Cunoscută oficial sub denumirea de maladia Lyme, borelioza este o infecţie produsă de o bacterie de tipul Borrelia, transmisă prin anumite specii de căpuşe. Pericolul legat de saliva căpuşei depinde de durata de timp în care aceasta rămâne "fixată": sub 24 de ore, riscul este relativ mic.
Maladia Lyme nu e contagioasă, nici de la persoană la persoană, nici prin contactul direct cu animalele infectate. Şi, până acum, niciun caz de borelioză n-a fost atribuit vreunei transfuzii de sânge.
Semne
Primul stadiu al maladiei constă în apariţia, în jurul locului muşcăturii, a unei pete roşii rotunde, care se extinde progresiv în câteva zile sau chiar săptămâni. Această roşeaţă este manifestarea clinică cea mai frecventă a maladiei: între 70-75% din persoanele infectate au prezentat această leziune caracteristică, care dispare în câteva săptămâni. Din păcate, nu şi pericolul de îmbolnăvire.
Mai multe faze posibile
În cursul următoarelor faze ale bolii, bacteria se răspândeşte progresiv în tot organismul, pe cale sanguină, atingând sistemul nervos, articulaţiile, inima, ochii. Rezultatul: dureri articulare şi nevralgii. Pot fi atinşi, de asemenea, encefalul şi meningele, consecinţa fiind dureri puternice de cap şi tulburări de concentrare. Dar şi nervii faciali, ceea ce cauzează paralizii ale feţei. În sfârşit, pot apărea - chiar dacă mai puţin frecvente - afecţiuni dermatologice, cardiace şi oftalmologice.
Muşcăturile de căpuşe sunt mai susceptibile să se producă în pădure. Cele mai frecvente victime ale bolii sunt, de altfel, pădurarii, vânătorii şi amatorii de drumeţii.
Diagnosticare
Una din problemele de diagnosticare o reprezintă testele serologice, care se fac în prima fază a maladiei. În acest stadiu, examenul serologic este cel mai adesea negativ, astfel că li se spune pacienţilor că nu sunt bolnavi, iar peste câţiva ani, aceştia prezintă simptome grave.
Există, astfel, un mare număr de pacienţi seronegativi, dar bolnavi de borelioză. Care suferă, merg de la un medic la altul şi li se prescriu toate investigaţiile posibile şi imaginabile. Şi cum nu li se găseşte nimic, sunt sfătuiţi să consulte un psiholog!
Recomandări practice
Pentru a le evita, este bine ca atunci când vă plimbaţi prin pădure să purtaţi haine lungi şi bine închise, pentru a nu permite pătrunderea căpuşelor. Şi produsele anti-ţânţari pot limita muşcăturile. Dar eficienţa acestor măsuri preventive este departe de-a fi optimă. La întoarcere este, deci, foarte important să vă verificaţi cu meticulozitate corpul (inclusiv zonele care au fost acoperite şi mai ales cele cu pliuri), pentru a detecta eventuala prezenţă a unei căpuşe.
Cum trebuie să reacţionăm după muşcătură?
Cea mai bună metodă de prevenire a maladiei Lyme după o muşcătură este extragerea căpuşei cât mai repede posibil. Cu cât este eliminată mai repede, cu-atât este mai mic riscul ca ea să ne transmită bacteriile. Pentru aceasta, la farmacii există un dispozitiv special pentru extragerea căpuşelor. Eficiente sunt, de asemenea, metodele tradiţionale, precum ştergerea zonei respective cu eter, alcool sau uleiuri esenţiale, cu condiţia ca insecta să fie extrasă complet. Dezinfectarea trebuie făcută după extragere, nu înainte. Iar ulterior, zona trebuie ţinută sub observaţie vreme de aproximativ 4 săptămâni.
Ce putem face dacă simţim simptomele maladiei, fără să ne amintim de muşcătură?
Oboseală extremă, dureri articulare, dureri de cap, tulburări de vedere, incontinenţă urinară, paralizie facială, dificultăţi de exprimare... Simptomele maladiei Lyme sunt foarte numeroase şi pot să fie şi ale altor patologii. Este, aşadar, important să excludeţi mai întâi toate celelalte afecţiuni posibile, supunându-vă unor diferite examene (rezonanţă magnetică, scanner, analize de sânge etc.). Există şi teste speciale de sânge, de depistare a maladiei Lyme. Dacă testul este pozitiv, bolnavului i se va prescrie un tratament cu antibiotice. E bine, de asemenea, să se contacteze o asociaţie de bolnavi de Lyme, pentru a obţine coordonatele unui specialist.
Când sunt necesare antibioticele?
Şi dacă roşeaţa nu dispare, în ciuda antibioticelor?
Autorităţile sanitare recomandă un tratament antibiotic de 21 de zile, sau de 28 de zile, pentru formele mai grave, repetat, eventual, încă o dată.
În paralel, specialiştii apelează, în ultima vreme, la plante, unele dintre ele având un efect pozitiv asupra pacienţilor. Dintre acestea amintim: extractul de frunze de măslin, uleiul de oregano sau extractul de coacăze.
Sfaturi de la cititori
Ulei de floarea-soarelui
Sunt o cititoare fidelă a revistei dvs. şi având în vedere că este un subiect foarte actual şi cu posibile urmări dintre cele mai neplăcute, cel legat de consecinţele muşcăturilor de căpuşe, îmi permit să vă dau un sfat pe care mama mea îl ştie şi îl aplică din copilărie. Când s-a constatat prezenţa căpuşei pe piele, se unge zona uşor cu ulei de floarea-soarelui alimentar şi se lasă câteva minute până iese singură. În cazul în care nu a ieşit după aproximativ 10-15 minute, se trage cu mare atenţie, având grijă să fie extras capul, care este cel mai dăunător. Pentru a fi siguri de acest lucru, se poate pune căpuşa pe o hârtie albă şi cu o lupă se va vedea dacă este întreagă. Se procedează la fel şi pentru cazul în care persoana a rupt căpuşa şi capul a rămas în piele. Din acel moment, nu mai este nici un pericol pentru persoana muşcată. Să dea Dumnezeu să fie de folos tuturor persoanelor care au această problemă. Mulţumesc.
MARIA ENE - Râmnicu Vâlcea
Chibritul miraculos
Căpuşa înfiptă în piele poate fi îndepărtată cu uşurinţă cu ajutorul unui singur băţ de chibrit. Umeziţi capul acoperit de fosfor şi descrieţi cercuri pe piele, cu el, în jurul locului unde este înfiptă căpuşa. După câteva secunde, căpuşa îşi va extrage singură capul şi se va urca pe băţul de chibrit, pentru a savura mirosul de fosfor! Această metodă de îndepărtare a căpuşelor s-a dovedi a fi cea mai sigură şi cea mai eficientă. Se ştie că prin apucarea corpului căpuşei cu o pensetă, capul se rupe şi insecta rămâne înfiptă în piele.
FLORIN AVRAM
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
