Podul frăţiei a reînviat

"Am credinţa că Dumnezeu se întreabă ce e cu noi în ziua de azi, că stăm despărţiţi, deşi suntem o singură naţie. Pe Harta Lui, noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, figurăm împreună. Ce aşteptăm?"

Vă mai a­min­tiţi de Podul de Flori de peste Prut? A fost fru­mos, dar a fost şi trist. În timp ce de­legaţia de politicieni unionişti şi intelec­tualii de frunte din Chişinău băteau la porţile Cotrocenilor, în speranţa vană că-l vor convinge pe "in­ternaţionalistul" Ion Iliescu de nece­sita­tea decre­tării ime­dia­te a unirii Ba­sa­rabiei cu Ţara, mul­ţime de norod cu tran­dafiri în mână luase cu asalt râul des­părţirii fratelui de frate. Curgeau flo­­­rile pe apele re­pezi, ca nişte ofran­de de îmbunare adu­se Dumne­ze­ului, pe harta Căruia ro­mâ­nii figurau îm­pre­ună, cum va spu­ne po­etul Ni­co­lae Da­bija. După flori, au venit la rând căr­ţile. Podul de Cărţi. Se­tea de slovă latină era mare şi tot ro­mâ­nul a dorit să con­tribuie. Camioa­ne întregi, încărcate cu cărţi, au luat drumul graniţei de est. Au fost destule piedici, grănicerii cu şepci so­vietice credeau că se pune la cale o "contrabandă" pen­tru subminarea "statalităţii" celor câteva judeţe din stânga Prutului, dar, în cele din urmă, cărţile au ajuns în bibliotecile şcolare şi universitare din Chişi­nău şi Tiraspol, din Orhei şi Bălţi, din Ungheni şi Dubăsari... Dar politicienii au pus din nou lacăte pe speranţele unioniştilor; corupţia şi luptele politice au trecut în prim plan.Şi astăzi, guvernul Moldovei şi-al României au alte preocupări pe agendă; alianţele se fac şi se desfac, drumul către Europa se trasează cu mari poticneli, mulţi deputaţi îşi iau vorbele înapoi, cine-i patriot este dat la o parte, iar aripa amenin­ţătoare a Moscovei planează asupra a tot şi a toate. În această atmosferă de pucioasă, un poet, romancier şi jurnalist de talie europeană, academicianul Nicolae Dabija (redactor şef al celebrei publicaţii Literatura şi Arta), a avut o idee biruitoare: să facem Unirea fără politicieni! Să-i che­măm pe fraţii noştri de origine şi limbă română din Cernăuţi, din Timoc şi din Voie­vodina şi să dăm de ştire lumii că intelectualii pun ceva important la cale: crearea unui scut de ro­mâ­nitate în jurul Româ­niei reîntregite. Găsindu-l par­tener pe un alt academician sufletist din Bucureşti, matematicianul Gheorghe Păun, Dabija a rânduit un nou "pod" al frăţiei ro­mâno-române. Aşa a luat naştere Podul de Reviste. Zi­lele trecute, la Curtea de Argeş, acest pod chiar a funcţionat ca un fenomen publicistic fără egal, care de­monstrează că, deşi statul sau uniu­nile de creaţie nu mai susţin publi­ca­ţiile lite­rare, acestea nu nu­mai că nu dis­par, dar se înmulţesc şi se încăpă­ţânează să reziste. Des­fă­şurată în trei oraşe "voie­vo­dale" vecine, Curtea de Ar­geş, Râmnicu Vâl­cea şi Câm­pulung Mus­cel, ac­ţiunea a crescut în sem­nificaţie prin im­pli­carea Arhiepis­copiei Argeşului şi Muscelului, a Com­paniei Artelor Poligrafice şi Edi­toriale ROTAREXIM şi a Primăriei din Câmpu­lung. Chemarea sub care s-a desfăşurat această ediţie a Podu­lui de Reviste a fost "România Mare Cul­tu­rală", sco­pul fiind de a face cât mai vizibilă realitatea aces­tui fapt, evident pentru oa­menii de cultură, dar nu întotdeauna şi pentru po­liticieni; de a sublinia rolul culturii în întărirea con­ştiinţei naţionale, reamintin­du-ne că, în istoria noas­tră, unirea politico-adminis­trativă a fost întotdeauna precedată de unita­tea cul­tu­rală, de limbă, credinţă şi datini.

"Să facem Unirea fără politicieni"

Din numeroasele luări de cuvânt ale acade­mi­cianului Nicolae Dabija, am reţinut frazele care au atras cele mai înflă­că­rate aplauze: "Po­po­rul român este cel mai risipitor popor din lume. Numai noi avem două Maramu­reşuri, trei Mol­dove, două Timocuri, două Bucovine. Basa­rabia nu prea cunoaşte Ţa­ra, iar Ţara nu prea ştie ce se în­tâmplă din­colo de Prut. Noi, cei de la re­vista Lite­ra­tura şi Arta, am lup­tat să-i infor­măm pe românii basarabeni despre propria şi ade­vărata lor isto­rie. Suntem ace­iaşi şi trebuie să ne cu­noaş­tem. Pe noi, Emi­nescu ne-a aju­tat să supra­vie­ţu­im. Ştiu un caz când Emi­nescu, la pro­priu vorbind, a salvat via­ţa unui intelectual basara­bean deportat în Siberia. Prins în afara lagărului, o­mul a cerut patrulei so­vie­tice care-l ame­ninţa cu execuţia un moment de ză­bavă, cât să recite "Lucea­fărul". Crezând că se roagă, subofiţerul rus a lăsat arma spre pământ şi a aşteptat. Iar bietul român, căzând în genunchi, a început să strige cât îl ţineau puterile: "Coboară-n jos, Luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază/ Pătrunde-n casă şi în gând/ Şi viaţa-mi luminează...". Auzind limbă străină, un alt grup de soldaţi şi un ofiţer, care treceau prin apropiere, s-au oprit. Văzând ce se întâmplă, ofiţerul i-a ordonat subofiţerului să-l trimită pe român în lagăr, până când îşi va face el timp să-l interogheze... Şi aşa a rămas basarabeanul în viaţă. Dumnezeu i-a trimis îngerul salvator. Am credinţa că Dumnezeu se în­treabă ce e cu noi în ziua de azi, că stăm despărţiţi, deşi suntem o singură naţie. Pe Harta Lui, noi, româ­nii de pe ambele maluri ale Prutului, figurăm împre­ună. Ce aşteptăm? Să fa­cem Unirea fără politicieni. S-o facem prin cultură, prin spirit, prin credinţă. Haideţi să facem Unirea! Apoi să-i anunţăm pe politicieni: «Unirea a avut loc». Haideţi să câştigăm bătăliile pierdute de po­liticienii noştri! Acest Pod de Reviste ne face mai pu­ternici. Revistele pot fi mai puternice decât rachetele. Poeţii pot fi mai puternici decât tancurile".

"Vorbim româneşte ca să nu muţim şi scriem cu alfabet latin ca să nu greşim"

Din "întunecata" Ucraină, acolo unde românii, ca urmare a încăpăţânării lor de a-şi menţine limba şi tradiţiile, sunt priviţi ca "sabotori" ai statalităţii (cu toată simpatia României pentru cauza ucraineană, în conflictul ei cu Rusia neoţaristă), a ajuns la Curtea de Argeş Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, o luptătoare pentru cauza naţio­nală cum puţine se nasc într-un secol. Doamna din Cer­năuţi, iubită de studenţi şi liceeni, a adus la întâl­nirea revistelor o comoară de documente şi patriotism luminat: revista Glasul Bucovinei, iniţiată în urmă cu două decenii. "Din 1775, de când Bucovina de Nord a fost vândută Austriei, regiunea noastră a avut patru limbi de stat", spune doamna Cernov. "Am avut germana, româna, rusa, ucraineana. Când şi-a decla­rat independenţa, în 1991, Ucraina ne-a obligat peste noapte să vorbim ucraineana. Azi, ca să ne dividă, ne-a împărţit în «români» şi «moldoveni», iar tinerii noştri, când se întorc de la studiile din România, pot fi cel mult măturători de stradă, deoarece studiile nu le sunt recunoscute. Încă din 1997, de când ministrul Andrei Marga a semnat cu Kievul un acord de în­fiinţare a unei facultăţi în limba română la Cer­năuţi, ne luptăm pentru acest drept. Dar guvernatorul Fisciuc nu ne-a aprobat. Cu toate acestea, vorbim româneşte ca să nu mu­ţim şi scriem cu alfabet latin ca să nu greşim. La o săptămână după ce ni s-a permis să trecem la al­fabetul latin, ne-au o­bli­gat să dăm un extem­poral în şcoală. Spre mi­rarea tuturor, elevii au făcut de trei-patru ori mai puţine greşeli decât ar fi făcut în alfabetul chirilic. În timp ce autorităţile de la Bucureşti ne-au pără­sit, motivând că nu vor să-i supere pe ucraineni, ne-a rămas doar Glasul Bucovinei, care vă aduce adevărul crud, căci este «glasul» de durere al unei aşchii din poporul ro­mân".

"Centenarul Marii Uniri din 2018 se va serba într-o Românie care va avea alături Basarabia"

Binecuvântarea pe care Podul de Reviste a pri­mit-o din partea ÎPS Calinic, arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, dă greutate întregii acţiuni - la fel cum o face speranţa că, în 2018, Centenarul Marii Uniri se va serba într-o Românie care va avea Basarabia ală­turi. Acad. Gheorghe Pă­un crede că acest proces istoric este inevitabil, chiar dacă Podul de Reviste îşi va pierde obiectivul cu care a plecat la drum. În schimb, va rămâne o ma­ni­festare culturală periodică, aducând alături oameni de cultură din toate vetrele lo­cuite de români. Organizat cu migală şi pricepere, cu suflet şi dăruire frăţească, Podul de Reviste a fost un eveniment unic, poate cam idealist, dar convin­gător prin credinţa în destinul ro­mânesc. Condamnate la dis­­pariţie de o clasă poli­tică ignorantă şi rece, ocolite de un public intoxicat de ava­lan­şa mediatică anti-inte­lec­tuală difuzată prin te­le­vizor, revistele culturale su­pravieţuiesc şi se înmul­ţesc printr-un miracol. Do­rul basarabenilor, timoceni­lor şi româ­nilor din Ucrai­na pentru cuvântul de acasă, cuvânt al Mamei Ţări, a fost exprimat astfel de Nicolae Dabija: "Doru-mi-i de dumneavoastră/ Ca unui zid de o fereastră...".