"Nu poţi fi un bun editor, dacă nu eşti şi cititor"
- Domnule Lupescu, cei 20 de ani sunt un bun prilej de rememorări. Vă mai amintiţi începuturile?
- Mi le amintesc ca pe o poveste care începe cu "A fost odată...". Era pe vremea lui Roşu Împărat, când mulţi râvneau merele de aur. Ne-a trebuit un timp ca să ajungem în Grădina fermecată, acolo însă, în loc de mere, erau cărţi. Ce vreau să zic e că editura s-a născut din entuziasm. Eram tineri şi dornici să arătăm de ce suntem în stare. Era o provocare. N-aveam decât două, trei calculatoare, un fax şi-o listă cu autori pe care visam să-i publicăm. De multe ori ne prindea noaptea la editură. E drept că şi interesul pentru carte atunci era mult mai mare, era o adevărată foame de cultură. Prima carte editată s-a intitulat "Pentru Europa", iar autorul era un ieşean stabilit la Cluj - eruditul cărturar Adrian Marino. Un om excepţional! Astăzi, după douăzeci de ani, multe din ce a scris el atunci au devenit realităţi.
- Se spune că o afacere bună pleacă întotdeauna de la pasiune. În cazul dvs, cum s-a născut dragul de cărţi?
- Pasiunea pentru carte s-a născut în copilărie. Nu erau multe opţiuni pe atunci, abia la mijlocul anilor '60, pe strada mea a apărut primul televizor, în faţa căruia ne adunam cu toţii, să urmărim "Căpitanul Val Vârtej". În restul timpului ce să fac? Jucam "Hoţii şi vardiştii" şi citeam. "Colţ alb", "Fram, ursul polar", Jules Verne, Dumas - cu cărţile astea mi-am petrecut anii copilăriei. Mai târziu, în adolescenţă, de câte ori citeam o carte, aveam sentimentul că descopăr o lume, una mai puţin cenuşie decât cea în care trăiam pe atunci, în România. Am descoperit din cărţi magia Tibetului sau enigma piramidelor, mult mai târziu am putut să le şi vizitez.
- Astăzi, vă simţiţi mai degrabă cititor sau mai degrabă editor?
- Nu cred că poţi fi un bun editor dacă nu eşti şi cititor. Ca editor trebuie să priveşti orice carte prin ochii cititorului tău. Să-i oferi ceea ce îşi doreşte, să intuieşti ce aşteaptă de la o carte. Dacă nu îl cucereşti, dacă nu-l seduci, rişti să-l pierzi.
- Şi cum faceţi asta? Cum ştiţi ce se va vinde şi ce nu?
- Orice editură lucrează la risc. Nu există reţete pentru best-seller, avem întotdeauna o sabie ameninţătoare deasupra capului. Sigur că unul din barometre e chiar experienţa editurii. E nevoie de multă intuiţie, de fler, dar nu trebuie să uiţi că de-a lungul anilor mai există şi mode. Piaţa de carte e dinamică. Ce a făcut succes în 2000 poate să nu mai facă acum. Surprize pot apărea oricând, plăcute sau nu. Există însă şi o categorie de cărţi mai puţin supuse riscului. E vorba de cartea practică şi educaţională, de culegerile de limbi străine, informatică, matematică, de cărţile de grădinărit şi de nutriţie, de tot ceea ce ţine de medicina naturistă şi, bineînţeles, de cartea religioasă, de spiritualitate.
"70% din cititorii de carte sunt... cititoare!"
- Ce spun preferinţele acestea despre cititorii români? Aţi putea face un portret robot al cititorului mediu?
- Nu sunt sociolog, dar ce ştiu e că 70% din cititori sunt, de fapt, cititoare. Iar ele vor poveşti frumoase de viaţă, care să le facă să viseze, să trăiască alături de personajele îndrăgite. Caută o lectură care să le ofere un refugiu, un soi de tărâm visat. Dacă mă uit atent la vânzări, observ că nu prea se vând cărţile cu conţinut negru, depresiv. Românii au nevoie de vise, de poveşti care redau speranţa, iar cartea, ca şi cinematograful sau teatrul, ne poate oferi evadări frumoase. În rest, n-aş zice că suntem altfel decât fraţii noştri occidentali. Sigur că mai există şi diferenţe, popoarele baltice au un adevărat cult pentru carte, cele mediteraneene mai puţin, dar marii autori ai lumii au întotdeauna succes şi la noi.
- Nu cred că putem vorbi de business în ce priveşte cartea, în România. În lume, da. O dată cu marketingul, a apărut şi o adevărată industrie publicitară. Azi, contează mai mult spectacolul din jurul unui film decât filmul însuşi. Publicitatea creează imagine, iar dacă nu o ai, nu exişti.
- Dumneavoastră ce faceţi pentru imaginea Polirom?
- Imaginea editurii se clădeşte pas cu pas, prin imaginea autorilor ei. Polirom e suma autorilor pe care i-a publicat. Ce poate face un editor este să-l ajute pe autor să iasă în lume, în hainele lui de sărbătoare. Există, desigur, tehnici de promovare şi le folosim din plin. Dar cititorul te simte dacă minţi. Ceea ce contează în ultimă instanţă este selecţia titlurilor pe care le oferi, adică autorul şi cartea lui.
"În România mai există doar un milion de cititori activi"
- În două decenii apar, inevitabil, şi momente grele, de criză. Cum le-aţi depăşit?
- Cele mai multe se leagă de tribulaţiile economice prin care trecem, de sărăcie, de migraţia masivă a tinerilor - publicul nostru ţintă predilect. Cititul a devenit un moft în ochii politicienilor, au dispărut mii de biblioteci, chiar şi din şcoli. Mai există doar un milion de cititori activi. Or, dacă sufoci valorile culturale şi tradiţiile unei naţiuni, mai devreme sau mai târziu, naţiunea aceea dispare. E deja de notorietate publică faptul că în ultimii patru ani, piaţa de carte a scăzut cu 40%. Şi nu se vede vreun reviriment! Iar asta afectează, desigur, şi literatura română, care niciodată n-a fost la noi pe primele locuri în vânzări. Spre deosebire de ţările vecine, Polonia, Ungaria, unde autorii naţionali fac tiraj.
- Într-o vreme în care internetul câştigă teren, editurile par să meargă împotriva curentului. Nu vă e teamă că volumele tipărite vor pierde bătălia?
- V-aş contrazice: multe edituri din România publică azi cărţi atât pe hârtie, cât şi în format digital. În lume, însă, exceptând SUA şi Marea Britanie, ponderea în vânzări a e-book-urilor e minoră. Nu mi-aş putea închipui ca într-o mănăstire, măicuţele să citească rugăciuni de pe tabletă. Nici poeziile lui Emil Brumaru sau Arghezi nu le-aş citi pe ecran. Vor dispărea bibliotecile? Vor deveni simple săli de lectură, dotate cu servere uriaşe? Ar fi de-ajuns un virus malefic şi întreaga cultură a lumii ar dispărea. Eu nu pledez acum în favoarea cărţii, dar cred că progresul tehnic e atât de rapid, încât nu ne putem imagina astăzi cum va arăta cartea în viitor. Sunt sigur că sub forma actuală va exista mult timp.
- Polirom înseamnă şi foarte multe titluri, deci un volum uriaş de muncă. Unde v-aţi găsit profesioniştii care se ocupă de toate?
- După '89, unii îşi amintesc, poate, au apărut sute de edituri. De unde atâţia profesionişti? A trebuit să ne specializăm "la locul de muncă" - cum se spunea cândva. Eu aveam ceva cunoştinţe, din vremea când am lucrat în presa studenţească. A trebuit se ne formăm redactori, graficieni, tehnoredactori, corectori, agenţi de vânzări... Au fost şi editori din străinătate care au ţinut cursuri de specialitate în România. Şi, încet, încet, cu entuziasm, lucrurile s-au legat. Un lucru e însă clar: cei care lucrează într-o editură trebuie să iubească cărţile. Fiindcă, exact ca în cazul jurnalismului, editarea e o meserie de vocaţie. Polirom are azi cam o sută de angajaţi şi foarte mulţi colaboratori.
- E greu să lucrezi cu scriitorii, cu oamenii de litere? Sunt ei mai dificili ca alţii?
- Nu aş generaliza. Cred că unui mare prozator trebuie să îi respecţi "orgoliile". Mulţi autori nu sunt chiar ce par. În tinereţe, citeam romanele lui Nicolae Breban şi nici nu visam că le voi edita. Ca editor, l-am cunoscut ca pe un "suflet mare", un om deosebit, deşi unii spun că ar fi dificil.
"Polirom a publicat o mână de scriitori tineri care au schimbat faţa literaturii române"
- Stă şi nu prea. Prezenţele româneşti la târgurile internaţionale nu sunt, ca să spun aşa, excepţionale. În ultimii zece ani, însă, tot mai mulţi autori români au fost traduşi la edituri prestigioase, iar asta e promiţător. Obsesia noastră pentru un Premiu Nobel nu e chiar de neglijat, ar fi ca un combustibil ce ar alimenta un motor care, deocamdată, funcţionează subturat.
- Într-un moment în care România încă se zbătea în tranziţie, iar cartea nu se vindea deloc, aţi avut curajul să pariaţi pe literatura română tânără. A trecut de-atunci mai mult de un deceniu. A fost un pariu câştigat?
- Aş avea argumente să spun că da, în pofida unor critici sceptici, cantonaţi în canoane sau parti-pris-uri. Dar nu a fost uşor. A fost nevoie ca unii autori să aibă întâi succes în străinătate, ca să înceapă să intereseze şi la noi, pentru că - asta e - suntem şi snobi. Polirom a publicat o mână de scriitori tineri care au schimbat faţa literaturii române. Mă refer la Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Bogdan Suceavă, Radu Pavel Gheo, Dan Sociu, Florina Ilis, Filip Florian, Daniela Zeca, Cezar Paul-Bădescu şi alţii. Iar când spun "literatură tânără", menţionez că nu e vorba de un criteriu biologic, ci mai curând de unul estetic, de un alt fel de literatură. Una vie, fără sclifoseli şi volute inutile şi care chiar are ceva de spus.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
