TIA ȘERBĂNESCU - "Mai avem destul până ce integrarea în UE va fi completă"

Analiza politică a lunii APRILIE

"Ca de obicei, d-l Iohannis tinde să vadă numai partea bună a lucrurilor"

- Pe 25 aprilie a.c. s-au împlinit zece ani de la sem­narea tratatului de aderare a României la Uniu­nea Europeană. Cu această ocazie, președintele Klaus Iohannis a afirmat că mai sunt două procese de integrare nefinalizate: aderarea la spațiul Schen­gen și adoptarea monedei unice europene. Chiar numai la aceste două capitole să fi rămas în urmă, sau mai există și altele, la fel de importante?

- Ca de obicei, dl Iohannis tinde să vadă numai partea bună a lucrurilor, ca să ofere o perspectivă calmă, împăcată și optimistă. De aceea, și în mesajul său prilejuit de evenimentul la care v-ați referit, spu­ne, printre altele, că România era pregătită să adere la UE în 2005. Or, realitatea este că România era numai dornică de a intra în UE, nu și pregătită. Șansa noastră a fost că UE a vrut să se extindă. Dar să ne amintim că aveam o clauză de salvgardare foarte grea, care, odată activată, ne-ar fi amânat cu doi ani aderarea, și că a fost nevoie de un efort teribil al Alianței D.A., venită atunci proaspăt la guvernare, pentru a ni se ridica stegulețele roșii de pe mai multe domenii, inclusiv de pe Justiție. Atunci au fost create instituțiile care încearcă și astăzi să curețe clasa politică: DNA, ANI... Așa am reușit să intrăm în UE la termen, în 2007. Restanțe, însă, avem în continuare, nu numai în privința aderării la Schengen, care pare tot mai îndepărtată, sau a trecerii la Euro, pentru care și gu­ver­natorul BNR, Mugur Isărescu, spune că nu suntem pregătiți încă, ci și, de pildă, în aceea a ridicării moni­torizării Mecanismului de Cooperare și Verificare - cel prin care UE veghează la funcționarea democra­ti­că a instituțiilor de la noi și asupra luptei antico­rup­ție. De asemenea, am rămas în urmă și la absorbția fondurilor europene, al cărei slab nivel a cauzat alte neîmpliniri, cum sunt cele legate de infrastructură. Dacă știam să luăm banii care ne-au fost puși la dispoziție de UE, acum am fi circulat pe drumuri mai bune și am fi avut și alte facilități importante pentru economie. Este aproape de neînțeles cum, după opt ani de la intrarea efectivă în UE, România se prezintă cu aceleași drumuri sparte ca până atunci. S-au inaugurat, în 15 ani, cu chiu cu vai, 300 de kilometri de autostradă, și ăia disparați, astfel ca nu avem măcar o cale de traversare de mare viteză a țării de la o gra­niță la alta, neîntrerupt. Asta arată, dintr-o dată, cât de europeni suntem. În fine, avem restanțe și la ni­velul de înțelegere a funcționării Justiției, așa cum rezultă din inexplicabila și inacceptabila coincidență de păreri față de Justiție, dintre premierul Victor Pon­ta, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fostul șef al statului, Traian Băsescu, și actualul de­ți­nut de drept comun Dan Voiculescu. În momentul în ca­re Justiția s-a atins de ei sau de oameni ai lor, toți aceștia și-au schimbat poziția, din susținători declarați ai legii și ai dreptății, devenind acuzatori ai procu­rorilor și judecătorilor. Tot de acest nivel de înțelegere ține și declarația dlui Victor Ponta, făcută la serbarea de la împlinirea a trei ani de guvernare PSD: "Am pro­mis: Udrea și Băsescu la pușcărie, promisiune parțial realizată". Dl Ponta a greșit enorm, lăsând im­presia că el dirijează politic arestările, și a mințit monstru­os, pentru că acestea nu depind de el. Altmin­teri, întrebarea ar fi: le-a promis pesediștilor că-i ares­tează și pe Vâlcov, Mazăre, Bunea Stancu, sau chiar pe cumnatul său, Iulian Herțanu? Sau a greșit arun­cările la coș? În concluzie, putem vorbi de anu­mite pro­grese pe care România le-a făcut de când e în UE și pe care nu le-ar fi înregistrat dacă rămânea în afara UE. Nu sunt nici puține, nici nesemnificative aceste progrese. Dar mai avem destul până ce integrarea va fi completă, și la nivel instituțional, și la nivel eco­nomic, și la nivelul mentalităților.

"Pentru România nu există alternativă la UE"

- La bilanțul acesta de etapă, sunt de notat, totuși, și anumite pierderi pe care le-am suferit, sau compromisuri majore la care am fost siliți prin ade­rarea la UE?

- Desigur, nici o instituție pe lumea asta nu poate mulțumi pe toată lumea; nici o alianță, nici un orga­nism nu poate împăca toate tendințele și interesele dintr-o societate, astfel încât să le dea satisfacție și celor religioși, și laicilor, și celor de stânga, și celor de dreapta, și adepților capitalismului, și celor care vor mai multă asistență socială... Din această perspec­tivă, unele critici sunt îndreptățite. Evident, intrarea în UE a im­pli­cat o cedare de suveranitate, căci nu mai luăm de­cizii de capul nostru, ci numai în consens cu partenerii noștri din UE - asta e o realitate care unora nu le con­vine, dar fără de care n-am fi avut acces la be­neficiile de care ne bucurăm toți. De asemenea, sunt critici care reclamă semnarea de către România a unor con­tracte păguboase cu mari firme europene (cum a fost cel cu EADS, de exemplu), pentru a fi pri­mită în UE. Însă, asemenea contracte, liderii noștri au semnat tot timpul, nu doar pentru aderarea la UE. În plus, de multe ori, paguba a fost produsă de corup­ția înalților noștri funcționari, nu de deficiențele con­trac­telor. Sigur, acele mari companii europene au vrut liber la un front de lucru aici și l-au obținut, dar for­mu­larea sau desfășurarea propriu-zisă a contractelor au fost marcate de corupție, nu de interese politice. Vedem, astăzi, că o serie de politicieni români s-au îm­bo­gățit din șpăgile primite pentru contractele EADS, Micro­soft și Bechtel - ultimele două trecând drept condiții pen­tru acceptarea României în NATO. Nu putem acu­za pentru asta UE sau NATO.

- Românii și-au mai pierdut entuziasmul de dinainte de aderare, iar euroscepticii se înmulțesc. Care credeți că sunt motivele?

- Sondajele de opinie arată o erodare a încrederii în UE, într-adevăr. Dar scăderea încrederii este oa­re­cum firească, motivată de anumite așteptări nerealiste sau înșelate, de nemulțumiri obiective sau subiective, de derularea, în general, a unei relații politice, care nu poate fi perfectă. Cu toate acestea, majoritatea ro­mânilor a realizat avantajele aderării. În primul rând, că pot circula liber, apoi că pot lucra peste tot în UE, ceea ce pe unii i-a ajutat să-și realizeze visele, pe care în România le-ar fi amânat sine die. Nu mai puțin im­portant este că tinerii români pot studia în străinătate. Apoi, cu toții apreciem lupta anticorupție, despre care știm că nu ar fi fost posibilă fără exigențele și contro­lul de la Bruxelles. Una peste alta, nemulțumirile nu sunt suficiente pentru a determina o schimbare de op­țiu­ne față de UE, deși grupul euroscepticilor este în creș­tere, ca în toate statele UE. De altfel, nici nu exis­tă alternativă la UE pentru România. Singuri știm cum e, iar din alte direcții nu avem de așteptat mai bi­nele. Deci, opțiunea pentru UE a românilor rămâne cate­gorică.

"Din perspectiva politicii internaționale, premierul Ponta joacă în liga mică"

- Atunci, care este rațiunea pentru care anumiți po­liticieni susțin că UE nu mai este ce a fost și că Ro­mânia ar trebui să-și îndrepte atenția mai degra­bă spre grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, Chi­na, Africa de Sud)?

- Sunt declarații de amator, de chibiț, și mă miră, oarecum, că pot fi rostite de un fost ministru de Ex­ter­ne și premier, ca Adrian Năstase. Dar le înțeleg resor­tu­rile. "Domne, nu mai merge bine Steaua, hai să ți­nem cu Rapidul, că a câștigat recent vreo două me­ciuri." Politica mare nu se face așa. UE presupune și solidaritatea statelor care o compun. Dincolo de asta, faptul că UE are acum anumite probleme nu înseam­nă nici că nu e funcțională, nici că alte alianțe de state ar fi mai benefice pentru noi. Sigur că, în principiu, e bine să ai relații bune cu toată lumea, să faci și afaceri cu toată lumea, și nimeni nu ne interzice să acordăm importanța cuvenită unor țări care cunosc o nouă dezvoltare economică. Însă, trebuie să fim atenți, ce și cu cine facem. Ce încredere putem avea, de exemplu, într-un stat căruia i-am încredințat tezaurul și nu ni l-a mai înapoiat, ba ne-a mai luat și părți din teritoriul național? Uite ce afaceri face Rusia acum în Ucraina! Ca să nu mai vorbim că Rusia este în deplină cădere economică. În plus, n-ai intrat în UE, ca să ieși după opt ani și să te duci în Brazilia, că nu ești Ma­zăre, să joci fotbal pe nisipul din Copacabana. Fii și tu o dată serios în viață! Așa se câștigă credibilitatea la nivel internațional.
Un alt exemplu de inadecvare venit dinspre PSD: premierul Victor Ponta s-a întâlnit cu omologii bulgar și sârb la Craiova. Foarte bine, o cooperare zonală nu are ce să strice. Până în momentul în care dl Ponta s-a trezit spunând că a întemeiat "grupul de la Craiova", care să funcționeze similar cu "grupul de la Vișe­grad", din anii '90. Oare a avut vreun dram de lucidi­tate când a scos porumbelul pe gură? În primul rând, grupul de la Vișegrad, format din Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria, acționa pentru integrarea acestor țări în UE. Din acest punct de vedere, asemănarea cade: România și Bulgaria sunt deja în UE, Serbia, nu - iar șansele acesteia de a intra se îndepărtează, pen­tru că UE tocmai s-a închis pentru inventar. În al doilea rând, te aliezi cu cineva care să fie de calibrul tău sau mai puternic, nu cu unii mai slabi. Or, Bul­garia e codașa UE, iar Serbia nici nu intră în discuție. Deci, dl Ponta se bagă într-un joc în liga mică, în categoria onoare. Cred că nici el nu știe de ce.

"Dacă guvernul Ponta are vreun succes, acesta e pe termen scurt"

- Timp de trei ani, din cei opt trecuți de la sem­narea aderării la UE, România a fost guvernată de PSD. Trei ani pe care PSD i-a sărbătorit la sfârșitul lunii aprilie. Ce succese importante, pe plan națio­nal sau european, avea de celebrat PSD?

- Victor Ponta a ținut morțiș să marcheze acest mo­ment pe care l-a calificat drept "unic în istoria Ro­mâ­niei", în care ar fi fost "schimbat un regim abuziv și corupt" cu niște partide "democratice". Zici că a fost căderea Berlinului, 9 Mai 1945. Când colo, a fost o schimbare de guvern prin aranjamente în Parlament, pe bază de trădare și cumpărare de voturi. A venit dl Ponta la putere și și-a început mandatul printr-un atac furibund asupra principalelor instituții ale statului, care a culminat cu suspendarea din funcție a preșe­din­telui statului, făcându-ne de băcănie în toată Euro­pa. Și asta, pentru a-și pune planul în aplicare: Ponta - premier, Antonescu - președinte și Voicu­les­cu - șeful Senatului; apoi desființarea DNA, ANI etc. Nu le-a ieșit, tocmai pentru că eram în UE - iată un alt avantaj! Dar în nici un caz acest moment nu este unul glorios, care să merite celebrat cu surle și trâmbițe. Mai mult, în trei ani, dl Ponta a ajuns la al patrulea guvern, fiind nevoit să remanieze șiruri întregi de mi­niștri corupți sau incompetenți... Tot s-au dus, "rând pe rând, zarea lumii-ntunecând", acolo la mititica. Cu altceva, guvernele Ponta nu se prea pot lăuda. Toate acțiunile lor sunt populiste, dar cu costuri pe care încă nici nu le bănuim. Au mărit unele pensii și salarii, au refăcut pensiile speciale, stârnind furia multor ro­mâni, acum au redus și TVA - foarte bună lovitură de ima­gine -, dar pentru ca să facă asta, au înghețat in­vestițiile, care înseamnă locuri de muncă și creștere eco­nomică. Nici așa nu știm dacă va fi suficient pen­tru a asigura bugetul necesar măsurilor zise de pro­tecție socială. Vom afla când ni se vor prezenta taxele locale majorate și când va fi adoptat noul Cod Fiscal, care favorizează marile companii, dar mai omoară o parte din micii întreprinzători. Așadar, aș spune că, dacă guvernul Ponta are vreun succes, acesta e pe termen scurt, restrâns la o categorie privi­le­giată, și înșelător.