"Nu poți fi un bun editor, dacă nu ești și cititor"
- Domnule Lupescu, cei 20 de ani sunt un bun prilej de rememorări. Vă mai amintiți începuturile?
- Mi le amintesc ca pe o poveste care începe cu "A fost odată...". Era pe vremea lui Roșu Împărat, când mulți râvneau merele de aur. Ne-a trebuit un timp ca să ajungem în Grădina fermecată, acolo însă, în loc de mere, erau cărți. Ce vreau să zic e că editura s-a născut din entuziasm. Eram tineri și dornici să arătăm de ce suntem în stare. Era o provocare. N-aveam decât două, trei calculatoare, un fax și-o listă cu autori pe care visam să-i publicăm. De multe ori ne prindea noaptea la editură. E drept că și interesul pentru carte atunci era mult mai mare, era o adevărată foame de cultură. Prima carte editată s-a intitulat "Pentru Europa", iar autorul era un ieșean stabilit la Cluj - eruditul cărturar Adrian Marino. Un om excepțional! Astăzi, după douăzeci de ani, multe din ce a scris el atunci au devenit realități.
- Se spune că o afacere bună pleacă întotdeauna de la pasiune. În cazul dvs, cum s-a născut dragul de cărți?
- Pasiunea pentru carte s-a născut în copilărie. Nu erau multe opțiuni pe atunci, abia la mijlocul anilor '60, pe strada mea a apărut primul televizor, în fața căruia ne adunam cu toții, să urmărim "Căpitanul Val Vârtej". În restul timpului ce să fac? Jucam "Hoții și vardiștii" și citeam. "Colț alb", "Fram, ursul polar", Jules Verne, Dumas - cu cărțile astea mi-am petrecut anii copilăriei. Mai târziu, în adolescență, de câte ori citeam o carte, aveam sentimentul că descopăr o lume, una mai puțin cenușie decât cea în care trăiam pe atunci, în România. Am descoperit din cărți magia Tibetului sau enigma piramidelor, mult mai târziu am putut să le și vizitez.
- Astăzi, vă simțiți mai degrabă cititor sau mai degrabă editor?
- Nu cred că poți fi un bun editor dacă nu ești și cititor. Ca editor trebuie să privești orice carte prin ochii cititorului tău. Să-i oferi ceea ce își dorește, să intuiești ce așteaptă de la o carte. Dacă nu îl cucerești, dacă nu-l seduci, riști să-l pierzi.
- Și cum faceți asta? Cum știți ce se va vinde și ce nu?
- Orice editură lucrează la risc. Nu există rețete pentru best-seller, avem întotdeauna o sabie amenințătoare deasupra capului. Sigur că unul din barometre e chiar experiența editurii. E nevoie de multă intuiție, de fler, dar nu trebuie să uiți că de-a lungul anilor mai există și mode. Piața de carte e dinamică. Ce a făcut succes în 2000 poate să nu mai facă acum. Surprize pot apărea oricând, plăcute sau nu. Există însă și o categorie de cărți mai puțin supuse riscului. E vorba de cartea practică și educațională, de culegerile de limbi străine, informatică, matematică, de cărțile de grădinărit și de nutriție, de tot ceea ce ține de medicina naturistă și, bineînțeles, de cartea religioasă, de spiritualitate.
"70% din cititorii de carte sunt... cititoare!"
- Ce spun preferințele acestea despre cititorii români? Ați putea face un portret robot al cititorului mediu?
- Nu sunt sociolog, dar ce știu e că 70% din cititori sunt, de fapt, cititoare. Iar ele vor povești frumoase de viață, care să le facă să viseze, să trăiască alături de personajele îndrăgite. Caută o lectură care să le ofere un refugiu, un soi de tărâm visat. Dacă mă uit atent la vânzări, observ că nu prea se vând cărțile cu conținut negru, depresiv. Românii au nevoie de vise, de povești care redau speranța, iar cartea, ca și cinematograful sau teatrul, ne poate oferi evadări frumoase. În rest, n-aș zice că suntem altfel decât frații noștri occidentali. Sigur că mai există și diferențe, popoarele baltice au un adevărat cult pentru carte, cele mediteraneene mai puțin, dar marii autori ai lumii au întotdeauna succes și la noi.
- Poate fi o editură și o bună afacere, în România de azi?
- Nu cred că putem vorbi de business în ce privește cartea, în România. În lume, da. O dată cu marketingul, a apărut și o adevărată industrie publicitară. Azi, contează mai mult spectacolul din jurul unui film decât filmul însuși. Publicitatea creează imagine, iar dacă nu o ai, nu exiști.
- Dumneavoastră ce faceți pentru imaginea Polirom?
- Imaginea editurii se clădește pas cu pas, prin imaginea autorilor ei. Polirom e suma autorilor pe care i-a publicat. Ce poate face un editor este să-l ajute pe autor să iasă în lume, în hainele lui de sărbătoare. Există, desigur, tehnici de promovare și le folosim din plin. Dar cititorul te simte dacă minți. Ceea ce contează în ultimă instanță este selecția titlurilor pe care le oferi, adică autorul și cartea lui.
"În România mai există doar un milion de cititori activi"
- În două decenii apar, inevitabil, și momente grele, de criză. Cum le-ați depășit?
- Cele mai multe se leagă de tribulațiile economice prin care trecem, de sărăcie, de migrația masivă a tinerilor - publicul nostru țintă predilect. Cititul a devenit un moft în ochii politicienilor, au dispărut mii de biblioteci, chiar și din școli. Mai există doar un milion de cititori activi. Or, dacă sufoci valorile culturale și tradițiile unei națiuni, mai devreme sau mai târziu, națiunea aceea dispare. E deja de notorietate publică faptul că în ultimii patru ani, piața de carte a scăzut cu 40%. Și nu se vede vreun reviriment! Iar asta afectează, desigur, și literatura română, care niciodată n-a fost la noi pe primele locuri în vânzări. Spre deosebire de țările vecine, Polonia, Ungaria, unde autorii naționali fac tiraj.
- Într-o vreme în care internetul câștigă teren, editurile par să meargă împotriva curentului. Nu vă e teamă că volumele tipărite vor pierde bătălia?
- V-aș contrazice: multe edituri din România publică azi cărți atât pe hârtie, cât și în format digital. În lume, însă, exceptând SUA și Marea Britanie, ponderea în vânzări a e-book-urilor e minoră. Nu mi-aș putea închipui ca într-o mănăstire, măicuțele să citească rugăciuni de pe tabletă. Nici poeziile lui Emil Brumaru sau Arghezi nu le-aș citi pe ecran. Vor dispărea bibliotecile? Vor deveni simple săli de lectură, dotate cu servere uriașe? Ar fi de-ajuns un virus malefic și întreaga cultură a lumii ar dispărea. Eu nu pledez acum în favoarea cărții, dar cred că progresul tehnic e atât de rapid, încât nu ne putem imagina astăzi cum va arăta cartea în viitor. Sunt sigur că sub forma actuală va exista mult timp.
- Polirom înseamnă și foarte multe titluri, deci un volum uriaș de muncă. Unde v-ați găsit profesioniștii care se ocupă de toate?
- După '89, unii își amintesc, poate, au apărut sute de edituri. De unde atâția profesioniști? A trebuit să ne specializăm "la locul de muncă" - cum se spunea cândva. Eu aveam ceva cunoștințe, din vremea când am lucrat în presa studențească. A trebuit se ne formăm redactori, graficieni, tehnoredactori, corectori, agenți de vânzări... Au fost și editori din străinătate care au ținut cursuri de specialitate în România. Și, încet, încet, cu entuziasm, lucrurile s-au legat. Un lucru e însă clar: cei care lucrează într-o editură trebuie să iubească cărțile. Fiindcă, exact ca în cazul jurnalismului, editarea e o meserie de vocație. Polirom are azi cam o sută de angajați și foarte mulți colaboratori.
- E greu să lucrezi cu scriitorii, cu oamenii de litere? Sunt ei mai dificili ca alții?
- Nu aș generaliza. Cred că unui mare prozator trebuie să îi respecți "orgoliile". Mulți autori nu sunt chiar ce par. În tinerețe, citeam romanele lui Nicolae Breban și nici nu visam că le voi edita. Ca editor, l-am cunoscut ca pe un "suflet mare", un om deosebit, deși unii spun că ar fi dificil.
"Polirom a publicat o mână de scriitori tineri care au schimbat fața literaturii române"
- Domnule Lupescu, ați călătorit, cu siguranță, și la târgurile de carte din Vest. Stă bine România comparativ cu ele?
- Stă și nu prea. Prezențele românești la târgurile internaționale nu sunt, ca să spun așa, excepționale. În ultimii zece ani, însă, tot mai mulți autori români au fost traduși la edituri prestigioase, iar asta e promițător. Obsesia noastră pentru un Premiu Nobel nu e chiar de neglijat, ar fi ca un combustibil ce ar alimenta un motor care, deocamdată, funcționează subturat.
- Într-un moment în care România încă se zbătea în tranziție, iar cartea nu se vindea deloc, ați avut curajul să pariați pe literatura română tânără. A trecut de-atunci mai mult de un deceniu. A fost un pariu câștigat?
- Aș avea argumente să spun că da, în pofida unor critici sceptici, cantonați în canoane sau parti-pris-uri. Dar nu a fost ușor. A fost nevoie ca unii autori să aibă întâi succes în străinătate, ca să înceapă să intereseze și la noi, pentru că - asta e - suntem și snobi. Polirom a publicat o mână de scriitori tineri care au schimbat fața literaturii române. Mă refer la Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Bogdan Suceavă, Radu Pavel Gheo, Dan Sociu, Florina Ilis, Filip Florian, Daniela Zeca, Cezar Paul-Bădescu și alții. Iar când spun "literatură tânără", menționez că nu e vorba de un criteriu biologic, ci mai curând de unul estetic, de un alt fel de literatură. Una vie, fără sclifoseli și volute inutile și care chiar are ceva de spus.