune că, dacă guvernul Ponta are vreun succes, acesta e pe termen scurt, restrâns la o categorie privi­le­giată, şi înşelător.